Cum se cheamă când îţi merge totul bine?

Halucinaţii!

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarah: E ceva între noi, sau am eu halucinaţii?
Sam: Nu ai halucinaţii.
Sarah: Dar, urmează un "dar".
Sam: Dar nu cred că e o idee bună.
Sarah: Pot să te întreb de ce?
Sam: Pentru că îmi placi.
Sarah: Stai... aici m-ai pierdut. (Râd amândoi.)

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir sclipitor. Halucinaţii inteligibile.

aforism de Valeriu Butulescu din Toamnă în Rai
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vezi totul în roz, înseamnă că ai halucinaţii.

aforism de David Boia (19 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserările au ceva din frumuseţea unei halucinaţii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracol

Cânepa – o plantă leac –
Dispărută generaţii,
Îmi apare su' Feleac!
Oare am halucinaţii?

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţii

Doi beţivi se întruniră,
La pahare mult "vorbiră"...
Cum să deie, cum să facă,
Curca să n-o vadă vacă?

epigramă de Cristina Mariana Bălăşoiu din Cu umoru-n buzunar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţiile noastre sunt falibile. Noi, uneori, vedem ceea ce nu este acolo. Suntem prada iluziilor optice. Ocazional, avem halucinaţii. Suntem predispuşi la erori.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Paul Tutungiu, pentru volumul de versuri "Colindele din Ţara lui Orfeu"

Magie, haos, viziuni funebre,
Halucinaţii, demoni şi tenebre,
Chemări în urlet, vaiete-n tremolo...
... S-o fi întors el zdravăn de acolo?

epigramă de Ghiocel Constantinescu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţia halucinaţiei: În timpul unei crize halucinatorii pe care şi-a provo­cat-o cu peyotl, Quercy notează că până şi obiectele reale din jur i se păreau halucinaţii. Dovada cea mai bună că, în mare parte, fenomenul halucinatoric e de natură pur psihică.

Arthur Dan în Mituri căzute (Din jurnalul unui psihiatru) (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău că nu sufăr de halucinaţii ca să înjgheb o conversaţie cu vocile mării, spre a uita pe oameni şi femeile lor. Destinul meu de ex-amorezat într-o lume de păşiri zadarnice şi repetate mă apropie mai mult ca niciodată de prostia elementelor, de clarele non-răspunsuri ale naturii.

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate sentimentele presupun şi emoţii, ba mai mult: emoţia determină sentimentul. Nu vedem un măr decât acolo unde se află acesta (cu excepţia cazului în care avem halucinaţii); la fel se întâmplă şi cu modul în care simţim plăcerea sau frica.

Stefan Klein în Formula fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit, probabil, de cazul celebru al lui Petrache Lupu de la Maglavit. Pe mărturiile lui s-a ridicat o biserică. Însă marele profesor neurolog Gh. Marinescu l-a che­mat să-l examineze. Şi ce a descoperit? Că avea si­filis nervos, care dă halucinaţii. Aceşti oameni tre­buie ajutaţi să-şi regăsească echilibrul.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţii nocturne

Un gînd nebun aveam de tine azinoapte,
Ai mere-n sîn, sfîrcuri brumate;
Atrase de amor, dragoste fierbinte,
Cu toate veţi sfîrşi iubite!.
Azi chiloţii tăi miroase a parfum,
Ca mîine a untură de săpun;
Azi ai în pantaloni patiserie,
Fierbintea ta plăcintă, din sîn cu mere, şi cu brutărie.
Şi fundul tău e ca aluatul de franzelă,
De poftă îmi curg bale, şi se scurg pe pernă!

poezie de Mihai Ivănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă e să dau crezare anumitor autorităţi, tot ce văd în jurul meu este lipsit de realitate. Dar omenii care fac asemenea afirmaţii există cu adevărat? Nu sunt doar marionete ale spiritului meu aşa-zis bolnav? Dar dacă sunt singur în univers? Şi dacă toate percepţiile mele nu sunt decât halucinaţii, atunci poate că universul însuşi nu există? Poate că eu sunt doar produsul imaginaţiei mele...

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua

ziua a rămas nemişcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-şi punctul de plecare

secundele vărsate în timpul tău au halucinaţii
edenice pe clipele deşertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată

cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
şi totul pare simplu ca o esenţă de pus în cozonac

pe nebăgare de seamă inima creşte
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a şti că suntem

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţii nocturne, cu flori de-anason

Substanţa pură a întunericului zilei
(noaptea minţii),
nu ne poate lua aurorele vieţii
şi nici zornăitul arginţilor negri
nu are căderea să ne profaneze aromele
şi roua dimineţii...

Ni-i de-ajuns patima caldă a muzicii
şi a sângelui, care ne-acoperă
trupurile golite de lumină
şi invadate, uneori, de obscuritate,
de înaintarea negrului neant,
a neculorii eterne,
în care consistă ultima consecinţă
a unui blestem ereditar...

Ne străjuie, totuşi, o lumină roz-albă,
cadoul naturii: o salbă,
cu flori mici de-anason –
mă tem că je t' aime, Simonne!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti
Cum aş fi putut cere iubire,
Când ea este peste tot ca şi aerul,
Dar noi nu ştim să respirăm,
Mai mult gâfâim, ne opintim,
Gândurile îşi întind din ape mâinile,
Ai impresia că strigă după ajutor,
Dar ştim noi ce gândeşte sângele?
Omu-şi face loc oriunde,
Taie un pom, dărâmă un munte,
Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea,
Fiul rătăcit va reveni în pământ,
Uneori mă simt prins ca de o stâncă,
Precum Prometeu, alteori mă apasă
Pământul, ca pe Atlas, halucinaţii,
Lasă impresiile, ia o ţigară şi taci.
Citesc un poem cu ochii închişi
În aula Academiei de Surzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti pasărea Liră sau doar instrument?

Lira din adâncul haosului,
căzută pe drumul spre nicăieri,
cântă cu sufletu-i negru romanţa,
compromisul, tăcerea, nemângâieri.

Noaptea-şi ridică, oarbă, cortina,
arătându-se lumii pline de glorii
zideşte manolic în aeru-nalt
pasărea Liră din false victorii.

Eşti cuvântul nomad pe zăpezile vieţii?
O capcană cu tălpi, răzvrătit - rătăcite?
Orizontul alb-astru la-nălţimea tristeţii?
Eroină căzută-ntre toţi vinovaţii?

Halucinaţii cu mâini abia-naripate,
se zbat, ameţite, să-ţi împlinească zborul...
lovind pianul de albul clapelor despuiate
rămas în total dezacord cu decorul.

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacientul

Pacientul a stat treaz toată noaptea,
circa o sută de ani, vorbind incoerent,
având halucinaţii, avea două căi, prima,
zborul păsării, viaţă scurtă şi fără urme pe cerul imens,
a doua, târâşul şarpelui, viaţă în umbră şi lungă, urme de neşters,
a ales mersul nesigur al profesorului. Când de copil,
când de om beat, când fericit, când întortocheat,
urma o lasă apoi singur o spulberă, învaţă de la şarpe
taina tăcerii s-o cumpere, învaţă de la pasăre
siguranţa în golul deschis, a ales viaţa de profesor,
când pasăre fericită, când şarpe trist.

poezie de Boriis Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţii

Cerul nu e decât un uriaş iaz,
Mă plimbă pe apele lui corabia norilor.
Încotro mă întorc văd acelaşi obraz,
Aceiaşi ochi miraţi, ca ai florilor.

Tu întinde-mi mâna, doar mâna,
Îţi voi citi în miezul gândului.
N-ai mai putea să-mi purifici ţărâna
Nici dac-ai da foc pământului.

Poate sunt sămânţă de lotru,
Nici o stâncă nu mă striveşte,
Dar la marginea marelui codru
Întunericul gras mă pândeşte.

Floarea-soarelui a crescut prea înaltă
Tot uitându-se mereu după soare.
Cârtiţele uitate pe câmp
Şi-au săpat singure, în pământ, închisoare.

Lasă-mă, crâncen câine al vieţii,
Să iau în braţe o stea mai nouă.
Zorile sună zdrenţele ceţii
Peste câmpuri de rouă.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!