Copac

în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la ţară
stau înghesuiţi un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc şi le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriaşă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceştia lasă în urmă
pământ şi păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două ţigări în plus
mai deschide un geam şi pentru păsările rătăcite
adună pământul şi-l duce acasă pentru flori

apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să îşi lase copiii cu mine
sunt foarte ocupaţi şi nu mai răzbesc
am fost desigur de acord
e drept că îşi mai uită câte un copil
acum am câţiva copăcei care mă şoptesc foşnind,, tată"
şi eu le dau apă le mai schimb pământul

încet încet în apartamentele din scara mea
locuiesc numai copaci
femeia de serviciu a renunţat de mult să mai vină
iar eu mă simt tot mai bine într-un ghiveci
copiii mei mă udă îmi schimbă pământul
tavanul e din ce în ce mai departe mai albastru
şi o pasăre mi s-a cuibărit pe ramuri

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineaţă, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră niţel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să ştie ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Îşi lepădă calevrii, îşi scuipă în palme şi se agăţă de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Aşa de frumos era oul şi lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă şi-l băgă în sân. După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu o sarcină mică, luă la spinare şi plecă cu dânsa acasă. Copiii, când văzură oul, săreau de bucurie. Se miră şi femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu ştiau cum să umble mai binişor cu dânsul, ca să nu-l scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-l coacă în spuză şi să mănânce toţi dintr-însul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi ninge în tine

şi ninge-n tine
când e-atâta iarnă în mine
afară copii de ceaţă fac oameni de ploaie
aud copaci şuşotind
pietre rostind aerul care le înconjoară
mă întreabă cum e să fii om
să iubeşti
să urăşti
şi atunci scriu pentru copaci pentru pietre
pentru dealuri şi ape
le scriu pe limba lor
cum e să fii om
să iubeşti
şi să urăşti
am renunţat să mai scriu pentru oameni
cum e să fii piatră
copac sau apă
cer cu nori
cer cu senin

scriu cum e să fii iubire pentru ură
cum e să fii ură pentru iubire
acum când ninge în tine
şi e atâta iarnă în mine

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de rezervă

ea are braţe de foc şi te cuprinde în noapte
ca pe unicul adevăr al acestei lumi
şi cercuri se strâng în tot întunericul
strigăt peste strigăt
caii se întorc obosiţi la ieslea bătrână
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
îţi iubeşte rănile
îţi ascute simţurile
prin păduri trec îngeri îndoliaţi
taie văzduhul în două
caii nechează
femeia te strânge la pieptul ei
e cald
încă ţi-e teamă
ca oricărui soldat
auzi gloanţele şuierând şi păsările tresărind în copaci
femeia toarce încet
viaţă
moarte
viaţă
e vremea să numeri rănile adânci
să lustruieşti adevărul
să-ţi chemi calul şi să pleci înapoi
ca orice soldat
femeia asta te-a iubit ca pe un copil rătăcit
în propria poveste
şi toarce încet
viaţă
moarte
viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Pământul este casa noastră,
Iar noi îl preţuim de fel,
El ne aduce şi verdeaţă,
Ne dă ce e mai bun din el.

Cu flori, copaci şi rămurele,
Ne-nvaţă cum să fim mai buni,
Cu ape, munţi şi păsărele,
Să-i împletim din flori cununi.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Grădinaru Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure cu petale colorate

Iubite, tu în rai mi-ai dăruit o floare,
Fiece petală într-o altă formă şi culoare
Iar formele petalei au culoare schimbătoare.

Eu am privit la ea uimită de nepământesc,
Apoi m-am prea grăbit să o sădesc,
S-o luminez, s-o mângâi, s-o iubesc

Şi nu ca alte flori, se deschidea în nopţile senine
Cu gândul doar la omul cel din tine,
Într-un suav şi tandru abandon în bine

Iar floarea a-nflorit apoi şi a rodit,
Din ea copaci, copaci au răsărit,
Pădure în cuprins nemărginit.

Albii copaci cu frunze colorate,
Foşnind în noi sonate delicate,
De trupuri veşnic ferecate.

Ne gângureau copii în gând
Suav şi dulce legământ
Al veşniciei trecătoare pe pământ.

La început au fost doar dimineţi cu rouă,
Acum în universul nostru parcă plouă,
Pădurea s-a-mpărţit ciudat în două,

O parte stă cu crengile-n pământ,
O jumătate poartă crengile în vânt,
E cer, pământ, doar frunze nu mai sunt...

În vifor şi îngheţ al apei de cleştar,
Năluci de dimineţi în suflet îmi apar
Mă-ntorc în tine iar, mă dăruiesc şi iar şi iar...

Iubire, tu, petale colorate
Şi flacără şi tunet dintr-un Olimp furate,
Seminţe de pădure-mprăştiate,

Cu sens doar al rodirii pentru mai târziu
O simt, o jur, o caut şi profund o ştiu,
Ca dar Dumnezeiesc pentru acela viu,

Împrăştiate peste suflet roditor,
Din visul de pădure al iubirilor ce mor,
Aici, acum şi-n veacul vecilor.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tăiat din viaţă

Am intins firul albastru între doi copaci
şi i-am legat unul de altul
n-au spus nimic
se simţeau fericiţi, clătinau din frunze
păsările făceau schimb de triluri
şi de copaci.

Pe pământ umbrele se rotunjesc
cu margini schimbătoare,
subţiri.

Fug cu timpul tăiat din viaţă
şi-l scap în amintiri,
dimineţile îmi deschid luminoase cărări
dincolo de prefaţă.

Dacă scriu negru pe alb
fără hârtie,
nu mă lăsaţi să termin!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce spunem poveşti ( pentru Linda Foster)

1
Pentru că suntem obişnuiţi să trăim sub frunze
şi în zilele ploioase
muşchii noştri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ

şi pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele braţelor noastre
aveau formă de ţitere şi se îndoiau
cu eleganţă sub penele aripilor

pentru că înainte de a avea plămâni
ştiam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschişi
ca nişte eşarfe pictate într-un scenariu
de vise, şi pentrum că noi ne-am trezit

şi-am învăţat să vorbim

2
Am stat lângă foc în peşterile noastre –
şi pentru că eram săraci am făcut o poveste
despre un munte al comorilor
care se va deschide pentru noi

şi pentru că eram întotdeauna învinşi
am născocit ghicitori imposibile
pe care numai noi le puteam rezolva
monştri pe care numai noi îi puteam ucide
femei care nu puteau iubi pe alţii
şi pentru că am supravieţuit
surori şi fraţi, fiice şi fii,
am descoperit oase care se ridicau
din pământul negru şi cântau –
păsări albe în copaci

3
Pentru că povestea vieţii noastre
devine viaţa noastră

Pentru că fiecare dintre noi spune
aceeaşi poveste
dar o spune diferit

şi nimeni dintre noi nu o spune
de două ori la fel

Pentru că bunicuţe arătând ca nişte păianjeni
vor să-şi farmece nepoţii
şi bunicii au nevoie să ne convingă
că ce s-a întâmplat s-a întâmplat datorită lor

şi deşi noi ascultăm doar
întâmplător, numai cu o ureche,
vom începe povestea noastră
cu cuvântul şi

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric

ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut

un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri negre

Când privesc în urmă
La toate câte am trăit,
Gânduri negre-mi scurmă
Chipul meu îmbătrânit.

Acum e toamnă-n viaţa mea,
Dar în curând va ninge.
Voi adormi în iarnă grea,
Şi cerul mă va plânge.

Îmi este scris de Dumnezeu,
Atunci când mă voi duce,
Să nu am la capul meu
Decât o sfântă cruce.

Prin ea voi dăinui mai mult
În mintea semenilor mei.
Copiii ce i-am crescut
Mă vor jeli în anii grei.

Acum mă aflu la zenit,
Dar în curând am să cobor,
Şi-n drumul meu spre asfinţit,
Încet, încet, mă sting şi mor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2009)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Toamnă

cad castanele şi butucesc pământul
sunetul unei păsări mărgineşte orizontul
în ecou prin văi de munţi îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul

strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
şi-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit şi-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul şi strig: priveşte!
acolo sus, e-o stea, care mă-aşteaptă-n cerul nopţii

şi-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, şoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viaţa
şi totuşi ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă şi ceaţă

domol din vale vine carul, osiile scârţaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coş în colţ de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toţii, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriaşa expoziţie tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, pământ sfânt

De ce au luptat străbunii,
Pentru ce-au ales să moară?
Să scoată la vânzare unii
Minunata noastră ţară?

Şi-au plecat plini de speranţă
Bravii soldaţi la război
Într-o frumoasă dimineaţă
Să ne-aducă pământul înapoi.

Au vărsat lacrimi şi sânge
Să-i spunem acum pe nume.
Dar patria mea e tristă, plânge
Copiii ei sunt departe... în lume.

Pe noi cum să nu ne doară
Când ne vedem fraţii alungaţi
Străini ajungi la ei în ţară
Şi-n sărăcie ani de zile uitaţi.

Însă cu toată ambiţia şi voinţa
Ne apăram pământul sfânt.
Limba, istoria, portul, credinţa
Până vom ajunge în mormânt!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Nu, nu plâng, mi-a răspuns
Măicuţa bătrână,
Cu brâul de lână.

Numai uneori simt că obrazul meu
E pământul
Pe care s-a prăbuşit Meşterul Manole
Şi-atunci, după obiceiul din vechime
Trebuie să-l însemn
Cu două izvoare.

Aşa a fost într-o zi
Când l-am trimis la oaste
Pe fiul meu Tudor,
Primenindu-l, că era duminică dimineaţa,
Cu cămaşa morţii.

Aşa a fost când
A căzut de pe mănăstirea lui
Aurel Vlaicu,
Dragul de el, o nimerise atât de frumoasă
Că şi zburase!

Şi aşa a fost
De multe ori,
N-am istoria acum la mine
Să-ţi povestesc.
Nu, nu plâng numai că simt uneori
Că obrazul meu e pământul
Şi trebuie să-l însemn după obiceiul din vechime
Cu două izvoare.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

cum ninge repede apoi încet
şi nu ştii cât timp mai trebuie de acum
e la ferestră alb
o fată cu şal negru în cerdacul nins
dar prin copaci largi înserează
într-un departe nins era tot aşa
în adevăr
şi înnoptate zăngăniri
apoi va avea loc un bal
sau o serbare de spiritism
atâtea sunt de făcut
când tu apari numai ca amintire
cun ninge repede, repede

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelusul şchiop

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuciu şchiop".

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul

Într-o noapte-ntunecată,
Cu un cer pierdut în ea,
Mi-a părut că se arată,
Mică, strălucind mirată,
Steaua mea.

Tremurând lumina-i slabă
Printre ramuri de copaci,
Mi se tălmăcea degrabă
Licărirea în silabă:
"Ce mai faci?"

-Steaua mea de peste vreme,
Nu te-am mai văzut demult.
Dintre stelele boeme,
Numai tu-mi cântai poeme;
Te ascult!

-Dragul meu, am fost departe.
Infinitul Univers
M-a purtat prin alte arte
Timp de două vieţi, o moarte
Şi un vers.

M-am întors doar pentru tine,
Să ţi-l spun, să ţi-l şoptesc.
Tu, din câte văd, eşti bine...
Versul... este despre mine:
"Te iubesc!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!