Aşteptare

ca pe o pictură în gheaţă
singurătatea mă scrijeleşte pe geam
e mat de-atâta speranţă amăgită
nici visele nu-l mai spală

o ceaţă densă plumburie
apăsătoare ca o cortină
acoperă pământul
că nu mai poate să gândească
traiectoria
încotro o fi viitorul

moartea
e cea mai dezorientată
nu mai ştie pe unde să mă nască

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea cerşetorului

Măcinat de boală cruntă,
Nu mai ştie unde merge.
Picioarele nu-l ascultă,
Nici cu ochii nu mai vede.

La viaţă nu mai gândeşte.
Nu are discernământ.
Cu nâna-întinsă cerşeşte,
Dar rămâne tot flămând.

Nimenea nu-l ia în seamă.
Tremurând în frig, în ger,
Îi plăteşte vieţii vamă,
Înălţându-se la cer.

poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul nu are reguli

Virusul nu face ură de rasă, de credinţă nici atât.
La el reguli nu contează, nu stă pe gânduri prea mult.
Moartea neagră nu alege între bogaţi şi săraci.
Pe toţi îi contaminează şi îi trimite la draci.
Fără un pic de clemenţă ia copii, ia şi bătrâni,
Peste tot, pe unde trece, lasă virus şi-n fântâni.
Corona virus seamănă moarte.
Pe oameni, de oameni îi desparte.
O asemenea pandemie, în lume nu s-a văzut.
Ne aflăm în plin război, cu ceva necunoscut.
A fost ciumă. A fost holeră. Chiar războaie nucleare.
Virusul e mult mai groaznic, ucide în disperare.
Am aşteptat primăvara. Primăvara a venit.
În loc să bucure ţara, în casă ne-a priponit.
Cu lacrimi privim neantul, poate zărim o speranţă.
De la geam rugăm Înaltul să aline a noastră viaţă.
Viaţa nu mai clocoteşte, pământul a-încremenit.
Tot ce-i omenesc sfârşeşte, speranţa-n bine a murit.
Nostradamus e de vină. El a fost prezicătorul
De-întuneric, nu lumină. El ne-a prezis viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă un artist nu poate zdrobi anumite inimi de piatră învăluite în densă ceaţă, nu poate încălzi unele suflete sculptate în gheaţă, el trebuie să fie ca un neobosit soldat ce ţine în mână flamura păcii pe câmpul de luptă, ştiind că victoria aparţine doar celor care iubesc...

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam şi eu să nu mă doară
Ideea că,-n a noastră ţară,
Şi ciocârliile ne mor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Şi fredonam o doină tristă,
Că-n ţara-mi nomenklaturistă,
Noi ducem lipsă de popor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam pe străzi, ca un rebel,
Că ţara mea n-are drapel,
Cu care eu să mă-nfăşor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam, cântam, neîncetat,
De patrie, de neam, de stat,
Şi-n gândul tău visam să zbor,
Eleanor, Eleanor –
De-atâta dor, de-atâta dor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vom avea optzeci de ani

Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Trecutul, vechi prieten, trecând pe lângă casa noastră,
C-un zâmbet trist îşi va aminti de noi,
Convins că l-am uitat.
O clipă se mai uită-n spate şi dispare în neant, poate nici n-a existat.
Trecutul - prieten vechi imaginar?
Când vom avea optzeci de ani
Şi-n dimineţile cu soare rece vom privi pe geam,
Viitorul, misterios necunoscut,
Ne va fascina cum un profet
Fascinează credincioşii.
Îl vom privi hipnotizaţi
Cum ne conduce spre etern şi spre speranţă
O speranţă poate moartă, precum profetul misterios
Căci de la geam vedem
Cum cade la pământ şi dispare în neant.
Viitorule - ce eşti tu, fiinţă mitică?

poezie de Clara Baiguera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau moartea ca pedeapsă,
n-o vreau nici ca recompensă.
Am o cale mai aleasă;
Vreau o viaţă cât mai densă.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici în pictură, nici în poezie, nici în teatru, chinezul nu are acea voluptate caldă, densă, a europenilor. Într-un poem, el indică, iar trăsăturile pe care le indică nici măcar nu sunt cele mai importante, nu au o evidenţă halucinantă, ci fug de ea, nici măcar nu sugerează... din ele se deduc peisajul şi atmosfera lui.

Henri Michaux în Un barbar în Asia (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Nimeni,
nimeni nu ştie
Ce-nseamnă singurătatea
Doar eu, ştiu bine,
bine de tot
Singurătatea mea pe de rost...
Vă asigur,
o ştiu numai eu!
Dată îmi este de Dumnezeu!

O mai ştie Maria,
Că e-nchisă-n tăceri...
Provoacă angoasă,
nocturne dureri...
E bine zidită
între mâine...
şi ieri
Singurătatea!

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerca să ghiceşti viitorul, nici Dumnezeu nu-l ştie.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că aşa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o iniţiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
îşi urmează calea cuminte
saltă uneori
reaşează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
îşi spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
şi pleacă mai departe
la atac

poate că aşa a început să se nască
arta
cine mai ştie? cine mai ştie?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Hiroshimei

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă
Nu mai cunoaştem drumul către casă

Suntem uşori şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă mare.
Unde-i cărarea, doamna-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum, plutim
Vai, unde-i casa? cum să nimerim?

Şi suntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata?
Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce ceaţă deasă, vai ce ceaţă mare,
Oh, azvârliţi-ne, voi, o cărare.

Nu mai cunoaştem drumul către casă
şi ceaţa este deasă, deasă, deasă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul copiilor ucişi

Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă...
Nu mai cunoaştem drumul către casă.

Sîntem uşori, şi ceaţa e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvăţătoare?

Sub talpă n-avem nici un drum... plutim...
Vai! Unde-i casa? cum să nimerim?

Şi sîntem goi, şi ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?

Nu ne vedem nici între noi deloc
Şi jocul nu ne place, nu e joc.

Ce deasă ceaţă, vai, ce ceaţă mare,
Oh, azvîrliţi-ne, voi, o cărare!

Nu mai cunoaştem drumul către casă,
Şi ceaţa este deasă... deasă... deasă...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploi

Atâta ploaie, de parcă îţi vine
Să-ntinzi umbrela peste tot pământul,
Căci nu mai pot fântânile a-şi ţine
De-atâta apă pietrele şi lutul.

La fel, singurătatea mea inundă
Şi cea mai slabă, mică, bucurie,
Nu are mintea unde s-o ascundă
În cea din urmă, mare bătălie.

Stăpână-i ploaia peste lumea-ntreagă,
Gonite-s păsări înspre zări străine,
Brumată este viaţa mea pribeagă
Şi toată firea toamnei se supune.

Eu şi pământul una ne vom face
Şi vom trăi aşa, sub ploi, în pace...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploi

Atâta ploaie, de parcă îţi vine
Să-ntinzi umbrela peste tot pământul,
Căci nu mai pot fântânile a-şi ţine
De-atâta apă pietrele şi lutul.

La fel, singurătatea mea inundă
Şi cea mai slabă, mică, bucurie,
Nu are mintea unde s-o ascundă
În cea din urmă, mare bătălie.

Stăpână-i ploaia peste lumea-ntreagă,
Gonite-s păsări înspre zări străine,
Brumată este viaţa mea pribeagă
Şi toată firea toamnei e-n suspine.

Eu şi pământul una ne vom face
Şi vom trăi aşa, sub ploi, în pace...

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încreţită, tremuri
inimi, baţi în piept, suflet de oţel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu ştii de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai eşti demult... Lună!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

creştin

Creştinul este cel ce nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.

definiţie celebră de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocori ce zboară şi se pierd în ceaţă

lungi stoluri de speranţe se-îndreaptă către soare
purtând lumini pe aripi şi noapte pe picioare
priviri săgetătoare şi aşteptări prelungi
în iarna seculara ne cernem cerniţi fulgi

zăpada de azi o acoperă pe cea de ieri
rana de azi o adânceşte pe cea de ieri
lacrima de azi o spală pe cea de ieri
şi viaţa mea de azi o uită pe cea de ieri

ascunde-te-n brazdă
fii bobul sădit în durerea de azi
ce va creşte la căldura bucuriei de mâine
şi lasă ceaţa să se risipească purtată de vânt

chiar dacă au fost, visele s-au spulberat ca ultima zăpadă a mieilor...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!