Lumina se scurge tăcută

Lumina se scurge tăcută
Grădina prin arborii goi
Amiaza din noi amândoi
Într-o altă grădină se mută

Rămân amintirile vagi
Misterul din ghem se deşiră
În ziua când moare o liră
Suspinul pe umerii dragi

E ora la care se schimbă
În garda reginei augurii
Şi iarăşi condorii condurii
Prin stele înalte îşi plimbă

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se scurgea tăcută

Lumina se scurgea tăcută
Grădina prin arborii goi
Amiaza din noi amândoi
Într-o altă făclie se mută

Rămân amintirile vagi
Misterul din ghem se deşiră
În ziua când moare o liră
Suspinul pe umerii dragi

E ora la care se schimbă
În garda reginei augurii
Şi iarăşi condorii condurii
Prin stele înalte îşi plimbă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi amândoi dansăm în noapte

Credeam că vom atinge cerul în visul meu
Şi voi aprinde inimi singure cu el
Că voi zidi alte credinţe şi voi lumina atâtea minţi
De fiecare dată când te vei hotărî să mă atingi
Nu uita că sunt atât de uşoară ca un fulg de nea
Şi mă pot pierde printre degete
Şi printre lumi străine
Eu cea care voi atinge cerul cu fiecare aruncătură
În lumina nopţii am să vin cu fiecare fulg
Să-ţi sărut obrazul şi să te ating pe umerii puternici
Eşti lumina ochilor prin care mă voi regenera continuu
Tu-mi eşti cadou de ziua mea
Eu sunt cadou de ziua ta
Şi amândoi dansăm în noapte
Cu plapuma peste glezne şi lumina peste pleoape.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre întuneric şi lumină

Când moare noaptea în zori,
din întuneric naşte lumină.
Când sădim în nisip flori,
din pustiu facem grădină.
Când pe cer soarele moare,
cu el moare şi lumina.
Întunericul apare,
un pustiu este grădina.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri şi plângi.

Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aştept,
Visând de deştept.

Când soarele arde şi ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg,
La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări,
Pe ochi sărutări.

Amorul îşi moaie aripele-i stinse,
Tu-nchizi surâzând lungi genele-ţi plânse
Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi,
Surâzi şi veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le paşte durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se coace la miez

Ca într-o grotă pe pereţi cu desene rupestre
timpul s-a oprit înuntru
cu întunericul pe braţe de aer somnoros,

afară totul se preface şi se schimbă
lumina se coace la miez
şi prinde coaje de lut şi piatră.

Ziua şi noaptea se aşază între noduri,
alternează pe fiecare parte a planetei,
se plimbă prin fiecare anotimp
fără să se oprească în staţii.

O inegalabilă trecere îmi paşte anii,
nu întreabă pe nimeni
şi mă trezesc fără să vreau la margine
cu pasul în groapă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cea mică asculta şi tăcea. Dară grădinarul, când intră în grădină, stătu în loc şi se miră. Apoi îşi închipui el că poate d-aia i se pare grădina mai frumoasă, unde nu intrase de mult într-însa. Peste câtva timp veni iarăşi o sărbătoare şi împăratul se duse la biserică iarăşi cu toată curtea lui. De astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într-adins, rămase acasă şi se puse la fereastră. Argatul de al grădinărie scoase de astă dată nişte haine de argint, scutură frâul şi încălecă pe cal, carele venise cât ai clipi. Şi iarăşi încurcându-l prin grădină, o strică şi mai rău decât întâia oară şi iarăşi merse la biserică, făcu ca şi de-lalt rând şi se întoarse acasă, porunci calului să dreagă grădina, carele o făcu încă o dată mai frumoasă decât era. Fata împăratului cea mică privea de la fereastră şi tăcea. Îi spuseră surorile, îi spuse mumă-sa, îi spuse tată-său de tânărul cel mândru ce venise la biserică şi despre care nimeni nu ştia de unde era. Ea asculta şi tăcea.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Iarăşi gândurile bat,
La o poartă nedeschisă,
Iarăşi sufletul plecat
Să te caute, te-aducă

Iarăşi tristă şi pierdută
Pe aceeaşi întrebare,
De ai ştii cum sunt tăcută,
Fără dor de ploi şi soare

Iarăşi în tăcerea mea,
Ca o neagră nebuloasă
Văd o rază, raza ta,
Este atâta de frumoasă

Iarăşi tu nu îmi dai pace,
Iarăşi tu te-arăţi, revii,
Cu lumina ta de ace
Coşi un dor şi-l ţii, mi-l ţii...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghemuit într-un butoi

ghemuit într-un butoi
şi din care-ncet se scurge
taina vieţii demiurge
rătăcită printre noi

fuge somnul de pe gene
lişiţele dorm pe baltă
ghinioanele fac haltă
doar la mine, Diogene!

aş aprinde lumânarea
şi să trec aşa prin vremuri
că tu n-ai de ce să tremuri
dacă mi se schimbă starea

m-am născut şi totuşi parcă
altă naştere mă cheamă
zestrea lumilor - o zeamă
mai subţire ca la zarcă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina cu magnolii

Nu, nu mă mai cuprind voluptoasele porniri
din serile când ea aştepta
în grădina cu magnolii,
pe o bancă unde şi azi o mai caut
şi nu ştiu cum de se întâmplă.
Acum noaptea-i tristă, grădina singură,
nu mai păstrează aroma visului parfumat,
doar cuvintele spuse care strivesc
fantome de ceară şi câteva gânduri ispită
care se adună târziu sub lustra de fier
zâmbitoare-n lumină.
Nu mă părăsiţi păsărilor, le strig,
vine gerul iernii, aşteptaţi
în tufa deasă de lonicera,
ascunse în ramuri.
O să vă rup din pâinea mea zilnică,
o pun pe masa săracă, firimituri
şi poeme neterminate.
Să nu ne acopere liniştea urâtă,
chemati şi voi de pe drumuri femeia.
Eu rămân aici,
să nu se stingă focul poeziei,
poate în călătoria prin stele
mă va zări şi-mi va trimite prin voi
o bucurie care să topească
îngheţul din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul unei mici flăcări

joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă şi-mi induc nefiinţa

închid în cerc patimile şi suferinţele
teama mă face să rămân în afară
şi nu mă plâng

poate instinctul de a trăi
urcă forţat timpul prin sânge
fulgere de viaţă

neliniştea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc

prea multă cruzime şi nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim

nopţile care vin tulburi
întoarce-le din drum
nu-ţi cer decât puţinul
unei mici flăcări
care nu se stinge niciodată
sub o icoană sfântă

la care nu obosesc să mă închin

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eram o aripă
rătăcită în refluxul memoriei
călător prin orizonturi
topit în uitări deşarte
eram fila închisă într-o lume deşartă
spijinind în gând ceruri înalte
vegheam în templul nopţii
cenuşa mângâiată de vânt
lumina a rămas tăcută între pleoape
îmi aşezasem tăcerile în albia cerului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

Ascultă-mi suspinul
cresc în febră
ploaia nu se mai opreşte

Carnea ta aduce viaţă
îţi sorb respiraţia
sângele-mi scurge timpul
nu voi mai fi niciodată curat

Mi-ai hrănit trupul prin vene
viaţa prin şuvoaie
moartea este cine vrei tu
lasă-mă să intru
lumina se va stinge
doar când lacrimile tale
îşi vor revărsa preaplinul

Totul este pictat în rece
acum nu sunt deloc aici
iar când noaptea-mi va-nchide ochii
voi citi pe buzele tale
că astăzi nu e
nici măcar mâine...

poezie de Lucian Domşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet sub raze de Lună

Hai să lăsăm lumina să se-aşeze
Pe umerii dorinţelor tăcute,
Să le transforme-n alintări plăcute
Şi-asalturi de iubire să cuteze.

Hai să plutim pe-o mare de plăcere,
Să-ntâmpinăm, cu piepturile goale,
Atingeri noi de valuri ireale
Pornite într-o dulce adiere.

Să ne-avântăm sub razele de Lună
Şi să luăm lumina ei cu noi,
În raze împletite drept cunună.

Iar de va fi ca totul să apună
Şi să-notăm prin timpul de apoi,
Să fim tot împreună, amândoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delirul luminii... în Panteonul tăcerii

Un foc de-artificii... triumfă în suflet
Aprinde Lumina-n Panteonul Tăcerii
Şi vindecă rana durerii din cuget,
Se-nalţă Libertas cu sceptrul Iubirii.

Din cuiul Răbdării... absoarbe rugina,
Ridică coloane... din răni Aşteptarea,
Prin grotele nopţii delirează Lumina
În flacăra stinsă se-aude chemarea.

Diligent să înalţe Panteon Libertăţii
Pe stâncile minţii Virtutea-şi doreşte
Fundamentul din har supus judecăţii,
Stingheră în sânge, pasiunea zideşte.

Prin gânduri subjugă Lumina viclean
Sentimente aride în false veşmânte
Folosindu-se iarăşi de Calul Troian,
Mi-atacă cetatea dorintei din minte.

Nu poate-nţelege... ce este Femeia,
Pe cruce mi-a pus suspine straine,
Mă-atinge şi-ndată apare scânteia,
Enigma dîn beznă vrea să domine.

Din mucul ofrandei... torţi să emită,
Dispune orgoliul melodia-i funebră
Cu patimă-i muşcă privirea uimită,
Pizmaş întunericul geme în umbră

Şi moartea-l atacă în zori furioasă,
Misterul îşi simte greutatea poverii,
Se plimbă la braţ cu slova sfioasă,
Lumina nu moare în templul tăcerii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul vegetal

Ziua în amiaza mare,
Varza albă din răzor,
A simţit cu-nfrigurare
O durere în picior.
Şi văzu atunci, uimită,
Sub pământ, destul de clar,
Coropişniţa venită
Pe ascuns, ca un tâlhar.
Varza alarmă îndată
Şi surate şi vecini,
Dar grădina, prea distrată,
Nu privea spre rădăcini.
Constatând că nu le pasă,
Coropişniţa alese
Să îşi facă-aici şi casă.
Chiar, mai mult, se înţelese
Şi cu cârtiţele, care
Prin pământ săpau de zor,
Sub tulpini nepăsătoare.
Ba, făcură cu mult spor
Şi-un partid să hotărască
În grădina cu legume
Care plantă să mai crească,
Ori să aibă viaţă-n lume.
Astfel că dăunătorii
Din străini, aici veniţi,
Devenind stăpânitorii
Băştinaşilor pleoştiţi,
Care-n propria grădină,
Nici măcar n-au protestat
Că-s săpaţi la rădăcină,
Hohotind, le-au şi strigat:

-Un popor, asta nu-i glumă,
Piere dacă e "legumă"!

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia viselor fireşti

dimineaţa răzbate prin aburi de cafea
se trezesc gânduri din raiul gândirii
lumina coboară pe zări de catifea
cu sclipiri de cristal în raza privirii.

e cald şi e bine şi eu mai visez
întâlnirea cu muza, cu poeţii iubiţi
întâmplări frumoase veselă condeiez
sunt împăcată să-i văd fericiţi.

mă visez însoţită de lună şi stele
în călătoria mea prin lume
visez primăvara, armonii cu lalele
peste tot trecutul lasă urme.

strâng în rucsac amintirile mele
dragi experienţe din cartea cu nume.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea semnelor

Zilele noaptea se schimbă
Ca femeile cuminţi
Când au buzele fierbinţi
Şi vorbesc în altă limbă.

Când cu trupul gol se plimbă
Dragostea de fată mare
De la vis la disperare
Noaptea zilele se schimbă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi slove în lumină

cerul ninge lumina cu stele căzătoare
timpul se converteşte la dragostea divină
vreau să cred că steaua mea nu moare
că-mi va sta alături mângâiere calină.

sufletul se închină la sfere luminoase
în orice strălucire îl văd pe Dumnezeu
ştiu că mă conduce pe drumuri glorioase
legile Lui sacre le voi sluji mereu.

am cunoscut şi sfinţi şi îngeri dragi
conştiinţa mea se umple cu înţelepciune
adeseori mă simt ca pe un câmp cu fragi
sub cerul meu deschis prin rugăciune.

sufletul se-mbogăţeşte cu scrieri de magi
să nu simtă vreodată a vremii goliciune.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!