Glas de clopot
Se-aude glas de clopot sus la mănăstire,
pe dealul bont apusul pare ca de ceară,
în rariștea de fagi măceșii scoși din fire,
își amintesc cum ne iubeam întâia oară.
Târziu, rămași sub bolta înstelată singuri,
gustam mirajele de la-nceput de vară
din apa râului săltând zglobiu în prunduri,
cu undele-ntre maluri dând pe dinafară!
Pe deal apusul pal se stinge dintr-odată,
iar noaptea își întide mantia subțire,
de marginea pădurii luna, rezemată,
cu razele pictează sfinți la mănăstire.
Tăcerea peste văi se-ntinde ca o plasă,
deasupra se aprind celeste felinare,
sclipirile din cer în părul tău se lasă,
venind pe căi de vis tocmai din Carul Mare.
Când te cuprind, tu mă săruți printre suspine,
iar crengile-n măceș se-ascund după petale,
simt trupul tău căzând în iarbă tot mai moale,
pe boltă stelele încep să se închine.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Socul
La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în fața lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.
Parcă-aș privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.
Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.
Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu știi că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.
Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apusul
La poala codrului aflat în față
măceșii care-abia au înflorit
sub adieri fecunde se răsfață
cu crengile plutind în asfințit.
Surprinsă de plăcuta adiere,
cu frunzele făcute evantai,
pădurea cântă ode de-nviere
apusului ce trece peste plai.
Copacii-adună ultimele raze,
cu ramurile-ntinse către cer,
din frunze cad mirifice topaze
pe tufele cuprinse de mister.
Sfârșitul zilei parcă te îmbată
cu liniștea adâncă ce coboară
din soarele rămas numai o pată
pe marginile boltei ca de ceară.
Te strâng înfrigurată lângă mine,
cu trupul să te apăr de năluci,
iar tu obrajii-n palme mi-i apuci
și mă săruți adânc printre suspine.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apus în Sahara
Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
și pașii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neștiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.
Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neștiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.
Tăcerea plutește pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neștiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.
Se simte și oaza dorită aproape,
din față adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce rău îmi pare...!
Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfințit.
Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbușit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârșit.
Stă toamna după colț în așteptare,
iar zilele de vară au-amuțit
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.
O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.
De-atunci măceșii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce rău îmi pare...!
Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfințit.
Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbușit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârșit.
Stă toamna după colț în așteptare,
iar zilele de vară au-amuțit
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.
O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.
De-atunci măceșii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce rău îmi pare...!
Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfințit.
Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbușit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârșit.
Stă toamna după colț în așteptare,
iar zilele de vară au-amuțit
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.
O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.
De-atunci măceșii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.
Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
întinși pe gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiți.
Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hanul dintre meri
De sus de pe deal coboram în derivă,
tăiam serpentinele-n curbe pieziș,
nimic nu părea să îmi stea împotrivă,
scrâșnea anvelopa rulând în pietriș.
Zăream acareturi urcând dintre meri,
cu turlele-ntoarse-n apusul târziu,
și râul curgând printre plopii stingheri
cu unde pictate în mov sidefiu.
E hanul șoptea din adâncuri o voce,
te-așteaptă s-ajungi la masă bogată
creștea dinlăuntru o foame precoce,
iar drumul părea mai lung, dintr-odată.
Vedeam cum se-ntinde alene în zare
orașul în care cândva m-am născut,
părea, dintre meri, în apusul de soare,
doar umbra rămasă din visul pierdut.
Pun capul pe masă și gândul mă duce
spre casa străbună, în zbor neoprit,
mă simt readus peste timp la răscruce,
privesc înapoi și rămân împietrit.
Copilul timid, ce pornise în viață,
renaște în mine, venind din trecut,
vrăjit de mirajul apus se agață,
dar moare-n prezentul complet neștiut.
O lacrimă grea îmi atârnă pe geană,
părinții și frații plecat-au demult,
din ceruri renasc, prea sfântă icoană,
voi duce-o în suflet cât încă mai sunt.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iunie
Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcați de flori.
Creștea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiți, sub cerul de oțel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetății, sub crenel.
Măceșii peste zid dădeau în floare,
se agățau în gard cu spinii de uluci,
privind mirați, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.
Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi.
Și m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie echinocțială
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat...
Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu precis ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.
Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tainele mirajului ceresc
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colțuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-mi spune deodată
din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.
Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,
și-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nagoda
Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme șiruri de fiori
care vin adesea pe aceeași cale
redeschisă iarăși peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.
Te privem aevea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea
călărind licornul cu șaua tripodă
născocită-n taină pe un ciob de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce și suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.
Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
și gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopții siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-și zorii prin lanul de grâu.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Magica Sucală
Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme șiruri de fiori
care vin adesea pe aceeași cale
redeschisă iarăși peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.
Te simțeam aievea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea,
călărind licornul cu șaua tripodă
făurită-n taină pe un colț de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce și suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.
Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
și gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopții siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-și zorii prin lanul de grâu.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apus
Fereastra deschisă spre mare
adună miresme la ore târzii,
din geana rănită a zării apare
apusul întins pe trei herghelii.
Cai sprinteni aleargă pe valuri,
cu nările reci dezlipite de trup,
adulmecă umbre căzute pe maluri
când orele serii rănite se rup.
Tu încă mai stai pe terasă,
cu părul căzut între aripi de vânt,
și ochii plecați peste karma rămasă
din încă netrecerea ta pe pământ.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maluri
Privesc neputincios
cum primăvara
trece-n vară...
După o scurtă ploaie,
ceața se risipește.
Peste merii în floare,
lumina se revarsă
triumfătoare
în puzderii de stropi de ploaie.
***
Sub gardul de nuiele,
tumultoasa apă a pârâului
desparte năvalnicul dor
de reîntâlnire
a celor două maluri.
În zare,
nori imenși coboară,
stâncile învăluindu-le,
spre a le răpi.
Dar neclintită-i stânca,
și mai strălucitoare-n soare,
după ce negurile trec.
Se-așterne noaptea...
Pe solul pădurii
stelele se lasă lin.
Să pășesc atent
pentru a nu le strivi!
poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai știam
Eu nu mai știam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curți aștepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu știu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.
Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-și lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.
Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îți torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu și ștergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ludic păcat
Eu nu mai știam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curți aștepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu știu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.
Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-și lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.
Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îți torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu și ștergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!