
Grup
Trăiau de foarte mult timp împreună
Și cam începuseră să se repete.
El era ea,
Și ea era el.
Ea era ea,
Și el era tot ea.
Ea era, nu era,
Și el era ele,
Sau cam așa ceva.
Dimineața mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde și până unde,
De ce așa și nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.
Voiau uneori chiar să se sărute
Dar își dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai ușor de repetat.
Atunci începeau de spaimă să caște.
Un căscat așa de lână moale,
Care se putea și croșeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Și cealaltă ținea ghemul.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- citate de Marin Sorescu despre timp
- poezii despre sărut
- citate de Marin Sorescu despre sărut
- poezii despre spaimă
- citate de Marin Sorescu despre spaimă
- poezii despre lână
- poezii despre groază
- citate de Marin Sorescu despre groază
- poezii despre dimineață
- citate de Marin Sorescu despre dimineață
Citate similare

În domeniul vânzărilor, suntem învățați că există doar un moment major. Este timpul pe care îl petrecem în prezența unui potențial client. Orice interval de timp petrecut pe drumul către potențialul client, indiferent cât de esențial este, este un moment minor. Foarte mulți vânzători petrec mai mult timp "pe drumul către" decât "cu". Iar veniturile lor reflectă acest lucru. De aceea în domeniul vânzărilor noi spunem: "Nu te duce în cealaltă parte a orașului până ce nu te duci pe cealaltă parte a străzii".
Jim Rohn în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate despre învățătură, citate despre oraș, citate despre existență sau citate despre comerț
Beligan a spus că vrea să moară pe scenă. E logic, gândiți-vă, dacă aș croșeta foarte frumos, aș dori să croșetez până când îmi cade croșeta din mână. Un cioban vrea să facă urdă și caș toată viața lui, cât timp mai poate să poarte donița.
citat clasic din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre oi
- citate despre moarte
- citate despre logică
- citate despre lactate
- citate despre frumusețe
- citate despre dorințe
- citate despre brânzeturi

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic și sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca și aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuța ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi atașezi microcipul ăla și mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă și delicată. Nici nu poți să-ți dai seama cum, dintr-o greșeală, îi poți rupe vreun picioruș, fără voia ta, dar o poți răni. N-aș vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenția să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Știu asta, dar, după cum ți-am spus, îi poți face rău chiar și neintenționat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenția mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine și poți umbla cu mai multă delicatețe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aș putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnișoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se miște, ca să nu-i rup ceva... Sau cine știe ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent și delicat! E bine așa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să știi, Nis, mai am puțin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre delicatețe, citate despre păianjeni, citate despre promisiuni, citate despre prietenie, citate despre picioare, citate despre greșeli, citate despre femei sau citate despre dreptate

Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, știi foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar și ieri l-ai văzut.
Lucian: Așa-i, dar nu știu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ți spun, nici eu nu știu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte ușor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aș deranja deloc. Aș afla doar pe unde este, fără ca el să știe nimic. Vei continua să te întâlnești zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de așa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Așa-i mult mai bine.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre profesori, citate despre educație sau citate despre ajutor

Nefiind niște începători în escapade montane, în câteva ore ajunseră și depășiră chiar altitudinea până la care dantoniul era prezent. Aici atmosfera deveni absolut incoloră, imaginea fiind foarte clară de jur-împrejur, dar nu și în jos, unde nu putea fi zărit nimic altceva, decât aburul alb și dens al atmosferei, de parcă ar fi fost niște nori groși, prin care vederea nu putea pătrunde, sau mai degrabă un hău ciudat, un vid imens și alb care se căsca exact sub picioarele lor.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre atmosferă, citate despre prezent, citate despre nori, citate despre imagine, citate despre devenire sau citate despre abur
Vrei mai mulți bani? Îți dorești relații mai bune cu cei din jur? Te uiți cu admirație la cei care reușesc să comunice foarte simplu și eficient sau să își creeze foarte ușor relații cu necunoscuți? Vrei să fii mai sănătos și să ai alături oameni care să te inspire sau să te încurajeze? Toate se reduc la cine ești tu! La ce înseamnă normalitatea pentru tine. Iar un prim pas ca să îți dai seama din ce poziție pleci este să te uiți la oamenii alături de care petreci cel mai mult timp din viață în momentul ăsta. Direct și indirect, calitatea oamenilor care ne sunt aproape, ne influențează. Așa că hotărăște-te ce vrei, începe prin a lucra la tine și fii foarte atent la oamenii din jurul tău. Îți pot accelera sau îți pot frâna evoluția mai mult decât crezi. Iar asta tot de tine depinde! Succesul înseamnă prieteni mai deștepți decât tine.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frânare, citate despre încurajare, citate despre viteză, citate despre sănătate, citate despre succes sau citate despre inteligență
Munca mea nu este munca unui chimist, pot spune că este ceva mult mai artistic. Este felul în care știi să balansezi formula și de aceea durează așa de mult. Uneori un parfum îți iese foarte repede alteori îi ia mult timp.
citat din Roja Dove
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre chimie sau citate despre artă
Intersecții de vorbe
Nu sunt atât de romantică, moșule, tâmplă albă, vecinule,
care nu știi cum duc zi de zi scrisorile dimineața la poștă,
cât plângeam pentru ele,
de fapt,
nu am mai modelat de mult timp pe oale din lut,
roata putredă e încă acolo,
știți,
am învățat pe de rost cum se ajunge cu mâinile,
cum se răscolește brazda, cu degetele, și lut era destul
făcut din pământ și din apă și încă din tot felul de rămășițe vegetale adunate în timp,
roata mă chemase pe nume,
știa cine sunt,
că împrumutasem numele Elisabetei,
niște păsări frumoase mi-au spus
și iubitul meu așa să fi zis:
Lisabeth,
poate pe-o roată s-a făcut mai ales dreptatea Domnului,
bărbatul și femeia, crescând de copilași din mâinile Lui de foarte departe
zbenguindu-se
doi
șiragurilor de ani
crescând așa
până la adolescență,
De asta să îi spun eu femeii mele iubite,
probabil Dumnezeu nu ne lasă niciodată din mână,
și toți ne întoarcem la El
mai e un fapt,
așa cum astăzi am uitat să îmi scot roata și luturile
se făcuse târziu,
așa
mi-am și spus,
privind pe femeia aceea tare iubită,
ea nu mai crede în Dumnezeu ci Îl caută departe, în Mantre, ori pe frunte de munte ea se clatină,
poate Dumnezeu nu există, își zice,
peste ea se deschide răul ca o ușă care nu se mai închide,
ori ce pasăre verde se lovește pe pomi,
ce să îi zic,
eu, bărbatul care întotdeauna i-am ghicit pașii/ picioarele/
ce să îi mai spun,
că totul e o mare iluzie, că e un mare lut, ce să-i spun?
Un câmp foarte moale
și
peste el
albăstrele
sunt mici și dulci le-ai pune pe limbă
să vezi cine le-a făcut, din dragoste/ din apă dulce/ și sare
punându-le cu gingășie acolo unde trebuie
ca să crească,
să vezi
unde e izvorul care le-a hrănit, și din care mi-am umplut cofele acelea, demult,
apa era foarte rece și era sigur iarnă,
ochii mei nu mai văd decât albăstrelele,
leagăn peste ele
albăstrelele se leagănă boarea le mângâie,
atâtea albăstrele, fosta mea dragoste, care te-ai dus, și te-ai dus,
apa
e acolo, turnată pe ele dinspre tot felul de nori drăguțași;
O să mă hrănesc cu mere din coșul acela și cu puțină pâine
până vii tu
m-a învățat o bătrână că merele cu pâine sunt hrană bună când ești supărat
până vii tu
oamenii au secrete, în petale de flori care se ating unele pe altele, pe hârtie
din care se fac multe cărți
din care se fac pomii
stelele
noaptea
din care se face marea și spuma de mare
în ele;
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre păsări, poezii despre mere, poezii despre femei, poezii despre copaci, poezii despre albăstrele, poezii despre femei și bărbați, poezii despre învățătură, poezii despre verde, Ne poți propune o poezie de dragoste? sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Nick: Deci... Să înțeleg că am greșit în privința voastră?
Maria: Bineînțeles, dragul meu! Ai greșit închipuindu-ți că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu știi ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ți-aș vrea răul. Și evident, nu te-aș înșela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aș fi vrut pe Luci pentru mine, n-aș fi renunțat de la bun început la el, aș fi avut destul timp de partea mea. Șase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine știe?! Am fi putut deja fi căsătoriți și atunci sigur n-aș fi putut deveni soția ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Așa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ți-am mai spus... Deși îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunțat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneșe de Lia și nu voi reuși să i-o scot din minte așa de ușor. Iar dacă atunci am renunțat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aș fi străduit, n-aș fi avut nici o șansă; inima lui îi aparține tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa și tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aș putea să vă fac așa ceva. Nici ție, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Și nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritați una ca asta. Deci, n-aș putea. Sincer, n-aș putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg și prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; și comandantul nostru. Nici n-aș vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre gelozie, citate despre căsătorie, citate despre început, citate despre soție, citate despre sinceritate sau citate despre inimă

Dragostea este supusă adesea asalturilor chinuitoare ale geloziei care o poate veșteji, intrigilor celor care nu ne simpatizează și, nu o dată, ba chiar foarte adesea, lipsurilor, sărăciei, dorințelor care nu se pot împlini... În timp ce ura e suverană, n-o poți smulge până nu crește, înflorește și piere singură, uneori după ce a reușit să nimicească în prealabil viața unui cuplu.
citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, volumul 1 de Marin Preda (1980)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărăcie, citate despre flori sau citate despre creștere

Dimineața, când se trezi, Lucian nu-și dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi știut ce-l aștepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos așezată. O privi neîncrezător, dar cele șase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmițătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre seară, citate despre neîncredere, citate despre dimineață sau citate despre albastru
Eu sunt pescarul
Eu sunt pescarul.
Nu este vorba de ceea ce fac,
Ci de ceea ce sunt.
Pescuitul nu este o evadare,
Este ceva căruia îi aparțin,
Ceva unde trebuie să fiu.
Nu este locul unde mă duc,
Ci o călătorie pe viață.
Este trecătoarea pe care mi-a arătat-o tatăl meu.
Trecătoarea pe care și eu o voi arăta altora.
Odată ce înțelegi asta
Vei ști cine sunt,
Iar noi vom pescui împreună
Chiar și atunci când suntem departe unul de altul.
poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pescuit sau poezii despre viață
Blah Blah: Voi doi ați fost împreună? Pentru cât timp?
Robin: Un an. Dar nu-ți face griji. Relația nu era foarte bună. La sfârșit, era vorba mai mult despre sex. Care nu era atât de plăcut. Dar eu eram problema. Nu fac decât să stau întinsă. Dar Ted e foarte bun. Te va... duce unde ai nevoie.
replici din filmul serial How I met your mother (22 octombrie 2007)
Adăugat de Adriana Stoica, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit

Inscripția de pe nume
când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croșeta șosete pentru un drum lung
unde visele își au timpul lor
poate nu o să mă înțelegeți
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp și o durere
fără de care
nu ai fi existat nici tu nici eu
și nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor
în rest aceeași imagine plictisită
o cruce de lemn o lumânare stinsă
și o urmă de lacrimă...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre visare, poezii despre religie, poezii despre lumânări, poezii despre lemn, poezii despre inimă, poezii despre imagine sau poezii despre durere

La teatru am ajuns căutând filmul. A fost o revelație a omului conștient, care trece de la copilărie la maturitate. Atunci mi s-a părut că au devenit foarte conștiente și raționale lucrurile acelea. M-am gândit așa: nu voi putea face și pian și film foarte bine în același timp. Îmi place filmul foarte mult, îmi place și muzica foarte mult. Ce pot să fac mai bine? Am avut mai multă încredere în mine că pot să fac film spun film pentru că atunci nu știam că o să fac și teatru și să răzbesc prin mine făcând film.
citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre filme, citate despre încredere, citate despre teatru, citate despre pian, citate despre muzică, citate despre maturitate sau citate despre copilărie

Faptul că această planetă era atât de necunoscută avea o explicație. Și anume: nimeni nu se încumetase până atunci să se aventureze într-o asemenea călătorie până la Proxima, care li se părea foarte periculoasă, datorită distanței enorme dintre cele două planete. De asemenea, după cercetările făcute în ultimul timp, planeta Proxima li se părea un ținut deloc prietenos și total inaccesibil. Nimeni nu și-ar fi putut imagina cum o navă spațială avea să răzbată până la Proxima, acest lucru părându-li-se de domeniul fantasticului, un lucru practic irealizabil. Nici acum nu erau siguri că nava albastră va reuși totuși să străbată cu bine extrem de dificilul drum și-și dădeau seama cât de mult riscau. Dar își spuneau că trebuie măcar să încerce.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre planete, citate despre zborul spațial, citate despre pericole, citate despre nave spațiale, citate despre imaginație sau citate despre cercetare
Soției - cu dragoste
Dacă m-aș lua după dogmele masculine
Și aș face doar ce este m-ai ușor
Nu ar fi trebuit să mă leg de tine
Mi-ar fi fost mai ușor să zbor
Dar am fost suficient de agreabil
La dragostea pe care ți-o port
Să fiu de la început capabil
Să te privesc ca pe un suport.
Nu este o simplă încăpățâre apucată
Și nici rezultatul unui stupid pariu,
Am ales o cale complicată
Deorece sunt suficient de viu.
Te iubesc în felul unui trăznet
Cu alternanța unui curent alternativ
Atent la fiecare foșnet
M-am transformat în șotul adjectiv
Știu că îți este greu și ție
Cu felul meu ciudat de a fi,
Dar cine a făcut calviție
Și pe cine îl vor cita biografii.
De aceea vreau să ști că din păcate
Împreună la bine și la greu
Dragostea este o mare dificultate
Fără de care ne-ar fi mult mai greu.
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre început, poezii despre soție, poezii despre pariuri, poezii despre căsătorie, poezii despre chelie, poezii despre bărbați sau poezii despre adjectiv

Maria: Ascultă... Luci te iubește, Lia!
Lia: Nu, zău?! Ce nostim!
Maria: Vorbesc serios! Te iubește. Nespus de mult...
Lia: De unde știi? Ți-a spus el?
Maria: Nu... Dar nici nu era nevoie să-mi spună. Mi-am dat singură seama. Până una alta, chiar și Nick a înțeles acest lucru.
Lia: Îmi pare rău, dar nu pot să te cred. Ții prea mult la el, din cauza asta spui asemenea tâmpenii.
Maria: Nu-i adevărat! Nu sunt tâmpenii. Iar ca să te conving, am să-ți spun că am observat de foarte mult timp faptul că el te iubește, nu acum, de curând; încă de când eram pe Terra și nici măcar nu plecasem în misiune. De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care n-am încercat în tot acest timp să-l cuceresc de partea mea, din cauza ta, am renunțat la el, în favoarea ta; demonstrează-mi că n-am greșit atunci, procedând astfel!
Lia: Poftim?!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre adevăr, citate despre Pământ sau citate despre Maria
Eu nu am prieteni. Ca să ai prieteni, trebuie să dispui de foarte mult timp. Prietenii sunt ca niște flori, care trebuie udate, îngrijite, e nevoie de timp pentru ele. Dar de unde să iau acest timp? Eu obosesc. Eu sunt obișnuit să trăiesc mai mult în tăcere. Vorba multă mă obosește.
Eugen Doga în Ziarul de gardă (25 octombrie 2012)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere

Mergând ei, ajunseră la orașul care era înaintea lor. Aci întâlniră un bătrân pe care îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde să mâie noaptea. Bătrânul le spuse că hanurile gem de lume care a venit să fie față la alegerea împăratului, care se va face mâine, ca nu va găsi nici un loc de mas și îi luă la dânsul acasă, unde le dete de mâncare și un pat de odihnă. A doua zi de dimineață se scoală cu toții, se spală, se scutură și pleacă cu bătrânul afară din oraș pe o câmpie întinsă, ca să vază și ei cum se aleg împărații la cetatea aceea. Bătrânul le spuse că alegerea se face așa: dregătorii cei mari ia un porumbel alb nevinovat, îl încarcă cu cordele foarte frumoase cu tot felul de fețe, îl aruncă în sus, și pe cine s-o lăsa porumbelul, p-acela îl face împăratul lor. Pe locul hotărât se adunase, încă până a nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză și iarbă, de nu se mai putea mișca; și bătrânul cu copiii abia găsiră și ei un colțișor la o parte de unde să se poată uita și ei. N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium. Atunci se făcu o tăcere de se auzea musca zbârnâind. Toată lumea ținea ochii țintă în sus.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre porumbei, citate despre bătrânețe, citate despre viitor, citate despre sunet, citate despre odihnă, citate despre ochi sau citate despre noapte