Prin resturi de iubire

Se potoleşte apa, furtunii fructu-i cade,
cu irisu-n mirare lumina se arată;
sub mucegaiuri, ploaia se scurge mai curată
şi acera, în zboru-i, se-ntrece în glisade.

Pe ţărmul încă tânăr se-ntinde nepăsarea,
nu şi-a mâncat comândul înaripata... oare
şi-l mai ascunde-n aer... se vede că-i trişoare,
pescarul care ştie de sus priveşte marea.

În pâcle mii tartarul îşi moaie gheara-n ere,
doar cremenii ce simte îi voi mai da de ştire
cât mai aprind lumina prin resturi de iubire,
ce-a mai prânzit sitarul prin resturi de tăcere.

Voi, elfi ce staţi pe valuri, de-ndată, pare-mi-se,
veţi comuta sentinţa, vă veţi lipi auzul
de ţipete-n ocară, cerându-le refuzul
de-a-nchide vânzătorii de compilate vise.

poezie de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resturi

Resturi de fructe
sunt foarte multe,
resturi de pâine,
de azi pe mâine,
resturi de haine,
cârpite, dar faine,
resturi de cărţi
te-ajută să-nveţi,
resturi de eră,
pentru cine mai speră,
resturi de iubire,
ce vis subţire,
resturi de oameni,
flămânzi şi fameni,
resturi de viaţă
avem în faţă!...

Stau şi mă-ntreb,
mai avem ceva-ntreg?...

Fructe străine,
de chimicale pline,
pâine umflată,
parcă e din vată,
haine ieftine tare,
de înmormântare,
cărţi groase şi multe,
de nimeni citite,
vor fi şi ere noi,
în timpul d-apoi,
iubire de zor,
la televizor,
oameni solizi, întregi,
musculoşi, dar blegi,
viaţa-i toată-n faţă,
da-n umbră şi ceaţă!...

poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mirare şi-o tăcere

Eu, mirare,
tu, tumult,
pasul
încă ţi-l ascult!

Eu, mirare,
tu, tăcere,
vise blânde-n
adiere.

Tu, mirare,
eu, tumult,
nu lăsa,
să treacă mult!

O mirare
şi-o tăcere,
purtate
de-o adiere,

trasformate
într-o floare
de iubire,
azi îmi pare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă zi trece prin viaţă

Soarele reflectă lumina pe lună
atunci când va înflori vizibil,
marea îmbrăţişează leneş ţărmul,
printre nori, toamna trage cu ochiul.
Viaţa ne aruncă, mereu şi mereu,
în furtună şi-n centrul ei.
În miezul furtunii
vei găsi un punct central
de pace durabilă,
dacă poţi ajunge la el,
asemenea pescăruşului
care zboară prin centrul liniştit,
dar nu trăieşte acolo.
Ne hrănim din acel spaţiu
fără a respinge
experienţa furtunii.
Nu putem ajunge la centru
fără să trecem
prin furtuna care-l înconjoară.
Un paradox,
această profunzime de nepătruns!
Există o prindere între forme,
un milion de vise gata să se trezească,
născute din această minune eternă,
focul care topeşte gheaţa,
un univers cu galaxii infinite
şi planete care
se mişcă, spiralat, în cicluri.
Sunt fericită să te ştiu,
aici în adâncul meu.
Eşti marea mea albastră,
infinitul mării mele! Atât ni s-a dat!
În mişcarea rapidă, poţi găsi, încă,
o linişte care nu moare.
Imaginea rămasă, zi de zi, aici,
pentru-a rămâne veşnică,
decolorează stelele pe cer.
O lume în oglindă
ca un întreg din puritatea sufletului!
Ai simţit bucuria, ai simţit
şi-o vei mai simţi! Depinde de noi!
A trebuit să trecem prin furtunile interioare
să înţelegem imensitatea cerului interior,
totul prin iubire, prin metamorfoza ei.
Marea eşti tu, marea sunt eu,
mister, nelinişte, necuprins,
exaltare, melancolie,
vibraţie, pură emoţie!
Mulţumesc, dragul meu,
mulţumesc întregirii-n adâncuri.
Lumina soarelui
începe să se estompeze,
dar luna strălucitoare rămâne.
O altă zi trece prin viaţă risipită de timp!

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii

Pantofi de aur, expuşi în vitrină,
Veţi sta sub dantele, în nopţi de baluri,
Şi-n ale valsului leneşe valuri
Veţi râde prin săli,- potop de lumină.

Pe trist catafalc, cu tristă regină,
Veţi sta în piciorul de gheaţă, şi sfânt,
Şi-n trecerea vremii veţi arde-n mormânt,
Pantofi de aur, expuşi în vitrină...

poezie celebră de George Bacovia din volumul, Cu voi - 1930
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Sfântă

Aştept lumina,
dar totul pare o visare,
dorinţele le-arunc în valuri,
le văd plutind
spre catargele
care apar în zare.
Pe plajă stă un pescaruş rănit,
având aripa ruptă
privirea lui e în depărtare,
În marea ce e mută.
Se prinde de mine
o iubire
şi gânduri mă-nconjoară,
mă uit la steaua
ce coboară
pe cer, încet, tăcută,
şi eu încă mai visez
lumina ce e sfântă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resturi...

sunt momente în care trupul
mi se goleşte de umbre
nu par a fi eu
în secvenţa asta
e strâmt
doar câteva resturi ici - colo
şi un Dumnezeu care clipeşte des

încep să număr încet şi sacadat
până la următorul răsărit

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi va fi tăcere

Din primăveri abstracte cu râuri de tristeţe
Şi flori de neputinţă îţi scriu câteva rânduri,
Strivesc în mine dorul, curând va fi să-ngheţe
Şi ultima chemare prin ploi de anotimpuri.

Nimic n-are să doară, nici vis, nici amintire,
În praful înserării va aţipi durerea,
Vom fi ca doi străini în straie de himere,
Din resturi de iubire îţi voi sculpta tăcerea.

Nu ne vom mai căuta nicicând şi nicăieri,
Va ninge-o veşnicie cu pulbere de lună
Şi vom purta ţărâna de-amar şi de poveri,
Doar zdrenţe de regrete vor mai stârni furtună.

În nopţile stinghere ne vom căuta în vise,
Dar grăniceri de temeri ne vor opri haini,
Vom împarţi şi moartea, săruturi interzise,
Cu noi vor plânge îngeri de dor, prin ochi blajini.

Apoi va fi tăcere, ne va-ngropa ninsoarea,
Să nu mă-ntrebi iubire de-aducerile-aminte,
Atunci vom înţelege ce-adâncă-i disperarea,
Cum am pierdut iubirea prin ierni de necuvinte.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E Tatăl meu

Nu învrăjbesc pe nimeni, nu supăr, nu jignesc,
Eu scriu doar poezie, visez şi vă iubesc,
Vreau doar parfum de vise să vă alinte-un pic,
Apoi voi fi tăcere, nu voi mai fi nimic!

De ce mă răstigniţi mereu pe câte-o cruce
Şi-mi puneţi pietre grele de nu le mai pot duce?
De ce mă osândiţi cu cleveteli deşarte,
Voi nu ştiţi că Isus durerea mea o-mparte?

Voi nu ştiţi că mă doare şi-L doare şi pe El,
Că-mi este bun prieten la bine şi la greu?
Voi nu ştiţi că iubirea îi este-atât de mare,
Încât şi roua florii îl supără şi-L doare?

De ce la bunătate cu ură răsplătiţi?
Nu aruncaţi cu pietre, nu vreau sa Îl mâhniţi!
El mi-este bun prieten, părinte, chiar şi frate
Şi tuturor iubire şi dragoste împarte!

Priviţi mai bine cerul şi înălţaţi o rugă,
Smeriţi-vă de-ndată şi fiţi o bună slugă!
Eu azi vă iert de toate cu dragoste curată,
Ştiind că viaţa mea e-n mâna Lui de Tată!

Şi oricâte poveri pe umeri îmi veţi pune
Pe toate le voi duce cu har şi-nţelepciune,
Să ştiţi că nu-i poveste, e însuşi Tatăl meu
Şi mai presus de toate-L iubesc, e Dumnezeu!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decapitând şuvoiul, secunda mă alege

Îşi obturează timpul clepsidrele-ntre maluri,
pervers cum e nisipul, zelos, la patru ace,
se furişează-n ochiul ce poartă idealuri
în lumea de alături, în mineral... şi tace.

Argat se dă gelosul seminţei de firuţă,
să-i lege-n fire pârgul când prouru-l străbate,
dar mie mi se plânge că omul nu-l mai cruţă,
şi-n lumea de dincolo de mineral va bate.

Decapitând şuvoiul, secunda mă alege
şi muşcă miez din mila ce-o va trăda prin rigă
la jocul ce-i convine – trişoare, fără lege...
în lumile-amândouă doar mineralul strigă.

Cât vegetalul încă irumpe în inele,
vom număra în treacăt şi căzătoare stele.

sonet de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri de iubire

Ganduri de iubire,

Fericirea este atunci cand ma privesti,
cu o lumina ce straluceste peste soarele meu
iar gandul tau ajunge la mine,
in sufletul meu,
ce il face sa tresara la auzul glasului tau,
care simte caldura buzelor mele in interiorul lui,
de unde izvoraste lumina iubirii noastre
ce ne inconjoara pe amandoi,
in edrnul fericirii eterne.
aceasta esti chiar tu iubita mea.

Ganduri de iubire.

poezie de Silviu Petrache (23 decembrie 2012)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţ de-o iubire...

încă mai ştiu cum timp de o iubire
m-am scris în mintea ta cu-nfrigurarea
neliniştită, tulbure, fragilă,
cu care pe nisip se scrie marea.
şi-ţi încăpeam sub pleoape până-n vise!
sub palma ta pe trupu-mi au crescut
seducătoare anotimpuri de tandreţe.
acum, prin scrum de îngeri, pasul mut
mai bântuie cu dor lipit de talpă
pe ţărmuri sufleteşti nedescifrate.
mi-e dor să-ţi ating tâmpla, părul, ochii,
cu ploi de mângâieri neterminate,
preţ de-o iubire să-ţi mai curg prin vene
ca nesfârşirea mirosind a flori
şi-a verde tânăr scurs în iarba lumii.
mi-e dor de-atâta drag să mă mai dori,
să-mi baţi în inimă cu-nfrigurarea
cu care pe nisip se scrie marea...

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu veţi şti de ce zâmbeşte valul

De va veni zăpada să ne cearnă
şi-apoi să ne topească în izvoare,
Legând prin trupul nostru mal de mal
ne-om risipi în unda călătoare.

Vom zăbovi în apa cristalină
şi-mprumutând a pietrelor răcoare,
Vom desfăta papilele-nsetate
din boturi de sfioase căprioare.

Poate ne veţi uita după o vreme
cu sufletele încă ne-mpăcate,
Dar ne veţi regăsi în apa mării
îmbrăţişaţi pentru eternitate.

Şi nu veţi şti de ce zâmbeşte valul
la ţărm când fericit vă-mbrăţişează!
Şi nu veţi şti că printre scoici şi alge
două perechi de ochi mai lăcrimează!

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

pe ţărmul unui lumi
văd tăcerea împietrită
marea tace şi ea sau plânge'n tăcere
caut tăcerea în adâncul orei
luna, priveşte absentă, printre valuri şi stânci
vuieşte tăcând
un suflet pe aripi mari de dureri, s-a frânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se scurge tăcută

Lumina se scurge tăcută
Grădina prin arborii goi
Amiaza din noi amândoi
Într-o altă grădină se mută

Rămân amintirile vagi
Misterul din ghem se deşiră
În ziua când moare o liră
Suspinul pe umerii dragi

E ora la care se schimbă
În garda reginei augurii
Şi iarăşi condorii condurii
Prin stele înalte îşi plimbă

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa în culori de toamnă

S-a îmbrăcat în toamnă casa noastră:
Şi-a pus culoarea frunzei ruginii
Pe-nfrigurarea viţelor de vii
Ce îşi arată strugurii-n fereastră.

Se scurge, printre pete de rugină,
O lacrimă de cer pe-acoperiş,
Dar se opreşte, parcă pe furiş,
În streaşina cu resturi de glicină.

Prin geamul spart, ca-n vremea de demult,
Mai trece-o rândunică-n goană mare
Înviorându-i trista nemişcare.

E cuibul gol. Din vremea de tumult
N-a mai rămas nimic. Pot să ascult
Tăcerea unei case vechi... şi doare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renăşteam iubire iară

La lumina lămpii sfinte
Eu chemam iubirea noastră.
Lampa slobozea suspine,
Mă priveau florile-n glastră.

La lumina lămpii blânde
Ocolea iubirea noastră,
Tremurau în val de unde
Toate zorile albastre.

La lumina lămpii surde
Cuprindeam iubirea noastră,
Ploaia o făcea să plângă
Prin lucirile de astre.

La lumina lămpii pale
Tăinuiam iubirea noastră.
Unde-i dorul să m-audă?
Unde-i floarea din fereastră?

În lumina lunii clare
Oglindea iubirea mare,
Prin ecourile sale
Renăşteam iubire iară!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche

Să observaţi un lucru: un ţăran
nu merge cu nevasta niciodată
alături, ea foşneşte ca un lan
în faţa lui ştiindu-se chemată.

Chiar dacă dânsa se zăreşte-n urmă
şi el 'nainte merge gânditor,
inima ei se-ntinde, ori se curmă
ca flacăra în ochii lui de dor.

În văzul lui femeia e pământul
de semănat şi sărutat mereu,
din care ies feciorii şi cuvântul
cel potrivit la bine şi la greu.

Ea-şi leagănă lumina ca o luntre
'naintea paşilor acestui om
purtându-i sufletul de piatră printre
râuri de păsări negre şi nesomn.

Mereu trec unul după altul, parcă
dânsul ar fi copilul ei curat -
poate ţăranca e străvechea arcă
trecând peste potop întregul sat.

Că şi-a purtat doar înăuntru viaţa
prin valuri de războaie şi schimbări;
bărbatul când îşi urcă dimineaţa
femeia-i vine strălucind din zări.

Şi ca să-şi vadă însăşi rădăcina
se dă în urma ei pios c-un pas:
de moare ea, se năruie lumina;
de cade el, lumina i-a rămas.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se teme

În vene sângele pulsând îl doare,
În trup se scurge un fior isteric,
Nu vrea singurătate şi-ntuneric
Se teme de ce are şi nu are,

De scârţâit de uşi, de viscol, vânturi,
De ploaia ce loveşte fin în geamuri,
De caii ce-s în vis scăpaţi din hamuri,
De tot ce e real şi nu-i, de gânduri.

Lumina ca o mamă-l linişteşte,
I-alină nebuneasca suferinţă,
Când vede oameni simte că trăieşte
Şi uită de necazuri şi credinţă.

Durerea ce-l sfâşie-o păcăleşte
Trecând c-o mască falsă prin fiinţă.

poezie de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vă veţi focaliza dorinţele doar asupra banilor, spunând: "Unicul meu scop în viaţă îl reprezintă banii, nimic altceva nu este mai important pentru mine", fără îndoială că-i veţi obţine, veţi face avere, dar veţi uita cel mai important lucru: sunteţi aici pentru a învăţa să duceţi o viaţă echilibrată şi să vă afirmaţi în mod armonios pe toate planurile.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!