Un lucru pe care niciodată nu l-am spus nimănui e că Alice H. m-a vizitat de mai multe ori în vis. N-avea formă (ca să nu mai vorbim de articulaţii), era doar un foc blând iscat dintr-o vale colorată care, presupun, era frumoasă. Alt lucru pe care n-ar trebui să-l spun e că nu sunt sigur dacă visam ori nu. În starea mea, asta se întâmplă frecvent, iar mie nu-mi pasă. Nu ştiu dacă venea de dincolo de acel teribil vagon cu un hârdău înăuntru, care nu corespundea concepţiei mele despre frumuseţe şi care totuşi e acolo, la sorgintea a ceea ce credem că este frumos. Sigur este că eu sper să fi venit de dincolo.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de-ajuns să-ţi îndrepţi ochii către înlăuntru şi vei vedea izvorul tuturor frumuseţilor. (Cu greu izbuteam să văd; iar după fiecare izvor venea altul şi la urmă nu mai rămânea nicio frumuseţe. Era ceva precum un vagon obosit fără niciun fel de şine şi cu un hârdău înăuntru; şi asta nu era decât începutul, cum ar fi zis Tozgrec - dar asta-i altă poveste; mă întreb dacă ea privea îndărătul tuturor acestor lucruri; după mine, tot felul de ciudăţenii se întâmplaseră în acel hârdău, dar lipsite de orice frumuseţe sau generozitate; da, era o chestiune de importanţă vitală de-a şti dacă venea de dincolo de toate acestea, de acolo unde vreo frumuseţe oarecare ar fi putut să se înfiripeze în cele din urmă; mă întreb însă dacă ea seamănă cu frumuseţea îndeobşte admirată de noi.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut multe nopţi gândindu-mă la asta. Mintea îmi era de obicei puternică. Nu sunt sigur că-i pot atribui o origine mai înaltă decât acel stânjenitor vagon. Este singurul lucru pe care-l regret: că, până la urmă, era prea simplă. Nu era mai mult decât un foc blând dintr-o vale colorată. Era speriată că se afla aici şi îngrozită de vagon. Abia aştepta să se întoarcă în valea aceea. Totul s-a domolit şi zorii nu mai vin. Oare am pierdut vreodată vreo luptă? Acum s-a făcut incredibil de cald aici şi simt sarea de mare în gură şi în nări.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edward B. sugerase că o atinsese şi că articulaţiile - încheieturile mâinilor, genunchii - îi erau în regulă. Edward B. ori se înşelase, ori minţea: dacă persoana cu care se întâlnise fusese cu adevărat Alice H., ea n-ar fi avut articulaţii; dacă era Alice H., mai mult ca sigur că n-o atinsese.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edward B. mi-a povestit după o excursie în Grecia că o întâlnise din întâmplare pe Alice H. Îşi petrecuseră împreună mai multe zile, în conversaţii frivole. Aparent, Alice era plictisită. La ultima întâlnire nu s-a mai arătat şi nimeni n-o cunoştea la adresa pe care şi-o dăduse. Edward B. a conchis că ăsta era pesemne stilul ei personal. Ca şi T., el aparţinea acelora care o găseau chipeşă. Mai mult ca sigur că era îndrăgostit de ea şi s-a înfuriat când ea n-a mai venit la întâlnire. După el, mânca întotdeauna foarte puţin. Folosind prilejul, l-am întrebat despre articulaţii: observase ceva deosebit în legătură cu ele?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disciplina pentru mine înseamnă să fac un lucru, chiar dacă acum simt, sau nu, că vreau să îl fac - atâta timp cât ştiu că este un lucru care face din mine o versiune mai bună şi care serveşte misiunii mele! Un lucru pe care mi l-am asumat! Un lucru pe care ştiu că dacă îl fac, sunt mai fericit. Şi cel mai tare este că deşi uneori, la început nu simt neapărat nevoia sau "cheful" să îl fac, pe măsură ce mă mişc, devin din ce în ce mai angrenat şi mai fericit cu ceea ce fac.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obişnuiam să le ţin şi care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deşert în Africa, tocmai când credea că-şi va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puţin după aceea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă asta s-a întâmplat la Milano, cum pretinde ea, atunci ar fi fost posibil s-o fi întâlnit pe Alice acolo, dacă nu la Academia Brera, atunci măcar în capela de la Santa Maria delle Grazie sau în parcul Castelului Sforza, înainte să fi devenit un loc de întâlnire al drogaţilor. (Dar oare T. nu era tot un fel de drogată? Oare nu din acest motiv am întâlnit-o şi am încercat s-o conving să renunţe? Este genul de acţiune la care m-aş fi aşteptat din parte-mi. Acesta-i pesemne motivul pentru care m-am simţit legat de Alice H., deşi nu-mi amintesc să fi fost legat de ea: mai degrabă impresionat, ca şi când aş fi fost martor la ceva supranatural.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-şi mai amintea nimic despre articulaţiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roşiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deşertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuşi, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. şi nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază şi dormise zile întregi apoi, ca atâţia alţii înaintea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Te mai întreb un singur lucru, Luci, apoi nu te mai deranjez. Ce-ai zice dacă i-aş întreba pe vechii tăi prieteni, Alex şi Nis, despre ce s-a întâmplat atunci?
Lucian: Atunci... Când?! Nu înţeleg... Ce anume să-i întrebi pe ei doi şi de ce?
Lia: Ştii tu... Atunci, când ai avut acel accident.
Lucian: Ah, despre asta era vorba... De ce să-i întrebi? Doar ca să verifici dacă ţi-am spus sau nu adevărul?
Lia: Nu tocmai. Să zicem că aş vrea să aud şi versiunea lor, pe care mai apoi s-o compar cu a ta, să vedem dacă se potrivesc. Presupun că ei ar trebui să ştie despre ce este vorba, doar sunteţi de mult timp prieteni, iar la navă aţi lucrat întotdeauna împreună.
Lucian: Păi... S-ar putea să ştie. Sigur că la "Pacifis" am lucrat mereu împreună. N-ai decât să-i întrebi; treaba ta.
Lia: Sigur, aş putea să-i întreb, dar n-o voi face, pentru că am încredere în tine, în ceea ce mi-ai spus, doar ai dovedit astăzi cât eşti de sincer şi nu cred că ai avea vreun motiv să-mi ascunzi adevărul.
Lucian: Repet: Treaba ta, faci cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dacă m-ai fi lăsat să merg acolo, aş fi pus capăt situaţiei.
Dean: Sam, singurul lucru care ar fi luat sfârşit era viaţa ta.
Sam: N-ai de unde să ştii.
Dean: Şi acum ce? Ai de gând să te sacrifici?
Sam: Da, să fii sigur că asta am de gând.
Dean: Asta n-o să se întâmple - nu cât timp sunt eu în preajmă.
Sam: Dean, despre ce naiba vorbeşti? Toata viaţa am urmărit demonul ăsta. Este singurul lucru care ne-a interesat.
Dean: Sam, vreau să renunţ, bine? Chiar vreau, dar nu merită să mori pentru asta.
Sam: Poftim?
Dean: Vorbesc serios. Dacă uciderea acestui demon înseamnă şi moartea ta, atunci sper să nu găsim niciodată creatura asta blestemată.
Sam: Creatura asta a ucis-o pe Jess. A ucis-o pe mama.
Dean: Chiar tu ai spus odată... că indiferent ce am face, ei vor dispărea. Şi nu se vor mai întoarce niciodată.
Sam: Nu spune asta! Nu - nu după toate astea - nu spune asta!
Dean (sentimental): Sammy... ascultă... doar pe noi trei ne mai avem. Şi asta e tot ce am şi eu. Câteodată simt că abia mai pot rezista fără tine şi fără tata...

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este, desigur, o minciună ceea ce aţi citit despre convingerile mele religioase, o minciună care este repetată în mod sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal şi niciodată nu m-am dezis de acest lucru, ci l-am exprimat clar. Dacă există ceva în mine care poate fi numit religios, atunci acel lucru este nemărginita admiraţie pentru structura lumii, atât cât ştiinţa ne-a arătat-o până acum.

citat celebru din Albert Einstein (1954)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi să fii sigur că moneda nu se devalorizează, deci dacă ai bani deoparte, nu poţi sta complet liniştit, pentru că nu eşti 100% în siguranţă. Nu poţi să fii sigur că partenerul sau partenera de viaţă nu te vor părăsi, deci nu eşti 100% în siguranţă nici la capitolul acesta. Nu poţi să fii sigur că vreo boală cruntă nu te va lovi, deci nu ai siguranţă 100% nici aici. Asta ne învaţă că nimic din ce este în exterior nu este sigur, iar securitatea, siguranţa şi confortul pe care ni le dorim atât de mult, nu există decât într-un singur loc. Acel loc din tine care ştie că poţi să pierzi sănătate, iubire şi tot ce este material şi totuşi, stând în curul gol printre ruine, poţi să te bucuri că mai respiri. Acel loc este singurul loc pe care te poţi baza, este singurul loc "real" şi "palpabil", este ceea ce îţi dă linişte şi siguranţă. Întoarce-ţi privirea din afară înspre înăuntru şi onorează, hrăneşte şi îngrijeşte acel loc pentru că de acolo izvorăşte fericirea. Păstrează-ţi privirea în afară şi mori de frică, stres şi inimă rea, copleşit de suferinţele zilnice.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prima dată de când o cunoşteam, am auzit-o râzând: "Vezi", a spus, "mi-ai descoperit secretul: n-am articulaţii. Şi spre uluirea şi spaima mea, şi-a răsucit braţul într-o multiplă spirală, întâi în sensul acelor de ceasornic şi apoi invers. Am avut din nou nefericita inspiraţie să vorbesc cu T. la telefon despre asta. A spus că avusesem probabil un fel de vis a cărui sorginte sta în cuvintele din Talmud pe care obişnuiam frecvent să le citez într-o anumită perioadă din viaţa mea: Iar îngerii nu au articulaţii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crezut atunci că se hotărâse să se retragă în acel adânc calm despre care vorbea. Credeam asta cu adevărat, căci adunasem dovezi cum că era o străină în acest loc: nu mânca, nu bea (şi nici nu dormea, după câte spunea), n-avea articulaţii, îi displăceau trandafirii şi muzica şi nu era plămădită din aceeaşi substanţă ca noi toţi.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!