Reîntoarcere
în fiecare dimineață pregătesc o reîntoarcere
peste orizontul meu nemișcat
cu degetele dorinței țes cuvinte imposibile și oarbe
învățând pleoapele să le citească
aventurându-mă în nebuloase simțuri
în vertijuri abandonate în dureroasa fericire
dezbrăcând însetările pietrelor
copacilor
frunzelor
într-un supliciu ordonat rațiunii
descântatul închis în oglindă n-are efect
nici clopotele ce bat în oase de lut
alerg spre capătul lumii
să pot să mai fiu cu un târziu prelungit
ascunsă adânc în sufletul tău.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Neizbăvire
o noapte prăbușită într-un adânc
cu luna ascunsă în păr,
îngeri plecați cu ochi coborâți,
bate vântul singurătății,
linia întoarcerii e înnodată
într-un Hades întunecat.
gândurile sunt umplute
cu plecări de strigăte sfâșietoare,
rănile de la capătul iubirii
inundă odaia gârbovită.
pereții țiuie născând goluri
ce se-nvârt într-o doară într-un singur sens,
și iarăși frunzele iluzoriu înfig în abis
năluciri despre visuri deșarte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născocesc
născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea înghețată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înșir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ți hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agățate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă șterg din anotimp și sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem nestinși
suntem aleși de aceeași culoare,
rupți din aceeași lumină,
vedem aceeași verticală
săltând din aceeași secundă
întinsă de sferă.
fiecare vorbă ne atinge pleoapa
c-un fel de cald, de rece sau fierbinte.
sunetele curg de sub pași
ca niște cuvinte trimise-n albastru.
strigătul ieșit din golul traiectoriei oarbe
vibrează deasupra verdelui
și zgârie prin ziduri nefirești.
suntem nestinși de resemnarea venită din adânc,
despicând dezordinea luminii în arderi, în patimi,
în noi ard păcatele lumii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu
cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de fereastră
dincolo de fereastră
rătăcirile mărșăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniștea trestiei
și mișcarea uitată sub haina de iarnă
marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
și de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieții
o strălucire a cuvintelor
încâlcite în țesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind și dezverzind albastru
în colțul meu zdrențuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mișcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe și surde
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se merge
se merge pe sârmă
se fac spirale
se umflă baloane
imensitatea devine cețoasă
modelele desenate au găuri
nu mai există liniște
e o nebunie
nu se mai poate iubi în alb
te vreau lângă mine
în dizgrația minutelor oarbe
al luciului astupând orizontul
ale golurilor dintre cuvinte
în trecerea din albastru-n oranj
cu mâini care se ating
ochi care se văd
și aer fără măști
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot mai aproape
te iubesc!
și orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roți,
doar șuier de frunze
și-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceață
și un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiți sfărmând altare,
albastra zi își scufunda urmele
prin spațiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis și-un leșin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
și tot mai aproape destinul își cară povara.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În oglindă
în oarba oglindă imaginea poetică devine o negociere
între mângâierile sălcii și închipuirile roz
tăiate în prisme inegale
la capătul drumului se țes umbre
se reinventează un prezent nefiresc
în locul unde metaforele scanau simțurile
în vibrații cu aripi de fluturi
glasul acela continuă să dizolve constelații schimbătoare
contopind universurile ce se atrag
sunetele devin albe într-un tipar gol
nicio uitare nu mă uită
orele se ofilesc în umbra cuvântului ce tace
poemul evadează antifăcut pe orbita iubirii
într-un zigzag pe-o frunză de toamnă
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numește tu
numește tu altfel pustiul și graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cumințit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.
fisurile cu arome vechi trimit săgeți de gheață,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează amețită
între ieri și azi, spre capătul lumii albastre.
mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul
se crispau umerii sub haina
cu un număr mai mare
zâmbetul se rătăcise printre bagaje
culorile reci încrucișau cuvintele calde cu cele înghețate
mama a aruncat o privire lungă
și a închis repede ușa
nelăsând îmbrățișarea să miște sentimentele confuze
infinitul era semn la fiecare capăt de drum
existam ca o aparență durabilă
un înger căzut dintre nori
căutând rosturi terestre și viabile
căci puse-n silabe de sticlă se spărgeau
m-am trezit într-un cerc
ce părea al meu
cu imaginea celei din urmă cărări
fără vreun punct cheie
viața s-a prelungit pe diferite traiectorii
uneori paralele
alteori intersectate
într-un cerc din ce în ce mai mic
va fi-n curând un punct pierdut în infinit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm
strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.
zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.
existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele și trec dincolo de ușă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.
Prin gândul treaz măsor viscolul unor fețe apropiate,
ce-mi îngheață gleznele, suflând săgeți de gheață.
Paralel cu mine măști aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.
Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.
Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineață monahală
Dimineață monahală
în schitul arcuit spre cer,
beznă năvălită în jurul lumânării aprinse,
dulap tumefiat cu pleurită,
ochi de nesomn cad pe psaltirea uzată.
O viață dincolo de trup clipocește într-o apoteoză.
Totaluri de trăiri nefăcute
stropite cu vin și cu mir
și nicio veste de sus.
Jumătăți de cuvinte și umbre
tulbură liniștea libertății lepădate.
Dumnezeu, cu fața întoarsă,
modelează eonii
și încarcă înțelesurile într-un limbaj codificat.
Rugăciunea nestatornică, înjghebată din dezamăgiri,
spânzură văzul de icoana fecioarei Maria cu pruncul în brațe
gata să coboare pe pământ.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec rotund
ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezește ca un zbor de liliac.
ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veșmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.
ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai rămas
ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.
inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.
în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E o zi
te iau de mână din celălalt capăt de oraș
pe o mică stradă din cer
de fiecare dată e altfel
azi drumul e o groapă fără margini
între tine și capătul zilei e o limită
o simplă atingere a mâinii e o risipă
adâncul țipă într-o ceremonie albastră
degetele devin franjuri de zăpadă
e o liniște de frunze și nori
lipsește dragostea sunetelor
răbdarea dospită și amăgitoare
lipsește drumul închinat nouă
azi e o zi fără noi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfa
o acceptare de alfa
cruciadele vor recompensă asupra albului
peretele își recompune liniștea din cioburi
literele vin în culori amestecate
asaltând pânza dimineții
formând cuvinte neîntrebate
cerul răsturnat pe asfalt caută alt adânc
în care să rămân
Dumnezeu
în vagi nuanțe compune un peisaj obosit
aerul devine alergat de păsări
nu mai am ochi pentru vedere
nici nu mai suntem
au rămas visări aiurite rotite-n neștire
trecute prin mizerii din scamele lumii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reiau
îmi reiau viața de la capăt,
albul hârtiei de scris mă privește
printre rândurile suferinde în lumina uscată.
pun o armură peste cuvinte
și nu ascult dreptul cerului.
gândesc cu alte simțuri într-o tăcere totală
lângă licărul cafelei din ceașca argintie,
o aparentă ieșire la suprafață din surparea înfiorării
încearcă starea de neființă
din adâncimea obscură.
aștept somnul de eliberare
de toate orizonturile făcute inele.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă dimensiune
ești suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrățișarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece și înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.
în stânga ta e o respirație de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete și fierbinți.
strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
și ieșirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitația și cuvintele legănate de sunet
în spațiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul robilor
La capătul lumii
o piatră
copilăroasă
ridică om peste om
un strat de bărbat
un strat de femeie
într-un singur atom
înfășoară Calea Lactee.
La capătul lumii
o piatră
construiește un zid.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!