Glas

Cu glas alunecă, în veşted timp de iarnă,
Pastele mlădioase pe umerii tăi goi,
Şi cântă-n clape-adânci toţi fluturii cei moi,
Magia dezgheţând un psalm din foi de marnă.

Diamantine vrăji aprind mătăsuri albe;
Un paradis pluteşte topind în firi năpaste,
Şi şerpuie idila adânc în gene-albastre,
Când îţi arunci prihana-n duioasele silabe.

Ne-am înecat tăcerea în lanul alb de nea
Şi picură-n şoptiri vibrări din gene ude,
Amurgul iernii doare-n genuni de catifea

Şi-n părul tău de valuri o taină se ascunde!
Cu degetele moi subţire-un glas cânta,
Vibrând în inimă, pe chipul tău surâde!!!

sonet de Aurel Petre (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

O barcă aşteaptă, şi-aşteaptă-n ea, parcă
Pluteşte visarea, din părul tău pleacă,
Din ochii tăi negri străbat omenirea,
Şopteşte copilul şi râde privirea,

Bătrân este fluviul, prin alge te pierzi,
Un chiot aleargă-n sprâncenele-i verzi.
Din turla de vreme o moară uşor,
Din muzici născute, învârte un dor,

Cuprinde-n nectare cuvintele tale,
Când curge-n văzduh un psalm de petale,
Polenul pe valuri duc raze la nuntă
Cu dansuri solare în harfa cea sfântă,

Şi vântul sărută vlăstarii din apă,
Şi barca aşteaptă, aşteaptă uitată!

poezie de Aurel Petre (25 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea iernii

Boarea iernii - Aurel petre

Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.

Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc naşteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.

Îngeri hibernali steluţe-aşează
peste paşii zilelor desculţe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.

Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viaţa, aripă de cer, zbor a ţesut
hora peste frunze cu smaralde.

Frigul râde-n lut şi sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul şi l-au fiert
şi-n zăpezi îşi retrăiesc povestea!

poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeherezada

Continuă povestea, Şeherezada,
Din ochii negri zdruncină-mi hotare,
Cuvintele-ţi, magia îmi frâng zăvoare
Încremenind în pieptu-mi colonada.

Respiri milenii-n şoapte de femeie,
Până în cer miroase-al tău străfund,
Şi mor, renasc şi-n tine mă afund,
Cu tot cu taină-n rupta epopee.

Din gene îţi răsar zâmbind doi îngeri,
Când seara lin coboară-n părul tău,
Şi stele-aşează-n litere înfrângeri

Ce se coboară în cântec, ca trofeu,
Pe bolta umezită, de-a tale atingeri,
Cu braţul tău de vise, imprimeu!

sonet de Aurel Petre (29 martie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armistiţiu

Trec îngerii în zboruri line –
Surâs de iarnă şi de pace
Se-nalţă-n vârfuri de catarge,
În valuri de mătăsuri fine...

Plaja surâde de speranţă,
Lumina-n noi se înfiripă,
Ne cheamă fiecare clipă
Cu dragoste de vis şi viaţă.

Sorbim eternul din istorii
Şi-n veşnicii ne trecem gândul
La braţ cu dorul şi cuvântul,
În armistiţiu cu condorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârşit.

Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleştar în urechi.

Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopţii, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul din ore

Mai cad cu infinitu-n ore născut de-acel moment mereu
Şi prăbuşesc în foc trezirea secundelor fierte în greu...
Ai printre patime cernute doar frământări, ce îngheţau,
Şi-n jurul meu însingurate iluzii tulburi se-nălţau.

În primăvara firii tale îmi duci ispite-n umbra mea,
Suave-s clipele femeii când ţipă-n simţ suflarea ta.
E noaptea ondulata mască ce se trezeşte din impas
Şi fulgeră topind sincope trezind trădarea ce-a rămas.

E chipul tău un legământ, beţie adâncă-n somnul viu,
Când luna doarme parfumată pe străzi de mai cu chip pustiu.
Îşi pune cerul patrafirul, adânc urcând treaptă cu treaptă,
În întuneric cugetează, cuvinte-n gânduri ramuri poartă.

În depărtări hipnotizată priveşte-o geană călătoare,
Pe puf de nori cu ochii tăi şi clipe rupte din petale.
Şi ceasul bate-n stele vise, şi-n latergie curge timpul,
Pulsează veghea ce măsoară în ritmul cordului descântul.

Magnetic mă întorc şi fumeg, lumină cazi în pas cu pas,
Natura-mi zboară-n fierte basme, amestecândule în glas,
Şi-n vidul dinapoia mea în bolţi vârtejuri se revarsă
Când răstigniri, banale-n trup, deliră-n starea ta trupească...

Anost arde nemărginirea umbrele reci de stea polară,
Prin noapte,-n subţiate raze, curg frunzele pe ram cu ceară.
În fantomatic cer colindă haiduci pe-oceanul solitar
Şi-n rătacite drumeţii bat orizontu-n vânt hoinar.

Zâmbesc stafiile din munte străpunse-n moabita Rut,
Pe ţărmul zilelor vândute şi-ard veşnicia din sărut.
Răsari fiorii norilor plinbându-ţi umbra plutitoare,
În taină pactul îl semnezi? Doar eşti năluca umblătoare!

poezie de Aurel Petre (5 iunie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Cu un blestem de catifea ţi-aş mângâia lumina
Din chipul tău şi viaţa ta, căci ţi-e adâncă vina...
Cu cântec ţi-aş îmbrăţişa desculţe buze coapte,
Şi te-aş iubi cu şoapte ude peste sfioasa noapte.

Când îmi ajungi în pieptul zilei, ca un oftat adânc,
Îmi lăcrimează amintiri din dorul tău cel prunc.
În clocot zboară haiducia dureriilor de fiară,
Şi-n goana clipelor se-aprinde şi arderea amară.

Dor răstigninirile-îngereşti în aburul din mine,
Căci mădulare trepidează restriştea în surdine.
Tresar pistoanele în cord, în pulsul venelor,
Şi-n simţul tău anaerob arzi trupul zânelor.

Albastra boltă scânteiază prin lutul femeiesc,
Iubirea-ţi naşte-n zarea-ntreagă fior dumnezeiesc,
Călare galopezi în vise şi duci furtună-n lună,
Dorinţele-ţi cotropitoare, năluci în somn mi-adună.

Şi mă întreb, tot bâjbâind prin simţ de măruntaie:
Te-ai furişat, idilă-n gânduri cu ochi-ţi de văpaie,
În răzvrătite anotimpuri, când se aprind săruturi,
Plăpândă floare, tu dezgheţi al inimii ceruturi?!!!

poezie de Aurel Petre (6 iunie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pogănicii, când intră în căldura din casă, cu degetele cârlig, cu buzele crăpate, cu obrajii arşi de
foc, au lacrimi în gene, de care ei nu ştiu nimic, ci încep să spună cu glas tare, aproape zbierând, cât
de mult au arat azi.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito...

Iubito, cu faţa ta moartă,
Cu chipul oglindit în apă,
Te visez noaptea-ntr-un turn,
Şi-n păduri vocea-ţi-aud.

Iubito, cu mâna de ceară,
Te visez seară de seară,
Te aud ţipând în vis
Ca un glas din paradis.

Te aud cântând odată,
Stând, plângând la a mea poartă,
Parcă-i vântul aşa cred,
Unde eşti, ca să te văd?

Te-ai ascuns în paradis,
Vreau să te mai văd în vis,
Dar nu pot că ai plecat,
Singur în lume m-ai lăsat.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ghearele iernii...

În ghearele iernii astăzi voi sta
În mine vin fulgi spulberând,
Nu mai zăresc vreo urmă de-a ta,
Pe alei mai pustii ca oricând...

Te strigai din zăpezi fără glas,
Fugiseşi de mult, hibernal,
Mi-e era teamă cui să te las
Iernii sau mie glacial....

Te privii ca pe a iernii ursit
Cum parcă mă strângi între dinţi
Sălbatică luna şi eu rătăcit,
Un demon eram intre sfinţi.

Ninsese iubito prea mult,
Avalanşa ne lua pe-amândoi,
Sunt singur şi încă ascult
În taină tot iarna din noi...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de iarnă

Peste vârfuri cade-o rază,
Printre stâncile-adormite
Când amurgul stă să iasă
Din pădurile-amuţite.

Coame albe se-nnegresc,
Noaptea lungă amuzată
Le învăluie grotesc
De prin cer pictată.

Pe pârâu se stinge-n sus
Sunetul bizar al morii,
Când amurgul la apus
Colorează iute norii.

De pe creasta-ncovoiată,
Într-un şuier fioros
Tăvălind pădurea toată,
Bate vântul furios.

Noaptea prin văzduh zburând
Lasă-n cer o rană,
Lacrimi albe norii plâng
În amurg de iarnă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dunăre

... emportant vers tes havres
Tes cargaisons de bois,
de houille et de cadavres
(Paul Verlaine)

Se duc pe Dunăre la vale
Caiace-n roz şi-n alb vopsite...
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe, plutitoare
Pe negrul apelor murdare...

Departe-n zare, neclintite,
Pădurile de sălcii par
Castele negre feudale
Ce-şi spală-n apele murdare
Tristeţea zidului murdar.

Se duc pe Dunăre la vale,
Grăbiţi şi fără de popas,
Pescarii trişti ce poartă-n glas
Tăcerea albelor spitale...

Se duc pe Dunăre la vale —
Ca şirul de cocori pribegi
Pe-ntinsul fără de hotare —
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe plutitoare
Pe negrul apelor murdare...

Şi tot pe apa care poartă
Noroiul omenirii-ntregi,
Sub sărutările solare,
Pluteşte şi-o... ghitară spartă.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 18 (15 septembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Într-o ţară mare şi întinsă
amurgul este de asemenea mare şi întins,
lămpile se aprind una câte una,
asemeni toamnei amurgul se întinde peste tot.

Toţi oamenii şi-au închis gura;
ridicaţi-vă, voi, cei morţi,
pentru că amurgul este un vis
tăcerea şi-a dobândit întreaga puritate.

Îmi amintesc iarăşi nişte nume,
fiecare din ele semnalează
o experienţă unică
din care sunt constituite Paradisul şi Infernul.

Amurgul cuprinde pământul.
Îmi întind mâna, iar cineva mi-o strânge-n mâna lui –
ori de câte ori cade amurgul cineva
bate încetişor la uşa mea.

poezie de Xi Chuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară tristă

Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri,
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,-
Barbar, cânta femeia-aceea...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta sufletului

De-aş putea rupe tăcerea dintre noi!
Dar cum să ceri iernii flori de mai?
Mă prinde tristeţea şi-n taină contemplu...
Aripi albe, mari se desfac -
Poarta sufletului se deschide...
Sunt furtună, sunt ploaie, sunt soare!

poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har

Har - firească încântare,
Dor de dor şi dor de ducă
Într-o lume peste care
Fi-vei înger, ori nălucă.

Zâmbet şi sărut de sânger,
Zări lăptoase de lumină...
Cântă-n cor sobor de îngeri
Pe un cer de muselină.

Câmp de maci de catifele,
Nuferi pe un cer de vis,
Parcă toate-s ale tele
Şi-ncolţesc în paradis.

O continuă mişcare,
Val de pace şi balans,
Fir de aur prins în zare
De-al lumescului popas.

În clepsidra-ncrâncenată,
Printr-o viaţă călătoare,
Doar o trecere firească
Şi aceiaşi întrebare.

Taină, literă şi lege,
Sufletului ochi eşti, har.
Doar tăcerea te-nţelege,
Numai ei îi eşti amnar...

Har - sfioasă alinare
A durerii sângerânde
Ce-n adâncuri lucitoare
Ca o taină, se ascunde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de clopot

Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariştea de fagi măceşii scoşi din fire,
îşi amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămaşi sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din apa râului săltând zglobiu în prunduri,
cu undele-ntre maluri dând pe dinafară!

Pe deal apusul pal se stinge dintr-odată,
iar noaptea îşi întide mantia subţire,
de marginea pădurii luna, rezemată,
cu razele pictează sfinţi la mănăstire.
Tăcerea peste văi se-ntinde ca o plasă,
deasupra se aprind celeste felinare,
sclipirile din cer în părul tău se lasă,
venind pe căi de vis tocmai din Carul Mare.

Când te cuprind, tu mă săruţi printre suspine,
iar crengile-n măceş se-ascund după petale,
simt trupul tău căzând în iarbă tot mai moale,
pe boltă stelele încep să se închine.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Peste gene cântă-n meloritm drumeaţa,
creionându-şi vise abia dezmorţite,
gânduri se privesc, şuşotind grăbite,
ochii sărutându-i, blândă, dimineaţa.

Te iubeşte lumea firilor lumeşte,
zburdând curbeic în pupila-albastră,
aburul idilei susurând clipeşte
savurând bemolii din orchestra noastră.

Părul tău îmi curge, despletindu-ţi ţelul
De lumina-adâncă din văzduhul ceţii,
Minunea-ţi iubito înroşeşte fierul
Pe furnalul frunţii petrecându-ţi feţii.

Poticnită-i ziua, se-ntinde căscând,
o cafea mai soarbe, vălu-ţi savurând!

sonet de Aurel Petre (3 iunie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimă comoară ...

Stau tristă, lâng-un ochi de geam;
Tăcerea mă-npresoară.
Până mai ieri, un dor aveam,
În inimă comoară.
Iar ploaia bate-n geamul meu
Cu degetele ude,
Scăldând la mine-n heleşteu
Cârceii viţei crude.
Privindu-mi chipu-n ape reci
Rămân nepăsătoare,
Pe la fereastră-mi nu mai treci,
Decât din întâmplare.
Mă plimb prin ploaie fără rost,
Picurii mă-nfioară.
Fără să-mi caut adăpost,
Mai rătăcesc pe-afară.
Potirul florilor de câmp
E plin cu bob de rouă.
Eu stau, privesc cu chipul tâmp
Şi-aud, din cer, cum plouă.
Natura m-a chemat la ea
Splendoarea să-şi arate.
În zbor, pe cer, o rândunea,
Prin picuri greu răzbate.
E sufletu-mi fără popas
Ce în înalt se zbate,
Făr-a avea tărie-n glas
Pe căi însingurate.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!