Tu, mamă

Tu mamă strigai cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi
nu vezi că aici oamenii plâng şi cască mormăie şi fug
deschide ochii fetiţă eşti o păpuşă cu picioarele alteia

m-ai creat din dragoste pentru bărbatul ce mi-a fost tată
eram copil urât şi gras cu muci la nas şi bâlbâită
nu ţi-a fost jenă să te lauzi cu mine în lume altor mame

învaţă fetiţă matematică trebuie să ajungi departe
nu vezi că tactu şi cu mine nu avem nimic
vrei să ajungi ca noi bolnavi şi aduşi de spate?

dacă te prind cu unul care nu are cultul muncii fetiţă
te dau afară din casă împreună cu el să ştii
să îl iei de bărbat pe ăla care are palma bătătorită

ce faci cască ochii pe unde mergi şi lasă oboseala
oasele rupte de muncă se refac relativ repede
dar o morală îndoielnică nu se mai repară niciodată

Tu mamă strigai după mine frumoasa mea copilă
uită-te creşti pe zi ce trece şi devi femeie
nu te mai recunosc eu ce să-ţi mai strig acum spune

ce să-ţi mai strige mama când le ştii parcă pe toate
ai mers sigur ţi-ai făcut drumul în viaţă
eşti bună şi a dracului ai învăţat pe rupte şi n-am rost

Tu mamă strigai plângând eu ce rost mai am acum
fetiţa mea adu-mi în dar un sens te rog
Te stingeai pe picioare de teamă că voi pleca în curând

Tu mamă eşti vocea interioară a cărnii mele toată
priveşte-mă femeie şi bucură-te te rog
că astăzi sunt astfel datorită faptului că strigai tu mamă

cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi nu vezi că
aici oamenii rup şi ucid despart şi cuceresc
deschide ochii fetiţă nu fii păpuşa altora fii păpuşarul tău

şi eu atunci mă aplecam să îţi sărut picioarele mamă
dacă aş avea vreo putere te-aş prinde într-un glob
şi te-aş păstra o eternitate la sânul meu cască ochii
nu vezi că fetiţa ta te iubeşte până la lacrimi?

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adopţie

Mac, mac, mac
Şi n-am să tac
Până nu mi-ai spune
Cine m-a născut pe mine?
Şi să-mi iei seama bine,
De ce nu semăn cu tine?
- Taci, micuţă, nu fi rea
Şi tu eşti fetiţa mea;
Cealaltă e o haimana,
Care umblă brambura.
A lăsat oul la poartă
Şi a plecat repede la baltă.
Stăpâna noastră a ghicit,
Mi l-a dat mie la clocit.
De eşti astăzi în viaţă,
Un mic bobocel de raţă
Fii cuminte şi nu plânge,
Nu te plouă, nu te ninge,
Eşti cu puişorii mei,
Care te iubesc şi ei,
Nu fi proastă, nu ofta
Vezi-ţi de treaba ta.
Oi fi eu neam de găină
Dar la inimă sunt bună.
Orbeata aia trândăveşte
Pe baltă şi prinde peşte.
Cu al răţoi îngâmfat
Care spune că-i bărbat.
Şi nu-mi este ruşine,
Mă mândresc mereu cu tine.
Împreună cu puişorii mei
Mânca-i-ar mama pe ei.
- De ce, mamă ai tăcut?
Eu într-una m-am temut.
Crezând că am fost furată,
Ori de mamă alungată.
- Taci, fetiţă, să creşti matale,
Că te dau neamurilor tale,
Să trăiţi împreună
În ogradă la stăpână.
Ne întâlnim şi vorbim,
Împreună ne amintim.
Fii cuminte şi învaţă
Să ajungi bine în viaţă.
- Vai, scumpă mămica mea,
Niciodată n-ai fost rea.
Întotdeauna mă gândesc
La tine şi te iubesc!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, unde eşti?

Mamă scumpă, unde eşti
de nu vii ca să mă creşti?
Mamă, când m-ai părăsit,
la mine nu te-ai gândit?
Oare nu-ţi mai este dor
de-al tău frumos puişor?
De-acolo de unde eşti,
din cer dacă mă priveşti,
Roagă-te să-mi fie bine
în această mare lume.
Tata a plecat de-acasă.
Bunica-în curând ne lasă.
Ce mă fac eu fără voi?
Îndur foame, îndur ploi.
Mamă, eu vreau să trăiesc.
Nu vreau să mă prăpădesc.
Vreau să trăiesc vremuri bune,
să-mi croiesc un rost în lume.
Cu mine să te mândreşti.
Mamă scumpă, unde eşti?

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa alintată

– Mamă, coase-mi paltonaşul!
– Mamă, mi s-a rupt rochiţa...
– Prinde-mi, mamă, guleraşul!
S-alinta mereu fetiţa.

Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită şi săracă
Şi c-o droaie de copii.

Şi de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
– De mi-ar creşte fata mare,
Să m-ajute mai curând!

Vine fata alintată
– Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuţa, supărată,
A luat-o mai cu zorul:

Uite ac şi uite aţă.
Nu mai eşti fetiţă mică,
Ia împunge – şi te-nvaţă –
Să mai coşi şi singurică!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, azi e ziua ta

Mamă, azi de ziua ta,
Vreau să-ţi dau în dar ceva,
Un buchet de floricele
Care să-ţi şoptească ele
Cât de mult eu te iubesc,
Mama mea, chip îngeresc.
Mamă m-ai adus pe lume
Mi-ai dat viaţă, mi-ai pus nume.
An de an eu mare cresc
Să-ţi spun ţie te iubesc.
Bucuria vieţii tale
Sunt a florilor petale.
Eu sunt o mândră fetiţă
Scumpa ta de garofiţă.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.

Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunţiş,
Mi-e gândul la măritiş, mamă.

Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Şi le dai pe card la toţi,
Fată dragă, cât mai poţi, mamă.

Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă eşti fata lui tata, mamă.
Şi-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.

Naşa Carantina ştie, mamă,
De folos ce-are să-ţi fie, mamă.
Stai aici şi nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gărgăriţa

Gărgăriţă, gărgărea,
Tu eşti o zburătorea,
În curte la grădiniţă,
Te admiră o fetiţă.

Tu mai zbori din floare-n floare
De cum soarele răsare,
În frumoasa poieniţă,
Unde este o fetiţă.

Carapacea cu buline,
Ele se potrivesc pe tine;
Aşa ar vrea o fetiţă
Colorată, o rochiţă.

poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Când doar şapte ani eu aveam?
Plânsul te roagă şi inima te cheamă,
Vino-napoi sa fim cum eram!

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Cand sunt pusă l-acencare?
Viaţa mi-e chin şi se destramă,
Pe mormânt îţi pun o lumânare.

Curg lacrmile-orfane pe obrazul fin...
Ia-ma, Tu, Doamne, vreau si eu sa vin!
Să-mi strâng la piept mama!
Şi să-mi pansez rana!

Unde eşti mamă, să-ti vezi nepotelul?
Să-l legeni şi să-i cânţi cum îmi cântai..
Să vezi cum mi se pune pe deget inelul
Şi-nvăţ sa iubesc cum tu pe tata-l iubeai.

Parfumul ţi-l simt şi-acum peste tot locul...
Şi dorul mă cuprinde în fiecare seară
Aş vrea să am mămico acum norocul...
Să îţi văd chipul pentru ultima oară

Iartă-mă mamă dacă ţi-am gresit...
Şi iartă-mă dacă o să mai gresesc...
Poate cat ai trăit te-am dezamăgit,
Dar îţi spun mămico că acum regret!

Eşti un luceafăr printre mii de stele,
Si lacrimile curg pe obrajii mei...
Doar cerul întelege a noastră durere...
A copiilor orfani printe goale alei...

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dol de sălutalea ta

Ialtă-mă mamă n-am ştiut
Când elam mică şi-am celut
Tu nu mi-ai dat că n-ai avut

Cu sufletul îndulelat
Ai luat pământu'-n lung şi-n lat
M-ai lăsat mamă şi-ai plecat

Ial azi când nu mai sunt fetiţă
De-acuma melg la gladiniţă
Mi-ai tlimis mamă şi lochiţă

Şi mie... şi la flăţioli
Ne-ai tlimis mamă pantofioli

Când le plimesc la piept le stlâng
Sunt male mamă nu mai plâng

Dal te iubesc măicuţa mea
Şi-olicât de multe aş avea
Mi-e dol de sălutalea ta

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Unde eşti, Tu, mamă dragă?!
De nu vrei să ne vorbeşti,
Vei pleca-n curând în ceruri,
De-acolo să ne iubeşti.

Mi-ai dat viaţă, mi-ai pus nume,
Ai avut grijă de mine.
Sfaturi bune tu mi-ai dat,
Iar eu ţi-am făcut pe plac.

În tristeţea mea şi-n gând
Te am mamă... Stau şi plâng!
Mamă dragă, unde eşti?
Să spui la nepoţi poveşti...

Amândoi m-aţi condamnat,
Faceţi la nepoţi pe plac.
Nu mai sunt copilul vostru?!
Acum voi mă vedeţi monstru!

Mamă, sunt acum om mare,
Nu mă jucaţi în picioare!
Eu sunt rupt din trupul vostru,
Iar voi mă vedeţi un monstru!

Rana voastră... e şi-a mea
Mă veţi căuta cândva?!
Mamă, chipul tău îl port,
De tristeţea ta... sunt mort.

Vei muri! Eu, voi uita,
Toată bătrâneţea ta.
Dacă mori, mamă, de mâine,
Cine te plânge pe tine?!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chit (a se citi la umbra personajului biblic Iona)

Pământul e o mamă eroină,
În fiecare an însărcinată
Nouă luni,
Renaşte primăvara.
Mamă, câte fete ai?
Cât voi mai aştepta să naşti
Şi primăvara mea?
Nu vezi că nu am de ales?
De ce nu m-ai fi logodit de mic,
Să nu mai am de ce s-aştept o fată
Mare?
Mamă,
Scuteşte-mă de această povară
Şi mă însoară
C-o primăvară
Care-i fecioară,
Căci mi-a trecut şi vremea-n care
Feciorul singur să se-nsoare
Poate.
Însoară-mă, mamă, cu toate!
Nu vezi că sunt aproape chel?
Nu vezi că toate-mi sunt la fel
Cum or fi fost în clipa-n care
M-ai zămislit
Chit
Că-s mai mare?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (19 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, eşti binecuvântarea mea,
Şi pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.

Te-aş scrie-n mii de versuri şi te-aş repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viaţa mea doar ca să ţi-i dau ţie,
Aşa cum tu din viaţa ta mi-ai dat viaţă şi mie.

Te simt în fiecare gând şi-n fiecare dor,
Şi mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îţi sărut iar mâna de atâta timp aştept.

De-ai putea să pierzi din bani să-ţi cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ţi cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aş sacrifica întreaga viaţă doar să te ştiu bine,
Aşa cum ţi-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.

M-aş urca până la cer, ţi-aş scrie chiar şi-n stele,
"Te iubesc, fiinţă dragă, eşti sensul vieţii mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierţi pe mine, draga mea, sfântă mamă.

poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu la o răscruce, mamă

Eu ţi-am mai scris măicuţă dragă, pe mirosuri ce-ţi aparţin,
Pe-un colţ de pâine din cuptoare, pe un ştergar, pe-un spic... puţin,
Da nu mă vezi că-n vânt, pădurea şi-a risipit frunzişul tot,
Şi tu mă strigi stârnind ecouri, şi aş veni, da nu mai pot.

Am gleznele zidite-n luturi care mă ţin, mă strâng şi dor,
Şi simt miros de mere coapte şi de gutui... şi-aş vrea să zbor,
Da aripile-mi sunt furate, ba nu, le-am dat cu împrumut
Cuiva care s-a dus departe, şi când le-a smult, mult m-a durut!

Îţi scriu din nou măicuţă bună, pe tivul toamnei ruginii,
Şi când te-ai duce spre ponoare, spre arături, sau printre vii,
Citeşte... să citeşti măicuţă să vezi ce chin m-a perpelit,
Când tu, cu mirosul de mamă, m-ai tot strigat, şi n-am venit...

Da poate vin... mă smulg din luturi şi m-oi spăla pe prispa ta,
Acolo unde o fetiţă cu ochi de cer, râdea, zburda,
Şi îşi ţinea o mână mică pe două pete din cireş,
Şi-şi legăna o păpuşică şi o culca pe sub măceş.

Acu îţi scriu la o răscruce că nu mai ştiu pe un* s-o iau,
Fă-mi semne, mamă, că o cruce mă închirceşte şi nu vreau,
Te văd şi vin, îţi leg năframa ce ţi-a căzut de-ngrijorare,
Şi îţi absorb mireasma dulce a pâinii calde din cuptoare.

N-o să-ţi mai scriu... te voi picta şi-oi sta cu tine să n-am teamă,
Statornică, şi-n alte lumi, cu capu-n poala ta de mamă...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milă de mine

Ciudaţi erau ochii
Bucătăresei
De la cantina unei edituri anume,
Unde am mers la prânz.
"Tare slăbuţă eşti – a zis
Ia acest cotlet"
Atunci cântăream 44 kg.
Şi toţi îmi spuneau: ce fragilă eşti,
Exact ca o fetiţă.
Pe-atunci aveam douăzeci de ani
Şi mă obişnuisem să entuziasmez lumea.

Dar în ochii acelei bucătărese
Am văzut adevărata grijă maternă –
Aplecată deasupra unui copil bolnav.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrimă m-ai plămădit

(Cameliei Rogojinaru)

Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ţi-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai ştiut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ţi dăruiesc, mamă.

În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viaţa eu să am noroc, mamă.
Ştiai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.

Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Şi-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.

În cântul meu ţi-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viaţă şi iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag şi dor,
Iar azi îţi sunt de ajutor, mamă.

Măicuţă, mâna îţi sărut, mamă,
Şi pentru tine îngenunchi la icoană.
Îţi dăruiesc inima mea,
Măicuţă bună, mama mea, mamă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu mama (personale)

În zorii dimineţii, o rândunică mi s-a aşezat pe umăr.

Am stat nemişcat, să nu o sperii.

Într-un sfârşit, i-am vorbit.

- Bună dimineaţa, pasăre frumoasă!

- Odihneşte-te!

- Voi sta aşa pentru tine.

- Mulţumesc!

- Tu eşti, mamă?

- Tu eşti?

Plângeam, în zorii dimineţii,
plângeam.

- De ce plângi?

- Bucură-te!

- Eu am fost cu tine tot timpul.
Nu te-am părăsit.
O mamă nu-şi părăseşte copilul,
chiar dacă zboară la ceruri.

- Sărută-ţi pielea,
ochii, gura şi sângele,
sunt o parte din mine...

Rândunica a prins puteri, şi a zburat în văzduh.
A luat cu ea doar o lacrimă.

- Sărut mâna, mamă!

poezie de Iuri Iulian Lorincz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Măriuca

Maria era mămica, iar ce mică Măriuca.
Maria văduvă de soţ, Măriuca fără tată.
Au rămas să se descurce, fără nici un ajutor,
Viaţa grea să o înfrunte, în lumea asta cu dor.
În căsuţa lor săracă aveau viaţă chinuită,
Niciodată vizitate, de lumea dezlănţuită.
Uitase lumea de ele. Nimeni nu-şi mai amintea
Că sub cerul plin cu stele, viaţa încet se stingea.
Trece vara călduroasă, vremea este tot mai rece,
Vine iarna viscoloasă, vântul prin şindrilă trece.
Tot mai tristă este mama, la fetiţă se gândeşte.
De un timp a luat seama, că fata se-îmbolnăveşte.
Ce să facă biata mamă? Cum s-o ferească de boală?
Pune capul să se culce, dar nu poate să adoarmă.
Sufletul i se-întristează când o aude gemând.
Lângă capul ei veghează şi o mângâie oftând.
Se ridică, face cruce, la icoană iute-aleargă,
Ochii către ceruri duce, pentru copilă se roagă.
Slăbită, fără putere, în genunchi, cu voce tare,
Tatălui din cer îi cere, fetei să dea alinare.
"Tată care eşti în ceruri, ştiu că poţi să mă ajuţi,
Către fiica mea bolnavă, te rog Doamne să te uiţi!
La tine este puterea, de boală s-o izbăveşti.
Izbăvind biata copilă, pe mine mă linişteşti."
Astfel se rugase mama şi se duse la culcare,
Convinsă fiind că Domnul, le aduce alinare.
După ce vârî în sobă, vreascuri rupte din şindrilă,
Somnul îi veni la gene, lângă dulcea ei copilă.
În somnul ce-o cuprinsese, o lumină apăru
Şi-n visul care se ţese, pe Dumnezeu îl văzu.
El, ruga îi ascultase şi din înalt coborî,
Din boală pe fată scoase şi lumina dispăru.
Când se lumină de ziuă, mare minune văzu.
Nădejdea pusă în dânsul, ruga în zadar nu fu.
Înaintea ei, fetiţa, din patu-n care zăcea
Repede se ridicase şi spre mama alerga.
"Mamă scumpă, mamă dragă, nu ştiu cum s-a întâmplat
Că nimic nu mă mai doare, de boală m-am vindecat."
Cu ochii în lacrimi mama, sărutând fata pe frunte,
O strânge cu drag în braţe şi îi spune să asculte.
"Am să-ţi spun copilă dragă, cum de boală ai scăpat?
Pentru tine, în miez de noapte, la Dumnezeu m-am rugat.
Ruga mi-a fost ascultată şi de rău te-a vindecat.
Vino aici lângă mine, în genunchi să ne-aşezăm,
Mulţumire către Domnul, din suflet să înălţăm.
Dumnezeu atotputernic, pe nevoiaşi îi ajută.
De suntem curaţi la suflet, niciodată nu ne uită."
De atunci,
Maria şi Măriuca duc o viaţă liniştită.
Pentru ele, în sărăcie, sănătatea-i cea dorită.
Tipul ce s-a depănat, împreună l-au trăit.
Fata, şcoala a urmat, ce-a dorit, a împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru mama

Eşti soarele zilelor mele
Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te mamă! ...

Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii şi fruntea febril!
Mai spune-mi o dată poveşti cu-mpăraţi,
Cu pruncii lor veseli, ce-adorm răsfăţaţi.

Mai dă-mi înc-un zâmbet şi-o vorbă de-alint,
Chiar dacă şi-acestea adesea te mint.
Îţi jur că dorinţa mea are un rost,
Să simt pentru-o clipă ce-aş fi şi n-am fost.

Când plâng din nimica, tu lacrimi să-mi ştergi
Şi plină de grijă spre mine s-alergi.
Cu boala când lupt şi mă scald în sudori,
Fii zâna mea bună şi-alungă grei nori!

La orice femeie ce trece pe-alei
Privesc cu speranţă şi-n gând strig:- Mă vrei?!
Dar nu milă caut în ochii lor goi,
Ci-aduceri-aminte şi dorul de noi.

De mână mă poartă destinu-n străini,
Pe căi neumblate şi pline de spini.
Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii şi fruntea febril!...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!