Dialogul

bună dimineaţa
spun repetat
de fiecare dată când se deschide uşa,
- urâţi suntem amândoi! adaug
- cum? întreabă ea
- nu vezi cenuşa lăsată de timp
pe feţele noastre!
plouă cu ani pe trupurile uscate
să ne dezbrăcam de tăcere,
intrăm în pielea personajelor ce suntem
două umbre pe tărâmul iernii
invit partenera de dans acrobatic
la braţul căreia parcurg viaţa
- unde am lăsat sărutul?
- unde am lăsat iubirea?
nu-mi răspunde, nu mai este timp
ninge pe morminte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul ei

Tu, dragul meu, mi-ai scris şi ai riscat,
iar eu, citind, îmi dau, acum doar, seama
că amândoi, din timpul de-altădat',
simţim la fel, dar vezi şi tu că teama

a fost aceea care, între noi,
nu a lăsat iubirea să se-arate.
Ţi-am scris şi eu, dorind ca amândoi
să-i facem adevărului dreptate,

să nu mai ocolim un lucru clar:
noi suntem, împreună, bucurie,
şi ne simţim atât de bine chiar
atunci când, plini de noi şi cu trufie,

ne lăudăm cu alte cuceriri,
prin viaţa agitată ce-am trăit-o.
Am suferit şi eu, să nu te miri,
dar tot ce-am scris, am rupt şi n-am grăit-o.

De-acum, săruturi lungi vor pedepsi
şi trupurile noastre însetate,
şi buzele ce n-au putut vorbi,
căci nu-i târziu şi... asta-i! Vezi, se poate!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

pierduţi in noapte, rătăciţi,
ca două suflete stinghere
ne mai cred unii-ndrăgostiţi
de noi şi visele rebele.

nu ştiu că am murit demult
suntem năluci în noapte
doi oameni care merg tăcuţi
şi dincolo de moarte

e mâna mea? e mâna ta?
uscate-s amândouă
timpul a pus pecetea sa
şi a-nceput să plouă.

plouă cu lacrimi de sfârşit.
plecăm şi nu ştim unde.
am fost copii, suntem bătrâni
rămân in urmă umbre.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ninge

nu ninge, nu mai ninge...
zăpada nu cade mai jos de noi...
ea se agaţă ca florile tristeţii...
intră în pântecul meu,
se înnoadă cu inima mea plină de păsări oarbe
... care cântă... neiubirea...
întotdeauna şi pretutindeni
căzând dintr-un cer foarte negru...

nu cade,
nu mai cade zăpada
ea doar ne şifonează gândurile, ideile...
noi suntem cei care intrăm în ea
cu lacrimile noastre de supărare infernală, preţioasele...
.. de acum a totdeauna...
pentru că nu mai suntem împreună...
acolo... unde grâul ieşea şi nu ne murea câmpurile vrăjite...

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am cunoscut...

Ne-am cunoscut doar zilele trecute,
Te-ai strecurat în gânduri şi în vers
Dar ai plecat din timp şi pe tăcute,
Sperând să trecă iarna-n singur sens.

Ne-am cunoscut în cântece de seară
Şi le-am cântat refrenul repetat,
Dar m-ai lăsat cu ultima silabă
Să pui accentul unde am uitat.

Ne-am cunoscut apoi în dimineaţa
Când îmi spuneai ca nu ai timp deloc,
Mai bine să te las să pleci degrabă
Ca să-mi trimiţi din gândul tău de foc.

Dac-am uita să ne privim în suflet,
Ne-am despărţi ca apa de ulei
Dar îmi citeşti ce scrii pe unde umbli
Fără să-mi spui nimic din câte vrei...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vine

ninge trist
într-o vieţuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraş,
îngerii învinşi de timp
ştiu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aştepte valurile

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Genele risipite în vise uitate se deschid spre albul vieţii

Aici este adevărata viaţă
aici ursoaica îşi apără puii abia ieşiti de la iernat
aici cerboaica sărută pământul cu plecăciuni nesfârşite
iar acesta îi răspunde cu seva lui verde hrănitoare
aici vulturul deschide harta lumii sub aripile sale
căutând să o cuprindă sub ochiul şi mintea lui cea ageră

Aici si acum
cea mai firavă şi neajutorată "fiinţă",
ghiocelul
este lăsat de spuma iernii să îşi recite timid poezia de primăvară

Aici şi acum,
iarăşi,
am renăscut cu toţii de sub aripile încremenite ale nopţii
unii mai albi, alţii mai plini de compasiune ca altădată

Viaţa este un joc lăsat de Sus la picioarele noastre,
de noi depinde cum călcăm
unde păşim
când ne oprim
ca să putem la sfârşit
să privim cu inima împăcată apusul,
ultimul...

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

tango

Iubirea este tango, iar tango-ul este iubire! Da. Este un dans şi totuşi este cu mult mai mult decât oricare dintre dansuri. Este o conversaţie între două suflete, două inimi şi două trupuri. Este un dans sacru în care intrăm unul cu celălalt, unde atât "masculinul" cât şi "femininul" se pot exprima pe deplin şi se simt onorate.

definiţie de Ilona Glinarsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este un lup fămând

aş putea să învăţ să visez
dacă nu mi-aş înghesui
singurătatea în cochilia unui melc,
am uneori cu mine sufletul
când nu-l las într-o carte
precum aş păstra o floare
un zâmbet sau chiar un fluture,
în timp ce le sărut,
femeile mele ce-şi pierd cerceii în iarbă
spun că iubirea este o iluzie,
strada va păstra
exponate de la sfârşitul lumii
în care iubirea neîmplinită
va fi ca de lup flămând
ştiu că suferind
îmbrăţişările reci
îmi vor pregăti aşternutul iernilor ce vor veni.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mă ascund?

îngerul cel bun şi îngerul negru
petrec amândoi la o masă,
ca un botez pentru timp,
să-l sacrifice
nu s-au hotărât
doar beau,
în oglindă privesc absenţi
lumea aprinde candele,
în parcuri trec amenzici,
îşi ştiu statuile
dar uită cum îi cheamă,
în adunări rostesc iertări
nu-s vinovaţi de umbre,
gândul le umple cupele cuvintelor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans

să dansăm
i-am cerut
celei ce mă privea
să risipim
neputinţa
de a iubi
muzica
ne va uni trupurile
la ceasurile serii
vom afla îmbrăţişarea
cu frunze şi vânt
dorinţa va fi stăpână
luna va grăi
inimilor
din marea de cuvinte
ne vom clădi tăcerea

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte sfere

De ce sunt eu pe lume, când toţi suntem la fel?
Aceleaşi fapte bune, acelaşi caracter
Aceleaşi fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierţi şi iar greşesc!

Eu sunt la fel ca tine, căci suntem fiinţe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să ştii!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji şi cu probleme
Cu aceste haine, ce nu ţin cont de vreme.

Vom fi la fel cu toţi, chiar şi după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Şi în alte sfere şi într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!

De găseşti ca mine, îngheţaţi de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Şi dacă vor măcar puţin să înţeleagă!
Căci misterul vieţi, nimeni nu-l dezleagă!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde a trecut, a lăsat loc de "bună ziua"; în loc de "bună dimineaţa".

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost doar o încercare,
şi ne-am lăsat cuprinşi
de păcate...
Braţele ce ne-au ţinut
erau iluziile,
şi, într-o dimineaţă,
s-au destrămat...
Am căzut amândoi
de la aceeaşi înălţime,
iar trupurile noastre
s-au strivit...
Cât de greu e să ne adunăm
bucăţile împrăştiate!
Suntem
într-un film de groază
şi regizorul a răguşit
strigând la noi...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Ce este viaţa pentru cel sărac?
Ce este viaţa pentru cel bogat?
Oare, împreunându-le credinţa,
Aflăm cu certitudine biruinţa?

Ce este viaţa pentru cel aflat în suferinţă?
Dar pentru cel lipsit de credinţă?
Oare, privindu-i cu miluinţă,
Aflăm că provin din aceeaşi credinţă?

Ce este viaţa pentru cel nepăsător?
Dar pentru cel ce speranţa îşi pierdu?
Oare, gândindu-ne la amândoi,
Aflăm cu certitudine ce scop avem noi?

Când vezi, că oamenii împraştie ură,
Este pentru că, iubirea e impură.
Când vezi că, sărăcia creşte,
E pentru că, dragostea lipseşte.

Când vezi o frunză zburând,
E pentru că, se lasă împinsă de vânt.
Când vezi o floare cum înfloreşte,
E pentru că, de sus primeşte, ceea ce toţi primim.

Când poţi să mişti, să vezi, să auzi,
Când poţi să simţi, să rabzi, să crezi,
Când poţi să duci, pâna în mormânt,
Al tău ţel, în timp parcurs;Asta e viaţa!

poezie de Ovidiu Kerekes (12 noiembrie 2007)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragere la sorţi

Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă: cap sau pajură?
Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele?
Inimă pe toate feţele!
Şi unde este Omnul cu M mare?
Unde să fie? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir albastru fumul de ţigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îţi împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deşi de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reuşeam să ne înălţăm
şi acolo sus ne dezbrăcam de carne şi sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
păşeam cumva în moarte ţinându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
şi totul ţinea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam ţigările
iar fumul de ţigară ca un fir albastru năuc
se furişa pe lângă noi
şi se ridica tot mai înalt tot mai subţire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de ţigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
şi unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu îndrăgostiţi

Iar nu mai suntem noi înşine,
nu mai ştim de unde să începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând din noi, anume,
numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprancene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat
rezemat pe coloana acestor secunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

cu fiecare literă a numelui tău

ivit din carnea lor

părinţii ades te chemă,

amintiri cucernice

atinse sunt de gânduri,

piscuri albe

în cerul aşteptării

pielea lor zbârcită încă tremură,

ridicole par acum stelele arzând în van,

jocul memoriei pătrunde tot mai adânc

scoate din tăcere soapte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!