Fulg de zăpadă
Știi prima zăpadă,
Nu pare să cadă,
Iar ei îmi urează "Crăciun fericit!"
Mă plimb prin ogradă,
Sperînd c-o să cadă,
Nimic nu contează... sunt dezamăgit!
Și gându-i o spadă,
Că nu o să cadă,
Un fulg de zăpadă,
Crăciunul să vadă
Un câmp înverzit!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Crăciun
- citate de Vlad Bălan despre Crăciun
- poezii despre zăpadă
- poezii despre verde
- poezii despre urări
- poezii despre plimbare
- citate de Vlad Bălan despre plimbare
- poezii despre fericire
- citate de Vlad Bălan despre fericire
Citate similare

Cade floarea de zăpadă
zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
și te-aștept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aștept cum îl aștept pe Dumnezeu
cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinți
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe bunii mei părinți
zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
și-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun
cade floarea de zăpadă
pe orașul meu golaș
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe-al neamului oraș
zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeți și vijelii
îi aud și pe copiii
fără casă și orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani
cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe case-abandonate
cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine să-L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre oraș
- poezii despre zile
- poezii despre voce
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre mântuire
Provocările toamnei
Nu, nu contează că-într-o bună zi fiecare frunză trebuie să cadă,
Doare doar că nu le putem prinde pe toate-înainte de prima zăpadă.
distih de Michael R. Burch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre zăpadă, citate despre toamnă sau citate despre frunze

Regina ninsorilor de altădată
Erai înger de zăpadă
ori o flacără-nghețată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască-nc-o dată
Ca pe-o flacără-nghețată
ochii mei te șlefuiesc
de lumina ta se-mbată
și-apoi cântă nefiresc
Ochii mei te șlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-un înger de zăpadă
Ca o flacără-nlăcrimată
ninsoarea mugur de fată
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ninsoare, poezii despre lumină, poezii despre îngeri, poezii despre muzică, poezii despre muguri sau poezii despre monarhie
Rugăciunea Omului de Zăpadă
Când iar îngheață apa-n cadă,
Sătul fiind de-atâta ger,
Refă-mă, Doamne, din zăpadă
Să pot trăi în frigider.
epigramă de Vasile Tudorel Jipa din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre zăpadă, epigrame despre viață, epigrame despre religie sau epigrame despre gheață

Ninsori îndrăgostite
Noaptea asta îmi dă foc
cu chibrituri de zăpadă
ce ninsori mai am în stoc
de ard toate or să cadă
Ce chibrituri de zăpadă
fulgii sar parcă-s scântei
ochii ce-au uitat să vadă
visează Doamne femei
Fulgii sar parcă-s scântei
ce ninsori mai am în stoc
numeri stele câte vrei
noaptea asta le-a dat foc
Cu chibrituri de zăpadă
aprind noaptea să te vadă
rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 decembrie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre iubire, poezii despre femei sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Epitaf pentru omul de zăpadă
În curtea școlii, omul de zăpadă
Se stinse sub al timpului capriciu.
Intrusul soare l-a făcut să cadă
Și l-a-ngropat femeia de serviciu.
epitaf epigramatic de Gheorghe Chirilă din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre școală, epigrame despre timp, epigrame despre serviciu, epigrame despre femei, epigrame despre capricii sau epigrame despre Soare
Sfârșit de toamnă
Aștept zăpada iar să cadă,
Căci iarna iat-a și-nceput,
Se văd și oameni de zăpadă,
Că de nimic am tot văzut.
epigramă de Eugen Albu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre toamnă, epigrame despre sfârșit sau epigrame despre iarnă

Eu sunt un fulg de zăpadă
Îmi ninge în suflet, iubite,
privește zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
și-ngheață lumina la geamuri.
Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai știi cine sunt?"
Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aștept la un ceai!"
..............................................................
În mine se-ascund zăpezi numărate
și ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aștepți:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viscol, poezii despre tăcere, poezii despre tramvaie sau poezii despre suflet

Omulețul de zăpadă
(nepoatei mele, Maria Elaine)
Ionuț, un copil isteț,
Clădește un omuleț,
Cu zăpada din ogradă,
Lângă gardul de la stradă.
Soarele cam dogorește,
Ionuț se cam grăbește,
Să facă omul de zăpadă,
Să vină copii să-l vadă.
Pe lângă el, cu veselie,
Frumoasa copilărie,
Omulețul de zăpadă
E statuia din ogradă.
poezie pentru copii de Mircea Ursei din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre vinovăție, poezii despre sculptură, poezii despre frumusețe, poezii despre Soare sau poezii despre Maria

Stă să cadă o zăpadă - poate-o vedem cu osu-n ghips...
aforism de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre zăpadă
Marele Hohot
Scribul (sau sonetul putrefact)
În lutul tău exiști spre putrefacții,
ți-e carnea teacă duhului, ce-i spadă
și grea e lupta, slova ta să vadă
privirilor vecia ta-n refrații...
Că flămânzind, pe pâinea de zăpadă
cerneală ungi și-n stihului extracții
citind, să fie ochii tumefacții
și-n matematici sufletești să cadă...
Cuvânt spre vis și fără-n lume calcul
pe gândul tău a mere-mbie șerpi
zădărnicie-i însă, îngeri sterpi
nimic rodind ți-or stinge catafalcul...
trăind în plânset, trist ca la beteag
să hohotești a râs în sarcofag...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Smiley

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre versuri, poezii despre tristețe, poezii despre pâine, poezii despre poezie sau poezii despre plâns
Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine...
Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine,
Pășește încet pe orele vieții,
Adormi ușor în urmele nopții,
Cu gândul departe de tine.
Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine,
Nu-l scoate o viață și-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ți trupul să uite de tine.
Lasă-ți trupul să-ți cadă în mine,
Să-noate prin plasmă și sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ți plânge
O vorbă rostită pe buzele-ți fine.
Lasă-ți trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?
poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre somn, poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge sau poezii despre ore
Îmi amintesc
Mă plimb prin zăpadă
Și-mi amintesc de vremurile de odinioară,
Când aveam derdeluș în ogradă
Și alunecam cu sania a nu știu câta oară.
Era spectaculos de frumos
Să te bați cu bulgări de zăpadă
Și apoi ne făceam albi ca un moș,
Iar mama, așa nu voia să ne vadă.
Eram sănătoși fără prea multe boli
Eram liniștiți și fără mult stres,
Dar azi viața noastră ne-o răscoli,
Cei care așa vor, sau au un interes.
poezie de Eugenia Calancea (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre săniuș, poezii despre stres, poezii despre medicină sau poezii despre mamă

Demografică
Azi au pornit din înaltul
Cerului, fulgii să cadă,
Noi vom popula iar satul...
Dar cu oameni de zăpadă.
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sat

Se tulbură asfaltul
Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
În dimineața asta ce e atât de clară,
Când pașii-ți lasă urmele să cadă,
Cristalul din lumină se coboară.
Argintul dimineții încearcă să mă prindă
Și fără zgomot pașii tăi au fost.
Și razele de soare dansează pe zăpadă
Și umbrele din jur își caută un rost.
Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
Când pașii tăi se șterg în infinit
Și frunze moarte căzute pe stradă,
Sub plapuma de nea, din nou au putrezit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre infinit, poezii despre frunze, poezii despre dans sau poezii despre argint

Iarnă șuie
A-nceput de ieri să cadă,
Și Guvernul și zăpadă...
Dau elevii toți în boală,
Că nu pot merge la școală....
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre trecut, epigrame despre medicină, epigrame despre guvern, epigrame despre elevi sau epigrame despre boală

Ea culegea păstăi de zăpadă
și toată camera împrăștiam ceaune
să nu ne plouă foamea
ce avea să cadă...
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie

Dezamăgire
Cu greu, la adevăr acced
Și omenia stă să cadă,
În consecință, nu mai cred
Decât în oameni... de zăpadă!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre adevăr

Învârtită ie-n brâu
Prin oglinzile de ieri
Văd fecioare și muieri,
Peste Mureșul de az'
Trec femeile-n extaz!
Vin din toate părțile
Și-mi dărâmă porțile!
Unde să mă furișez?
Că-s frumoase ca un miez
De măr roșu, păcătos,
Din livada lui Christos,
Rușinoase ca o iie
Scoasă noaptea-n cununie
Și se dăruiesc să cadă
Prima, de pe trup, zăpadă!
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre trecut, poezii despre rușine, poezii despre roșu, poezii despre nuntă sau poezii despre creștinism
Glasuri de copii pe stradă
Fulgii firavi de zăpadă
Grăbiți au început să cadă,
Iar aleea de copii e plină
Deja au început să vină
Veseli, roșii în obrăjori
De mână cu-ai lor frațiori.
După ei o săniuță trag
Bătrânii îi privesc cu drag
Și ce gălăgie e pe stradă
Printre fluturi de zăpadă.
poezie pentru copii de Alina-Georgiana Drosu (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre fluturi sau poezii despre bătrânețe