Fairytale

să ai mereu pregătită ultima ţigară
pentru clipa în care vei fi condamnat la moarte
fără să ştii

de sălbăticia oraşului de tăcerea unui prieten
sau de privirea neagră a nopţii
care nu mai cântă

totul e relativ mai cu seamă tristeţea
cel mai umilitor sentiment
de care râd închipuiţii acestei lumi
cu părul vopsit

ce subţire e graniţa dintre sinceritate şi ură
când te priveşti în oglindă
adu-ţi aminte că vei fi fericit şi orb
până când duhul spaimei te va vindeca.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

toamna devenim adevăraţi
din carne oase şi cioburi
între echinocţiu şi solstiţiu
e o blasfemie să minţi
şi un păcat de moarte
să te priveşti în oglindă
am crezut mereu
în dragostea la prima vedere
cu inocenţa sărmanilor orbi
cu disperarea femeii
care plânge precum respiră
mi-au rămas câteva cuvinte
în farfuria străveche de lut
le adun cu degetele ca pe
firmiturile din cozonacul
cu gust de rai al mamei
ultima cuminecătură
înainte de prima zăpadă
ultima reverenţă
înaintea marelui frig

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

Adu-ţi aminte că tu eşti toată omenirea şi că toată omenirea
este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tu eşti acest univers şi că acest
univers este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tot ce este mişcare, care creşte, eşti tu.
Adu-ţi aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ţi aminte de dansul care-i limbajul, că viaţa este.
Adu-ţi aminte.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerin

voi înnopta pe marginea acestui drum şerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip cu faţa în sus
îmi văd viaţa desenată pe cer
din clipa în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă neprihănită
până astăzi când povestesc sorbind
din paharul cu ceai de mentă

totul e scris acolo cu migală şi meşteşug
de mâna sprintenă a unui caligraf
în sticla vălurită a norilor
pentru totdeauna
cu toate că nu sunt decât un călător desculţ
ai cărui paşi se topesc în tăcere
printre pietre şi raze de lună

atunci îmi spun că dumnezeu există
drept pentru care murmur o rugăciune
în timp ce adorm
printre umbrele şacalilor costelivi.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

acum când toate sunt undeva în urmă
şi atât de îngustă crevasa
prin care strecurându-ne
o numim drum al vieţii
te întreb pe tine
care ai avut mereu răbdarea
să mă asculţi
te întreb a meritat?
şi chiar dacă în loc să îmi răspunzi
îţi vei pleca privirea
sau vei începe să lăcrimezi
cum adesea ţi se întâmplă
îţi voi fi recunoscătoare
pentru simplul fapt
că nu încerci să mă minţi

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt al unui condamnat

am ochii unui animal hăituit

nu ştiu cum să vă spun dar azi
am ucis în numele Tatălui
al Fiului şi al Omului din mine
am degetele pătate şi
trăiesc într-un anotimp pervers
rostuiesc cuvinte nerostite
şi-mi caut vina
în tăcerea unei lacrimi
fără identitate
ucisă
în favoarea unei iubiri
pe care
am scrijelit ultima dorinţă

mai e puţin şi se termină ziua
undeva între două spaţii
mă aşteaptă Ea

mi-ar fi plăcut să mai rămân
măcar un anotimp
să asist
la naşterea unei lumi
în care intimitatea să fie
siguranţa de rezistenţă dintre doi

nu-i nimic

sunt un condamnat frumos şi
orice condamnat are un ultim cuvânt:

te iubesc

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vată de zahăr

Tot ce scriu
îmi sună
de parcă ar fi
inventat
chiar dacă
acest ecran alb
e singura oglindă
în care mă pot vedea
cu adevărat,
în unele nopţi, când o voce neagră,
ca un bruiaj seducător, îşi
începe cântecul,

mă aşez
pe canapea, după o baie fierbinte,
sunt toată numai abur
şi iasomie,
doar ruj ruginiu pe buze, părul umed şi-ntunecat
cu vârfurile proaspăt retezate
picurând sânge,
sunt pregătită pentru voi,
aşa, în aparenta mea vulgaritate
sunt totuşi vulnerabilă
dar
sunt gata oricând să vă orbesc,
să vă împrăştii
minţile în constelaţii nebănuite
trăgând
dintr-o ţigară interminabilă
ca un coşmar,

doar eu şi voi
şi acest
ecran
alb între noi
care tremură
sub degetele mele
ca un perete
subţire, de carton,
ca pânza
unui cort
în care se adăposteşte un copil
şi citeşte
poveşti de groază
sub lumina lanternei
minţindu-se
că monştrii-s departe
şi lumea,
oh,
lumea
e o vată uriaşă de zahăr.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon: Când ne-am întâlnit prima dată în apartamentul meu, aveam eu vreo bănuială că tu ai fi implicată în afacerea asta?
Ninotchka: Ştii acum. Iar eu ştiu acum că eşti un om care foloseşte în afaceri metode pentru care în Rusia ai fi condamnat la moarte.
Leon: Of, moarte, moarte! Mereu aşa de sumbri! Cum rămâne cu viaţa, Ninotchka? Ruşii nu se gândesc niciodată la viaţă? La momentul pe care îl trăiesc? Singurul pe care îl avem de fapt? Of, Ninotchka, nu lua lucrurile aşa de în serios! Nimic nu merită, să ştii. Te rog, relaxează-te... Sergent, te implor, zâmbeşte!
Ninotchka: Poftim?
Leon: Haide, zâmbeşte!
Ninotchka: De ce?
Leon: Zâmbeşte, atâta te rog.
Ninotchka: La ce?
Leon: La orice. La spectacolul ridicol al vieţii. La oamenii prea serioşi care îşi exagerează propria importanţă. Dacă nu ştii pentru ce, poţi să zâmbeşti la noi.
Ninotchka: De ce?
Leon: Pentru că suntem un cuplu ciudat.
Ninotchka: Atunci ar fi mai bine să te întorci la masa ta.
Leon: Nu, nu, nu pot să te las. Nu te voi lăsa, nu încă. Nu până când nu te văd că zâmbeşti... măcar o dată.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleidoscop

spune-mi un motiv pentru care
eu mi-aş dori să fiu înţeleaptă
din nou şi tu tânăr

e ora la care avem voie
să ne străpungem piepturile
cu lumina lanternelor
să bem şampanie în loc de apă cu rugină
să devenim vietăţi mărunte pe tocuri înalte

de ce sunt nopţile atât de nemiloase
cu oamenii-sălcii care-şi poartă amintirile
cusute de buze?

mi-am promis să nu mă mai grăbesc niciodată
mai fumez o ţigară după care
încep să plec.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

la ce bun să mai scriu
încă un poem de dragoste
pe lângă milioanele de poeme de dragoste
care se scriu neîncetat
de când egiptenii au inventat papirusurile

de fapt de dinainte de egipteni
de pe vremea când oamenii locuiau în peşteri
aveau părul lung şi nici prin gând nu le trecea
că tocmai au scris
primul poem de dragoste din lume

atunci când au scrijelit pe peretele grotei
un fel de cerc alungit care semăna vag
cu o inimă

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelui poet

acelui poet
pe care l-am iubit
aş vrea să îi spun
îmi e dor
tăcerea muşcă din omoplaţi
ca un şarpe al înţelepciunii
încolăcit pe pragul de-acasă
a fost prea devreme
întotdeauna va fi
trimite-mi o scrisoare din rai
în fiecare dimineaţă
când îmi beau cafeaua
din ceaşca albastră
singurul adevăr
în care mai cred
de atunci

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

poemele de dragoste se scriu numai seara
aşa se cuvine
atunci şi cuvintele au umbre
după care să ne ascundem în timp ce jurăm
că nimic nu ne va despărţi
deşi stăm fiecare pe câte un mal
al singurătăţii
că ne vom iubi până la moarte
deşi moarte este un cuvânt pe care
cei ce iubesc nu ar trebui
să îl rostească niciodată
poemele de dragoste se scriu numai seara
atunci ispitele au contururi estompate
ca şi demonii cei frumos cântători
înlănţuiţi de catargele corăbiilor
plutind în derivă
poemele de dragoste
se scriu numai seara
când razele întunericului usucă
cerneala de pe hârtie
şi lacrimile din călimară
când fiecare îşi poate alege
o stea şi o inimă
cărora să le dea acelaşi nume
pe care îl va uita
până în zori

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

când plouă
ascult pasărea gri
din pieptul ud răzbat sunete palide
pentru cine cânţi făptură puţină
spune-mi
pentru cine cânţi
pentru bradul falnic care te adăposteşte
pentru picăturile de apă mult prea grăbite
pentru norul care a înghiţit soarele
pentru cine?
cânt pentru o inimă bună
acesta îmi este rostul
cânt pentru inima bună
care mă aude

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solicitudine

Mă gândeam, sorbindu-mi berea
Şi gustând un pic din peşte:
Când te-apuci să rupi tăcerea,
Sare altul şi-o lipeşte...

epigramă de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cere ceea ce meriţi, dar nu uita şi să fii recunoscător pentru lucrurile frumoase pe care le ai deja în viaţa ta. Când crezi că totul în jurul tău e umbrit de tristeţe, adu-ţi aminte că umbrele există doar unde e soare. Ia-ţi un moment şi găseşte-l pentru inima ta. E acolo – doar că e posibil ca să priveşti în direcţia nepotrivită.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti fericit?

Când eşti fericit?
Atunci când vezi
Un trup perfect,
Dar care priveşte în altă direcţie,
Sau atunci când
Priveşti un trup
Care îţi surâde
Cu fiecare celulă
Şi ştii,
Că urmează
Infinite posibilităţi,
De a fi fericit?

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

cândva era pace
pe mirişte şi în inimă
dimineţile încă
aveau înţeles

mă culcam în iarba
cu miros de nemurire
şi lut
priveam cerul
încremenit
în splendoare

acum aici
am totul

îmi spuneam

niciodată aerul
nu va mai
atât de uşor
niciodată gândul
la fel de candid
niciodată orele
atât de depline

bucură-te
copile

până când

tristeţea
nu va încolţi
triumfătoare şi slută
printre firele
de albăstrele şi caprifoi.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solicitudine - Variantă

Mă gândeam, sorbindu-mi berea
Şi mâncând scovergi gustoase:
Când te-apuci să rupi tăcerea,
Sare altul şi ţi-o coase...

epigramă de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de revoltă, de dragoste şi moarte (IV)

Adu-ţi aminte revolta, nostalgia, lumina
marilor bulevarde
adu-ţi aminte radiografiile, exasperarea,
jocul violent de artificii,
şi vorbele de piatră vânătă care îmi
distrugeau buzele la douăsprezece noaptea
când ştiam că eşti fecioara galbenă rudă
cu toate dezastrele dragostei
aşa cum valurile fierbinţi ale simunului
sunt rudă cu nebunia lentă a oraşelor africane
şi drapelul alb care se ridică deasupra
oraşelor asediate, cu paginile pline de sânge
ale istoriei.

Fecioară galbenă rudă cu nebunia, cu sinuciderea
şi cu celelalte privilegii violente
ale dragostei şi ale biologiei
aşa cum ochii măriţi de groază ai marinarilor
sunt rudă cu valul uriaş care
în ultima clipă le înghite corabia.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem oriental

se făcea că eram nejudecaţi neucişi
tu dervişul nopţii şi al apei
culegând câte o fecioară în fiecare anotimp
şi sădind în loc o tulpină de mirt
eu o poveste pe care îngerul malik
ţi-o murmurase la ureche pe când adormeai
sprijinit de grumazul cămilei cu păr de mătase
căutând pe cerul nopţii
steaua sirius a înţelepciunii
se făcea că eu te aşteptam tu mă visai
că ne întâlneam între tărâmuri şi vârste
tu aveai în mâini boabe de chihlimbar
eu o lăută
tu eşti acela tu eşti aceea
primeşte darul meu alesule
primeşte darul meu aleaso
se făcea că păşeam în livada de rodii
tu îmi prindeai în păr flori de migdal şi de aur
eu te ungeam pe frunte cu smirnă
ce frumos miroase a iasomie şi portocali
ce graţioşi sunt păunii albaştri
acum să jurăm
până când zorile ne vor despărţi
până când şacalii deşertului ne vor sfâşia
până când cântecul meu se va topi
ca un fir de nisip
în inima ta

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr sus pe bolta nopţii

Şi de mi-ai fi ultima moarte,
O viaţă lângă tine aş vrea,
Sperând că poate, dintre toate,
Tu ai să-mi fii ultima stea

Iar dacă raza nemuririi,
Va scrie peste mine... pleci!
Prefer din braţele iubirii,
Să trec în lumea celor reci

Şi chiar de-am să devin luceafăr
Pe bolta unei lumi târzii,
Am să aştept precum un nufăr,
Pe apa nopţii să-mi revii

Cu riscul de a pierde totul,
Te voi iubi mai mult ca ieri,
Aici simt eu că-mi este locul,
În sărutarea ce mi-o ceri

Şi chiar de-mi eşti ultima moarte,
Prefer să plec îndrăgostit,
Sperând că ea nu ne desparte,
Acum când iarăşi te-am găsit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!