Aripile mele, Doamne,Ţi le dau

Din orice drum, pornesc si linii paralele,
Ca niste incercari, ivindu- si imanenta,
Iti sunt ca aripi, in zbor, si fara ele,
Ai fi mai sus, doar impunandu-ti existenta.
Si - ai sa te- ntrebi: "La ce bun mie
Aceste aripi, Dumnezeule, mi- ai dat?
Daca sunt om, nu pasare ce- nvie..."
Vreau numai sa nu stiu de vreun pacat.
Iar aripile mele, Doamne al meu sfinte,
As vrea sa Ti le dau, pentru o zi si - o noapte,
Cu fulgerul din mainile- Ti sa le atingi fierbinte,
Salvandu- le de ploile cu patimi si pacate.
In varful crengilor de mar sa le arunci,
Asa veni- voi sus, spre aripi, intr- un vis,
In care, Doamne, voi culege mere dulci,
Cand florile de mar se scutura de nins.
In raiul, unde nu mai e nici o pomina
De timp trecut, greseli prezente, linii abisale,
Voi intrupa gradina edenica intr- o lumina,
Sa ma inalt, o, Doamne, in linistea Iubirii Tale.

poezie de Lilia Manole din volumul "Până mai sus de păsări"
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!