Incizie în locul care nu mai doare

plaja asta ca o masă chirurgicală
e un loc unde trandafirii nu cresc niciodată
e plină de uşi suspendate cu balamalele unse
care mai plâng înăbuşit uneori
ca o inimă vindecată de rugină
nu ajungi să-i cunoşti prea bine
pe oamenii cu chip de statuie ai acestui loc
îşi poartă sufletele pe tăvi de argint
dar păstrează mereu alura de vânători iscusiţi
cu cizme adânc înfipte în nisip
frunţile sus, ochii închişi
la nesfârşit ascultătorii unui imn imaginar
ucigaşi palizi ai propriei salvări
le rămân strigăte care se scurg prin vene până în tălpi
biete mecanisme sătule să ruleze
în corpuri de soldaţi ai stâncilor abandonate
este alb şi pe ţărm atârnă fantoma unei stări
există un punct culminant în orice sensibilitate
dincolo de el sunt zâmbete forţate
gesturi finale imprevizibile
pădurile bântuite din siberia
scântei regăsite în bestiarele altora
scopuri pe lângă care se tot alunecă
amintiri epileptice care ard întruna
şi soarele la locul obişnuit

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cicatricile au rolul lor

ziua în care te-ai simţit precum cicatricea unui fruct
şi ţi-a fost bine
la apus, au apărut lângă copacul tău nişte mâini
care au ştiut să te vindece, fără să le-o ceri
fructele îndrăznesc arareori să mai ceară ceva
cu atât mai puţin cicatricile lor
boala ta au luat-o aceste mâini
au îngropat-o la rădăcini
şi au mângâiat apoi locul potrivit
până tu te-ai obişnuit cu starea de sănătate
e dificil să te acomodezi cu stările de sănătate
ştiind că puteai să compromiţi tot fructul
să atârni de ramura ta ca o boală fără nume
şi să îţi pierzi orice demnitate de poamă
partea cea mai proastă când plezneşti de prospeţime
e sentimentul oribil că cineva se poate gândi la tine
ca la bun-de-pus-la-conservă
dar pentru asta există terapeuţi anonimi
cu mâinile curate, care vin şi se cuibăresc tiptil lângă tine
în oricare amurg.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia simplităţii

Îmi dau seama
că nu pot să ţin ritmul
cu oamenii care bat pasul pe loc.
În goana după fericirea perpetuă
sunt trasă de picior
în cascada timpului,
în plină eră a grabei.
Îl invidiez pe bătrânul din junglă,
el are timp să înveţe orice,
are timp sa doarmă un somn fertil,
să cureţe pe îndelete coaja unui fruct,
să observe semnele trecerii in albia râului.
Are timp să nu îşi propună nimic.
M-am îndepărtat de verdele crud.
Simplu,
în câteva nopţi
în care visele se iveau tot mai pale,
în câteva dimineţi cu alegeri
între nuanţe de confort aparent,
pe care nimeni nu are timp să le distingă niciodată prea bine.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul este ca o zidire a unui templu imaginar, sau ca o construcţie laxă, ridicată în preajma iluziilor regăsite. Nu esta bine să-l supralicităm niciodată şi niciodată să-l folosim ca pe o prezicere benignă. Când ni se pare reprobabil crează măiestrite iconoclasme naturale, dar şi nelinişti care să polarizeze spiritul apărut în a şaptea zi şi, imediat acel sublim care a dat sens tuturor lucrurilor, ne va trimite până dincolo de veacuri.

Octavian Anuţa în Maxime şi reflecţii
Adăugat de Octavian Anuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluteau

sufletele prin încăperea rece unde
zăceau corpurile aşezate pe tărgi
cu muşamale gri şi se auzeau voci
de dincolo de uşi câteva strigăte
înăbuşite de durerea scăldată în sânge
ce răzbate de dincolo de zidul greu
care desparte viaţa de moarte
alături se zbăteau cei încă vii şi zidul
nu-i lăsa să pătrundă în camera plină
cu suflete vagaboande care nu credeau
că sunt libere să plece şi să părăsească
corpurile ce stăteau nemişcate şi totul
e un vis de care n-ai scăpare
şi spaima ta imploră cerul să-i lase
câteva clipe de viaţă mizerabilă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt prevenitor

Nu te grăbi să vii aici.
Îţi spun!

Ai să-ţi pierzi aerul şi respiraţia
ai să rămâi pe neaşteptate în pielea goală
în surâsul - su-râsul - sub râsul comisiei
iar eu n-am să te pot apăra
pentru că aici, pe plaja de sticlă
nu sunt decât băiatul de mingi
al infantelor jucând volley cu fulgere globulare

Nu, nu veni aici - iar dacă totuşi vii ai grijă la tălpi
- pe plaja de sticlă, în loc de scoici, marea aruncă inimi de copil

Nu te grăbi să vii de bunăvoie
- Mie mi-au făcut o supradoză cu raze reci de lună
tocmai când dormeam mai adânc -
şi acum limba pe care o vorbesc
nu prea mai e a mea

A este uneori A, dar poate fi şi Aha
O este uneori O, dar în general e cunoscut ca Oho sau Ohoho
G este uneori G, dar poate fi şi o spânzurătoare
pentru un grec antic pedepsit de perşi

Iar marea prin care înoată inimi de copil
şi-n care
din când în când
mai cade un fulger
nu e decât lacrima gigantică a unei zeiţe
părăsită şi de zei şi de oameni

Nu te grăbi să vii aici
pentru că de aici nu se mai pleacă
niciodată.

Bagă de seamă!
Rămâi mai bine acasă în fotoliu şi aşteaptă -
urmează o transmisie directă

Să nu zici că nu ţi-am spus.
Atât.

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai
ca o cocă super modelabilă
tu puteai să faci din mine
cea mai bună versiune a unui manechin
care să te însoţească decent în orice context
puteam fi femeia cameleon,
perfectă, cadână, albă-ca-zăpada,
madonna, puteam fi bossy sau glamour
dar niciodată eu nu puteam să aleg pădurea
în care să construiesc propria casă
ceva modest, de artist care jertfeşte iubirea pentru artă
şi astfel am câştigat de doua ori
rămânându-mi şi o poveste
despre care să scriu mai bine decât tine.
o fi şi asta o formă a pietrei, mult mai frumoasă prin ea însăşi
decât visând în griul unui monument.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Eram doi bătrâni care-şi vorbeau
despre pierderi şi nemernicie,
despre nuci, castane, în ţiplă păstrate, în
vreme.
Şi mereu se căsca lângă noi un mare gol,
în care puteam să aruncăm orice,
de la linguri până la bărbi şi bastoane,
necuviinţa şi hainele negre,
şi hainele grele.
Cu mâna ta, bătrâne,
striveşte-mi dimineaţa şi trenurile,
cu prea multe vagoane,
şi orice zi în plus,
şi kilometrii.

Mâine o să am două migrene.
Una blândă şi una...
una vrei să o primeşti tu?

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Cafeaua rece stă pe masă,
O ceaşcă goală stă pe geam,
Mă ia un dor şi mă apasă,
De vremea de când doi eram.

Am pregătit două cafele,
Am pus lângă doi biscuiţi,
M-au copleşit clipele-acele,
Ce încă ne ştiau iubiţi...

Este curat, şi-un aer rece,
Eu pe pervaz la o ţigară,
Orice secundă simt cum trece,
Sperând s-apari din nou la scară.

Mă bântuie foste iubiri,
Aşa sunt eu, mereu pe gânduri,
Mereu le port în amintiri,
Şi le aştern mereu prin rânduri.

Căci de nu-l porţi în amintiri,
Pe cel cu care ai trăit,
Eşti gol, un bob de amăgiri,
Tu niciodată n-ai iubit...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te întreb care este visul sau obiectivul tău, care este planul de acţiune şi câte etape are şi cât anume procentual din plan ai îndeplinit, ştii să îmi spui? Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce înseamnă reuşita pentru ei. Cum ar putea să reuşească orbeşte şi cum ar putea şti că au ajuns la final dacă nu ştiu clar care e începutul, care e finalul şi care e drumul de parcurs? Care sunt şansele să te rătăceşti în timp ce faci o plimbare şi să ajungi pe vârful Everest, deşi nu acesta era un scop al tău? Ei bine, aceleaşi şanse le ai să reuşeşti în viaţă, la orice capitol, dacă nu ai intenţia clară. Oamenii care reuşesc în viaţă şi-au definit al dracului de bine ce înseamnă această reuşită pentru ei. Ceilalţi, rătăcesc şi plâng că nu ajung. "Unde anume vrei să ajungi?", iartă-mă că te întreb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M: Cuvintele unui om care s-a realizat nu-şi pierd niciodată ţinta. Ele aşteaptă să se ivească condiţiile potrivite, fapt care poate să ia ceva timp, şi asta-i natural, căci există un sezon pentru semănat şi un sezon pentru recoltat. Însă cuvântul unui guru este o sămânţă care nu poate să piară. Desigur, guru trebuie să fie unul adevărat, care este dincolo de trup şi de minte, dincolo de conştiinţa însăşi, dincolo de spaţiu şi de timp, dincolo de dualitate şi de unitate, dincolo de înţelegere şi de descriere. Oamenii de bine – cei care au citit foarte mult şi au multe de spus – pot să te înveţe multe lucruri folositoare, dar ei nu sunt adevăraţii guru ale căror cuvinte se adeveresc întotdeauna.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către seară, mă aşez la picioarele tale...

aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng

eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,

pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară

aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă părăsi (extrase)

*

Mă tot gândesc undeva la acest râu, care curge de-a dreptul vijelios.
Şi-aceşti doi oameni în apă, încercând să se ţină unul de altul,
cât se poat de strâns, dar până la urmă-i prea mult, sunt copleşiţi.
Curentul e prea puternic. Trebuie să-şi dea drumul, să plutească separaţi.
Asta se întâmplă cu noi. E păcat, Kath, pentru că ne-am iubit atâta timp.
Dar, la urma urmei, nu mai putem sta veşnic împreună.

*
Am închis pe jumătate ochii şi mi-am imaginat că acesta a fost locul
unde toate pe care le-am pierdut încă din copilărie au ieşit la suprafaţă,
iar acum stau aici în faţa lor şi, dacă aş aştepta îndeajuns, o siluetă subţire
ar apărea la orizont dincolo de câmp, şi încet-încet s-ar tot mări, iar eu
aş vedea că-i Tommy, şi ne-am face cu mâna, şi poate chiar ne-am striga.

*
Trebuie să acepţi că uneori astfel merg lucrurile-n lumea asta.
Opiniile oamenilor, sentimentele lor, o iau pe un făgaş, apoi pe altul.
Şi, iată, se întâmplă că-n acest proces într-un anumit punct te maturizezi.

*
Am văzut cum se-apropie cu repeziciune o lume nouă.
Mai ştiinţifică, mai eficientă, da. Cu remedii pentru vechile boli. Foarte bine.
Dar o lume aspră, crudă. Şi-am zărit o fetiţă, ochii ei strâns închişi,
ţinând la piept lumea cea bună, cea veche; acea lume despre care ştia
în inima ei că nu va putea rămâne, iar ea o strângea la piept şi implora,
şi nu voia să-i dea drumul.

poezie de Kazuo Ishiguro, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mare

În momentul când marea este cea mai sărată
Văd
Un om gânditor ghemuit pe o stâncă,
Şi nu acel nor al înserării
În nuanţe de albastru.

Dilemele lui
Luminează în turnul farului.

El nu poate înota către ţărm pentru că
Spatele lui înrădăcinat în nisip
Este împins înapoi de soarele care apune.
Astfel că în secret el marchează locul unei epave aflate departe
Pe tălpile lui.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţin locul

unei cărămizi din zidul
care te strânge încet
încet se apropie şi te îmbrăţişează
dintr-o regretabilă eroare
te lezează peste tot
unde te atinge cu mişcări
ce se vor tandre
ţin locul unei clanţe
mă ţii strâns în palmă
ai pielea catifelată şi mă faci să mă simt bine
oamenii spun că asta e fericirea
mă bruschezi grăbită
şi palma ta mă abandonează
ţin locul unui toc de pantof
baţi cu mine pe o podea lustruită
mergi puţin strâmb
şi simt că plec ba în stânga
ba în dreapta fără să mă echilibrez
te clatini dintr-un motiv
pe care numai tu îl cunoşti
calci strâmb din nou şi mă rupi
ţin locul unui drum asfaltat
pe unde mergi în fiecare dimineaţă
să te întâlneşti cu amantul
aş dori să te prind de picioare
de glezne te-aş înlănţui
mi-aş dori să fii prizonera mea
m-aş topi să te poţi scufunda
să formăm un covor asfaltic inedit
să rămânem uniţi pentru totdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de primirea egoistă, trebuie să ajungem la dăruire. Umple-te prin dăruire, pentru că niciodată nu vei fi în stare sa te împlineşti primind. Ai încercat asta şi ai vazut şi singur. Dar o să-ţi spun un secret: există o metodă care poate să îţi dea abilitatea de a simţi plăcere perfectă şi nemarginită. Ea îţi va da împlinirea care cuprinde totul, chiar şi ceea ce se afla dincolo de graniţele acestei vieţi. Însă trebuie să ştii că această împlinire nu apare prin primirea egoistă, ci prin dăruire. Asta pentru că tot ce ţine de calităţile tale omeneşti există în afara ta – în dorinţele sau în sufletele altora.

citat din Baal HaSulam
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!