Vara & noi
Trage cu dinții
din inima mea instabilă și nu-i pasă
că undeva, în căptușeala aceea haotică,
ceva se dezaxează iremediabil; ăsta e el, cel mai drag
monstru, soarele de smoală
care se ridică în fiecare dimineață
din patul meu tot mai negru
și tot mai puternic.
Vara, când
toată lumea se cere iubită, în nopțile cu teroare și disconfort
termic, el, cu coșmarurile lui cronice, eu, cu
visele mele tehnicolore și absurde,
nu ne vom atinge, nu ne vom apropia,
fiecare absorbit
în propria galaxie, pustie și foarte stranie,
așteptând o frânghie
care să ne ridice de acolo, din mijlocul
creierelor noastre
înfierbântate, făcute terci,
așteptând
ceva
care să ne trezească cu forța,
întorcându-ne la viețile noastre
aproximativ normale, aproximativ ok,
vara, când toată lumea se cere
iubită, cu trupurile dezgolite
și transpirate în mijlocul drumului,
noi, cei care ne iubim de atâta vreme
ne sufocăm
unul pe celălalt
în somn.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.