Pogănicii, când intră în căldura din casă, cu degetele cârlig, cu buzele crăpate, cu obrajii arşi de
foc, au lacrimi în gene, de care ei nu ştiu nimic, ci încep să spună cu glas tare, aproape zbierând, cât
de mult au arat azi.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de
cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii — băieţii care mânau vitele pe
brazdă — aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească
din bici şi să strige vitelor pe nume.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cu mâinile crăpate de muncă
şi obrajii arşi de soare
ţăranii îngrijesc mereu
ogoare nesfârşite
îmblânzind natura

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vie

mâini calde mă primesc în lume
glas tandru îmi alungă plânsul
şi, cum întind mâinile, cum încep să cresc şi să cresc
subţire ca un fir de apă,
ca un gând
până mă strigă tare timpul
şi seve din adânc îmi sunt şi hrană şi învăţătură
mâinile bune şi glasurile calde, dragostei mă duc ofrandă
bucuria sferă de aur şi de argint se face

sferele vii lasă copiii să vină pe lume
la căldura altor glasuri şi inimi
să se bucure sub florile livezilor
sevele din adâncuri nu se vor termina niciodată
din vreme în vreme pământurile se deschid
de dor de noi şi mai ales de sete
într-o zi de primăvară, sub ochii unui copil curios şi vesel
care află acum toate tainele lumilor pe care le străbatem
cu buzele crăpate de dragoste ne va primi pământul acesta bun
doar după ce am iubit
tot ce era de neiubit
apa limpede a sufletului meu
va sătura orice copac însetat
şi gura însingurată
a celui care mă cheamă, a celui care mă găseşte

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigarea colindătorilor

Hai! Crăciun în casă,
În casă curată
Şi mult luminată,
De venirea lui,
Ziua Domnului,
A mântuitorului,
Bucuria omului.

Hai! Crăciun în casă,
Intră pe fereastră,
Cu colindă aleasă,
La cei ce te-aşteaptă,
Cu brad şi beteală,
În prag cu aburi şi zăpadă.
Cu stele de gheaţă,
În geamuri cu ceaţă.

Hai! Crăciun în casă,
Cu colaci pe masă,
Şi sarmale-n oală,
Din lut de la ţară,
Cu tort auriu de mămăliguţă,
Şi friptură grasă,
În vârf de furculiţă.

Hai! Crăciun în casă,
La bucurie aleasă,
Cu vin rubiniu,
Cu tare rachiu,
Apă de prună şi foc,
Toţi colindătorii,
S-aducă noroc,
Când bat la fereastră
Şi ne intră în casă,
Domnului Iisus
Să îi mulţumească

poezie de Valeria Mahok (27 decembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă cu Toamna

Îmi mângâi obrajii cu al tău vânt,
Ai uscat şi frunzele de când te cânt,
Şi-mi laşi buzele crăpate de la frig,
Şi mă faci să răguşesc la cât te strig.

Ţi-ai pornit şi ploaia peste mine,
Ca să-mi inunzi gândurile numai cu tine,
Ţi-ai ascuns soarele-n buzunar,
Când vreau căldură tot la tine să apar.

Ţi-ai împrăştiat şi părul peste verde,
Mă uit la codru, gândul la tine se pierde,
Şi încerc în casă să mă feresc,
Dar ceaiul de tei nu mă lasă să greşesc.

Poate dacă doar cerul îl privesc,
Am o şansă gândul să-l risipesc,
Dar ai ajuns până şi în acest loc,
Ţi-ai aruncat privirea albastră-n joc.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în palme crăpate

Mama sădeşte lacrimi în palmele-i crăpate,
Din ele cresc cuvinte cu vertebre sparte...

Bazaltul albastru din munţi se cerne-n nisip,
Dorul de mamă se vinde-n icoane, ca chip...

Sfinţii din noi mor departe de ţară, departe,
Tricolorul rămâne în suflet, în pagini de carte...

În sângele fierbinte cresc doruri făr' măsură,
Se-ntoarce orizontul pe-a munţilor curbură...

La concertul durerii asist cu vertebrele sparte,
Mama sădeşte lacrimi în palmele-i crăpate...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâţa grasă

Vai, vai, vai, cât e de grasă,
mâţa asta-i cât o casă!
Când pe-o parte se prăvale,
aproape c-o ia la vale,
că-i aşa, mai mult rotundă,
de-aia pare şi mai scundă,
numai bunătăţi visează
când d-abia se deplasează.

Pe uşă abia încape
dacă intră dintr-o parte
sau dacă intră pe rând
labele şi trupul scund.
Nici să miaune nu poate
c-a mâncat prea mult din toate,
fără porţii sau masură,
parcă n-are doar o gură.

Eu vă spun acum precis
că, de-ar vrea să fie miss,
n-ar putea să aibă parte
de nicio festivitate
cât timp linge tot din oale,
de rămân aproape goale.
-Mâţo, oare poţi să ţii
o dietă pentr-o zi?

Altfel nu ştiu ce voi face
c-o pisică care zace
toată ziua pe covor
la mine în dormitor,
visând până-n miez de noapte
doar la oale şi la lapte.
Că pe ea o doare-n cot,
dar eu trebuie să scot
uşile din balamale
şi să-mi cumpăr alte oale!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din răsărit

Margini de nimfă
sărutau licoarea tulbure
şi scrâşneau din dinţi
pentru a ronţăi buzele crăpate
de nave, ale mării...
Ţărmul machiat cu alge
clipea din gene lungi de sare
pregătindu-şi silueta pentru chindie
când, cu talia-i macabră
se va topi în crinolinele
de marmură ale nopţii...

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia

degetelor tale pe pianul
udat de lacrimi
şi un ochi albastru
într-o bucăţică de oglindă
printr-un ciob de geam
privind tărâmul magic
al dragostei
un ropot de sunete
degetele albe şi fine
se plimbă pe clape

simfonia se scurge din eter
în inima mea cântecul pulsează
mă faci să mor
mă faci să mă nasc din nou
mai înflăcărat
mai îndrăgostit
buzele crăpate de iubire
şoptesc miresme de fecioară
sufletul se întoarce în copilărie
e simfonia dragostei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă albastră

Îmi cântă azi privighetoarea
În zori de zi - glas fermecat,
Când cerul - poartă a minunii -
Tăcerea-n lacrimi a-nmuiat.
În prea albastra dimineaţă
Poteci mi se aştern în cale
Şi simt o vrajă nedescrisă
A primăverii triumfale.
Tu eşti aproape, lângă mine,
Un chip ştiut de mult, un glas
Precum o şoaptă de iubire
Ce-adânc în suflet mi-a rămas.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte lacrimi?

Cuprinde-ţi obrajii în palme şi trece-ţi degetele peste faţă!
Nu încerca să vorbeşti când grijile te fac să plângi,
Nu cânta la flaut dacă din pricina asta-ţi curg lacrimile –
Altminteri inima ta se va frânge.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privit cu suspiciune

dacă nu vorbesc prea mult
lumea spune că sunt un tăcut periculos
care gândeşte prea adânc
şi ori mă ignoră ori mă provoacă
dar niciodată nu mă apreciază

cel mult sunt privit cu suspiciune

mă prefac a nu observa nimic
şi las pe fiecare să-şi spună păsul
pentru că atunci ştiu
să-i surprind cu un sfat
plin de interes

atunci oamenii se contrazic
şi încep să creadă
nu-n auzite
ci-n experienţa proprie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas

Cu glas alunecă, în veşted timp de iarnă,
Pastele mlădioase pe umerii tăi goi,
Şi cântă-n clape-adânci toţi fluturii cei moi,
Magia dezgheţând un psalm din foi de marnă.

Diamantine vrăji aprind mătăsuri albe;
Un paradis pluteşte topind în firi năpaste,
Şi şerpuie idila adânc în gene-albastre,
Când îţi arunci prihana-n duioasele silabe.

Ne-am înecat tăcerea în lanul alb de nea
Şi picură-n şoptiri vibrări din gene ude,
Amurgul iernii doare-n genuni de catifea

Şi-n părul tău de valuri o taină se ascunde!
Cu degetele moi subţire-un glas cânta,
Vibrând în inimă, pe chipul tău surâde!!!

sonet de Aurel Petre (19 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din casă în casă, din inimă în inimă, dintr-un loc în altul, căldura Crăciunului ne aduce pe toţi mai aproape.

citat din Emily Matthews
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău...

De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simţindu-ţi tălpile arse de lacrimile mele,
ţi-au adormit focurile din adâncuri.

De dragul tău...
Şi-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ţi buzele crăpate de suspinele mele,
ţi-a plâns norii peste ele

De dragul tău...
Şi-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ţi chipul brăzdat de săruturile mele,
ţi-au mângâiat obrajii îmbujoraţi.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştiu

Aş vrea să ştiu unde încep eu şi unde te sfârşeşti tu,
Unde în mine este punctul acela pe care atingându-l cu varful degetelor triste,
Să te pot uita...
Să te uite buzele şi carnea tare,
Să te uite mugurii speranţei şi visarea,
Franjurii iubirii şi chemarea...
Să te uite ochii mei şi marea!
Să apăs pe mine, cum aş face cu butonul soneriei,
Dar sunetul meu prelung să nu te cheme,
Fiindcă nu ştiu cum aş putea suporta...
Să-ţi văd ochii îndrăgostiţi... de altcineva!

Mă întreb deseori... M-am născut sa te iubesc?

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu dobândi avere în mod nedrept, dacă vrei să rămâi mult timp în casă; căci averea care intră în casă în mod nelegiuit nu are mântuire.

citat celebru din Euripide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...

Vorbeşte-mi mai mult de eternitate
Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate.
Nu-mi înşira cuvinte nici rugăciuni pioase
Când moartea-mi muşcă pământul de pe oase.

Nu-mi scrijeli în piatră icoane luminoase,
Nici jurăminte seci nici îngeri de mătase.
Curând se face noapte în schitul de zăpadă,
Iar zeii mei de fildeş în veacuri or să cadă.

Nu voi să ştiu nimic de rana ce mă doare
Pe patul de spital cu ziduri reci şi goale,
De calendarul ce mâine nu mi-e de folos,
De versul cel amarnic la vremea care a fost.

Găseşte-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi,
Nu vreau nici liturghii nici ode după datini.
Cu ultimul amurg semnează-mi cerul nopţii,
Închină-mă cu tine, duios refren al morţii.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Poezii Demodate, 2014
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gesturi, doar atât cât durează un vis

aş vrea să schimb ceva în mine
pentru o vreme
să redevin copil
ar putea să doară
nu ştiu
nu prea am rude sau
pe cineva aproape de suflet
am avut-o pe Ana
nu tare de mult
a plecat

unii spun că sufletul nu pleacă
de aici până când lucrurile
nu sunt rânduite şi că
se reîntoarce dacă
nu duce cu el
bănuţul de argint
busuiocul şi
câteva lacrimi

Ana s-a reîntors
am văzut-o în vis avea
părul despletit ochii adânciţi
mâinile slabe şi degetele lungi
purta cămaşa albă cu dantela cusută
în ajunul paştelui în care a plecat...

şi-a rotit ochii prin casă
apoi s-a oprit la mine nu clipea
inima îmi zvâcnea ca o rană
m-am trezit
cu ochii umezi
am privit dincolo fereastra
ea dispăruse în întunericul rece şi greu

îmi amintesc cum plângeam
în mine pe furiş ca şi atunci când
eram mic şi nu voiam să-mi dau jos cămaşa
îmi era teamă că mă vede Dumnezeu
aşa îmi spunea Ana

mai cred şi acum că ea
locuieşte aproape de Dumnezeu
şi uneori se uită la mine
ca atunci când mă duceam
la biserica albă din spatele prunilor

de fiecare dată când bat clopotele
la noi plouă de dincolo dealul
se prelinge ca o rază
pe acoperiş
liniştea ronţăie din margini
străzile devin înguste
sub cerul înfundat
se bălăcesc grijile
doar Ana uneori
mă priveşte şi tace

degeaba

am vrut să spun
cât durează un vis şi să
mă identific cu această aşteptare

nu cunosc semnificaţia gestului
se pleacă pur şi simplu...

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dis-de-dimineaţă o vezi pe drum, tîrîndu-şi calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii
stricaţi de vărsat, arşi de soare şi de vînt. Păşeşte larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături
uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlţind din picioarele ciolănoase. Poartă pe spinarea
adînc deşălată două coşărci desăgite. Sub coşărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari,
pămîntii. Calul e alb, dar, sub coşărci, i s-a ros părul tot, şi pielea, de-atîta frecătură, e-o rană
tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei.
Capul, mare cît o solniţă, nu şi-l mişcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci
păşeşte mereu înainte; doar în răstimpuri zice aşa, ca pentru sine:
- Ghii, mă Bator!

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!