Sonetul sfânt #10

Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste'ale lumii sorţi;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde'n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albeşte oase, iar sufletul să'şi vadă de'ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război şi boală;
Nu'ţi mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.

sonet de John Donne din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!