Halucinaţii nocturne, cu flori de-anason

Substanţa pură a întunericului zilei
(noaptea minţii),
nu ne poate lua aurorele vieţii
şi nici zornăitul arginţilor negri
nu are căderea să ne profaneze aromele
şi roua dimineţii...

Ni-i de-ajuns patima caldă a muzicii
şi a sângelui, care ne-acoperă
trupurile golite de lumină
şi invadate, uneori, de obscuritate,
de înaintarea negrului neant,
a neculorii eterne,
în care consistă ultima consecinţă
a unui blestem ereditar...

Ne străjuie, totuşi, o lumină roz-albă,
cadoul naturii: o salbă,
cu flori mici de-anason –
mă tem că je t' aime, Simonne!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!