Iarna în doi

Am amorţit
tot aşteptând să se declanşeze ceva,
nopţile s-au confundat
în una singură, polară,
dragostea noastră s-a închis
într-o casetă micuţă,
uluitor
de frumoasă în predictibilitatea ei.

Te privesc dormind acum, tremuri şi
zici ceva neinteligibil,
te-ntorci spre mine şi
mă strângi de mână
şi eşti aşa vulnerabil
că mă-ntreb cum o să fac
să nu te rănesc vreodată,

e aşa bine aici cu tine,
să pornim
globul disco
din tavan,
să ne imaginăm că traversăm
constelaţii,
galaxii,
că ne mişcăm atât de repede
încât
toţi cei pe care i-am cunoscut
au murit între timp
şi suntem singurii supravieţuitori ai generaţiei noastre.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

C'est fini

E un timp al terorii şi al uitării,
n-am nevoie de cuvinte mari
ca să descriu
ce a murit.
Morţii tac acum,
s-au rupt vrăjile,
e o lumină dementă-n toate
şi se lasă o linişte veche, o ceaţă
în care pierd sânge.
Sânge negru, sânge rău,
timpul trece si reciclează.
Atât de tânără şi totuşi undeva,
o senzaţie de deja-vu
care zgârie.
Pe străzi revoltă,
peste graniţe război,
dar aici, în cartierul industrial,
doar urlet de marfar
şi mici răfuieli
între cerşetori.
Sfâşie-mă un pic,
provoacă-mă. E un mecanism al urii
care vrea să se declanşeze.
Dar tot ce găsesc e tandreţe,
câteva haine
aruncate pe lângă pat,
câteva farfurii lăsate-n chiuvetă.
Pe tine nu te pot urî. Micile tale defecte
sunt o continuă mirare,
cântecele tale
ruseşti, întotdeauna terapie.
Sânge negru, sânge tehnicolor,
pe străzi revoltă,
te ţin de mână
şi adorm.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, Dumnezeu a deschis uşa acestei lumi şi a intrat în ea ca un prunc. În cel mai vulnerabil mod imaginabil. Pentru că El vrea să aibă o apropiere inimaginabilă cu tine. Ce altă religie a avut vreodată un Dumnezeu aflat într-o asemeni apropiere faţă de noi, care s-a îndreptat atât de vulnerabil către noi? Ce Dumnezeu a sosit vreodată atât de blajin încât să-l putem atinge? Atât de fragil încât am fi putut să-l rănim? Atât de vulnerabil încât inima Lui deschisă, pulsândă, să poată fi rănită? Numai Cel care te iubeşte până în moarte!

citat din Ann Vos Kamp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem scris la lumina ochiului

Nu mă mai satur de tine
atât de limpede îmi locuieşti ochiul
încât încep să văd albastru
o fi de la cer
ori de la viteza zborului cu care l-ai asaltat

Nu mă mai satur de tine
atât de uşor mi-ai luat de la tâmple albul de suspine
că dau înapoi în negru de mure
că se retrag iernile în nămeţi de ruine

Nu mă mai satur de tine
te privesc cu semnul mare al mirării
e ceva care se ţine între sprânceană şi aer
ceva care se arcuieşte necontenit în formă de:
- tu unde ai fost până acum?

daţi-mi un motiv ca să
mă satur de el
nu mi-l daţi
mai bine nu
nu există
iar eu nu cred în inexistenţă.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.
Bine că am ce alege.
Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.
Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.
Ceva din mine caută liniştea, ceva caută larma.
Bine că există cuvântul.
Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.
Bine că există cerul.
Ceva din mine caută ceva din tine.
Bine că există iubirea.
Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.
Bine că există cugetul.
Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.
Bine că există ceva care caută ceva.
Ceva din mine caută suferinţa, ceva caută alinarea.
Bine că există lacrima.
Ceva din mine caută fericirea.
Bine că există speranţa.
Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.
Bine că mai pot să respir.
Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu, ceva îl caută pe diavol.
Bine că am în cine să cred şi de cine să mă lovesc.
Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.
Bine că mai există visele.
Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,
Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,
Ceva caută un an, ceva caută o viaţă,
Ceva caută mereu ceva.

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (27 decembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

punct şi de la capăt...
capătul cui
ce zici, ce spui
da, taci...
ai spus tu vreodată ceva
doar ai tăcut
da, eşti cuminte şi cult
a gândeşti...
ce gândeşti
ai gândit tu ceva
normal, la nimic
circumvoluţiunile au obosit
ai pus câţiva neuroni la murat
gândesc alţii pentru tine, nu...
când ai făcut ceva
o iartă-mă te rog
tu doar aplauzi
azi ai închis
ultima librărie din sat
ştiu, ştiu..
neuronii tăi s-au stricat
de citit
da, alfabetul este greu
mai bine treci la copiat
offf, ştiu că este greu
mai bine furi
că ştii, că poţi
într-o ţară plină de netoţi
ai cui...
şi e păcat
să pierdem pleava unui sat
ce ceri
ai cerut tu ceva..
te-ai mulţumit cu zoaie
sa trăieşti în noroaie
e prea târziu acum
pentru tine o spun
e capăt de drum
al cui...
al tău, al lui, al nu ştiu cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orionidele

Aş fi vrut să fiu şi eu
o asiatică frumoasă,
să mă fotografiezi nud, alb-negru,
pe-o plajă părăsită sau pe o stradă
îngustă
luând de mână
vreun străin,
să-mi surprinzi cele mai
îndrăzneţe
contorsiuni,
o asiatică micuţă în chiloţei albi, cu şuviţe
rebele şi-ntunecate
peste ochi sălbăticiţi,
cu gura mică şoptind
numai haik-uri
pe un fundal bântuit,
să fiu eu
muza ta nimfo care să te-mpingă
spre paparazzi, să afli şi tu
cum e să fii expus
ca un specimen mic şi urât
pe o masă de disecţie,
să intrăm
împreună
în puşcărie
pentru
indecenţă publică,
să ne iubim
printre şobolani
ca nişte şobolani
ce suntem, adevăraţii supravieţuitori,
acum când
s-au deschis uşile
tuturor sanatoriilor
şi umblă nebunii pe străzi
şi urlă
şi scuipă ce-a mai rămas sfânt
tocmai acum când de acolo sus
din cerul thriller
au început să se prăbuşească
Orionidele.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conform cercetătorilor britanici

Conform oamenilor de ştiinţă,
dragostea noastră a murit
acum câţiva ani. Aşa au stabilit ei,
câţiva tocilari
de prin UK sau Singapore,
că tot ce trece de 2 ani şi ceva
nu e decât o minciună,
un fel de iluzie călduţă,
o psihoză sau obsesie, sau poate
partenerii au un fel de retard emoţional.
Tind să cred
că noi avem un pic din fiecare sau poate
dragostea noastră
e pasărea aceea
care continuă
să se zbată şi să fugă prin grădină
fără cap. Un fel de ciudăţenie a naturii,
un experiment din aria 51, Nevada,
care a eşuat lamentabil.

Conform oamenilor de ştiinţă,
aş fi trebuit să te fi părăsit
acum câţiva ani,
să fi aruncat câteva grenade
unul în inima celuilalt, cineva să fi suferit
mai mult,
cineva să se fi vindecat mai repede,
apoi să ne fi făcut
cont pe Tinder, că doar
dragostea e futilă, efervescentă, explozivă
şi cu termen de expirare.

Conform oamenilor de ştiinţă,
dragostea noastră e o glumiţă,
aşa că hai,
să-i facem să se tăvălească pe jos,
să
crape toţi
de râs.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero drama

Hainele
împrăştiate prin cameră
la orice oră
în vârtejul tehnicolor al nebuniilor noastre,
şi noi apoi, aproape cadaverici, în semiobscuritatea camerei,
respirând accelerat, cu ochii în tavan,
rememorând
extazul, teleportându-ne
în mica noastră iubire, orbitoare
ca o cameră de azil,

într-un final toate piesele
din puzzle-ul acesta imposibil
şi-au găsit ordinea, cine ar fi crezut,
tocmai noi, care am tras atâta timp
de dragostea asta din spatele ecranelor,
ca de o păpuşă cu corzi,
avem acum curajul
să traversăm
cele mai negre închipuiri
şi sângele
ca un circuit cu infinite
mutaţii,

cine ar fi crezut
că am putea fi cu adevărat fericiţi,
cine ar fi crezut
că vom duce totul
până la capăt.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Doamne, sunt atât de singur. Am 16 ani şi sunt singur singurel.
Joey: De asta te-ai îmbătat?
Dawson: Da... Jo, de ce te-ai despărţit de mine şi ai fugit în braţele lui Jack?
Joey: Pentru că nu erai tu. Nu a fost niciodată vorba despre a căuta ceva mai bun, Dawson. Ci despre faptul că vroiam să găsesc pe cineva care să nu fie atât de apropiat de mine. Ca să pot spune unde se temina persoana mea şi unde începea el. Vieţile noastre s-au împletit de atâtea ori încât simt că tu eşti cel care m-a inventat. Şi gândul ăsta mă îngrozeşte. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă fără tine. Trebuie să aflu dacă pot fi o persoană întreagă... singură.
Dawson: Păi află cât mai repede, bine? Pentru că... te iubesc!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara & noi

Trage cu dinţii
din inima mea instabilă şi nu-i pasă
că undeva, în căptuşeala aceea haotică,
ceva se dezaxează iremediabil; ăsta e el, cel mai drag
monstru, soarele de smoală
care se ridică în fiecare dimineaţă
din patul meu tot mai negru
şi tot mai puternic.

Vara, când
toată lumea se cere iubită, în nopţile cu teroare şi disconfort
termic, el, cu coşmarurile lui cronice, eu, cu
visele mele tehnicolore şi absurde,
nu ne vom atinge, nu ne vom apropia,
fiecare absorbit
în propria galaxie, pustie şi foarte stranie,
aşteptând o frânghie
care să ne ridice de acolo, din mijlocul
creierelor noastre
înfierbântate, făcute terci,

aşteptând
ceva
care să ne trezească cu forţa,
întorcându-ne la vieţile noastre
aproximativ normale, aproximativ ok,

vara, când toată lumea se cere
iubită, cu trupurile dezgolite
şi transpirate în mijlocul drumului,
noi, cei care ne iubim de atâta vreme
ne sufocăm
unul pe celălalt
în somn.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapa

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 – 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soare a apus

Am tot sperat

că vara asta nu se va sfârşi niciodată,

că ne vom trezi în puful orbitor

sub geamul cu vedere spre rachete şi constelaţii

şi lumea va fi blândă şi ne va tolera

toanele şi vulnerabilităţile.

Dar totul a trecut,

a trecut totul şi s-au îngălbenit deja amintirile virtuale,

ni s-au alterat

speranţele de viitor,

tot lucrăm la cubul acesta rubik

şi nu nimerim culorile din nicio perspectivă.

S-a întunecat tot orăşelul,

ni s-a făcut din nou frică.

Pulsul valuri în aparate, singura constantă aici

a rămas dragostea noastră.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai semnalizat stânga într-un fel definitiv

e atât asfalt negru şi umed între noi
încât un guvern priceput
ar găsi resurse pentru o autostradă
mult mai departe de cea a soarelui
nici spre munte nici spre cer
oricum inima mea a rămas undeva în iarbă
aşteptând ninsorile aşteptând viscolul
într-o atitudine resemnată
ca atunci când am înţeles că moartea este democrată

mă aşez turceşte şi-mi îngân lacrima
na să-ţi fie de dochi afurisit-o
apoi privesc ploaia ca pe o izbăvire
ca pe un înec atlantidic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

J. D. (către Elliot, Dr. Cox, Carla şi Turk): Tăceţi, tăceţi, tăceţi din gură, bine?! Cine sunteţi voi să-mi daţi vreun sfat? Tot ce faceţi e să vă plângeţi toată ziua despre relaţiile voastre. (Se adresează către Cox.) Şi ştii ceva, încruntă-te cât poţi, măreţe, bine? Pentru că nu mi-e frică de tine. (Îl imită pe Cox) O, nu, Jordan nu acordă atenţie copilului! Trebuie să fie foarte greu pentru doctorul Uitaţi-vă la mine, nu-i aşa? (Se adresează către Carla şi Turk.) Şi voi doi ce, vă certaţi de când v-aţi logodit? Uau, probabil sunteţi singurul cuplu care a făcut aşa ceva vreodată. Nu poate fi vorba că vă e teamă, nu-i aşa? (Se adresează către Elliot.) Şi tu, tu, hai să uităm pentru o clipă că acum o lună mi-ai spus că nu poţi avea o relaţie cu nimeni. Pentru că pentru mine e chiar amuzant să te privesc cum îţi sabotezi toate relaţiile din afară, pe bune că e. (Se adresează către toţi.) Sincer, singurul lucru care mă consolează este să ştiu că în timp ce eu stau acasă, holbându-mă la tavan, dorindu-mi să am pe cineva cu care să stau de vorbă, voi, idioţilor, nu realizaţi cât de norocoşi sunteţi. (Iese violent pe uşă. Laverne intră.)
Laverne: Am pierdut ceva interesant?

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Îmi e atât de milă, Fericire,
Mă uit la tine astăzi ce-ai ajuns,
Tu nu mai eşti deloc ce-ai fost... iubire,
Ci doar arginţi ce-n portofel s-au strâns.

Mă uit la chipul tău, e numai teamă,
Ca nu cumva să pierzi tot ce-ai trudit,
Ai vrea să pleci, dar frica te îndeamnă,
Să nu te-ntorci de unde ai venit.

Acolo nu aveai, erai săracă,
Dar tu mereu frumoasă te ştiai,
Acuma ai, dar de ce simţi că parcă,
Pe vremuri erai vie şi trăiai.

Mă uit la tine astăzi, Fericire,
Şi-mi pare rău dar nu te recunosc,
Erai atât de simplă, doar iubire,
Acum eşti doar ceva ce nu cunosc.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!