La uşa deschisă norocului

Îmi împrospătam de fiecare dată memoria
dezordonată de atâtea informaţii
pe care nu le mai puteam clasa
separate-n sertare.

Pe undeva îmi căutam un loc de înnoptat
mai retras de privirile lumii
dar împins cu picioarele înainte ca un mort
rămas fără moarte în condiţii vitrege
urcam pe întuneric de mânie
şi mă scufundam sub lumina lunii
în cuvintele care deschid porţile zăvorâte
să intru-n cetatea cu pereţii de piatră
între care mă simt mai mic decât sunt.

Îmi găsesc cărarea şi lumina călăuză
la uşa deschisă norocului
şi nu-mi venea să intru în camera răcoroasă
cu paturi de fier
şi pleduri albe ca la bunica la ţară,
de parcă eram un soldat venit de pe front
ce trebuie respectat şi servit cazon
şi am fost servit
cu toate onorurile potrivite
unui nou venit în cetate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prezent

De la naştere m-au lăsat să aştept
m-au învăţat să mă lupt cu timpul,
porţile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.

Sunt prezent
în toate întâmplările şi ele mă încearcă
şi chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.

Strig cu revoltă,
nimic nu mă opreşte în loc
şi nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez la singurătate

Am crescut într-un ochi de viperă
ca un duşman de moarte,
mi-a rămas teama şi mai ales precauţia
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spaţiu care trebuie să fie sigur.

Supus tuturor greşelilor
meditez o vreme la singurătate
şi deschid pe nesimţite porţile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristeţe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.

Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
şi tu mă iubeşti
cu trupul luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător pe la porţile iadului

Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificaţii
şi doresc încoronarea pierdută demult.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditaţie deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineţii
şi ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porţile iadului
şi n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopţile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperişurile lumii.

De când mă paşte întunericul
cu partea mea de contribuţie,
se vor netezi zorii şi încă o zi
îşi va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăţa
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama m-a împins înainte

M-am născut copil sub geana luminii
şi am crescut din imagine în imagine ca un film
cu actori buni,
cei care m-au urmărit n-au fost toţi mulţumiţi
unii chiar m-au hulit,
dar drumul a fost bolovănos, plin de nevoi
fără linişte
fără mulţumiri.

Din spate mai mut mama m-a împins înainte
şi-mi căuta steaua în care credea
cu multe rugăciuni, la fiecare presimţire.

În icoana de pe perete, lacrima ei
avea miros de mir.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a fost, a fost

Eram desculţ pe uliţă
prin noroiul unui veac
lăsat în custodie.

Uneori sufeream fără rost,
nimeni nu-mi observa durerea
sau o neglija.

Oamenii erau obişnuiţi cu răul,
câte unul mă mângâia în trecere
şi pleca în amintirile sale
la fel de triste.

Întotdeauna aşteptam Paştele şi Crăciunul,
părinţii ne îmbrăcau în straie noi
şi mergeam la biserică,
ascultam slujba
şi visam o altă lume
care a şi venit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia care desparte

Deschid fereastra galbenului lămâie,
închid uşa curentului de aer dezinvolt
şi păşesc peste pragul statorniciei
în cerdacul cu stâlpi ai istoriei.

Nu cred în linia care desparte
e mai mult o ficţiune care leagă prezentul de viitor
în fiecare clipă a evoluţiei existenţei,
viaţa înrădăcinată între fibrele pământului
îşi caută drumurile care înalţă spiritul.

Lumina ţâşneşte prin toate fantele posibile
cu forţa venită din interiorul de foc
fără de care nicio frunză nu prinde culoare
şi nicio viaţă seva posibilei veşnicii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

între noi curbura zilelor

îmbrac dorinţele în haine de sărbătoare
nu imită nimic
totul se metamorfozează în dragoste

între noi curbura zilelor
aşteptăm cu încordare
eu ştiu că eşti pregătită demult
pentru contopirea cu visul

n-am crezut că porţile se deschid
când au fost puse zăvoare pe ascuns
şi nimeni nu ştia de ele
dar lumea are halucinante desprinderi
spre mersul ei înălţător

privesc în depărtare orizontul
şi nu pot să-i desenez un contur
îmi torn în cuvinte toate aşteptările
tu să le înţelegi la timp

nu ne împăcăm cu gândul altor posibilităţi
şi frăgezim împreună cărarea
convinşi
tu vinovată de îndoieli
eu împins de insistenţe
cu certurile schimbate între noi
obosite de orgolii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu fără răni porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu fără răni porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân de poveste

Mâine dimineaţă beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu ştiu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Ştiu doar că un bătrân bea apă din ele
şi face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
şi face umbră pământului.

Timpul trece şi fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
şi cu amintirile pe care le povesteşte,
i s-a făcut şi înmormântare creştinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut şi ea
şi a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credinţa sa în apa vieţii sfinţită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
şi astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şi cuvinte

cântecul îşi frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite

cuvintele se rup în silabe şi adaugă semnificaţii
împart pe măsuri ritmul
şi-l repetă

uşile se deschid

se încarcă în memorie
tot ce trebuie reţinut şi spus

se-nfăşoară-n lumina dătătoare de viaţă
din care îngerii curg prin aer
şi Dumnezeu
rămâne-n interiorul fiinţei
oglindă a sufletului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eu nu-s

Luna s-a ascuns în agudul din faţă,
mă furişez pe prispa casei,
glasul nopţii se aşază-n poeme
pagină de pagină.

Nimic din ce am scris nu se ştie,
aripile drumeţilor se frâng,
măduva nopţii îngheaţă-n cuvinte.

Dimineaţa înveselită de rouă
îşi lasă umbra dusă de ape.

Tu n-ai aşteptări, ai numai prevestiri,
la porţile zăvorâte ale inimii
care se deschid.
De atâta ger în sufletul pietrelor
paşii şi-au luat urma înapoi,
şi orbecăie pe cărarea unei absenţe
unde eu nu-s.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea străină

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.

La poarta raiului liniştea mea e străină,
mă întorc în trecutul ştiut
ca o pagină dată înapoi de vânt
şi absorb lumina
din care m-am născut.

În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintaşii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu acoperişul de dragoste

Mă caut şi mă găsesc în hrubele veacului trecut
pe care l-am îngropat cu cruci de piatră nescrise
şi-i duc în spate durerea pînă la apus,
lumina lui subţire mi-a rămas sub aripi
ca un zbor fără întoarcere din stelele iubirii.

Drumurile pe care am păşit în veacul actual
călăuzite de semne cereşti nu se mai opresc,
nasc alte transparenţe de logos lumină,
poeme cu acoperişuri de dragoste
de pe care cuvintele privesc întreg spaţiul.

Îl simt mai aproape de descifrare
ca pe o taină care trăieşte prin cunoaştere
şi îşi dezleagă limba abstractă oamenilor
spre marginile încăpătoare ale timpului
prin ridicarea cosmicelor bariere.

În curba ascunsă nesfârşitul căutării
ce ar putea să denumească alte ştiinţe
ca fruct al răbdării şi nerăbdării continue
cu tot ce ispiteşte viaţa şi moartea
dincolo de gânditoarea sintaxă a creaţiei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelităţi
cineva le strânge şi le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă şi eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenţei
şi n-am simţit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să ştiu cum am venit
şi de ce?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!