Când am plecat

Când am plecat, m-a părăsit credinţa
Şi nimeni nu a fost să mă-nţeleagă.
Numai speranţa mi-a păstrat fiinţa,
Şi amintirea unui dor, întreagă.

De când am încetat să fiu o stâncă,
Cu toţii vor să ia din mine-o parte.
Durerea mi-i atâta de adâncă
Şi tu îmi eşti atâta de departe...

Se sting şi plâng iubirile din astre.
Tu pe un ţărm, sufletul meu epavă.
Ni-s trupurile pline de dezastre
Şi dorurile pline de otravă!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!

Te-am alungat din gândurile mele,
Te regăseam în fiecare pas.
Te-am căutat întruna printre stele...
În mine-ai fost, mereu, suflet gingaş!

Printre atâtea trupuri efemere,
Sunt dorul unui suflet rătăcit
Care, nicicând, n-a încetat să spere
Că-n tine va găsi ce a dorit.

Îmi eşti altar şi templu deopotrivă,
Păcatele iubirilor îmi eşti.
Aud, în gând, o lacrimă ce-mi strigă:
"Numai pe ea, pe ea să o iubeşti!"

Piatră nu sunt, deşi mă voi o stâncă,
Nu sunt nemuritor pe-acest pământ.
Durerea mea-i atâta de adâncă,
Că nici Iubirea nu mai pot s-o cânt.

Degeaba-s zămislit din praf de stele,
Întregul Univers s-a năruit.
De aşteptări, poverile mi-s grele,
Cu amintiri nu poţi fi fericit!

În drumul meu sihastru către Cruce,
Mă-ndrept cu amintirea ei în gând.
Acolo unde trupul mi se duce,
Vor fi doi ochi, iubindu-mă, plângând...

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de herghelii

Sufletele plâng Odaia Veche
unde au crescut odată
caii fără pereche
ce-au sfărmat sub copită
duşmani cu credinţa
unui copil rege
prins în jocul lumii rece
am văzut umbre de herghelii
mânate de copii
cu iie şi opinci
oprindu-se din când în când
şi-n şoapte de basm zâmbind
ce acum
aruncă săgeţile privirii
plângând ca-n iadurile fără sfinţi
pline de arginţi
pline de părinţi sfinţi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ta...

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... şi vina-i parte-n parte!
şi m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ţi plictisit... am încetat să cânt.

şi n-am putut a te uita... aşa cum mi s-a spus...
ştiu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
şi mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... şi taine care dor.

am fost privită cum nu sunt... aşa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... şimţeai, dar nu credeai!
şi au trecut clipe şi zile... şi tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!

dragostea-i tot ce-am vrut să ştii... să te învăt iubirea!
să-ncepi şi tu a dărui... simţindu-ţi împlinirea.
şi tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi şi spui că vezi... perfecţiuni eroare.

şi m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
aş fi-nţeles inima-ţi rea... şi-aş fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult şi doare... atunci când nu mai ştii...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exişti, să fii!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sufletul te doare

Când sufletul te doare
nu dispera, române!
Există o scăpare,
credinţa îţi rămâne.
Şi, uneori durerea
ascunde o speranţă,
Care îţi dă puterea
să mai rămâi în viaţă.
Te luptă şi învinge
durerea ce te arde!
Nu mai fi trist, nu plânge,
trăieşte mai departe!

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de înmormântare

Eşti atâta de departe!
Timpul trece, zi şi noapte...
În clepsidră risipite,
Trec aducerile-aminte.
Nu-ţi mai aminteşti, copile,
Nici de fraţi şi nici de mine.
În chilia mea, deodată,
Singură-s şi-nlăcrimată.

Eşti atâta de departe!
Lacrimile mele, toate
Şi năframa, doliul, plânsul,
De când ţi-a plecat tăicuţul,
Sunt măicuţă, într-o ladă,
Să le ai când vei veni.
Vezi, că lacătul din poartă,
La Maria e, să ştii!

Timpul trece zi şi noapte,
Tu ai rostul tău, măicuţă,
Plâng de-un timp, sperând că poate
Sub a bradului crenguţă,
Umbra pasului meu, încă,
Va rămâne pe pământ,
Ca o ultima avere,
Fiindcă n-am să-ţi scriu vreun rând.

În clepsidră risipite,
Cad ca nişte cruci de piatră
Gânduri, lacrimi... amintirea
Despre mamă, despre tată.
Dor de dorurile toate
Clopotele. Îngeri trec
Valuri peste timp, copile.
Ca pe tine le petrec...

Trec aducerile-aminte...
Vei veni la parastas?!
A fost ultima dorinţă
Mamă, care mi-a rămas...
Nu-mi împodobiţi mormântul!
Iarbă verde vreau să crească
Trupul meu, umbrind pământul.
Doar aşa voi fi acasă.

Nu-ţi mai aminteşti copile!
Varsă-o lacrimă străinii...
Ei aprind câte-o lumină...
Pită-mi coc, plângând, vecinii.
Şi-amintesc că tremurândă
Mi-era mana... Că am dat
Şi eu bunilor lor, maică,
Când şi ei au înnoptat.

Nici de fraţi şi nici de mine
Nu-ţi mai aminteşti... Bogat
Poţi să fii, să-ţi fie bine...
Tu de-acasă ai plecat!
Rod de lacrimă străbună
Curge-n ţarină şi-n vin,
Tu te-ai dus orfan în lume,
Scormonind pământ străin...

În chilia mea, deodată,
Paşi aud... sau mi se pare.
Văd o umbră la fereastră...
Mă închin... Ce este oare?!
-" Cine eşti?! întreb aiurea.
Ce aud?!"
- "Sunt eu, măicuţă!"
"Plâng şi lacrimile mele
Curg şiroi pe ochi, Lenuţă!

Singură-s şi-nlăcrimată...
Nu ştiu, vis e, ori aşa,
E vreun gând... Scârţâie uşa!
Intră-n casă cineva.
- Cine eşti?! Că nu văd bine!"
- "Biata mea măicuţă,-s eu!
Am venit din ţări străine
Şi am plâns de dorul tău."

Singură-s şi-nlăcrimată,
În chilia mea, deodată.
Nici de fraţi şi nici de mine
Nu-ţi mai aminteşti, copile!
Trec aducerile-aminte,
În clepsidră, risipite
Timpul trece zi şi noapte...
Eşti atâta de departe!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu eşti minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Eşti Armonie-n cânt şi-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Eşti trup şi suflet şi eşti gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porţi chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinaţia Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuşi Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieţi,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aştepţi?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este şi bun...
Tu eşti o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Şi-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu eşti micuţa mea prinţesă,
Eu ştiu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost şi vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când eşti cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu eşti devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente şi de dor!
Să te urăsc că eşti Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deşi îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care îşi au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aştepţi? Eu am să vin?

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de zbucium

Iubita mea, te simt aşa departe...
Mi-ai pus pe frumte mâinile subţiri,
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti,
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!
Eu chem osânda care mă omoară,
Sălbatic vântul patimii să bată,
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.
Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)
Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri,
Şi când o rază-ajunge pân’ la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg...
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, - dar n-o mai înţeleg.
........................
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, - pierdută pentru totdeauna:
De unde vii şi cine eşti, străino?...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta dor...

Atâta dor am prins în palme, mamă,
Şi-atâta linişte îmi zăboveşte-n păr,
Căci n-am avut vreodată-atâta teamă
Să te separ de timp şi adevăr.

Hai, vino, mamă, nu-mi lua speranţa
Să pot trăi când dorul toarce greu,
Să-mi dai un semn să pot topi distanţa,
Să-mi iei tristeţea pieptului mereu.

Mai dă-mi de veste-n insomnia nopţii
Să pot visa la câte tu-mi iertai,
Mi-aduc aminte, mamă,-n faţa porţii
Cum fruntea-n palmă-ades mi-o sărutai.

Şi gânduri oarbe îmi încing tăcerea
Şi lacrimi reci rotogolesc mormântul,
Hai, vino, mamă, nu-mi lua puterea,
E tot ce am mai bun decât pământul.

Am sufletul vânat de lacrimi pline
Şi gându-mi-spre departe e plecat,
În orice rai ai fi îţi este bine,
Aici, în raiul meu, nu te-am uitat!

Şi vara-şi plimbă bulgării de sare
Bolborosind în spume valurile mării,
Departe eşti, tu, mamă şi mă doare
Că m-ai lăsat să lupt cu-ntinsul zării.

Sfârşită sunt, dar cum s-auzi durerea
Când ploaia-şi varsă stropii-n ochii mei,
M-ai învăţat cum bunul simţ este averea,
Iar omenia-i haină pentru om, nu pentru zei.

Ce-aş mai putea să-ţi cer iubită, mamă,
Decât vegherea paşilor din cer,
Tablou de amintiri mi-e sfânta ramă,
Iar tot ce mă-nconjoară, doar mister.

Am adunat şi ani şi viscole banale,
Cât, mamă, tu eşti dincolo de nori
Eu număr trandafirii de petale
Şi-i văd îmbătrâniţi şi albi în flori.

Îmi cântă, mamă, soarele-n fereastră
Şi-mi râd luceferi noaptea în pridvor,
Să vii să vezi, mămucă, prispa noastră,
E-un munte de căldură şi mult dor.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri (23 iulie 2018)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADU-MI-TE APROAPE!

Adu-mi-te... Adu-mi-te aproape,
Minune întrupată, să-mi fii scut!
Sunt trubadurul care nu mai poate
Să îţi aştepte ultimul sărut.

Am obosit, cântând prin căi lactee,
Să fiu de zei şi îngeri ignorat,
Căci m-am născut spre-a te iubi Femeie...
De-acest păcat nu voi să fiu iertat!

În drumul meu sihastru către cruce
Am fost sortit, Aici, să te-ntâlnesc.
Adu-mi-te cât încă mai pot duce,
Povara unui suflet omenesc.

Căci mai 'naite poate-am fost o floare,
Pe care, sărutând-o, lăcrimai.
Sau poate că am fost privighetoare
Şi cântecul din rai îmi ascultai.

Poate cândva ai fost, şi tu, o stâncă,
Eu veşnic val care te mângâia.
Sau poate-ai fost prăpastie adâncă
În care-ai strâns toată durerea mea!

Poate ţi-am fost, la zi de sărbătoare,
Un dar nepreţuit, iar tu - altar.
Sau poate doar o frunză oarecare
Din cel mai maiestos trup de stejar.

Eşti, sigur, zămislită din lumină.
Nu vreau să mai rămân un singur gând.
Sau poate amândoi suntem de vină,
Că vieţile petrecem rând pe rând.

Te-am regăsit, Acum, în astă lume.
Şi-n acest rai, pe globul pământesc
- Unde Destinul ne-a adus anume -
Numai de tine simt că-mi amintesc.

Minune întrupată în Femeie,
Adu-mi-te aproape să-ţi fiu scut!
Şi tot ce e, ce-a fost ori va să fie,
Să le topim pe toate-ntr-un sărut.

Daniel-Petrişor Dumitru

Daniel-Petrişor Dumitru în Cont Facebook (29 august 2020)
Adăugat de Daniel-Petrişor Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât tu eşti lângă mine

Când deja va fi venit noaptea
Şi-n jur se va fi întunecat,
Şi tot ce vedem e faţa lunii pline,
Nu, nu-mi va fi teamă,
O, nu-mi va fi teamă,
Atâta vreme cât tu eşti lângă mine.

Dacă cerul pe care-l privim
Se va răsuci prăbuşindu-se,
Iar munţii vor cădea-n adâncuri saline,
Nu voi plânge, nu, nu voi plânge,
Nu voi stoarce o lacrimă,
Atâta vreme cât tu eşti lângă mine.

poezie de Ben E. King, Jerry Leiber şi Mike Stoller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât un disident este în închisoare, libertatea noastră nu este autentică. Atâta timp cât unui copil îi este foame, vieţile noastre vor fi pline de angoasă şi ruşine.

citat din Elie Wiesel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă blestemată

Ia-mi, Doamne, dorurile toate,
Trecutul ia-mi-l, dacă vrei...
Din viitor îţi dau o parte,
Te rog să-mi laşi doar ochii ei!

Mă poţi închide în tenebre,
Aruncă-mă în gropi cu lei,
Am să-mi compun marşuri funebre,
Dar, Astăzi, lasă-mi trupul ei!

Mă convertesc la veşnicie,
Păcatele lumeşti să-mi iei...
Mă mulţumesc să-ţi fiu doar ţie,
De-mi dăruieşti sufletul ei!

Doamne, ce rugă blestemată...
Ce neghiobie am făcut,
Să cred că vei putea vreodată
Să schimbi ce-a fost dintru-nceput!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru (23 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul vechi şi cunoscut
Mă-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleaşi dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ţi amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
Să bată pentru tine,

Dar, în zadar aştept pios,
Să îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ţi vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost că, în sfârşit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Şi mă sfidezi necruţător
Făcându-mi nopţile mai grele.

Dac-ai simţi foarte puţin
Din rana ce mă doare,
Eu aş scăpa de-atâta chin,
De dor şi de vâltoare.

Dar eşti cum nu mă aşteptam,
Nepăsătoare-n toate,
Mă laşi de viu să mă destram,
Şi-o faci pe mai departe.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia - iubitul meu

Vreau Isus să te cinstesc
Să-ţi dau slavă şi onoare
Numele să-ţi proslăvesc
Cât voi fi aici sub soare

Glorie Isuse scump şi sfânt
Îţi slăvim a Ta Fiinţă
Al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne-mbraci în biruinţă

Vrem în Tine azi viaţa
Cu toţii să ne-o trăim
Căci noi vrem Isuse faţa
Sus în rai să ţi-o privim

Noi ne vrem legaţi de Tine
Viaţa nouă s-o trăim
Cu fiinţele azi pline
De Duh—toţi să te cinstim

Vrem de ploaia Ta cea sfântă
Azi Isuse să fim uzi
Sigilaţi pentru-a Ta nuntă
Fiinţele să ne pătrunzi

Ah cu câtă gingăşie
Vrem Isus să te vedem
Să-ţi cântăm în veşnicie
Numele să-ţi lăudăm

Cui să-i dăm acum fiinţa
Dacă nu Isuse Ţie
Tu-ai sădit în noi credinţa
Să privim în veşnicie

Cui să-i dăm aici făptura
Dacă nu Mielului Sfânt
Căci ne-a dăruit Scriptura
Al Vieţii viu Cuvânt

Ne-nchinăm Isuse Ţie
Pân" la sfintele-ţi picioare
Slava-ntreagă a Ta fie
Şi în veci Isus onoare

Doar Isus şi-a întins mâna
Şi de jos ne-a ridicat
Când bătea în noi furtuna
Şi puterea-i ne-a luat

În noroi când am căzut
Smulşi de-a vântului furie
Nimenea nu şi-a făcut
Milă— salvator ca să ne fie

Nici un om de pe pământ
Mâna atunci nu şi-a întins
Ci al Tatălui Cuvânt
Cu-a Lui braţe ne-a cuprins

Oamenii cei mari ai lumii
Ne-au privit doar cu dispreţ
Pe calea deşărtăciunii
Când pierdeam al vieţii preţ

Doar Isus cel din Iudeea
Pân" la mine a venit
Şi mi-a pus în mână cheia
Vieţii iar în infinit

Rănile atât de grele
El le-a uns şi le-a legat
Să-mi mut ochii înspre stele
Să am sufletul curat

Numai El— Isus Hristos
M-a privit cu gingăşie
Şi luându-mă de jos
Mi-a dat viaţă-n veşnicie

Numai El m-a învăţat
Şi mi-a spus că e Lumina
Să am sufletul curat
Să-l urmez întodeauna

Numai El a îndrăznit
Adevăru să susţină
De la Tatăl c-a venit
Că-i viaţa aici deplină

Numai El a susţinut
Că El este Învierea
Şi un rob El s-a făcut
Noi fiindu-i doar averea

Nimenea nu şi-a întins
Mâna lui să ne ridice
Ci pe toţi El ne-a cuprins
Dragostea să ne-o aplice

Mesia— Isus Hristos
Ne-a luat pe braţul Său
Şi ne-a spus aşa frumos
Că e Domn şi Dumnezeu

Numai El ne-a înţeles
Şi ne-a pus iarăşi pe stâncă
Al iubirii sfinte mers
Ne-a dat— dragostea adâncă

Mesia— iubitul meu
Eşti izvorul fericirii
Îmi eşti Domn şi Dumnezeu
Soarele neprihănirii

Numai Tu te-ai îndurat
Rana mea ca să o vezi
Şi de jos m-ai ridicat
Nicidecum să nu mă pierzi

Mesia— Mirele meu
Ce eşti plin de îndurare
Îmi e dor de chipul Tău
De lumina Ta cea mare

Numai Tu-mi eşti fericirea
Scumpul meu Mântuitor
Ce m-alini azi în iubirea
Ta— şi-al vieţii viu izvor

Glorie în veşnicie
Slavă Tatălui Cel Sfânt
Îţi aduc Isuse Ţie
Dragostea— azi în Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grei mi-s anii

Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilaşii mei.
Au plecat în ţări străine
după bani şi după pâine.

Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aştept şi el nu vine.

Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu ştiu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.

Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrâneţea mă răpune,
Sorele meu va apune.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!