Decapitând şuvoiul, secunda mă alege

Îşi obturează timpul clepsidrele-ntre maluri,
pervers cum e nisipul, zelos, la patru ace,
se furişează-n ochiul ce poartă idealuri
în lumea de alături, în mineral... şi tace.

Argat se dă gelosul seminţei de firuţă,
să-i lege-n fire pârgul când prouru-l străbate,
dar mie mi se plânge că omul nu-l mai cruţă,
şi-n lumea de dincolo de mineral va bate.

Decapitând şuvoiul, secunda mă alege
şi muşcă miez din mila ce-o va trăda prin rigă
la jocul ce-i convine – trişoare, fără lege...
în lumile-amândouă doar mineralul strigă.

Cât vegetalul încă irumpe în inele,
vom număra în treacăt şi căzătoare stele.

sonet de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne ia in brate si plange

Dumnezeu ne ia in brate si plange
piatra. infipta in piatra, o cruce de lemn.
pe cruce, un om de carne si sange
pe cer, ochiul domnului, semn.

piatra – copac – om,
mineral – vegetal – animal,
treime imbratisata dumnezeieste.
inaltime – unduire – val,
duh al creatiei celeste.
tarie – armonie – dragoste,
daruri ale fiului pentru fiecare in parte:
piatra – copac – om,
mineral – vegetal – animal.
tocire – vestejire – moarte,
stigmatele dumnezeirii pentru pacate.
incremenire – incremanire – incremenire,
soarta – soarta – soarta,
colb – colb – … nu colb:
intoarcere la vegetal sau mineral –
cruce de lemn sau de piatra.

spre cer, colbul inaripat lumina o stinge,
pe cer, ochiul domnului ne iarta pentru toate,
in cer, dumnezeu ne ia in brate si plange
cu lacrimi ce mangaie atom cu atom:
mineral – vegetal – animal,
piatra – copac – om.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

Creată-i lumea din nimic
Şi-n numai şapte zile,
Fără cafea, fără ibric,
Doar suflete fragile.

Cu-n soare blând şi iubitor,
Cu stele... căzătoare,
Amestecându-le cu dor,
În drumul lor spre mare.

Cer şi pământ... cu ape reci
Şi omul şi scânteia,
Nu vei pleca de-aici în veci,
Când vei vedea... Femeia.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de secunde

Secunda zero-iată Abea de m-am născut!
Pe lungul drum al vieţii mă aflu la-nceput
Nu ştiu a zice "mamă" şi nu privesc la stele
Sunt alţii care poartă de grijă vieţii mele.

Secunda trei - mă strădui a scrie şi-a citi
Şi-alerg prin curte raţe şi curci cu alţi copii.
De-s programat din ceruri optzeci de ani s-apuc
Am patru ani acuma şi mult o s-o mai duc.

Mustaţa-i încă mică, dar timpul trece, trece
La treişpe ani ş-o ţâră sunt la secunda zece.
Cu încă cinci secunde ce-s transformate-n ani
Când ceasul bate sfertul am douăzeci de ani.

Şi cum la vârsta asta prin toate vesel treci
Îmi pare că minutul nu se va scurge-n veci!
Nu mai privesc la ceasuri-oricum nu am deloc -
A mea e toată lumea şi-n toate am noroc.

Când, după multă vreme şi doar aşa-ntr-o doară
Pe ceas mi-arunc privirea, văd limba cum coboară
Îmi intră-parcă-n ciudă-prin piele şi prin oase
Şi nu se mai opreşte decât la cifra şase!

Şi asta doar o clipă ce iată, s-a şi dus!
Apoi, cu multă râvnă o ia din nou în sus!
Oricum, mai este vreme şi încă-mi este bine
Deşi se-ndreaptă-n grabă şaizeci de ani spre mine!

Până să bag de seamă cum vine "chestiunea"
Hop! Limba-i la trei-sferturi şi-ncepe slăbiciunea!
Îmi intră frigu-n oase şi parcă mult mai greu
Ca altădată umblu - şi-i zloată mai mereu.

Iar raţele ce-odată le alergam prin curte
Acuma stau pe varză - iar mesele-s mai scurte!
Atent să nu alunec, fac pasul tot mai mic
Şi capăt tot mai tare alură de bunic!

- Mai ţii tu minte oare, de unde ai plecat?
De la secunda "zero" - o clipă unicat!
Big-Bang-ului de-atuncea, Big-Crunch să-i corespundă
Acum când ceasul bate şi ultima secundă!

Trecut-au anii tineri, pierduţi printre castani
Săgeata-i chiar la ţintă - căci ai optzeci de ani!
Optzeci de ani şi Stixul stă gata să-ţi inunde
O viaţă comprimată în şaizeci de secunde!

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin resturi de iubire

Se potoleşte apa, furtunii fructu-i cade,
cu irisu-n mirare lumina se arată;
sub mucegaiuri, ploaia se scurge mai curată
şi acera, în zboru-i, se-ntrece în glisade.

Pe ţărmul încă tânăr se-ntinde nepăsarea,
nu şi-a mâncat comândul înaripata... oare
şi-l mai ascunde-n aer... se vede că-i trişoare,
pescarul care ştie de sus priveşte marea.

În pâcle mii tartarul îşi moaie gheara-n ere,
doar cremenii ce simte îi voi mai da de ştire
cât mai aprind lumina prin resturi de iubire,
ce-a mai prânzit sitarul prin resturi de tăcere.

Voi, elfi ce staţi pe valuri, de-ndată, pare-mi-se,
veţi comuta sentinţa, vă veţi lipi auzul
de ţipete-n ocară, cerându-le refuzul
de-a-nchide vânzătorii de compilate vise.

poezie de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul din deşert

Se scurgea nisipul clipelor în valuri
Şi pluteau prin timpul mării din eter
Fără de odihnă-n ape fără maluri,
Fără grija vieţii dincolo de cer.

Şi-mi pluteau albastre clipele trecute,
Şi-mi cântau ferice-n fiece apus,
Fără vreo tristeţe, făr-a fi pierdute,
Doar cu dor de zorii care le-au adus.

Fiecare clipă îmi era din aur
Şi-mi erai în toate micul filigran,
Încrustat cu grijă de un tainic faur,
Care îmblânzeşte clipele din an.

Peste marea calmă, vânturi nemiloase
Au adus furtuna, negre vijelii
Ce-au făcut ca-n locul apelor retrase
Să rămână lumea clipelor nevii.

Aspră şi uscată, cimitir de-apus,
Lume în ruină, peisaj inert,
Fără vreo speranţă şi nimic de spus,
Cu durere-n suflet şi, în ochi, deşert.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lege şi... "lege"

"Imunitate pentru toţi!"
(Strigă bandele de hoţi)
Toată lumea înţelege:
Se vor mai presus de lege!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rege

Ţâfnosul Rigă, cum se-ngâmfă El
Că-n platoşă-i ascuns ca melcul - gemeni -
Şi-nsuliţează câte-un ochi, asemeni,
Sedus de hipoteticul duel!

Spăimos, dă legi, edicte scrise-n cremeni,
Stârnite peste toţi ca un flagel,
Norodul aţâţându-l la răzbel
Şi-n jocul tău, Zeu Marte, tu l-ademeni!

Legat p-un fir subţire şi tehui,
Se mişcă tot releu-n plasa lui!

Tunarii de la Forturi, puşi de Rigă,
Comanda Lui prin guri de foc o strigă!

Dar uită că-zmintit întru bravadă -
Se-mpiedică în propria lui spadă!

sonet epigramatic de Tudor George din almanahul "Planeta Şah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

. hai ţârişoară, ieşi duminică, alege
între hoţi obişnuiţi şi hoţ în lege
numai că tu ce n-ai face, cum n-ai drege
tot câştigă hoţii hoţului în lege...

hai ţârişoară, ieşi duminică şi spune
cine încă patru ani te va supune
la batjocură şi dură sărăcie
hoţ în lege ori maeştri în hoţie...

hai ţârişoară, ieşi duminică, dă votul
celor care de când eşti îţi muşcă cotul
şi te fură şi te fură şi te fură
de la os la pâinea de la gură...

poezie de Iurie Osoianu (21 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN STELE CĂZĂTOARE POT SĂ-MI FAC O SCARĂ-Rubaiat-
Din stele căzătoare pot să-mi fac o scară
Să evadez din lumea asta mult precară,
Să hoinăresc prin universuri paralele,
Să ştiu că şi acolo lumina-i necesară.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea cuvintelor

Nici dacă a-i scrie poezia perfectă
O utopie a literelor
Timpul nu iartă nimic
Cuvinte, oameni.. piatră,
Nemurirea nu ne-o oferim singuri
In efemeritatea fără sfărşit
Ce-o radiezi prin fapte... cuvinte
Străbate intunericul şi veacurile
Cât lumea va exista
Şi intr-o zi se va sfârşi şi ea,
Şoapta ce să zboare in univers
Pe buze de stele, aştri, comete
Toată viaţa poţi să o cauţi
E in noi din totdeauna
Iubirea... praf de stele din inima ta
Ce moarte nu are
Se metamorfozează
In floare, copac tot ce ne inconjoarā
Şi intunericul de-ţi este credinţă
Ce crezi că este vidul rece?
Lumină fără suflet...
Aşa cum e şi trupul fără inimă
Ce-l vezi dar nu-l simţi..
Radiază lumina in cuvinte, fapte
Sufletul va fi o rază nemuritoare
In infinitatea iubiri..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand ma gandesc la tine...

Când mă gândesc la tine,
ceva mă doare dincolo de fire,
un dor mă sfâşie, e-atât de ascuţit,
ca lama subţire de cuţit...
Se-apropie toamna sau umbra, poate,
a unui vis frumos ce trece,
sau din păduri te strigă ecoul meu de ieri,
dar nimeni nu-l aude, doar tu de nicăieri.
Când mă gândesc la tine,
ceva mă doare dincolo de fire.
când prima stea începe să respire
şi ard în vâlvătaie frunzele de-arţar
la tine mă gândesc, la tine doar...

citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ceruri, la curbură

Între ceruri, la curbură
străbătând prin "ţesătură"
unde timpul se îmbină
c-o aripă de albină,
din scânteia cea curată
ZÂNE fără trup se-arată!
vin din mituri cu dalb sânge
unde lupul nu mai plânge
şi-unde tropoteşte viu
"glasul" fără vizitiu.
.
Aer, Apă, Cedri, Foc -
lepădaţi şi timp şi loc!
.
când spiralele se coc,
rotund cer şi rotund joc:
cercuri învârtite-n floare,
peşte negru - ochi de soare
şoapte limpezi fără gură,
peşte alb - cu ochi de mură!
.
lunecată din lumină
umbra se topeşte-n tină
luna - mreană de argint
frunză-amară de alint

ierburi tainic foşnitoare
nicio urmă pe cărare

apa - magică licoare
în concentrice hotare
ceru-n ramuri luminate
contopite... câte toate:
nouă stele, opt coroane,
şapte munţi, şase oceane
şi cinci vulturi, patru zări;
înspre poartă trei chemări,
două mângâieri de vânt
şi la mijloc un CUVÂNT
.
în ogilndă prin portaluri -
dans de flăcări, dans de valuri,
cântec lin, cântec duios -
cum e-n sus este şi-n jos!
căci în noaptea peste fire
făuresc zâneşti safire
lăsând rouă pe câmpie
Sânziene-n dalbă iie!
.
sub mireasma de candoare
taina-i veche, TAINA-i mare
-
apoi... se topesc în zare
între umbre şi culoare
-
lumea nu e precum pare
printre fire de cicoare
a rămas doar "Sunătoare"
unde-s oare? cine-s oare?

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morţii te atinge
Şi golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veşnic
Şi doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ţi rămână sfetnic
Şi litera să nu o laşi să moară...

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mirosea a stele căzătoare
(dacă stelele-ar avea miros...!)
Mirosea a moarte pe cărare
şi-a tristeţe ajungând la os.

Mirosea a noapte de sfârşit lumesc
(căci şi lumea s-ar sfârşi cândva...)
Greu mi-era cuvântul să-l rostesc
şi să-mbrac cu el căzuta stea.

Frunze moarte miroseau a ieri
(parcă întrupau în ele Timpul).
Gândul îmi pleca spre nicăieri
întâlnind în cale numai vântul..

Viaţa se-ntorcea pe sine-n iarnă
(iarna se credea stăpânitoare!)
Fulgii doar durere mai puteau să cearnă
căci erau toţi... stele căzătoare.

poezie de Mihaela Albu
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a pierdut compasul

Plânge ziua, plânge ceasul
Şi-n secunda tremurată,
Pe cadrane sfărâmată,
Timpul şi-a pierdut compasul.

Plânge ora, plânge clipa
Pe-amintirea-ncremenită,
Când nădejdea ofilită,
De neant şi-a frânt aripa.

Plânge ziua, plânge ceasul
Sus, în turla veşniciei,
Ori pe pragul agoniei,
Timpul şi-a pierdut compasul.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm de Februarie

procesez o amestecătură de sentimente
drumul bătrâneţii este tot mai greu
întâlnesc ostacole, multe impedimente
am temeri prin care mă rătăcesc mereu.

dar am primit şi o felie de fericire
muşc din ea cu forţă cu ardoare
o împart cu lumea frumoasă dăruire
nu înmulţesc amarul când totul mă doare.

n-am inventat păcatul nu-l crucific pe Crist
poezia inimii produce o iubire pură
din izvorul ei să bea când este trist
omul ce mă străbate setos fără măsură.

sufletul meu e vast ca oceanul Pacific
lumea mea interioară cu lacrimi o purific.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strălucind în timpul ce nu s-a ţesut

Eu sunt un
ţărm
tu eşti celălalt ţărm
fără noi fluviul
n-ar mai luneca spre ocean –
ne oglindim în apele
întunecate şi leneşe
ca două oraşe gemene
zidite pe stânci

deoparte e lumea mea
de cealaltă parte o altă lume
lumea ta unică
pe care o întrevăd
dar n-o cunosc –

ne contemplăm
de pe înălţimea stâncilor
din turnul de veghe
ce muşcă din cer lacom
strivind în dinţii crenelurilor
albastrul floral

ne pândim
prin ochii pisicii
lascivi şi galbeni
străini ca o peşteră

ca două imperii
de departe
ne facem semne
ne chemăm
ne dorim
dar nu putem fi decât două maluri
roase de vânturi
sărutate de secetă
părăsite de păsări

din când în când
trece un vas prin apele leneşe

numai atunci privirile noastre
se contopesc
pe catarge în zare
şi stăm faţă în faţă
fără să ne cunoaştem
fără să ne vorbim

totuşi
chemă-mă din lumea ta
şopteşte-mi neîncetat
poate va fi secetă
şi fluviul va seca la noapte
doar pentru o clipă
pentru un ceas nebun
să rămânem singuri
îmbrăţişaţi în iubire
strălucind
adunaţi în cămaşa zdrenţuită
a timpului ce nu s-a ţesut...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!