Numai pe ea, pe ea să o iubești!
Te-am alungat din gândurile mele,
Te regăseam în fiecare pas.
Te-am căutat întruna printre stele...
În mine-ai fost, mereu, suflet gingaș!
Printre atâtea trupuri efemere,
Sunt dorul unui suflet rătăcit
Care, nicicând, n-a încetat să spere
Că-n tine va găsi ce a dorit.
Îmi ești altar și templu deopotrivă,
Păcatele iubirilor îmi ești.
Aud, în gând, o lacrimă ce-mi strigă:
"Numai pe ea, pe ea să o iubești!"
Piatră nu sunt, deși mă voi o stâncă,
Nu sunt nemuritor pe-acest pământ.
Durerea mea-i atâta de adâncă,
Că nici Iubirea nu mai pot s-o cânt.
Degeaba-s zămislit din praf de stele,
Întregul Univers s-a năruit.
De așteptări, poverile mi-s grele,
Cu amintiri nu poți fi fericit!
În drumul meu sihastru către Cruce,
Mă-ndrept cu amintirea ei în gând.
Acolo unde trupul mi se duce,
Vor fi doi ochi, iubindu-mă, plângând...
Daniel-Petrișor Dumitru
poezie de Daniel-Petrișor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.