O bunică şi-o copilă!

Într-un colţ uitat de lume.. lângă podul dinspre moară
O bătrână şi-o copila îşi duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiaşe.. greu se descurca bunica
Îşi creştea cu multă trudă şi iubire, nepoţica!

Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Şi fetiţa ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit!
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba... că nimic nu se leagă la sărac!

A pornit plângând bătrână la un doctor la oraş
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caş!
Însă doctorul ii spune:,, - N-am cum să te-ajut bunica,
Până nu-ti aduci la mine, mai în grabă nepoţica!"

Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetiţa ei bolnava la un vraci aşa departe...
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în faţa sa
O biserică frumoasa... pe o strada.,. undeva!

A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane
Şi a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă:

,, - Dragă, Doamne, sunt Maria! Nepoţica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme... e slăbită şi firavă
Dacă poţi Tu să o vindeci, mergi acuma... iute... iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte!

Ai să vezi căsuţa noastră cu pereţii care crapă
Are găuri în şindrilă... e micuţă şi săracă....
Caută sub preşul roşu şi i-a cheia de la uşă
Mergi, Te rog, să-mi vindeci fata! Fata mea ca o păpuşă!

Să nu uiţi! Când ieşi din casă să pui cheia tot la loc
Ca sa pot deschide uşa când o fi să mă întorc!
Gata, Ţi-ai notat adresa?... iaca.. plec şi eu la drum,
Mulţumesc, Mărite Doamne... mulţumesc încă de-acum!"

O priveau râzând măreţe,, cuvioasele" femei
Zice una mai ţâfnoasă:,, - Vai şi-amar de ruga ei!"
Dar bătrâna-si ia desaga şi porneşte către casă
Cu nădejde mare-n Domnul... nu le-aude sau nu-i pasă!

Şi minune! Când ajunge si deschide grabnic uşa,
Nepoţica ei cea dragă cânta legănând păpusa
,, - Cum? Te-ai ridicat, micuţo? Vino iute la bunica! "
Şi degrab' îi sare-n braţe ca zvârluga, nepoţica!

,, - A venit aici un doctor şi m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină şi în plete stele multe,
Si sub pletele-nstelate... precum crinul fruntea Lui!
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui!

Şi mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpuşa că nu mai sunt bolnăvioară!
M-a rugat să-ţi spun şi ţie c-a găsit căsuţa noastră
Si ai cheia aşezată chiar sub preş, lângă fereastră "

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia Bătrânei

Stă bătrâna gârbovită
pe o bancă sub un tei,
toate tristeţile lumii
sunt ascunse-n ochii ei.

Se gândeşte neîncetat
la căsuţa ei umilă
ce i-au vândut-o copiii
ca să-şi construiască vilă.

Dar în vilă n-are loc,
i-au făcut lângă grădină
cămăruţă cu un geam
să privească spre lumină.

Căci copii-s ocupaţi,
se plimbă în jos şi-n sus.
Merg chiar la Biserică,
Să-L slăvească pe Iisus.

"Fii, măicuţă, mulţumită
să ne-ajuţi pe fiecare!
Cine astăzi ţi-ar mai da
farfuria cu mâncare?

Că dacă ai îmbătrânit,
nu este a noastră vina,
vila se-ntreţine greu,
vrem să schimbăm şi maşina!"

În clipele de răgaz,
ascunzând o cheie-n mână,
se îndreaptă către casa
unde a fost, cândva, stăpână.

Numai cheia i-a rămas,
că în rest toate sunt duse,
casă, tinereţe, soţ,
sunt durerile-i nespuse.

Lung priveşte printre gard
şi îşi vede viaţa toată,
simţind cum din ce în ce
de puteri este lăsată.

Însă, într-o dimineaţă,
au găsit lângă grădină,
moartă, pe bătrâna mamă,
tot strângând o cheie-n mână.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Măriuca

Maria era mămica, iar ce mică Măriuca.
Maria văduvă de soţ, Măriuca fără tată.
Au rămas să se descurce, fără nici un ajutor,
Viaţa grea să o înfrunte, în lumea asta cu dor.
În căsuţa lor săracă aveau viaţă chinuită,
Niciodată vizitate, de lumea dezlănţuită.
Uitase lumea de ele. Nimeni nu-şi mai amintea
Că sub cerul plin cu stele, viaţa încet se stingea.
Trece vara călduroasă, vremea este tot mai rece,
Vine iarna viscoloasă, vântul prin şindrilă trece.
Tot mai tristă este mama, la fetiţă se gândeşte.
De un timp a luat seama, că fata se-îmbolnăveşte.
Ce să facă biata mamă? Cum s-o ferească de boală?
Pune capul să se culce, dar nu poate să adoarmă.
Sufletul i se-întristează când o aude gemând.
Lângă capul ei veghează şi o mângâie oftând.
Se ridică, face cruce, la icoană iute-aleargă,
Ochii către ceruri duce, pentru copilă se roagă.
Slăbită, fără putere, în genunchi, cu voce tare,
Tatălui din cer îi cere, fetei să dea alinare.
"Tată care eşti în ceruri, ştiu că poţi să mă ajuţi,
Către fiica mea bolnavă, te rog Doamne să te uiţi!
La tine este puterea, de boală s-o izbăveşti.
Izbăvind biata copilă, pe mine mă linişteşti."
Astfel se rugase mama şi se duse la culcare,
Convinsă fiind că Domnul, le aduce alinare.
După ce vârî în sobă, vreascuri rupte din şindrilă,
Somnul îi veni la gene, lângă dulcea ei copilă.
În somnul ce-o cuprinsese, o lumină apăru
Şi-n visul care se ţese, pe Dumnezeu îl văzu.
El, ruga îi ascultase şi din înalt coborî,
Din boală pe fată scoase şi lumina dispăru.
Când se lumină de ziuă, mare minune văzu.
Nădejdea pusă în dânsul, ruga în zadar nu fu.
Înaintea ei, fetiţa, din patu-n care zăcea
Repede se ridicase şi spre mama alerga.
"Mamă scumpă, mamă dragă, nu ştiu cum s-a întâmplat
Că nimic nu mă mai doare, de boală m-am vindecat."
Cu ochii în lacrimi mama, sărutând fata pe frunte,
O strânge cu drag în braţe şi îi spune să asculte.
"Am să-ţi spun copilă dragă, cum de boală ai scăpat?
Pentru tine, în miez de noapte, la Dumnezeu m-am rugat.
Ruga mi-a fost ascultată şi de rău te-a vindecat.
Vino aici lângă mine, în genunchi să ne-aşezăm,
Mulţumire către Domnul, din suflet să înălţăm.
Dumnezeu atotputernic, pe nevoiaşi îi ajută.
De suntem curaţi la suflet, niciodată nu ne uită."
De atunci,
Maria şi Măriuca duc o viaţă liniştită.
Pentru ele, în sărăcie, sănătatea-i cea dorită.
Tipul ce s-a depănat, împreună l-au trăit.
Fata, şcoala a urmat, ce-a dorit, a împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta de lumină

În căsuţa de la ţară,
Frumoasă ca un palat,
N-am venit de astă vară
Şi sunt tare supărat.

Voi pleca acum la drum
Poarta casei să deschid,
Şi în noaptea de Crăciun,
Pe părinţi am să-i colind.

Din suflet le voi ura
Viaţă lungă, fericire!
Cu drag le voi adresa
Cuvinte de mulţumire.

Vom sta apoi lângă cuptor
Şi amintiri vom depăna.
Am să le-arăt că mi-a fost dor
De tatăl şi de măicuţa mea.

Sufletele ne-om deschide,
Vom cânta chiar şi colinde
În brad becuri vom aprinde,
Vom goli vinul din blide.

În noaptea asta luminoasă
Vom petrece până-n zori,
Când umblă din casă-n casă
Cete de colindători.

Ne vor cânta la fereastră
Colinde de viaţă lungă.
Noi, din avuţia noastră
Le dăm vin şi bani în pungă.

În noaptea asta de lumină
Ne vom ruga la Dumnezeu,
Masa să ne fie plină
Ca-n noaptea asta, tot mereu.

Aşa vine Moş Crăciun
În căsuţa de la ţară.
Mă grăbesc s-ajung acum
Unde n-am venit de-o vară.

poezie de Dumitru Delcă (17 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când există ambiţie

Luând lecţii cu bunica
Nepoţica mai greşeşte;
Însă nu ca Veorica,
D-aia Moşul o iubeşte.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica şi nepoţica

"Nu mai tot da din picioare
Că de-acum eşti fată mare "
E normal aşa să-i zică
Că e încă fată mică.

epigramă de Florea Ştefănescu (martie 2011)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acuşica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viaţa firu-şi deapănă
Şi mă îndoaie de şele.

Bunica stă şi socoteşte
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrâneşte,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înşiră-acum,
Poveşti cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocneşte,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-şi pregăteşte
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata aţipind ascultă,
Moşul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiţi de viaţă.
O văd veghind la capul meu
Când mă sculam în dimineaţă.

Îmi punea mâna pe frunte
Să vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Şi-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica uşor din pat,
Pe frunte mă săruta,
Eu mă duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când eu am venit pe lume,
nu aveam încă un nume.
Cineva ma luat în braţe.
Mai târziu eu am aflat
că aceea era mama.
Când e lângă mine,
totul e uşor.
Ştiu, pot să visez.
Pot chiar şi să zbor.
Îmi imaginez
că plutesc pe-un nor.
Într-o seară, mama m-a luat de mână.
M-a dus la fereastră, s-a uitat la mine
şi mi-a spus zâmbind:
-Vezi Steaua Albastră?... Este Steaua noastră.
Chiar dacă în viaţă sunt momente grele,
tu, copilul meu, vei găsi uşor
drumul către stele.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duet (Nepoţica şi Norica Nicolai)

Norica se vrea ministră,
Îmbrăcată-n ţol festiv.
Nepoţica-n laitmotiv -
dă cântării o sinistră
redundanţă: e tardiv, tardiv, tardiv!

epigramă de Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campanie electorală

Un primar, odată,
In campanie fiind,
Se plimba pe stradă,
Alegători căutând.

Şi cu zâmbetu-i făţarnic,
El pe toţi îi saluta.
Mai oprea pe câte unul
De politică-i vorbea.

Timpul a trecut prea iute,
Iar primarul ce gândea?
"Înc-o zi fără de roade".
Terminat el se simţea.

Deodată, dădu Domnul
Şi în faţă ce văzu?
O bătrână - ca tot omul
De pe trotuar căzu.

Se gândi el într-o clipă:
"Ăsta e al meu noroc".
Se repede, o ridică
Şi pe bancă-i face loc.

Sună iute la salvare
Şi la şefi - un lucru rar –
Le explică cum că are
Şansa iar de-a fi primar.

Cu entuziasmu-i mare,
Ce-l cuprinse între timp,
Cu bătrâna în salvare
Doctorilor dă cuvânt:

- S-aveţi grijă de bătrână,
S-o trataţi şi s-o-ngrijiţi.
Dacă treaba iese bună
Fi-veţi bine toţi plătiţi.

A doua zi, de dimineaţă,
Mergând vesel şi grăbit,
C-un buchet de flori în braţe
La spital iar a venit.

Cum îl zări, bătrâna,
Bucuroasă-i iese-n cale.
S-aplecă să-i pupe mâna.
- Mulţumesc, te rog matale...

Doctorii... cum m-au tratat!
Grijă toţi de mine-avură.
Pentru că le-ai cuvântat,
Datorii, peste măsură.

El gândea:– acu-i momentul,
Dar un pic cam încurcat,
Să-i vorbească el bătrânei
Cum că şansă... Cel de Sus i-a dat.

- Apoi vezi, duminică-i votare.
Votul mie să mi-l dai,
Concurenţa-i tare mare.
Asta rugăminte-o ai!

Deodată, foc, bătrâna sare:
- "Alte vorbe nu încap -
Şi te rog să ştii matale
Că la gleznă m-am pălit
Şi nu la cap...!"

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

O văd acum... sfioasă, blândă – un dulce vis – bunica mea
Cum scoate banii strânşi cu trudă, toţi, adunaţi într-o basma.
Îmi joacă ochii-n lacrimi, Doamne. Cu mare trudă-i adunase
Şi la nepoţi, ca moştenire, bunica-n urmă îi lăsase.

Azi picură cu frunze de miere şi de ceară.
Se-apropie secunda plecării... Este seară!
Îţi mângâi tâmpla ninsă, bunico. Eşti departe.
Te-ai dus – o mângâiere de aină şi de şoapte.

De-acum îmi eşti icoană, speranţă şi minune.
Tu ai plecat grăbită, dar m-ai strigat pe nume.
Poate-ai lăsat prin mine o sacră măştenire –
Poveste de lumină, de tihnă şi iubire.

Vezi?! Lacrima îmi curge. Mă tot gândesc la tine...
Tu treci, un înger încă, spre sferele divine.
O lacrimă îmi curge şi mă-ncunună stele,
Icoană de lumină,-ngenunchi bunici mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi Ursul

Într-o toamnă-aşa târzie
Un noiembrie să fie
Au decis animalele
Să-şi aleagă regele.

Animale s-au bătut
Să se-aleagă cu-un ţinut.
Însă în lupta finală,
Să rămână un stăpân
Au rămas, vreau să vă spun,
Vulpea şi cu ursul brun.

Mai demult, bunica vulpii
Se aflase-n fruntea turmii,
Dar muncind puţin şi rar,
A lăsat un gust amar.

Bunicuţa a-nvăţat-o
Pe vulpiţa urecheată
Nişte şiretlicuri fine
Pe ursul brun să-l domine.

Ursul brun le-a explicat
Animalelor din sat:
Dacă-o vreţi pe nepoţica,
Vă conduce iar bunica.

Speriaţi de-această veste
Că bunica din poveste
S-ar întoarce să le facă
Viaţa-mară încă-o dată,
Animalele au spus
Regele să fie urs.

fabulă de Marius Cătălin Nistor (16 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Cătălin Nistor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu mamă strigai cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi
nu vezi că aici oamenii plâng şi cască mormăie şi fug
deschide ochii fetiţă eşti o păpuşă cu picioarele alteia

m-ai creat din dragoste pentru bărbatul ce mi-a fost tată
eram copil urât şi gras cu muci la nas şi bâlbâită
nu ţi-a fost jenă să te lauzi cu mine în lume altor mame

învaţă fetiţă matematică trebuie să ajungi departe
nu vezi că tactu şi cu mine nu avem nimic
vrei să ajungi ca noi bolnavi şi aduşi de spate?

dacă te prind cu unul care nu are cultul muncii fetiţă
te dau afară din casă împreună cu el să ştii
să îl iei de bărbat pe ăla care are palma bătătorită

ce faci cască ochii pe unde mergi şi lasă oboseala
oasele rupte de muncă se refac relativ repede
dar o morală îndoielnică nu se mai repară niciodată

Tu mamă strigai după mine frumoasa mea copilă
uită-te creşti pe zi ce trece şi devi femeie
nu te mai recunosc eu ce să-ţi mai strig acum spune

ce să-ţi mai strige mama când le ştii parcă pe toate
ai mers sigur ţi-ai făcut drumul în viaţă
eşti bună şi a dracului ai învăţat pe rupte şi n-am rost

Tu mamă strigai plângând eu ce rost mai am acum
fetiţa mea adu-mi în dar un sens te rog
Te stingeai pe picioare de teamă că voi pleca în curând

Tu mamă eşti vocea interioară a cărnii mele toată
priveşte-mă femeie şi bucură-te te rog
că astăzi sunt astfel datorită faptului că strigai tu mamă

cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi nu vezi că
aici oamenii rup şi ucid despart şi cuceresc
deschide ochii fetiţă nu fii păpuşa altora fii păpuşarul tău

şi eu atunci mă aplecam să îţi sărut picioarele mamă
dacă aş avea vreo putere te-aş prinde într-un glob
şi te-aş păstra o eternitate la sânul meu cască ochii
nu vezi că fetiţa ta te iubeşte până la lacrimi?

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă, Doamne, de păcate

Într-un sat (dar nu-i dau nume)...
Nu i-ar fi nume de fală,
Vine să se spovedească
O femeie bătrâioară.

- Am păcătuit, părinte!
- Şi păcatu-i omenesc,
Însă pentru-a fi iertată
Două vorbe-am să citesc.

Apoi după toate astea,
Pentru marele păcat,
Fă mătănii, numai zece
Şi mergi la râu la spălat!

(Iaca, aşa făcu muierea,
Însă gura ei spurcată
Povesti ce-i zise popa
Şi află comuna toată.)
...........................................
E duminică. La slujbă,
Vine popa. Nimeni nu-i!
Cui să ţină dânsul predici?!
- Cântăreţ, auzi ce-ţi spui?!

Mergi şi cată preoteasa
Şi femeile din sat!
- Sunt la râu, Înalt Prea Sfinte,
Se îndeamnă la spălat.

Doamne, bată-le pedeapsa
De muieri! Ce fac la râu?!
- Precum ştii, vârtos se spală
Dezbrăcate pân' la brâu.

- Zici c-ar fi şi preoteasa?!
- Da părinte, da-i decentă!
Nu face decât gargară...
- Doamne, cât e de dementă!

- "Iartă, Doamne, de păcate!"
Zice popa. "Plec la râu!
Merg să fac şi eu o baie,
Sigur, numai pân' la brâu!"

Iar acum vă spun o treabă,
Şi vă rog să m-ascultaţi!
Nu faceţi ce face popa,
Dumneavoastră, dragi bărbaţi!

Haide iute, hopa tropa,
Fă ce face preoteasa,
Să nu faci ce spune popa
Până ţi-ai găsi aleasa!

poezie satirică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, unde eşti...
nu am sunat niciodată la 112
medic, am încercat să rezolv urgenţele medicale în cabinet
şi am reuşit...
ieri seară am coborât cu liftul, eu, fata mea, nepoţica de 3 ani plus încă două persoane, un bărbat şi o femeie, o paranteză ei îşi lăsareră in cameră copilul cu dizabilităţi
liftul a căzut în gol şi am rămas blocaţi între etaje(liftul era modern)
nu mergea să suni la telefon, nu era semnal decât pentru 112
domnul a sunat la 112, a explicat stăm de 30 de minute în lift
nu mai aveam aer, ne sufocam
iar o persoană de acolo i-a cerut sa nu mai strige, doar dacă moare cineva vin ei
unde trăim, unde ne aflăm
altă paranteză, avuseseră inainte un incendiu la moll si erau probabil extenuaţi sau plictisiţi
nu, nu au venit, noroc cu vecinii, speriaţi de bătăile disperate in usa liftului au reusit sa găsească un mecanic ce ne-a scos de acolo
mulţumesc, 112

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea

Furios nevoie mare,
Se gândeşte la-ntâmplare
Şi nu poate să-nţeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-aşa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiţia la ea.

Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus –
Că mătuşa ei bătrână
E bolnavă. "Să rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă şi vrea
Cât de cât a o-ajuta".

Şi-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nţeles, a rezervat
Şi la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijească – de! – că ea
N-are pe altcineva.

Toate bune... până-n seară
Când – ah! – inima să-i sară
Când, pe-o uşă din hotel
Au intrat şi Ea, şi El,
Ea – nevasta lui, vezi bine!
El – vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!

Na! – că are-o grijă nouă:
Lasă că v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, minţit?
Chiar credeai că m-ai prostit?
Cum să-mi spui aşa ceva
Când mai simplu îţi era:
"Dragă, plec la mama, pa!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măritiş pe furiş

Îi venise rândul fetii,-n rândul lumii să mărite,
Dar găsişi atâta grabă?! Nu vrea fata... Doamne sfinte!
- Vezi, fă, tu, că eşti femeie, care-i e nemulţumirea,
Că de nu ne ştie satul, fir-ar ei să-i fie firea!
- Mâine, îţi promit bărbate, că deschis am să-i vorbesc,
Numai lasă-mă la noapte rostul bun să-l ticluiesc!
Iaca, vine dimineaţa...
- Fă Ileano, vino-ncoa!
- Ce e bre, atâta grabă?! Ia zi, s-a-ntâmplat ceva?!
- Maică, ştii, vorbeşte satul... Taf-tu este mâniat...
Eşti frumoasă, eşti deşteaptă, numai nu te-ai măritat.
Spune tu măicuţei tale, care-i baiul, draga mea?!
- Iaca-ţi spun maicuţă bună, însă nu te mânia!
- D-apoi ce o fi să fie, zise mama.
- S-a făcut! Ştii tu mamă, cum că fata nu-ţi mai e ca la-nceput?!
- De, tu ai crescut copilă!
- Nu mai sunt nici fată mare! Vezi?!
Aici îmi este hiba.
Zise mama: Ai răbdare! Mergem şi tocmim feciorul
Nu-i aşa de negru dracu!
Oala ta, fetiţa mamei, are-n lume şi capacul.
........................................................................................
Şi veni şi ziua nunţii. Toate-au fost la locul lor,
Patul pregătit prea bine, pentru noaptea mirilor.
- Draga mea, îi zise mama, mergi degrabă, ia dovleacul,
Şi-adânceşte-te în pături prima, altfel dai de dracu!
.........................................................................................
Multă trudă, bietul mire, urgisit şi transpirat,
Cât fumă doar o ţigară, apoi se întoarse-n pat.
Ce să vezi în astă vreme?! Fata puse jos dovleacul
Şi când mirele se-ntoarse, făcu gaură şi sacul.
Bucuros nevoie mare că aleasa-i domnişoară,
Când văzu dovleacul, parcă şi-aminti că-i burta goală.
Făcu poftă de mâncare şi mâncă dovleacul tot
Fiindcă dup-atâta muncă, foame îi era, socot.
Nu fu bine dimineaţă, că la mă-sa vine fata:
- Ce mă fac mămică?! Moare! A mâncat dovleacul, gata...
- Taci că n-are nici pe dracu, (cum o spune toţi românii)
De acum, fetiţa mami, eşti şi tu în rândul lumii!
Taf-tu a mâncat un mar şi ar mai fi vrut vreo zece,
Când o fi să se trezească, o să vezi tu că îi trece!
Iaca! Să vorbească lumea! Nu mai eşti în gura lor,
Eşti femeie măritată, zică de-astăzi câte vor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub zăpezile uitării

De- aş mai fi rămas în satul meu
să-ţi ţin de cald, să-ţi ţin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...

Ne-am despărţit sub salcia pletoasă
şi am pornit pe ale vieţii valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu şi pe la baluri.

Mă sfâşiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea şi dorul după tine
şi câte şi mai câte-am îndurat...

N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineţii n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.

Scriam scrisori ce nu-ţi ţineau de sete
iar peste noi s-a aşternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ţi-ai urmat destinul şi cărarea.

Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se aşterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ţi-am mai scris poeme
şi, încă, mă visez cu tine... uneori!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!