Înflorește dorința
El își răstignește sufletul în cuvinte nespuse
și așteaptă să vină un răspuns,
în gânduri îi înflorește dorința
chiar foarte mult,
nu poate decât să-și învingă sentimentele,
orașul ieșit pe străzi se agită normal.
Într-o clipă se uită împreună orgoliile
și nu se spune nimic.
Aș întreba pe oricare benevol
cât de importantă e părerea lumii
când totul se desfășoară liber
în scopul dorit
și nu se reclamă de nimeni iubirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sufletul într-o amforă
Să pui streașină singurătății,
să stai lângă zid, să nu te uzi,
apoi să așezi pe masă cărțile și să le joci
în cuvinte până la ultima filă.
Să te minți singur că nu ești tu
ci un altul ce așteaptă flămând lângă colț,
iată mânia în care se scaldă nervii
de care trupul vrea să-și elibereze teama.
Se zbate s-ajungă la masa providenței
unde mai mult se vorbește decât se mănâncă.
Sufletul se golește într-o amforă de uleiul gros
și așteaptă să fie umplut cu miere,
c-un cuțit se taie dintr-o dată umbra
de-ți pare rău că n-ai ajuns la liman.
Tăcerea nu mai are loc în cuvinte
ele vorbesc singure și se scriu dezinvolt
lăsându-se pradă mâinii ispititoare
ce uită de sine și de târziul nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare dimineață de purpură
Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările își caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghițind cu totul tăcerea,
din arbori verdele se vărsa-n lumină.
Tu plutești prin gânduri la zmei
pe când nu se zărește niciun prinț
și magic salcâmii și teii se îmbrătișează
în cuvintele pe care le nasc.
Visând la sfârșitul singurătății,
împreună să-i măcinăm calcarul
și să respirăm verdele poeziei,
în fiecare dimineață de purpură.
Se ridică aburii pământului,
norii își lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îți cade pe ochi cu foame
încât te ucide așteptarea, iubind,
Limba te seacă-n cuvinte nespuse
și absoarbe lumina din ele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între dragoste și sursă
Între dragoste și cu ceea ce se hrănește
există o sursă bogată
ce rămâne întotdeauna tainică.
Împlinirea ei capătă o nouă substanță
sporește odată cu dorința.
Nimic nu trebuie să ne sperie
mai mult decât sentimentele prefăcute
cu cenușa ascunsă.
Dragostea este mai mult decât o pot spune,
ea nu se exprimă, se trăiește în ea
ca melcul în cochilie
lăsând după el o dâră lucioasă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o clipă
Ea trece dezbrăcată
prin poemele mele de dragoste
și cei ce le citesc
își retrăiesc tinerețea,
se privesc în oglindă
cu ochii în amiaza luminoasă
ce le măsoară timpul
și surâd.
Într-o clipă totul se va șterge
și nimeni nu va observa.
Orașul se va cufunda în memorie,
noaptea va stârni un luceafăr
cu razele reci,
să rămână de pază
dragostei neîmpărtășite.
lumina va fi o călăuză
pe care o urmăm
cu iubire lăuntrică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate mâine...
El își frânge degetele pe canapeaua ei mov,
așteaptă să-i vină rândul ori deznodământul
și nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospește într-o tăcere stranie
iar orașul pare că amețit doarme.
Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colțul gurii
și se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a șters de cuvintele din poeme,
își gândea ziua de fericire cu voce suavă,
așeza gândurile fiecare la locul potrivit
și dintr-o dată a ieși și i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...
De atunci canapelele mov îl indispun
și fete ca ea n-a mai întâlnit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu se lasă mințit
A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.
Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,
o neîncredere se ridică încet din genunchi.
Cine va sta în umbră să judece,
va ști să lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc pe o scenă ipotetică
Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-și înțelege rolul
și-l joacă cum vrea.
Cuvintele și le așază-n palme
și face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile orașului.
Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
și încă mai aștept la țărm
căderea cerului peste orașul de aur.
Nu năzuiesc la mai mult decât pot
și nici nu mă întreba cât
într-o limbă neștiută de alții
cu consoanele strident legate.
Nu mai dispun de elocința de anvergură
în care ne îmbătam împreună
cu eliberarea
din închisorile logicii
ori ale sematicii din lucruri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii își uită trecutul
Oamenii își uită trecutul și se prefac în făuritori ai prezentului,
se cred chiar cine n-au fost,
pleacă prin lume cu gânduri revoluționare
dar furtunile și uraganele îi temperează
îi aruncă în haosul uitării
lumea largă nu este chiar atât de plină de bunăvoință.
Pentru visele de îmbogățire
Plătesc cu o nemulțumire o bolnavă.
Uneori căutările se prelungesc foarte mult
și nu știu ce au vrut să obțină, dar au pierdut totul
dragostea a rămas o amintire întrupată în copii
toamna se apropie cu roade atât de puține
că nu-ți mai trebuie altceva decât întoarcerea acasă
unde și pământul te primește cu drag.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu ne desparte
adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
și tu aștepți în tăcere
umăr la umăr ne mișcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăiești pentru mine
atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acțiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunți
pari ruptă dintr-o altă realitate
întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îți torn în cuvinte înțelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susținute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede și rar
eu foarte încet și bine
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mea-i într-o rază
Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
și tu n-o vezi,
îi simți doar căldura ademenitoare
cum îți urcă prin sânge.
Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viața.
Când mă vrei, desprinde-ți sentimentele
ce așteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.
Tu știi, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
și te aduc pătimaș în trup.
Sarea îngheață sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
și dragostea se îmbracă cu mine.
Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-și crească nestingherite puii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu fuge de moarte
Nimeni nu fuge de moarte
La ieșirea din munții semeți
apele se limpezesc sărind în cascade
pe fața dimineții soarele își lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceață,
totul se-ntâmplă normal și grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăiește cu teama în oase.
Nesfârșitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
și ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.
Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisul, o patimă sau moft
El înghite litere, ronțăie cuvinte și se hrănește cu poeme,
lumea se miră cum trăiește din pagubă,
cum stă toată ziua și noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise și îngălbenite,
are și o veioză demodată și prăfuită
pe care o aprinde din instinct și uită de ea.
Când orașul doarme el privește pe geam
și fumează o țigară cu fumul făcut rotocoale.
Într-o noapte i s-a deschis ușa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
și nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul și s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranșee
să cucerească orașul în care se simțea străin,
dar cine ar putea înțelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineața fug și rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine știe de când.
În rest spațiul e nemișcat și sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul de lângă fântână
La o răscuce de poveste fără zmei
un om așezat lângă o fântână
își răcorește sufletul.
Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când așteaptă a înflorit și salcâmul,
se apropie seara și o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
și de ce se grăbește.
Poate trecutul îl împinge în față,
îl cheamă-n orașul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.
Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l privește lumea
și dorește să se regăsească
în mijlocul ei.
Pleacă din sine liber
spre alte zile și nopți
pe care le povestește nervos
și nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atitudine
Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
plutește cu nasul pe sus în propria admirație.
Orgoliile și mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei și dorm la amiază
pe un pat de fluturi vegheat de păsări,
clipele zboară din aripă-n aripă
unde gândurile se-nveselesc singure...
Despre oglinzi se spune că nu visează ci reflectă,
sunt nedrepte, nu ascund nimic
din ceea ce se vede liber cu ochiul de alții.
De sărbători sparge paharele băute
și din altele vin nu mai bea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
într-o noapte ruptă de îndoieli
Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie
nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită
nu știu ce poate să se lipească
ca o dorință fără sens
oricum nu mă pierd de mine
iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă acelorași greșeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult
într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poți opri
și tu guști din amărăciune
și nu spui nimic
nu uita să-ți lași privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicați
cu inima-n palme
lumea dă din cap și se miră
cum se poate clădi ceva din bucăți
strânse dintr-un oraș plecat în afară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai adânc decât marea în gânduri
Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici și vântul.
Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopții.
Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viață-n semințe
ouă de păsări pe socluri de piatră
și cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.
Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roți
și-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.
Singurătatea mea ți-o las vamă
pentru un surâs care topește zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citește cu suflet de femeie
Las un poem pe masă,
poate spune mai mult decât mine,
are fiorul subțire al inimii
unde cuibărește demult dragostea.
Iartă-mi modul de atingere,
nu știu s-o fac altfel
și timpul trece nepăsător,
m-a învelit nuanța culorii de foc
care mă aprinde pe rug.
Citește cu sufletul de femeie
și caută printre cuvinte
tot ce vrei să înțelegi profund.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Remember
Prin ceața bolnavă se pierde orașul
și nimeni nu este pe străzi,
în tine, o iarnă își sapă sălașul.
Iubirea îți spune: să crezi!
Jilavă, o frunză își strigă reproșul
spre vremuri trecute și verzi,
chemarea-i ascunde în palme călușul.
Iubirea îți spune: să crezi!
Cuțitul durerii și-ascute tăișul
pe-un gând sugrumat de zăpezi,
iar Charon așteaptă, apatic, bacșisul.
Iubirea îți spune: să crezi!
Un haos se naște și este urmașul
a tot ce-i trecut și păstrezi,
în suflet, trecutul îți este vrăjmașul.
Lumina îți spune: să vezi!
Credința în tine să-ți fie urcușul
spre culmea la care visezi,
te uită, amurgul își scutură roșul.
Iubirea îți spune: să crezi!
Adina V.
poezie de Adina Velcea (26 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulversare
noaptea se plimbă în doliu peste lume
oamenii se ascund în casele lor
orașele freamătă sub lumini multicolore
luna privește întristată zestrea pământului
vine mai aproape de gânduri și vise
citește teama de pe fruntea poeților
și pleacă obosită de nevinovăția îndrăgostiților
care uită să mai doarmă
Într-o noapte se declanșează iadul într-o parte de lume
unii aplaudă alții plâng
nici voi nu știți cu adevărat ce se întâmplă
moartea așteaptă să audă știrile
și fuge are mult de lucru
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!