* * *

A fost doar o încercare,
şi ne-am lăsat cuprinşi
de păcate...
Braţele ce ne-au ţinut
erau iluziile,
şi, într-o dimineaţă,
s-au destrămat...
Am căzut amândoi
de la aceeaşi înălţime,
iar trupurile noastre
s-au strivit...
Cât de greu e să ne adunăm
bucăţile împrăştiate!
Suntem
într-un film de groază
şi regizorul a răguşit
strigând la noi...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Ne-a părăsit lumina, culoarea ne-a uitat,
Şi şoaptele-şi pierdură-nţelesul pe vecii,
Şi trupurile noastre în gol s-au destrămat
Sub aiurarea nopţilor târzii.

Şi gândurile noastre trecură fără grijă-n
Ostroavele-necate în destrămări de veci.
Pe cerul lumii noastre mai dorm fără de sprijin
Doar ochii reci, doar lacomii ochi reci.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar castanii...

S-au întâlnit după ani şi ani...
amintirile lor se ridicau stol,
se simţeau uniţi,
reîntorşi într-un trecut
ce-i urmărea cu aviditate...
erau cuprinşi de emoţii
prost stăpânite,
trişti şi fericiţi totodată,
şi... pentru o clipă
s-au lăsat vrăjiţi,
uitând de temerile
ce i-au împresurat
o viaţă întreagă...
cu obrajii însufleţiţi
şi ochi strălucitori,
păreau îmbătaţi de lumină
şi de speranţă...
iar castanii,
cu florile ca nişte lumânări roz,
iradiau sclipiri de auroră
pe aleea martoră
a tremurării sufletelor lor.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ţinut ascuns într-o parte a fiinţei mele, ca şi cum aerul din plămâni ne-ar fi fost de ajuns la amândoi.

aforism de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea ceramică

A început ca o roată
de olar
ca o roată de cer olărit şi ceramic.
La început a căzut o gărgăriţă ceramică
şi s-a spart în mii de furnici.
Apoi au căzut mii de furnici ceramice
şi s-au spart într-o muscă.
Musca ceramică a căzut şi s-a spart
în mii de bondari. Bondarii într-un câine.
Câinele ceramic a lătrat de mii de ori
ceramic
apoi a căzut
şi s-a spart într-un stăpân...
Stăpânul ceramic a căzut şi s-a spart
într-o femeie şi un bărbat
ceramic
ceramică
şi care au căzut şi-au tot căzut
în păcat...
Păcatul ceramic s-a urcat
şi s-a spart în iertări, în mii de iertări
ceramice
care au urcat, au urcat
şi s-au spart într-un Cuvânt..

Apoi au mâncat din castroane de lut!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte umedă

astă noapte s-au desfăcut pereţii

ca într-un film

păşeam pe iarbă printre craniile

pădurii

oase albe asemeni

unor margini de toaletă

pe care aşezat cu picioarele

ascultam tăcerea rece

simţeam spatele tremurând

până ce greierii s-au alarmat

de gestul meu de gardian

ritmic respiram în fumul unui vis destrămat

umbră
şi glas

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

viaţa se stinge uşor
într-un trup de ţărână
cum seacă al apei izvor
într-o fostă fântână...

luminile toate s-au stins
sub palide pleoape...
frigul în trup s-a prelins
din aproape-n aproape...

gândurile s-au risipit
în noaptea de ceaţă...
dorinţele au amuţit
în trupul de gheaţă...

iluziile toate s-au dus
păreri trecătoare...
speranţele toate-au apus
ca stelele-n zare...

viaţa s-a terminat
ca apa din ciuturi...
visele s-au spulberat
ca roiul de fluturi...

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucovina

Bucovina -
mă-ntreb azi cu mirare
cine poţi fi tu oare?
Nici nu mai ştim şi noi
de ne cunoaştem
sau suntem doi străini.
Avem acelaşi sânge,
aceeaşi mamă
pe amândoi ne plânge,
ai noştrii munţi
pe amândoi ne-au apărat
şi Prutul, setea
cât nu ne-a stâmpărat...
Dar au venit barbarii
şi-n stăpânire te-au luat,
şi-atât de crud
ne-au separat.
Iar azi cu îndârjire
cerem cu toţi-unire
şi într-un singur glas
răsune-a noastră limbă
în orice loc retras.
Că azi în ţara mare
români din orice zare
cu gândul la-nfrăţire
uniţi toţi în gândire
rup graniţele noastre
şi toţi cu mic, cu mare
cântă.
E sărbătoare!

poezie de Monica Trif (5 mai 2008)
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud cu iepuraşi de câmp

Din frică ne-au făcut un templu
şi ne-au băgat pe toţi la-nghesuială
cică să dea urmaşilor exemplu
ne-au dezbrăcat apoi în piele goală

Şi iarăşi ne-au băgat la-nghesuială
cerul ca un şarpe Doamne fu strivit
pământ ocean şi auroră boreală
brusc s-au întors spre asfinţit

Cerul Doamne ca un şarpe e strivit
cică să dea urmaşilor exemplu
pe funia dintre plus şi minus infinit
din frică ne-au făcut un templu

Şi ne-au băgat pe toţi la-nghesuială
să ne vopsim şi zilele cu smoală

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (10 aprilie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Eu şi Tu, noi amândoi

Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii şi printre stele,
debusolaţi şi obosiţi,
apare chinul.
Şi Eu şi Tu, noi amândoi,
ne-am înţeles
să ne unim destinul.

Şi Tu şi Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât şi ne-am luat.
Tu soţ, iar Eu soţia ta,
demult, dar încă n-am uitat.

Şi Eu şi Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul şi un sărut,
n-au fost în zadar.

Şi Eu şi Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmaşi, unul şi una,
sau, câţi or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.

Şi Tu şi Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
şi ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
şi Eu şi Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.

Şi Eu şi Tu
ne bucurăm
c-avem nepoţi. Eu îi iubesc.
Să ducă „trena” cum or şti,
au rădăcini şi n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.

Tu... din păcate ai „plecat”
pe Calea Laptelui. În „sus”.
Şi… nu-i cunoşti.
De când te-ai dus…
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat…
Plângând.
Dar nu-i nimic,
aşteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am poftit dragostea

Cu vin şi pâine ne-am ospătat,
apoi am lăsat iarba să crească în voie
pe buzele noastre
aprinse de sărutări setoase.

După ce ne-am înfăşat trupurile
într-un cearşaf de cântec fluid,
am poftit dragostea
să guste din carnea noastră
cu iz de primăveri nebunatice.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În catacombe

Pe aceste idealuri care ne-au
băgat în Evul Mediu
nu le-a pictat nimeni nici pe
podea, astfel că,
ascunzându-ne în grote de frica
de a nu tăia castraveţii precum
toată lumea, suntem nevoiţi să
acceptăm că Soarele a fost la
început o libelulă şi acum joacă
rolul deloc ieftin al unui ţurţure
pensionar. Nici nu ne mai
prefacem că am fost la grădiniţă,
oricum sângele nostru trece dintr-o
eră în alta fără noi.

De-a lungul protonilor s-au
constituit ziduri deloc subtile,
care ne ajută prea mult să facem
deosebirea între greiere şi petrol,
afumându-ne cu lumina spongiosă
şi fericită care doar în
peşterile fudule se poate naşte
fără dureri.

Am ajuns deja prea mulţi sub
stalactite, învierea neuronilor
care îi împodobeau pe strămoşii
noştri va deveni un eveniment cam
banal, apt doar de a se transforma
într-un film care se va pierde nonşalant
printre cartilagele noastre mult prea
maleabile faţă de urletele din orice
carte ce ne iese în cale,
ajungând toţi un fel de popor care
nu are nevoie de imn,
ci doar de niţică înţelepciune
revocabilă.

În cele din urmă, ne amintim că
suntem doar în nişte catacombe
în care nu putem găsi decât
moaştele vedeniilor noastre de acum
zeci de ani, devenite mult prea aprige
cu coşmarurile noastre ieşite din
romane şi tapiţerii.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogul

bună dimineaţa
spun repetat
de fiecare dată când se deschide uşa,
- urâţi suntem amândoi! adaug
- cum? întreabă ea
- nu vezi cenuşa lăsată de timp
pe feţele noastre!
plouă cu ani pe trupurile uscate
să ne dezbrăcam de tăcere,
intrăm în pielea personajelor ce suntem
două umbre pe tărâmul iernii
invit partenera de dans acrobatic
la braţul căreia parcurg viaţa
- unde am lăsat sărutul?
- unde am lăsat iubirea?
nu-mi răspunde, nu mai este timp
ninge pe morminte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o întâmplare

m-am trezit îndrăgostit
mă tem că lumea
începe cu noi doi
din braţele mele
din coapsele tale
atom cu atom ne adunăm
să concepem viaţa celulă
cu celulă cum e în scriptură
m-am temut că e târziu
dar coconul pe care-l purtai
a prins puls în nemărginire
mă tem că e vremea ta
sufletele noastre s-au prins
într-un ram virgin şi verde
stăm zâmbet lângă zâmbet
de la apusul soarelui până la răsărit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa lui Romeo şi a Julietei a fost că au devenit personaje într-o piesă a lui Shakespeare, care le-a hărăzit o soartă în care dragostea lor era pusă la încercare doar de moarte. Dacă ar fi căzut în mâinile lui Woody Allen, probabil povestea lor de dragoste ar fi fost pusă la încercare de viaţă.

citat din Incze Klara
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Eternitatea ne-a găsit
Pe bancă pe amândoi
Iubirea nu ne-a părăsit
Acea statuie printre eroi

Si oboseala m-a cuprins
Sprijin capul usor răvăşit
Vânjos tu esti acelasi ins
Acel caracter nestingerit

Avem timp dar n-avem glas
Si ochii ne privesc in gol
Am sta o vesnicie la taifas
Am bea cafea de-ar fi un hol

Voi ne-aţi uitat dar vă iubim
Când treceţi pe la noi veniti
Noi suntem goi dar tot trăim
Si fără suflete tot vă iubim

Suflete noastre au plecat
Si ne privesc acolo sus
Când pe bancă ne-am azezat
Ne-au îmbrăţişat s-au dus

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de tânăr

Ne-am născut în ev de aur
şi străbunii ne-au lăsat
ţara – cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.

Ţara noastră – e o casă,
unde toţi am învăţat
că muncind, viaţa-i frumoasă,
traiul mai îmbelşugat.

S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.

Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nţeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.

Dar duşmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Şi cu preţul vieţii noastre,
Pacea o vom apăra.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţă de cultură

Unii au maşini sau vile,
Fi'ndcă s-au ţinut de "pile";
Alţii n-au de muncă parte,
Fi'ndcă s-au ţinut de carte.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alţii pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulţit ei nu s-au înmulţit
sau ei s-au înmulţit sau noi sau ei sau
şi fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara şi dimineaţa tot seară şi dimineaţă

acum în loc de copaci şi fiare, de-ntuneric şi frică
erau copaci şi fiare, întuneric şi frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini şi unii şi alţii am făcut foc
şi cărbune pe urmă
şi pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
şi unde ne aştepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu regreţi

Să nu regreţi... minutele păgâne,
Când trupurile... ni s-au cunoscut
Şi peste raţiuni au fost stăpâne,
Dorind nebune... cel dintâi sărut.

Să nu regreţi... cuvintele şoptite
Nici orele de pasiuni... arzând,
Privirile ce despleteau... grăbite,
Tăcerea caldă-a nu ştiu cărui gând.

Să nu regreţi... din ce a fost să fie
Nici o atingere... şi niciun dor,
Păstreaz-a dragostei... filozofie
Şi-nvaţă-mă în suflet să-ţi cobor.

Să nu regreţi... extazul şi fiorul,
Sfinţite-mbrăţişări ce ne-au unit,
Palma timidă... dezgolind piciorul,
Clipa în care... ne-am îndrăgostit.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!