Iarna în doi
Am amorțit
tot așteptând să se declanșeze ceva,
nopțile s-au confundat
în una singură, polară,
dragostea noastră s-a închis
într-o casetă micuță,
uluitor
de frumoasă în predictibilitatea ei.
Te privesc dormind acum, tremuri și
zici ceva neinteligibil,
te-ntorci spre mine și
mă strângi de mână
și ești așa vulnerabil
că mă-ntreb cum o să fac
să nu te rănesc vreodată,
e așa bine aici cu tine,
să pornim
globul disco
din tavan,
să ne imaginăm că traversăm
constelații,
galaxii,
că ne mișcăm atât de repede
încât
toți cei pe care i-am cunoscut
au murit între timp
și suntem singurii supraviețuitori ai generației noastre.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.