Ţiganca

Miroase a pustiu şi a cenuşă
Jurând credinţă lunii, trece şatra,
Tot de la lună aprinzându-şi vatra,
Şerpoaică aurie jucăuşă.

Pe câmpurile unduind mătase,
Pasc murgii suri demult neodihniţi,
Cu boarea libertăţii dăruiţi,
Pe drumuri de rugină şi de oase.

Crâmpei furat din flori şi curcubeie
Dansează ţigăncuşa ca un peşte,
Se răstignesc pe negre cozi, hoţeşte,
Bănuţi cuminţi în plete de femeie.

Cu degetele triste răscolind
Prin jaru-n care-i se răsfrânge chipul,
Cu incantaţii mai goneşte lupul
De prin păduri, miresme adumbrind.

Ce negri ochi arzând ca două stele!
Ca două veri plesnind de poame,
Pe sânii de fetiţă visu-adoarme
Sub grele coviltire de nuiele.

În legănarea trupului frumos,
Mustind de-atâta viaţă şi beţie,
Vezi pârgul lanului cu ciocârlie
Vărsând din ierburi cântecu-i duios.

Auzi surghiunul sângelui foşnind
În bocetul chemând pustietatea,
Cu ghiocul condamnând eternitatea
Strămoşilor din luturi înflorind.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!