Când totul trebuie să strălucească

Ai mâncat din sufletul bun cât ai vrut,
l-ai lăsat sărac la margine de prăpastie
fără să-i auzi ecoul lăuntric.

Simţi drumul care nu iubeşte căderea
şi te întorci odată cu păsările prin întuneric
până la lumina magică a naşterii adevărate.

Când totul trebuie să strălucească
în timp ce piedicile încep să dispară,
se înalţă cuvântul cu evantaie de dragoste.

Prea dureros înfloreşte flacăra iubirii,
înainte de a cunoaşte sabia plutind prin aer
îşi îngroapă suspinul sub flori visătoare.

În faţa deschiselor porţi ale cerului
ascultă o rugă din sufletul săracilor trist
şi rotund pune semne la tâmple.

Limbă de clopot cheamă bătrâneţea acasă
şi moare în locul ei tăcerea,
ruginită frunză purtată de vânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul cu porţi de piatră

Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
şi rodeşte în ploi

zămislind fiinţa din lutul sterp.

Atunci se naşte lumina,
aura de botez a capului meu
primeşte duhul
şi se înalţă cu el în picioare.

Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porţi de piatră,

Drumuri prin gânduri trecând...

De înalţ mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe braţele tale,

Semne de pământ se desfac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul mă pune întotdeauna la punct

De la o vreme călătoresc prin lume şi n-o mai neg
ajung în punctele ei vulnerabile,
firescul mă pune întotdeauna la punct,
frumosul singurătăţii prin multimi nu mă iartă,
dar nici nu mă lasă plecat acasă.

Nu moare nimeni de prea multă plăcere
un moment oportun trebuie folosit,
scrisuil îmi rămâne ultima fotografie în detaliu
în care las sufletul să rodească din amintiri.

Închis apoi între pereţii interiori
am învăţat să-i ascult cu răbdarea pusă la încercare,
dar am obosit,
sunt cuprins de un somn nevinovat
prin care visele vâslesc pe tărâmuri străine.

Mă închid în obişnuinţe vechi
de care nu pot să scap fără să lupt cu înfrigurare
până capăt conştiinţa faptului împlinit
prin forţa lucrurilor pe care le determin zilnic
ca un orb reperele de orientare
într-un oraş al întunericului perfid.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemn de jugastru

voi împărţi cu tine lumina ca pe o pâine
scoasă dimineaţa din cuptorul soarelui
cu palmele întoarse spre faţa lunii

în lemn de jugastru voi tăia semne
frunzele mă vor acoperi cu adieri
risipiri de arome şi armonii suave

şi-n sufletul pietrii se va simţi fiorul
sunetelor lovite cu arcuri întinse
ca o rugă de boltile cerului
de unde curge curcubeul în ape

îmi înverzeşte-n memorie cuvântul
şi sedimentează uitarea lângă maluri
ca o noapte pretinsă de moarte
cu origini atât de necunoscute

de lacrimi în cenuşă se vor pierde
atunci când omul este învins
ulciorul cu vin răcoros aşteptă
în ungherul unde sufletul mi-l bei
şi nu faci nicio cruce

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scad câte o zi

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe faţa ei,
pune cuvintele să-ţi spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.

Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinţii iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai ştiu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
şi dulcea pace devine hrană bogată
pentru toţi ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
şi înalţă faptele deasupra de vorbe.

Cercurile prin care arborii cresc
şi înaltul respiră alcătuirea pădurii
în ţara cu vânatul nesupus morţii,
cei ce stau la pândă sunt prădători.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne pe cer

ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
şi nu se lasă supus

apele în care mă scald
dau semne de bogăţie curată
din întuneric se naşte lumina
cu ochi de vultur

nobleţea se cuprinde-n foamea cunoaşterii
cu aspiraţii înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare

adevărul se smulge din minciună
şi cruce îi pune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aură norocoasă

Să-i pui iubirii aură norocoasă
şi din plinul ei să umpli sufletul,
e o tandreţe de floare mirositoare,

pliază în inimi bucurie
cu flămânde aşteptări de dragoste.

Când nimic nu se aude în jur
totul foşneşte în sânge.

Iar gândurile din zbor se desprind,
cad prin tine în forme de înrobire.

Intră în trupul poeziei fără cuvinte
şi se păstrează definitiv în memorie.

De o asculţi iubirea creşte ca iarba
şi flori te înfăşoară în albul purităţii
cu aură norocoasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul vieţii

Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
şi uită să moară.

Intră cu bucurie în jocul vieţii
până ajunge la inimă şi-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.

Se strânge în mine şi cheamă
dorinţa revoltată
în gândul care-mi tulbura voinţa
până la anihilare.

Lumina îşi caută loc în suflet,
irumpe prin toţi porii,
tu priveşti cu ochi somnoroşi
tăcerea nevinovată a nopţii
pe care n-o poţi suporta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totul s-a întâmplat

Îşi pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Doreşte să împlinească deziderate vechi
dimineţilor să le împărtăşească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniştea care înalţă inima şi o ademeneşte
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Şi totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde îşi fac păsările cuib
din ierburi şi flori înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi o rugă tot repet

Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simţi de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalţ
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deşi încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu semne visătoare

Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm şi-n somn
dimineaţa se scurge în oglinzi.

Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la ţărmul mării, valuri albastre
trimit pescăruşii în depărtare.

Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşarea

străpung liniştea sângelui şi curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porţile iadului

nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc şi caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătuşarea

miroase a cenuşă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
şi lăsată-n drumul altei lumi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare o derulare din amintiri

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bucurii şi amăgiri

Sufletul se-mbracă-n haina trupului
şi o foloseşte până la ponosirea definitivă
când nevoit o părăseşte.

Cu bucurii şi amăgiri îl trce prin întâmplări
îl mângâie în căldură şi frig,
Cu prieteneşti cântece ale inimii
ascultă glasurile de fiecare zi ale naturii,
adierea vântului în frunzişul pădurilor
zumzetul albinelor şi ciripitul păsărilor
în taina iubirii căutate.

Se-nfiripă mereu îmblânzirea durerii,
modul în care ne poate cuprinde
marea dragoste a cupelor pline de mister
cu o neprecupeţită patimă de dăruire
a împlinirilor aşteptate.

Nimic din ce am cunoscut
nu se preface-n miere şi lapte,
sufletul e însăşi dualitatea dinte bine şi rău
care nu se-mpacă niciodată,
haina nu trebuie să-l umilească.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!