Zero drama

Hainele
împrăştiate prin cameră
la orice oră
în vârtejul tehnicolor al nebuniilor noastre,
şi noi apoi, aproape cadaverici, în semiobscuritatea camerei,
respirând accelerat, cu ochii în tavan,
rememorând
extazul, teleportându-ne
în mica noastră iubire, orbitoare
ca o cameră de azil,

într-un final toate piesele
din puzzle-ul acesta imposibil
şi-au găsit ordinea, cine ar fi crezut,
tocmai noi, care am tras atâta timp
de dragostea asta din spatele ecranelor,
ca de o păpuşă cu corzi,
avem acum curajul
să traversăm
cele mai negre închipuiri
şi sângele
ca un circuit cu infinite
mutaţii,

cine ar fi crezut
că am putea fi cu adevărat fericiţi,
cine ar fi crezut
că vom duce totul
până la capăt.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e greu de crezut, întrebaţi orice îndrăgostit. Viaţa e greu de crezut, întrebaţi orice om de ştiinţă. Dumnezeu e greu de crezut, întrebaţi orice credincios. Care e problema voastră cu ceva greu de crezut?

Yann Martel în Viaţa lui Pi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de supraveghere

eu am crezut că mi se pare
dar mătura din bucătărie
mă tot pândeşte
de la o vreme

îmi urmăreşte toate mişcările
ca o cameră de supraveghere
a serviciilor secrete ale
măturilor

îmi fac un ceai din plante –
ea e cu ochii pe mine

poate că e conectată la un
centru de comandă al vrăjitoarelor
unde mi se pregăteşte o viaţă
de coşmar şi o moarte violentă!..

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale Cooper: Cu toatea acestea, a fi împuşcat nu e chiar aşa de rău pe cât am crezut. Atâta timp cât reuşeşti să elimini frica din minte. Bănuiesc că am putea spune asta despre aproape orice în viaţă. Nu e atât de rău atâta timp cât reuşeşti să elimini frica din minte.

replică din filmul serial Twin Peaks
Adăugat de Baciu Lavinia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În-credere

Am crezut în fericire
înainte ca Destinul să-mi răscolească dezamăgirea.
***
Am crezut în speranţă
Înainte ca Viaţa să mă-nveţe ce e singurătatea.
***
Am crezut in iubire
Înainte ca Vântul să-mi îndoaie aşteptările
***
Am crezut in destin
După ce Plânsul şi-a spus povestea.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ar fi crezut că un ghem de blană poate aduce atâta bucurie?

proverbe irlandeze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar am crezut

Chiar am crezut ca-n stele pot zbura,
Ca pot atinge luna si pot pasi pe ea,
Ca pot dormi pe norii dusi de vant,
Ca pot alerga cu vantul pe pamant.

Am crezut in flori si-n boabele de roua,
In zambetul senin si-n picurii de ploaie,
In racoarea noptii, cand afara ploua,
Am crezut in tine si-n iubirea vie.

Chiar am crezut in lumea creata doar de mine,
In lumea de vis, eu te-am chemat pe tine,
Credeam ca ma iubesti si ca vei ramane,
Am crezut ca vrei sa fii doar pentru mine.

Ti-am crezut iubirea si linistea promisa,
Chiar credeam ca sunt a inimii aleasa,
Ca dragostea invinge si va triumfa.
Am crezut, voi crede, nicicum nu voi ceda.

poezie de Livia Bataiosu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cameră în afara timpului

O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce şansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam şi Eva, suntem Columb şi Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem şansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiaţi
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retraşi în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparaţie,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii şi unicii supravieţuitori...

poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credeţi că veţi muri? Da, omul este muritor, eu sunt om: prin urmare... Nu, nu asta vreau să spun. Ştiu că voi ştiţi asta. Eu întreb: aţi crezut vreodată cu adevărat lucrul acesta? aţi crezut nu cu mintea voastră, ci cu trupul? aţi simţit vreodată că într-o bună zi degetele care ţin această pagină vor fi reci ca gheaţa, galbene... Nu, sigur că nu credeţi - şi acesta este motivul pentru care n-aţi sărit de la etajul zece pe pavaj; de aceea încă mai continuaţi să mâncaţi, să daţi pagina, să v bărbieriţi, să zâmbiţi, să scrieţi...

Evgheni Zamiatin în Noi
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Am fost altfel decât s-a văzut...
Nu oricine-a vrut să mă cunoască.
Iar de unii, care, să mă ştie-au vrut
Eu m-am protejat purtând o mască.

Am iubit pe cine nu m-a vrut
Şi am părăsit pe cine m-a iubit
Am greşit cui nu m-ar fi rănit
Şi-am iertat pe cine n-a greşit

Am găsit ce nu am căutat
Şi am căutat ce e de negăsit
Am crezut în ce n-a existat
Şi de adevăr prea des m-am îndoit.

poezie de Irina Binder din Fluturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum cred

Niciodată n-am crezut
Că pot să mă ridic, după ce-am căzut...

Niciodată n-am crezut
Că pot să muşc un fruct atât de crud...

Niciodată n-am crezut
Că pot s-ating o stea ce cade-n vid...

Niciodată n-am crezut
Că Soarele se stinge, când pui pe el pământ...

Acum cred.

poezie de Ruxandra Palade
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alexandra, lacrima mea

eu sunt republica feudală în care tu ai crezut când ai format 112,
copile, tu nu ai auzit de Kafka?
o fiară absurdă circulă liber prin mine,
în timp ce sistemul de cuşti, din ce în ce mai larg,
îţi îngustează fiinţa până la dizolvare în
acidul unei generale indiferenţe;

mă intrigă, fireşte, să văd că unii cetăţeni
o iau razna,
că în ciupercăria atent controlată
mai apare câte-o pălărie de şarpe,
cine te-a pus, Alexandra, să încerci pălăria?
tu, Scufiţă a pădurii de uscături,
de ce îmi dai bătăi de cap,
tocmai acum când,

prost moment ţi-ai ales să devii înger,
tu nu ştii că în republica populară îngerii se vând pe tarabe,
că foc de artificii facem
din steaua ta,
întoarce-te-n mitul strămoşilor tăi,
pe lacrimile lor eu fac surfing,
un rug de cenuşă sărată sunt azi, făi Alexandrie,
pe care fumegă îndărătnic, mocnit
ultima carte.

a ta patrie iubitoare, R...

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire învăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună,
Dulce visare, langă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu-şi vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

Cine, ar fi crezut atunci,
Că flacăra iubirii timpul o va stinge?
Precum o candelă uitată pe perete,
Cine, ar fi crezut atunci?
Că şi iubirea moare în amintiri fugare,
Îndoliindu-mi sufletul, sfâşietor de tare.

Trec anii mei în fugă,
Sub cerul cel vedeam cândva feeric
Şi plin de stele norocoase...
Acum, neiertători, ca niciodată,
Rupându-mi vălul negru de pe ochi,
Cum rupe vântul norii de pe cer,
M-am trezit, în cruda realitate.

Pe cine am iubit, ca nebună?
Şi am crezut că-mi va purta icoana către cer...
Ce am primit în schimb, sub clar de lună?
Întreb destinul meu, din marea umbră,
Privind în gol afară, cu ochii plini de ger.
Pe cine am iubit, greşind?
A meritat să cadă în gura lumii strâmbă,
Veşnicul meu crez în iubire,
Veşnica mea pată, pe zăpada albă...

Acum încerc să-mi scot acuzele,
Din gura leilor flămânzi,
Păcătoşi cu mult mai rău, ca mine,
Şi râd de-al meu curaj prostesc.
Buimacă de uimire,
Am întrebat pe bunul Dumnezeu:
-Doamne, numai eu, în lumea asta, am iubit?
Când marea asistenţă urla la întâmplare?
De ce-i atâta sfidare, pe pământ?

Pe lângă brazii încărunţiţi,
De gerul trecător...
Îmi iert păcatele din mers,
Spre drumul judecăţii de apoi.
Acum, am înţeles!
Iubirea merită cărată în spate viaţa toată,
Numai eseţa ei curată statutul omenirii a înălţat
Şi viaţa mea curtată.

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire -nvăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună
Dulce visare, lângă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul,
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

Cine, ar fi crezut atunci,
Că flacăra iubirii timpul o va stinge?
Precum o candelă uitată pe perete,
Cine, ar fi crezut atunci?
Că şi iubirea moare, în amintiri fugare,
Îndoliindu-mi sufletul, sfâşietor de tare.

Trec anii mei în fugă,
Sub cerul ce-l vedeam cândva feeric
Şi plin de stele norocoase...
Acum neiertători, ca niciodată...
Rupându-mi vălul negru de pe ochi,
Cum rupe vântul norii de pe cer,
M-am trezit în cruda realitate.

Pe cine am iubit, ca o nebună?
Şi am crezut că-mi va purta icoana către cer...
Ce am primit în schimb, sub clar de lună?
Întreb destinul meu, din marea umbră,
Privind în gol afară, cu ochii plini de ger,
Pe cine am iubit, greşind?
A meritat să cadă în gura lumii strâmbă,
Veşnicul meu crez în iubire,
Veşnica mea pată pe zăpada albă
A sufletului meu.

Acum încerc să-mi scot acuzele,
Din gura leilor flămânzi,
Păcătoşi, cu mult mai rău ca mine.
Şi râd de-al meu curaj prostesc.
Buimacă de uimire,
Am întrebat pe bunul Dumnezeu:
-Doamne, numai eu, în lumea asta am iubit?
Când marea asistenţă urla la întâmplare,
De ce-i atâta sfidare pe pământ?

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul trecător...
Îmi iert păcatele din mers,
Spre drumul Judecăţii de apoi.
Acum, am înţeles!
Iubirea merită purtată în spate toată viaţa,
Numai esenţa ei curată, statutul omenirii a -nălţat
Şi viaţa mea curată.

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că rolul unei relaţii este să te facă fericit? Câţi dintre noi am fost învăţaţi că e important să ne găsim pe cineva cu care să avem o relaţie de cuplu pentru că asta ne va face fericiţi? Probabil, la un moment dat, toţi am crezut asta. Însă din start, avem o mare problemă, încă din cum este formulată această speranţă. "Vreau ca cineva să mă facă fericit". Adică există joburi pe piaţă care au în fişa postului "să îţi faci partenerul fericit". Cu cât e plătit? Dacă un om nu e fericit poate altcineva să îl facă să fie? Pentru cât timp? Dacă eu îl fac pe partener fericit, cine mă face pe mine? Dacă amândoi suntem nefericiţi ce se întâmplă? Cine se sacrifică pentru cine? Când nu am partener, nu pot să fiu fericit? Acest model de gândire naşte foarte multe probleme şi creează foarte multă suferinţă iar pentru mine, fericirea, împlinirea şi bucuria în viaţă a venit când am realizat că o relaţie nu are ca scop să te facă fericit, ci să te facă să evoluezi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi o pricina de bucurie (Isaia 53)

Cine a crezut ce se vestise
Cine a ştiut ce Dumnezeu promise
El a crescut 'naintea Lui
Şi după placul Domnului
Odraslă slabă şi bărbat
Lăstar dintr-un pământ uscat
N-avea frumuseţe, strălucire
S-atragă înspre El privire
Dispreţuit şi părăsit
Cu suferinţa obişnuit
OM al durerii se mai cheamă
Şi noi nu L-am băgat în seamă
Totuşi suferinţa ne-a purtat
Durerea noastră a luat
Şi noi am crezut că-I pedepsit
Lovit de Dumnezeu, smerit
Dar El, Isus ce-a fost dat
Străpuns a fost pentru păcat
Zdrobit pentru a noastră fărdelege
Şi pus să reînnoiască orice lege
Pedeapsa care dă pace
Căzut-a peste EL. Nu zace
Prin rana Lui creştini voi fiţi
Prin rana Lui tămăduiţi
Noi rătăceam ca nişte oi
Dar Domnul ne-a adus înapoi
Asupra Lui căzu nelegiuire
Cu toate că de sus avea sfinţire
Şi când a fost El chinuit
Nu a deschis gura, n-a vorbit
Ca un miel e socotit
Ce-l duci la măcelărit.
A fost luat prin apăsare
Dar cine de atunci a dat crezare?
Cine-a crezut că e lovit de moarte
Şi pus păcatul să ni-l poarte?
Groapa sau mormântul spus
Între răi El a fost pus
La un loc cu cel bogat
Făr' să fie vinovat
Domnul a găsit aşa
Suferinţa să I-o dea
Dar, după ce jertfă-I dat
Pentru orişice păcat
Multe zile va trăi
Lucrul sfânt va propăşi
Va vedea ai Lui urmaşi
Urmându-I pe sfinţii paşi
Rodul muncii-Şi va vedea
Şi atunci S-o înviora
Suflete va transforma
Păcatul va îndepărta
De aceea partea Lui
Este partea Domnului.
Numărul Lui a fost pus
La un loc cu cei de sus
Pentru că El s-a rugat
Pentru cel ce-i vinovat
Pentru că viaţa Şi-a dat
Pentru orişice păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau dreptul să nu fii de-acord cu mine atâta timp cât nu trebuie să admit asta

Odinioră, aveam dreptul de a protesta;
asta înainte de-a deveni atât de corecţi politic.
Acum avem doar dreptul de-a fi ofensaţi
şi daţi peste cap de orice spunem.
Bărbaţii nu mai pot complimenta femeile apropo de formele lor
şi suntem adesea priviţi cu suspiciune
când spunem că ne place părul lor.

E imposibil în aceste zile să vorbim despre religie,
ca şi cum Dumnezeu ne-ar fi spurcat gura.
Orice frază e o blasfemie pentru delicatele noastre urechi.
Şi dacă dorim să n-ajungem în iad, mai bine
ne ferim din calea răului.

Indivizii şi grupările speciale de interese
decid azi cine este înăuntru şi cine înafară.
Săptămâna asta palestinienii, cealaltă israelienii,
dar nimic nu este stabilit clar, pentru că babilonia este singurul mod
prin care Agenda Globală îşi poate face drum.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi singura certitudine este că totul se mişcă. Când ştiinţa şi raţiunea nu ne pot ajuta, un singur lucru ne poate salva: conştiinţa noastră. De aceea avem nevoie de o Ecologie a Sufletului!..
Cine crede în minuni, să ridice mâna!!! Apoi ridică din nou cine a înţeles ce înseamnă să ai credinţă.
Şi apoi din nou cei care spun că nu cred în Dumnezeu, dar înţeleg "cine" ESTE EL!!! Da, pentru că dacă spui că crezi sau nu în ceva sau în cineva, trebuie mai întâi să ai o idee clară despre asta şi măcar să ştii exact despre cine sau despre ce vorbeşti..!

Camelia Opriţa în Ochii pământului sunt în ochii cerului (noiembrie 2011)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.Ro
Comentează! | Votează! | Copiază!