Se teme

În vene sângele pulsând îl doare,
În trup se scurge un fior isteric,
Nu vrea singurătate şi-ntuneric
Se teme de ce are şi nu are,

De scârţâit de uşi, de viscol, vânturi,
De ploaia ce loveşte fin în geamuri,
De caii ce-s în vis scăpaţi din hamuri,
De tot ce e real şi nu-i, de gânduri.

Lumina ca o mamă-l linişteşte,
I-alină nebuneasca suferinţă,
Când vede oameni simte că trăieşte
Şi uită de necazuri şi credinţă.

Durerea ce-l sfâşie-o păcăleşte
Trecând c-o mască falsă prin fiinţă.

poezie de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Votează! | Copiază!