Ţiganca

În cărţile ei afumate,
Ţiganca iubea un aromân
căruia-i netezea aspru obrazul
cu cele negre, două cozi
ca-ntr-o balanţă împletite
în focul ce mocnea bătrân.

Din zâmbetul necazului albastru
în lumea care se prindea-n mister
până la mărul cel muşcat al fustei,
Ţiganca îi făcea din buze:
-Mânca-ţi-aş gura lu' matale
că alt nimic nu am să-ţi cer...

poezie de Ileana Pop-Nemeş din Sub cerul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţiganca

La vrăjitoare-o doamnă insistă, dând pitaci:
"Mă faci să nasc, ţiganco, un bebeluş? Mă faci?"
"Nu pot, cucoană scumpă, oricât aş vrea, e-n van!
Încearcă la... ţigan!"

epigramă de A.P. Sumarocov, traducere de Efim Tarlapan
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea se duse şi iară se întoarse, ca şi întâi, fără ispravă şi tot cu astfel de vorbe. Mă-sa înţelese că acolo nu e lucru curat şi îi dete un ac vrăjit să-l ţie în păr, şi o învăţă ce să facă cu el la întâmplare de ar da peste cineva p-acolo, şi o trimise iară. Ţiganca, cum ajunse la fântână, cătă în sus şi văzu de unde venea în fântână acel chip îngeresc. Iară fata cu părul de aur zise copaciului de se lăsă, luă pe ţigancă ca să-i ţie de urât, şi copaciul se ridică la loc. Stând ele la vorbă, ţiganca se linguşi şi rugă pe fată, ca de voieşte să doarmă niţel, să puie capul în poala ei, şi ea îi va căuta în cap. Fata se înduplecă şi se puse cu capul în poala ţigancei, şi, când era să o fure somnul, ţiganca îi înfipse acul otrăvit în cap, iară fata se făcu o păsărică cu totul şi cu totul de aur, şi începu a zbura de colo până colo, pân crăcile pomului.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum produce omul cuvântul? Cu braţele sale, cu picioarele sale, cu urechile, cu nasul său, cu pântecul său? Nu, cu gura sa. Şi gura din ce este formată? Din limbă şi cele două buze; şi atunci când limba şi cele două buze se pun în mişcare produc cuvântul articulat. Limba este principiul masculin şi cele două buze sunt principiul feminin. Astfel, principiul masculin şi principiul feminin produc un copil: cuvântul.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ţiganul îşi laudă ciocanul şi ţiganca nicovala.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeam

cu femeia din scara
mea de bloc – îmi făcea
cu mâna tai-tai din ferastră.
seara şi ea cobora
cum obloanele de
re-flux – se făcea se făcea
că râde femeia de mine
deşi mă iubea mă iubea.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţiganca

Miroase a pustiu şi a cenuşă
Jurând credinţă lunii, trece şatra,
Tot de la lună aprinzându-şi vatra,
Şerpoaică aurie jucăuşă.

Pe câmpurile unduind mătase,
Pasc murgii suri demult neodihniţi,
Cu boarea libertăţii dăruiţi,
Pe drumuri de rugină şi de oase.

Crâmpei furat din flori şi curcubeie
Dansează ţigăncuşa ca un peşte,
Se răstignesc pe negre cozi, hoţeşte,
Bănuţi cuminţi în plete de femeie.

Cu degetele triste răscolind
Prin jaru-n care-i se răsfrânge chipul,
Cu incantaţii mai goneşte lupul
De prin păduri, miresme adumbrind.

Ce negri ochi arzând ca două stele!
Ca două veri plesnind de poame,
Pe sânii de fetiţă visu-adoarme
Sub grele coviltire de nuiele.

În legănarea trupului frumos,
Mustind de-atâta viaţă şi beţie,
Vezi pârgul lanului cu ciocârlie
Vărsând din ierburi cântecu-i duios.

Auzi surghiunul sângelui foşnind
În bocetul chemând pustietatea,
Cu ghiocul condamnând eternitatea
Strămoşilor din luturi înflorind.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-ţi din suflet o Portiţă spre albastru şi din mintea ta, lumină!

Ileana Pop-Nemeş în Sub cerul meu, Lumânarea sufletului scrie (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzu ţiganca că de astă dată nu i se prinde vorba, o întoarse la viclenie. Se făcu bolnavă. O săptămână încheiată îşi chinui bărbatul cu gemetele ei.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune timpului

Cere-i lui Dumnezeu,
păstrându-ţi picătura de fineţe,
nu-i cere prea multe
pentru atâta tristeţe,
decât să te asculte
şi de poate să ierte.

Cere-i lui Dumnezeu,
când eşti împărţit în două grădini
în care râzi şi suspini...
să-ţi pună în loc de ninsoare
lumină pe palmele goale
şi apa cea vie la rădăcină.

Cere-i lui Dumnezeu
să-ţi cearnă anii de întuneric
prin timpul călcat în picioare,
rupt ca o creangă subţire
şi stins ca o beţie într-o lumânare.

Cere-i lui Dumnezeu,
o cifră ce plimbă magie
strivită târziu de ecoul din tine
ca mustul sub tălpi
toamna la vie.

Cere-i lui Dumnezeu,
oameni cuminţi
cu lacrimi de rouă descântată
de un albastru din infinit
care să curgă neîncetat
şi să te spele
şi-n altă viaţă.

poezie de Ileana Pop-Nemeş din Sub cerul meu, Lumânarea sufletului scrie (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia toamnei

De-aş putea-n această toamnă
să te-ascund în ochii mei
să te cos în fir albastru
ca pe-un lacăt prins la chei.

De-aş putea-n această toamnă
să mă prefac în fântână
aşezat să-mi bei din palme
să-ţi fiu mir la rădăcină.

De-aş putea-n această toamnă
să-ţi sap norul de tristeţe
şi să-l fac izvor de pace
până dau de tinereţe...

De-aş putea-n această toamnă
să-ţi prind râsul pe culori
ţi-aş pune zăvor la umeri
şi copaci în loc de flori.

De-aş putea-n această toamnă
să te-adun în gândul meu
până-n ceasul cel din urmă
să-mi prind cerul de al tău.

De-aş putea-n această toamnă
să te pierd în ruginiu
mi-aş da inima din piept
să te scot luminii viu.

poezie de Ileana Pop-Nemeş din Sub cerul meu (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dude albe dude roşii

zicea bunica de capitalişti
noi strângeam dude le scuturam pe un cearşaf
pe cele albe apoi ne aşezam şi mâncam
bunica zicea
strângeam frunze pentru viermii de mătase
să ne facem norma
două pungi de un leu
"răi tare răi mai erau şi ovreii şi nemţii
sugeau până şi măduva de pe om"

dudele negre le strângeam de pe jos
nu puneam cearşaful să nu se păteze
"se face ca sângele închegat
ca sângele de român închegat"
noi mâncam dude negre dude dulci
ca lebeniţa şi zmeura
ne întorceam cu faţa la soare şi îl priveam până totul devenea albastru
până lacrimile curgeau se opreau şi nu mai aveam

"or să vină iară
mama lor or să vină nesătuii
că noi suntem buni atâta de buni că până şi ţara
o dăm"

s-a dus bunica duzii cu ea
nu mi-aş fi amintit
dar m-am tăiat cu aparatul de ras
şi două dude roşii
au picurat.

poezie de Liviu-Ioan Mureşan (iunie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Ileana auzi astfel de vorbe, ea merse la sine în casă şi află că floarea e încă aburită de rouă, că pasărea e flămândă şi că mărul numai nu zice "mănâncă-mă, surioară". Ca să le ajute dar dragilor surorilor ei, ea dete la una dintre ele floarea, la alta dete păsărica, iar sie-şi ţinu numai mărul cel fraged. Aşa aşteptă sosirea împăratului celui aspru la poruncă.

Ioan Slavici în Ileana cea şireată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

Azi-noapte...
Femeia care mă iubea -
O mică poemă-n proză din opera mea -
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Când cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi "va urma",
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele...

Dar azi-noapte gluma unui tipograf
Mica mea poemă-n proză
Mi-a făcut-o... praf!...
Şi... pe "banca verde unde doarme ploaia",
Ca-ntr-o poezie de Henri Bataille,
Mi-am culcat azi-noapte pentru prima oară
Vechiul guturai
Şi surpriza nouă
C-aş putea dormi şi-afară,
Chiar când plouă,
Fără să regret nimic...
Nici fresca de mozaic
Ce-i împodobea odaia -
Balamuc de voluptate
Şi păcate
Perimate, -
Nici gura femeii care mă iubea
Şi mă deştepta
Cu aceleaşi buze roşii, de lalea,
Răsărite peste noapte, printre perne,
Din sofa!...

Vai de mine!...
Vai de ea!...
Vai de manuscrisul meu neterminat,
Fără "bun de imprimat"...
Vai de buzele ei roşii,
Sărutate-n vis doar de cocoşii
Iadului -
Suspect refren,
Din Marşul funebru de Chopin...
Cut-cu-ri-gu! ding... dong... ding...
Lumânările de ceară din odaia ei se sting,
Iar pe "banca verde", unde dorm cu ploaia
Cântă cucuvaia!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi primeşti o palmă cu zâmbetul pe buze, mâine să-ţi pregăteşti zâmbetul pentru a primi un pumn.

George Geafir în Solilocuri, aforisme (2015)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu răstorn lumea nimănui

uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauţi
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângureşte
uită-te adânc şi ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
şi raiul şi iadul
dar nimic din ce cauţi
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veşnică plajă nouă
două urme de nicăieri

felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău mărginea timpul şi acel infinit de trăiri tăinute într-o fărâmă de suflet. Era în privirea ta emoţia vibrantă a unui murmur suav şi mireasma răsăriturilor înghiţite de vâltoarea adâncurilor nesfârşite. Atingerea ta era uneori blândă şi amintea de căldura colindelor uitate în gândurile copilăriei. Alteori mocnea în inimă focul dorinţelor ca o zi toridă de vară. Purtai in buzunarul cu vise primăvara vieţii şi nostalgia unui peisaj de toamnă târzie. Era în sufletul tău un amestec din anotimpul şoaptelor nerostite. Tu erai lumea mea...

Andreea Palasescu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Muşchi ţigănesc"

Prinsă cu muşchiul furat ascuns sub fuste,
Ţiganca s–a apărat ţipând în mod firesc,
- Să moară mama, citeşte şi tu pe etichete,
Am luat ce e al meu, nu vezi că-i "ţigănesc"?

epigramă de Paul Constantin (7 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foloseşte-ţi zâmbetul pentru a schimba lumea; nu lasă lumea să-ţi schimbe zâmbetul.

proverbe chinezeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi rup din buze

Privesc la tine, dragul meu,
Şi-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceaţa clipelor de-acum,
Pline de dragoste, şi multă aşteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci şi poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri şi din paşi.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul şi privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă doreşte... singură şi tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... şi astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care ţin iubirea mea, şi dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi şi suspine
Cu toate mă aşez în faţa ta prin gând
Să mă adormi când simţi a mea durere.
Să mă adormi cât ţine viaţa
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul şi cu a ta inimă de înger
Să nu simt paşii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul şi îmbrăţişarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca şi plugul
Să nu îmbătrânesc în dor şi aşteptări
Să nu mă treacă Soarele şi Luna
În lumea drepţilor... cu zâmbetul amar.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!