Doinele sâmbetelor albe

... cântul dalb al clipei are Cer senin şi mândru Soare mângâindu-ne ce doare...

Îmi e dor de tine, Soare,
de sărutul ce mă doare,
rău se zbate clipa-n tâmplă
cu o bucurie triplă
cea de ieri, de azi, de măine
ca şi aburul din pâine
când felia-şi plânge mama
lacrima îşi lasă coama...
albă-i panglica de doliu
că-i tăiată din linţoliu
în sicriul dorului
cu durerea zborului
ce-l alină-n zori suspinul
vara când îl unge pinul
fumul tânguie-n răşină:
''nu eşti, fată, o străină...''

Candela-şi boceşte mucul
cum în spate cântă cucul
umbrele îi cer lumină
să învie mila-n vină
şi să se ascundă-n pâine
mângâiată-n rugăciune
să-i alunge teama foamei
de pe amintirea mamei...
Sf. Vineri îmi pictează
curcubeul prins de rază
bobul lacrimei din ochi
o descântă de deochi...
geme-n zorii dimineţii
tot alintul tinereţii
doar ghenunchii tatei căntă
melodia mamei sfântă...

Pe un lac fără virtuţi
se nasc nuferii cei muţi
cu privirea iubitoare
le faci clipa-nfloritoare...
albul este puritate,
dragoste, sinceritate,
rozu-i liniştea, tăcerea
lacrima sa e plăcerea,
galbenul e mintea razei
şi puterea diastazei,
peţiolul lor e lung
chinul apelor străpung,
par ''potire plutitoare''
în ageazma din altare
sau reflectă o ''poiană''
unde dorul cere hrană...

Ceara picură încet
scrie morţii alfabet
să devină scriitoare
pe mormânt nemuritoare
acolo cu coasa zilei
se omoară jalea milei...
călimara-n ochi cu sânge
lângă muc pe cruce plânge
doar lumina cea divină
tot amarul îl domină
se revarsă-n mâna morţii
omorând sintagma sorţii
şi revine pacea-n minte
candela arde cuminte
nu mai strigă, nu mai geme
lin se-aşterne în poeme...

Pânea-n mână înfloreşte
şi coliva dor doineşte...
sâmbăta e ziua mamei
se deschide poarta vamei
mita clipei e tăcerea
Îngerii ne strâng durerea
şi cântându-ne la harpă
oglindindu-se în apă
languros ne spallă rana
tot cu ea sfinţesc pomana
când se cântă parastasul
liniştea dezmiardă ceasul
purtând dorul din strămoşi
ne simţim aşa frumoşi...
nu ne pot ''privi'' străinii...
ne-nchinăm mereu Luminii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epifania... Revelaţia luminii... Delirul umbrelor...

Ştii cum te cheamă sufletul cu firea tremurândă
când alăpteaza bocetul durerea din ofrandă?
fierbe-n butoiul cu calvar, dosit în beciul minţii,
cioplit din măduva unui stejar... lăsat în voia sorţii.

Mândria nu iubeşte gestul, din lacrima plăpândă
gentilă, soarbe ''mustul'', când este prea flămândă,
o-mbată pofta judecăţii... deliră umbrele... au jar,
născute în puterea nopţii prin vene gem avar...

Onoarea iute le absoarbe, cinstind semeţ trecutul,
amabil le preface-n unde... să nu le simtă gustul,
încet in ochii rugăminţii, muşcă fobia... e în zadar,
docil i-a ros caria dinţii, o oaste-n frunte c-un ''serdar''.

Minuţios a fost ales... este perfid şi are sânge rece,
pe unde calcă ''calul'' său nici sunetul nu trece...
pe câmpu-ascuns al bătăliei, aşa, fără a flămânzi,
pitiţi sub coarja bucuriei rodeau coroana zi de zi.

Ei nu ştieau ce este vina, ostaşi, orgolioşi de sânge,
dar firea şi-a păstrat lumina... în inima ce-i plânge,
cu cântul falnic, călduros şi raţiunea vrea s-o cheme...
fie prin noduri, mofturos... cum lemnu-n flăcări geme.

Devine uragan durerea... şi sângerează bolta minţii,
şi bate-n clopot înfruntarea... tăios strigând tristeţii:
- Să nu-ndrăzneşti în noapte... să macini fericirea,
mica scânteie-n şoapte... descântă nemurirea...

- Topită-n smoala razei, eu sunt o lacrimă de foc,
prin tainele genezei... renasc în flori de busuioc,
descânt căldura Lumii... cu Apa fericirii...
botez cu slovele Luminii din Lauda Iubirii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul armoniei... Luminile cugetului şi melodia inimii...

Portocaliul, roşul, galbenul... recită... cu vocea verdelui, albastrului, indigo...
şi mângâindu-mă cu violetul celor şapte note... eu simt că liniştea e fericită...

Ridică-mă mai sus, Iubire,
unde sublim ne plânge veşnicia,
unde izvorul susură cu perle
pe palma melodiei din privire,
unde-şi visează lumea tăinicia
ascunsă-n grote să nu urle
şi-mbrăţişat duios de mulţumire
amarul îşi boceşte haiducia.

Ridică-mă mai sus, Iubire,
să văd lumina muntelui Cyllene,
altarul Maiei pe umerii lui Zeus
în peştera divinizată de trăire...
cu armonia rădăcinilor perene
prin harul mâinilor întinse sus
imit pleiadele Buna Vestire
şi ochii verbelor ne scriu catrene...

Ridică-mă mai sus, Iubire,
să îmi atingă mâna inimii seninul...
să-i lase Ceru-n rugăciuni căldura
tăcerilor ce ştiu să ne inspire,
să coloreze cu scântei declinul
în bezna ce alintă-n minte ura,
sorbind lumina din gândire,
să nu rănească-n slove cristalinul.

Ridică-mă mai sus, Iubire,
pe viu s-ascult durerea ciocârliei,
tacit să mi-o aştern pe patul vocii
în nopţile cu dor de întâlnire
şi în scânteia verde a făcliei
trezită-n ea de mugurele păcii
în zilele învinse de mâhnire
să leviteze-n inima melancoliei.

Ridică-mă mai sus, Iubire,
armonios să simt lumina azurie
când fruntea fulgerului răzvrătit
vibrează-n lupta pentru stăpânire
şi spectrul dorului cu bucurie
cântând pe curcubeul despletit
un policandru va aprinde-n dăruire...
ce doar Tăcita poate să-l descrie:

Portocaliul, roşul, galbenul... recită...
cu vocea verdelui, albastrului, indigo...
şi mângâindu-mă cu violetul celor şapte note...
eu simt că liniştea e fericită...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

curg lacrimi de piatră
geme durerea şi plânge tăcerea
pe picioarele lumii arzând
se frânge ultima clipă în candela vieţii
fumul urcă stingher spre lacrima cerului
înveşmântat în rănile sufletului
caut lumina răstignită pe o cruce
adie letargic apusele zări
în psalmul unui suflet chinuit
mă sprijin de spini
căutând noi rădăcini
să înflorească în zorii cei noi
un trandafir în palmă din cuvinte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz...

Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei, de 8 Martie

Mamei, de 8 Martie

Pe pat de gânduri îmi aştern dorinţă,
Ce nu-mi mai poate fi îndeplinită.
Să-mi sărut măicuţa, nu-i cu putinţă,
Că de moartea vicleană e răpită.

În braţe de dor, din amintiri o strâng
La pieptul cald, cum o făceam odată.
De dor mă doare sufletul şi o plâng
La crucea de mormânt, îngenuncheată!

De Ziua Mamei sărut icoana sa,
Cu flori din grădină o împodobesc
Şi cu dragoste o voi îmbrăţişa,
Când fruntea ce-o săruta de ea-mi lipesc.

La capăt de mormânt aprind făclie
Mamei mele de pe Calea Lactee,
În visul meu spre a vedea să vină,
Când arde gândul pe-a slovei scânteie.

Opt Martie era o zi frumoasă
Şi mare sărbătoare-n sufletul meu,
Chiar pe vreme ceţoasă ori ploioasă,
Că măicuţa mă iubea ca Dumnezeu.

Azi de iubirea mamei sunt flămândă
Şi însetată de chipul iubitor.
La opt Martie, privirea-mi inundă
Izvorul de dor, ca ploaia norilor.

Dorul de mamă stârneşte furtună
În inima de tristeţi inundată,
Că nici vremea însorită nu-i bună,
De când n-o mai văd pe mama la poartă.

Autor Maria Filipoiu
7.03.2016

poezie de Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de graţie din tandrul "Te iubesc!"

... în fagurele minţii descriu boema cerului cu mierea pasiunii din mirul auriu...

Revin să-mi potolesc în Tine setea minţii
pe lipsele de sens vrea dorul dezvelit
vectorul să-l descrie apostolii şi sfinţii
pe capătul scânteii din darul zămislit.

Ajunşi la poarta cerului au aripi radicalii,
valenţele pe plan se-afirmă de actori,
izvorul l-au secat în nopţi de chin vasalii,
progenitura-i geme născută-n sărbători...

Conţine oare lacrima atomi din zorii morţii?
Şi cum un echilibru se naşte-n rana ciută?
Surăsul copt din patimi şi ars în soba sorţii
răbdarea-l plămădeşte din suferinţa mută.

Lipseşte matematica-n cărările durerii
şi nici figuri de stil nu are drumul zilei...
De ce atunci în cuget valenţile puterii
metafore stilate şi psalmi închină milei?

În universul inimii... pe muntele Iubirii
zăpada veşniciei spoieşte gândul nopţii,
gheaţa luminii albe pare un scut privirii...
doar alpinistul fricii pe stânci îi simte colţii.

Gheţarul pasiunii Poemul îl topeşte,
dar nu ridică apele şi clima nu o schimbă...
pădurea rugăciunii din pietre poate creşte
când slovele prin suflet luminile îşi plimbă.

Protonii mângâierii, privesc ionul visului,
molecula Cuvântului mă roagă să-i vorbesc,
geneza strigă dorul din galaxia versului...
nucleul său ne cântă un tandru "Te iubesc''.

Şi nu-s cuvinte-alese, nu definesc o stare,
e alchimia clipelor culese-ntr-un buchet...
în braţele sublimului devin o încântare
cu graţia miresmei din visul violet.

Vibrează-n ceruri spiritul, de are anotimpuri,
meleagurile Dragostei primesc iertarea zării,
solemn sărută liniştea izvoarele din gânduri
cum aş putea uita Luminile Creării?

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

Cer zorilor, când lamentează dorul trist în noi,
să-l farmece cu inocenţa şi galbenul din raze
şi-i mulţumesc amurgului ce plânge în zăvoi,
pentru speranţa lacrimei înveşnicită-n frunze.

Cer zorilor, când arfa lui Apollo cântă dimineţii,
să scrie cu lumină crezul... pe inima viorii
şi-i mulţumesc amurgului atins de gura răutăţii,
pentru Cuvânt... rănit de Eris şi fript în focul urii.

Cer zorilor, când teiul crud mocneşte în cuptor,
să plămădească aluat... cu mâna apei cristaline
şi-i mulţumesc amurgului, în sanctuarul creator,
pentru proscura slovei coaptă cu răbdări senine.

Cer zorilor, când mustul fierbe-n cada de stejar,
să plăsmuiască-n mintea vinului odorul pastoral
şi-i mulţumesc amurgului blajin, pe vatra din altar,
pentru Virtutea Mirului... sfinţită-n Sfântul Graal...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cade amintirea...

Şi cade amintirea
ca o apă de jăratec
Chipul tău prelins în stele
arde chipul meu noptatec.
Întrerupt, izvorul curge
peste culmea de ninsoare
amintind tăcerea clipei
ieri bătută doar de soare.

Numai liniştea privirii
în afară se arată.
În privirea dinăuntru
bat din nou la tine-n poartă.

poezie de Costel Petcu din Foaia literară (1980)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de uşor

E uşor a scrie versuri când nimica nu te doare.
E uşor a lua în cârcă
viitoarele păcate ale lumii virtuale.
Când eşti sănătos şi tânăr cu puterea lângă tine
poţi să îţi închipui bine fierea clipei următoare.
E uşor să te prefaci că te doare mâna, capul
şi să te cuprindă dorul de-alte vieţi păgubitoare.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu

Mi s-a stins din ochi făclia, sufletul mi s-a-nnoptat,
Inima în piept, mă doare, de când tu te-ai depărtat.
Cată lacrima izvorul, e pustiu aici, la mine
Şi pe pleoape grele, dorul, mai zvâcneşte sub ruine.
Am uitat să fiu copilă, m-a pătruns durerea vieţii,
Am uitat de floare, fluturi... şi de anii tinereţii.
Am o lacrimă sub pleoape, pe ascuns, mai curge-n mine...
Nu vorbesc de fericire, mi-e atâta de ruşine.
Masca de pe chip se frânge, sentimente se adună...
Tu, acelaşi gură-cască-n a destinului furtună,
Dai cu săbii ascuţite şi răzbeşti şi curge sânge
Peste gleznele-mi pătate. Doar sărutul tău mai plânge...
Am îngenunchiat, nătângă, la a timpului icoană.
A-nceput şi ea să plângă. În genunchi se vede-o rană.
A trecut pe lângă mine, o speranţă vai de ea.
Cu ce drept să mai rămână, când mi-i noapte chiar şi-aşa?!
Nu mai este-n mine soare, îmi plâng trecerea prin ploi
Şi biserica iubirii azi e-nchisă. Vai de noi!
Se împarte viaţa toată în fragmente de pustiu.
Se lărgesc şi se adună, unde oare pot să fiu?!
Cărui drum să dau crezare? Ce destin să se-mplinească?
Fără tine, mi-e frig, tare. Hai, întoarce-te acasă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul vieţii

Am ales să fiu fericită
Dacă dorul mă doare
Si inima mi-e zdrobită
Calc prin raza de soare

Păsesc in ziua de mâine
Gândul îmi umple tăcerea
Amintirea in urmă rămâne
Marea îmi spală durerea

Nisipul îmi redă plăcerea
Si firul vieţii curge linistit
Se apropie si inserarea
Grăbită acasă am pornit

Cade o frunză din nuc
Vara călduroasă a trecut
Stoluri se strâng si se duc
Toate luate de la început

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf în ochi

Afară-i ieri, astăzi şi mâine
de parcă nu ai şti de noi
uitaţi în grânele de pâine
în toată miercurea din joi

Praful respiră aer proaspăt
dintr-un plămân ce-ţi intră-n ochi
luând vântul iară de la capăt
descântecul meu din deochi

S-a fisurat stânca în râuri
şi pietrele îmi curg pe rând
doar sec din dulcele de vinuri
mai sorb şi încă sunt flămând

Ni se decolorează noaptea
în umbrele ce ne despoaie
de sâmbăta din ziua-a şaptea
de mintea albă ce mi-e foaie

Nu am ştiut nicicând de nimeni
când golurile ne sunt pline
când îţi sunt luni şi îmi eşti vineri
afară, ieri, astăzi şi mâine

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne doare...

Ne doare când întunericul lumina o străbate
Şi plângem de dorul celor ce-au plecat departe,
Ne-au lăsat în urmă dorul şi sufletul pârjolit,
Nu i-am putut opri, oricât am luptat şi am dorit.

Ne doare când timpul trece în zbor pe lângă noi,
Ne rupe ani din viaţă şi ne desparte pe-amândoi,
În locul strălucirii din vară, ne pune-n plete iarna,
Chiar de ne ştie suferinţa şi ne cunoaşte taina.

Ne doare când visele dispar, înainte de-mplinire,
Când soarta ne smulge dreptul la tihnă şi iubire,
Când trebuie să-i dăm pământului comoara noastră
Şi s-aştepăm, tot restul vieţii, plângând la feresatră.

Ne doare şi durerea ne-ngenunchează, e sfâşietoare,
Ai da orice să te destarmi, să fi vânt ori rază de soare,
S-ajungi mai repede la cer, să-l regăseşti pe cel pierdut,
Să formaţi, din nou, un întreg, să fiţi la fel ca la-nceput...

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii...

- Reflecţia credinţei în veci va lumina.
Cu nesfârşita milă, clădit-am a ta fire,
Păstrează-i focul viu, ce poate alina,
În vasele de lut am poruncit Iubire!

Ecoul Paraclisului te-nvăluie blajin...
Pe trepte simţi piosul foc al rugăciunii,
Când urci în amintiriea gândului divin,
Înte Pământ şi Cer există scara Lumii.

Zâmbindu-i raţiunii cu ochi de diamant,
Sufletul strigă trist cu glasul de vioară,
Lumina pentru Cer aşteaptă-un legământ,
Speranţa se alină-n privirea de fecioară.

Se unduieşte-n ploaia căzută pe pamânt,
O linişte din chin, ce-apasă cu asprime,
Scânteile reflectă durerea din frământ,
Feeric se descântă cuvintele în rime.

O lacrimă sculptează-un vers cu pătimire,
Crud adormită-n grota inimii-ngheţătă,
Îşi cheamă disperaţi tristeţea să-l admire,
Cald luminează stropii mugurul de viaţă...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!