Sub ploi
Atâta ploaie, de parcă îți vine
Să-ntinzi umbrela peste tot pământul,
Căci nu mai pot fântânile a-și ține
De-atâta apă pietrele și lutul.
La fel, singurătatea mea inundă
Și cea mai slabă, mică, bucurie,
Nu are mintea unde s-o ascundă
În cea din urmă, mare bătălie.
Stăpână-i ploaia peste lumea-ntreagă,
Gonite-s păsări înspre zări străine,
Brumată este viața mea pribeagă
Și toată firea toamnei e-n suspine.
Eu și pământul una ne vom face
Și vom trăi așa, sub ploi, în pace...
poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.