Totul începe

ca o poveste cu a fost odată
luna dispăruse pe undeva
oamenii din oraş s-au refugiat
într-un pod unde nu se auzea nimic
cu o debara în care s-a ascuns
un peştişor de acvariu obişnuit
să se sperie de semafor
din garajele betonate pe jumătate
susurau maşinile ca nişte obuze

să revenim la povestea începută
în oraşul cu scările interioare
construite pentru întâlniri fatale
toate erau spirale haotice
blocurile erau atât de contorsionate
încât te întrebai ce arhitect a avut
această viziune cu încăperile
ce păreau mai degrabă hrube
sau săli de cinema pline cu ecrane
uneori tavanul te comprima
oraşul părea de o imperfecţiune aberantă

moartea în oraş era facultativă şi dragostea
o cenuşă risipită de vânt în timpul iluziilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea putea

să confirme că era un ozn
dar nimeni nu ştia de unde
apăruse în toată splendoarea lui
şi nu era om să nu recunoască
frumuseţea lui metalică în întregime
mulţi şi-au spus că trebuie
să fie făcut de neeuropenii
cei răi care se uită urât
la europeni cei buni
era atât de încăpător
încât intrau şase sau şapte
prichindeii de până-n clasa a şasea sau
a opta dacă erau mai mici
dar ei nu erau impresionaţi
de ozn aterizat în parcul
de joacă şi de mici nebunii copilăreşti
au urcat scările fără teamă
ştiau totul despre vehicul
păreau stăpânii lui
şi adulţii priveau hipnotizaţi
cum ozn pleca fulgerător
sau ateriza ca o nălucă din vis
apoi ne-am întrebat dacă nu era făcut
de copilaşii din oraşul
intrat în cartea recordurilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost şocat

să afle că litrul de motorină
e mai scump decât
cel de sânge
în oraşul ăla mirosea
a somn
şi a frunze coapte
motorina (!?) scumpă
maşinile mergeau cu sânge
erau vii
atât de vii
şi ne
pieritoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul în care tu locuieşti

Am fost în oraşul în care tu locuieşti,
Speram să te zăresc păşind pe stradă,
Să fii pe un balcon unde stai şi priveşti,
Sau să te văd la o fereastră într-o veche mansardă.

Erau mulţi castani înfloriţi, străjeri la drum,
Totul mirosea a zenit şi speranţă,
Dar nu te-am vazut, nici nu aveam cum,
Probabil erai plecată, undeva în vacanţă.

Şi liliacul era înflorit, cel alb şi cel violaceu,
Cerul albastru, părea înlţat de un curcubeu,
Ce îi sprijininea bolta, ca un bătrân lacheu,
Dar între toate, nicăieri nu vedeam chipul tău.

Cred că am să mai trec prin al tău oraş,
Măcar să-i respir primăvăratecul aer,
Pe ale castanilor frunze să-ţi scriu un răvaş,
Şi să mai deapăn al amintirilor caier.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi

de oktoberfest cu atmosferă
plină cu bere
cheflii ciocnesc halbele de corn
luna pe cort dansează lângă două
blonde bete
butoaiele se-nvârt
acordeonul aruncat printre sticle
pe jumătate pline
pe jumătate goale
oraşul e hidratat din belşug
spuma de bere porneşte pe străzi
şi învelesc blocurile
de desen
animat de cântece
nemţeşti (!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nero i-a acuzat pe nedrept şi i-a executat în cele mai grele chinuri pe acei oameni numiţi creştini, care erau răi pentru lucrurile abominabile pe care le făceau... întâi au fost prinşi cei care îşi recunoşteau credinţa, iar apoi, folosind informaţiile culese, marea lor majoritate au fost condamnaţi, nu atât pentru crima de a fi ars oraşul, ci pentru ura pe care o nutreau faţă de rasa umană. Iar moartea lor era transformată, în plus, şi într-un sport: ei au fost omorâţi de câini, fiind îmbrăcaţi în piei de animale, sau au fost răstigniţi ori arşi, iar când lumina zilei se stingea erau folosiţi drept lămpi pentru noapte.

citat celebru din Tacit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mesele bolnavilor

se îngrămădesc organele
recondiţionate de roboţii
pe jumătate goi pe jumătate
durere şi plictiseală
care ţes viaţă
ansambleză brăţări pentru bolnavii
care scriu cu abur mesaje
cer ajutorul florilor de oţel
medicamentele curg în jeturi
din tavanul luminos
un ceas bate fără ordin
într-un perete - oraş
spital de nebuni recondiţionat
nepăsător se uită în oglindă
medicul de gardă se-ntreabă
dacă faţa lui de gâză
e cea mai frumoasă din visul
soldatului decupat din cartea
de colorat obiecte
strânse într-o debara plină cu şoareci
gri îngrăşaţi pentru mesele bolnavilor
rod organele - rebut
îngrămădite în burţile oamenilor - păianjeni
fără mască pe feţele palide

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ALDE zgârâie brânză...

În oraşul ăsta plin de negustori
Blocurile noastre-s 'nalte pân' la cer
Noi avem de toate, sare şi piper
Cum ar zice ALDE cei nemuritori...

Bucurie mare e în eşicher
Şi ni se promite vom avea comori
În oraşul ăsta plin de negustori
Blocurile noastre-s 'nalte pân' la cer...

Pe cei de-ALDE care încerci să-i adori
Sunt şi ei se pare oamenii cu fler
Brânză zgârâiată colo in eter
Ce promit de toate dar rămân datori...

În oraşul ăsta plin de negustori!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl şi Gretchen au plecat şi ei mai departe, mână-n mână, şi pe unde ajungeau era primăvară cu iarbă verde şi cu flori. Şi deodată au zărit turnurile unui oraş: era chiar al lor. Au intrat în oraş şi au ajuns acasă la bunica şi s-au urcat în odăiţă, unde toate erau la locul lor, ca altădată. Ceasornicul spunea "tic-tac" şi arătătoarele se mişcau.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau pregătiţi

să treacă prin gura humorului
auzeau vocile zdrobite
de piatra pinului şi potecile
erau asfaltate până în adâncul
pădurilor care împresurau oraşul
s-au hotărât să se refugieze
la voroneţ cu trabucul în colţul
gurilor schimonosite
conform planului hotărât
trăgeau de palma de pământ
nisipos şi umblau cu ochii
dezrădăcinaţi în ninsoarea
de flori de salcâm

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul era plin de viaţă. Venea o mulţime de străini şi odată au venit şi doi pehlivani care se dădeau drept ţesători şi spuneau că ştiu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile şi desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau şi o însuşire minunată, şi anume că toţi cei care nu erau potriviţi pentru slujba pe care o îndeplineau şi toţi cei care erau proşti de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de casă

oraşul e o himeră,
îmi spui, arya.
blocurile aşezate frumos unul lângă altul
ca nişte cutii de carton.
deasupra noastră a început să ningă.

când mă uit în urmă văd puii de ciori
zburătăcind pe câmpuri. îi iau în braţe ca pe nişte
copilaşi.

&
aceasta e demenţa zilelor scurte de iarnă - îmi spui, arya.
nu, oraşul nu e o himeră.

e camera în care mă joc cu jucăriile mele
găsite pe marginea drumului. murdare şi vechi.

maşinile huruie neîncetat.
e semnul că trebuie să mă trezesc/ să mă duc în cămară,

dar mi-e frică. tot ce a fost pus acolo la păstrare
e posibil să se fi transform

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

oraş

Oraşul este un monstru. A pus între om şi pământ asfalt şi beton. De unde să-şi ia omul sentimentele? Sentimentele vin din pământ, ca toate sevele vitale. În oraş seacă, se fărâmă, se prefac pulbere, rămâne numai creierul înfierbântat de lupta pentru existenţă.

definiţie clasică de Tadeusz Dolega-Mostowicz în Vraciul. Profesorul Wilczur (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângea oraşul că orfan rămâne

Plângea oraşul că orfan rămâne
Iar oamenii plângeau că despărţirea vine
Şi-n plânsul cel durut şi dublu
Suna ceva lugubru.
Lumea pleca că nu mai putea
Trăi într-un oraş cu cea
Care ziua dicţionare le vindea
Iar seara în denunţ îi răstignea.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgrop oraşul

din cenuşă să-l vizitez repede
intru pe uşă şi totul scârţâie
iar somnul îl alung cu o cafea
cu multă gheaţă învăţ unde
să ajung prima dată când vântul
aduce o boare cu miros de peşte
în piaţa goală nici viermii nu ies
pomul răsare în faţa vitrinei
şi femeile zâmbesc păşesc uşoare
ca un fulg luate de vânt era un joc
oraşul dezgropat de mine se îngropa
în cenuşa vulcanică care venea
asemeni unei mări care se revarsă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e dragostea?...

Dedicată tuturor celor care caută iubirea...

Şi rătăcea un vânt nebun,
Ce peste noi se învârtea...
Ca să-ţi arăt, sau poate spun...
Povestea despre El şi Ea.

Şi n-a fost vreme de răbdare,
Să se adune laolalt,
Mici sentimente temătoare...
Ce simţeau unul, celălalt...

O primăvară îngheţase,
Mult prea devreme şi banal...
Când dragostea nu încetase,
Zbătându-se ca şi un val.

Şi am privit nedumerită,
Cum frunze verzi pălesc uşor...
Când dragostea nu e primită,
Să-şi facă cuib... în dormitor.

Priveam un film de cinema
Despre-o iubire temătoare...
Şi chiar de inima-i chema...
Orgolii stat-au în picioare.

Iar la final, doream misterul
Să-l desluşească şi cei doi...
Cum eu înţelesesem gerul
Unei iubiri ce-ardea în ploi.

Nimic adevărat nu este,
Decât ce simţi în tine mut...
Dar fila din a lor poveste...
Se scrie doar de s-au avut.

Şi s-au avut prin anotimpuri,
Ce curs-au peste ei subtil...
Cu întreruperi între ritmuri...
Ce-au fost privite infantil...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Czika Levente
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!