Armistiţiu

Trec îngerii în zboruri line –
Surâs de iarnă şi de pace
Se-nalţă-n vârfuri de catarge,
În valuri de mătăsuri fine...

Plaja surâde de speranţă,
Lumina-n noi se înfiripă,
Ne cheamă fiecare clipă
Cu dragoste de vis şi viaţă.

Sorbim eternul din istorii
Şi-n veşnicii ne trecem gândul
La braţ cu dorul şi cuvântul,
În armistiţiu cu condorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu,
O adiere să răzbată,
Căci plâng şi plâng... şi plâng mereu...

Cad anotimpuri de speranţă
Şi ploi de lacrimi peste noi...
Te-am aşteptat o-ntragă viaţă,
Dar azi suntem în suflet goi.

Azi lacrima uitată-n mână
Ascunde pagina tristeţii.
Mă tem de clipa de furtună
Ce-mi va fura lumina vieţii.

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu.
E toamnă-n suflet. Lacrimi-frunze
Se strâng de-acum în pumnul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea razelor de lună

Se-nalţă-n zare munţii... printre dealuri
În iarbă pân-la brâu mă scald şi dorm
Şi gândul sărutat de soare-i parcă
Când mă desprind de trup şi-n lume zbor.

Cu valuri zgomotoase parcă plânge
Peşana şi mă cheamă înapoi
Aş da tot ce-aş putea în lumea asta
Doar să ne-alinte valurile-n moi.

Oriunde-n lume aş pleca, pădurea
O simt şoptindu-mi numele şi plânge
O veşnicie aş trăi acolo
Şi nici atâtea clipe nu-mi ajung.

M-aş înfrăţi cu dealuri şi vâlcele
Soarele peste mine să apună.
Să simt sărutul zărilor vâlcele,
Şi mângâierea razelor de lună...

Şi să răsară-n suflet primăvara
În viaţă şi în gânduri şi în vise,
Pe câmp, în lan de grâu şi în Peşana
Şi-n toate amintirile nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru lene

(la sugestia prietenei şi colegei mele de cenaclu, Cornelia Georgescu)

Mereu se spune că-i cocoană...
Poartă a timpului maramă,
Te duce-n somn şi-n versuri line,
Dar nu-i văzută foarte bine.
Cei ce purtaţi a ei veşminte,
Vă indicăm să luaţi aminte
Că nu-i de preferat a fii
La fiecare,-n orice zi.

Nu are har şi nici prestanţă,
Cu toţi o detestăm o viaţă,
E piază rea şi-ntunecare...
Unde mai pui că ne şi doare?
Ne-nchide uşa şi se vrea
Prin fapte-a influenţa.
Deşi nu o prea luăm în seamă,
Mereu se spune că-i cocoană.

Veşnic ne pune beţe-n roate,
Rămâi cu ea o-ntreagă noapte,
Se stinge-n tihnă şi-n tăcere,
O lampă fără mângâiere.
Şi jur că nu e lucru mare.
Cu ea, dormi chiar şi din picioare.
Crede în sinea-i, marea doamnă
Că poartă-a timpului maramă.

E umbra semnelor tăcerii,
Ne mângâie în faptul serii
Şi-n leagăne de ramuri poartă,
Lumină deseori uitată.
Ascunde-n sărutări de sticlă
Iubiri ce-n vise se ridică.
Pe valuri de mătăsuri fine,
Te duce-n somn şi-n versuri line.

Pe rafturi de bibliotecă,
În baruri sau la discotecă,
La o cafea, la o ţigară,
În casă, la spital, pe-afară,
Ca iedera mereu se-ntinde
Şi lumea toată o cuprinde.
Să recunosc, nu-i o ruşine,
Dar... nu-i văzută foarte bine.

Ea este-un pat la crematoriu,
Un vis haotic, iluzoriu,
Lumnă palidă, difuză
Şi braţul care ne acuză...
Nu-i luaţi în seamă urâciunea!
Se poartă... frumuşel cu lumea.
Dar are şi idei trăznite...
Voi toţi purtaţi a ei veşminte!!!

De mergi cu ea la braţ, prin soare,
Te ia adesea cu frisoane.
Faci insolaţie, fireşte!
Atunci... de dânsa te fereşte!
Fereşte-te de ea, m-ascultă!
Perversă-i, chiar dacă-i plăcută.
Nu-i sunt de laudă cuvinte...
Vă indicăm să luaţi aminte!

Cere clemenţă, pierde rar,
Are o mască de cleştar,
Cu haru-i, lacăte deschide,
Nu fură, dar subtil... ne minte.
Bolnăvicios, ne cheamă-n pat.
Pe podiumuri a defilat...
Nu este noapte şi nici zi
Când nu-i de preferat a fii.

Îi suntm slugi fidele, fraţi,
E viciu greu de-ndepărtat!
De dânsa gândul mi-am spălat.
Pe rug de stele, prin cuvânt,
Eu am ascuns-o-ntr-un mormânt,
Dar veşnic o veţi întâlni
La fiecare,-n orice zi.

La fiecare,-n orice zi,
Ea nu-i de preferat a fii.
Vă indicăm să luaţi aminte!
Cei ce purtaţi a ei veşminte:
Ea nu-i văzută foarte bine!
Te duce-n somn şi-n versuri line,
Poartă a timpului maramă...
Mereu se spune că-i o... doamnă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de verde -
valuri înălţându-se
spre plaja de nori.

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La braţ cu primăvara

Corăbii de sticlă, pătate de vin,
Spre soare-răsare alunecă lin.
Bătrân reumatic, un vânt trece iute,
Pe umerii-i poartă tăceri şi secunde.

La cumpăna nopţii cu ziua-ngânată,
Lumina, în dansuri de umbre aşteaptă.
Se sting felinarele nopţii şi lampa
În suflet şi-n casă, vezi, arde degeaba.

Trec îngeri în zboruri de păsări-comete,
Un suflet se naşte, un altul se pierde,
Tu treci, primăvară – secundă de vis,
Cu aripi de ceară, lumina-ai atins.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele din viaţa iubitoare

Însă, în adâncuri stranii
Mai simţi lacrima cum pică
Şi cum trec în grabă anii
Sub a timpului aripă.

Săgetând se-ndreaptă seva
Trupului, spre nemurire
Şi-n vulcani, mocneşte lava
Transformându-se-n iubire

Vântu-a nopţii sărutare
Risipeşte-n valuri gândul
Şi de vis şi de-ntristare
E cuprins întreg pământul...

Încă, genele cuprinde
Într-o horă, ca-ntr-o plasă
Retrăiesc atâtea vise
Într-o viaţă mai frumoasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă

Se oglindeşte timpul în istorii,
Nămeţi de stele veşnicii dizlocă,
Căci dincolo de vise iluzorii,
Meteoriţii moartea o invocă.

Se nasc morminte-nfiorându-şi tihna -
O cumpănă de vise şi de plăgi...
A renăscut în suflet neodihna
Şi-şi strigă ne-mplinirea inorogi.

O altă eră-şi cere întrupare
Erup vulcani cu sărutări de vis,
Se sting pe sâni poeme non-carnale
Când mări, perfecţiunea au atins.

Pe plaja nisipoasă a uitării,
Au eşuat balene, nave, bărci...
S-a hotărât întoarcerea acasă,
Dar, timpule, doar tu nu te întorci....

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amputarea timpului

Mi-e timpul amputat într-o oglindă
Şi-n alta sângerează şi oftează...
mi-am aşezat suspunele-n firidă
şi gândul cu tăceri se camuflează.

Alerg – un vis, cu tălpi însângerate,
Mă strâng în răni, puţin să mă mai am,
Am presărat pe drumul înspre moarte,
Petale dintr-un ram ce-mi bate-n geam.

Mi-am amputat trecutul de istorii
Şi doare dorul de uitate cruci,
În lume toate-s vise iluzorii
Şi de nimic aminte nu-ţi aduci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călăi creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călă i creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în 89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans de fluturi

Zburdalnici fluturi pe câmpii şi-n suflet,
Adolescenţi – o clipă curcubeu,
Făcând să bată-o inimă pereche
Cât fi-vom împreună tu şi eu.

Prolog de verde crud, de flori şi soare,
O dulce adiere, un surâs,
Un câmp de maci şi grânele-fuioare,
Un răsărit, ori Soarele-n apus.

Pe cer desenul viselor pe care
Ni le croim în fiecare zi,
Iubire, tihnă, cânt şi alinare,
O lume de poveşti şi de copii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

În inimile-nsângerate,
Acum, de creştineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...

Şi-n pastorala uniune,
Când trup şi suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Şi crucea lui Hristos. AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul... tăcere

Fiecare cuvânt are un nume...
Şi numele meu e tăcere,
Căci dincolo de ea nu pătrunde
Decât umbra morţii,
Adăpostindu-te în valuri reci,
Sub răni sângerânde, înfăşurate de doliu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarge în derivă

Suntem catarge în furtună,
Am eşuat la malul unui mit,
Apoi am adormit sub clar de lună -
Un strop de viaţă smuls din infinit.

Cândva eram catarge în derivă,
Pe marea mea de lacrimi de rubin,
Ne-a înecat apusul suferinţei,
Cu fiecare val ne adâncim.

Ai fost un vis, eşti doar o amintire,
Eşti oază-ntr-un pustiu din viaţa mea,
Nu îmi doream să sufăr din iubire,
Ci val în suflet să te pot avea.

Doream să-mi speli, cu lacrima, tăcerea
Şi necuvântul să-mi săruţi, doream.
Ai gândul bun şi sufletul ca mierea,
Eu floarea ta de cais, îţi sunt, pe ram.

Se-ntorc din zare, iată, pescăruşii,
Ne vine S. O. S.-ul salvator,
Un zâmbet poposeşte printre alge....
Va lua cu el iubirea,-n viitor.

Mi-e lacrima un răsărit de mare...
Te ţin în pieptul meu, încătuşat,
Vom fi mereu o unică culoare,
Iubirea noastră-i de nezdruncinat.

(dedic acest poem prietenei mele, Rădulescu Mihaela Leliana, de la care a pornit replica)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oază în lumină

Acolo, sus, e-o oază de lumină,
Pe scena ninsă-n flori de reflectoare,
Şi-n umbra nopţii unui vis de soare
Răsare în splendoare o regină.

Ea-i sus, de tot, iubire şi instanţă...
Aplaudată-n lumea ei de-o clipă,
Iar inima-i cortina-i o ridică
Pe munţi de trudă, visuri şi speranţă.

... Artistă, dansatoare şi femeie,
Parfum, sinceritate, frumuseţe,
Candoare, bogăţie şi nobleţe
Dar, mai presus de toate, o Idee.

Firavă, ca un fum de lumânare,
Ea suie Everestul din iubire
Şi sparge-n gheţuri clipa de uimire
Ce-aduce-n viaţă stropul de-ncântare.

Pe scenă-i o persoană specială,
Ce creşte-n noi frumosul din cuvinte
Şi duce gândul lumii înainte
Pe-aleile cu vise lungi de-o seară.

Dar şi pe stradă-i tot strălucitoare,
Căci lumea tot acolo, sus, o ştie
Şi nu-i acceptă şansa ca să fie
Un simplu om, o simplă trecătoare.

Respectul, dorul, frica, răzbunarea...
Prin ea se leagă cerul cu pământul,
Şi gândul, cu păcatul şi cuvântul,
Iar ura cu-mpăcarea şi uitarea.

Ea poate fi de toate, dintr-odată,
Prinţesă, cerşetoare sau vedetă,
Vulgară, arţăgoasă sau cochetă...
Şi-n toate astea-i, Doamne, minunată.

Dar orice-ar fi, acolo, sus, pe scenă,
Ea-i totdeauna-n lume o aleasă,
Prin ea ne facem zarea mai frumoasă,
Uitând o clipă viaţa noastră ternă.

Ea-i, poate, forma pură de femeie...
Acolo, sus, în arca-nţelepciunii,
In rostul ei de-a fi, în văzul lumii,
O viaţă, o speranţă, o Idee.

Ea-i totdeauna-n scenă o regină,
Ucisă şi-înviată-n reflectoare,
O clipă dintr-o veşnică-înălţare
Din dorul nostru sacru de lumină.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa mărilor şi oceanelor

Trec catarge către maluri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec pierzându-se în valuri,
Trec şi azi, treceau şi ieri.
În corola lui de alge,
Vântul, bun toreador,
Pescăruşii îşi atrage
Într-un dans ameţitor.

Trec catarge către maluri...
Scoici, în dans de catifea,
Proiectează idealuri
În oglinzile de stea.
Plâng de doruri marinarii –
Zorile le dau fiori,
Când zăresc în larg corsarii –
Mari oceane de ninsori...

Înecându-se-n tăceri,
Prinse-n valul roditor,
Nave trec la fel ca ieri –
Braţe de navigator.
Prinse-n valuri de argint
Transcendent căţărătoare,
Se pierd clipe de alint
Şi dispar, dispar în zare...

Trec pierzându-se în valuri –
O povesste-n univers,
Albatroşi strigându-şi plânsul
În sălbaticul regres.
Lacrimi – scoici pe plja tristă,
Sângeriu apus – trădare,
O durere neînvinsă
Şi-o eternă disperare.

Trec şi azi, treceau şi ieri,
Risipindu-se-n clepsidră,
Multe valuri de dureri...
Prinşi de-a timpului ispită,
Iar plângându-şi morţii lor,
Mateloţi fără morminte.
Plâng în vis şi plâng de dor,
Plâng de-aducerile-aminte.

În corola lui de alge,
La Dumnezeiesc altar,
Navă fără de catarge,
Îngenunchi şi eu – un val.
Peştii mei aleargă liber
Către stele şi-napoi,
Ploi de îngeri, chip de înger,
Spre oceanele din voi.

Vântul, bun toreador,
Ca o aripă de miere,
Râu de aur poartă-n zbor
Şi sălbatice mistere.
Apoi lin precum un zmeu
Din copilăria castă,
Le va-ngădui mereu
Celor duşi, să vină-acasă.

Pescăruşii îşi atrage –
Cânt de clopot şi de dor,
Răstigniţi pe drum de alge,
Pe tărâmul viselor.
Plâng apusuri... Marinarii,
Altor zări poem rostesc.
Răsărituri în vitralii,
Un copac înmuguresc.

Într-un dans ameţitor,
Ancoră de gând şi timpuri,
Albatros la ţărm cobor,
Din uitate anotimpuri.
Singură, cu peştii mei,
În mormântul gol de şoapte,
Ca o pasăre mă-ntorc
Şi mă risipesc în noapte.

Într-un dans ameţitor,
Pescăruşii îşi atrage
Vântul, bun toreador,
În corola lui de alge.
Trec şi azi, treceau şi ieri,
Trec pierzându-se în valuri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec catarge către maluri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Caut o îmbrăţişare cuminte, divină,
Din a cărei energie
Să simt protecţie şi căldură.
Un suflet pur emană lumină şi dragoste...
E visul meu de azinoapte
În care am plantat
Încredere şi speranţă.
Caut o altă parte di viaţă
Ascunsă în inima mea.
Dorul de vis şi lumină
Îmi face divină
Cărarea spre stele.
Iubire, eşti visul inimii mele!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!