Cu sufletele uscate de senzaţional

tinerii mor de bătrâneţe
aproape nicio floare nu mai cheamă fluturii
din banalitate nici soarele nu mai face umbre
iar zilele nu mai alternează cu nopţile
doar din când în când
în deşertul dintre două oaze
cresc cu încăpăţânare caravanele nimicului
precum feţii frumoşi din lacrimile afroditei
ŞOC! SENZAŢIONAL!
lupul încă nu a fost halit de oaie
dar punem de încă o ediţie specială
cum altfel să mai ascultăm banalul
decât la superlativul exagerării absolute
iar când din greşeală
se mai întâmplă şi ceva extraordinar
aproape că nimeni nu mai observă
că pinguinii vrăjitori sunt insomniaci

e o lună mult prea plină
albastră imensă numai bună de prime-times
la pol se îmbată pinguinii
în plin deşert de gheaţă abdicată
pescuiesc de nebun pe un iceberg putred

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături

nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârşire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunţare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poţi să-mi iei viaţa
pentru că eu nu am aşa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la graniţa dintre două imensităţi
momentul embrionului

în lipsa dorinţei niciun univers nu s-ar naşte
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să-mi mai înţeleagă dansul

oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschişi
la un eveniment atât de pământean
dintre mine şi umbra mea
ca şi cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte

dansez şi zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deşi cunosc verdictul acesta încă de la naştere
poate de aceea râd ca un nebun
şi dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârşitul lumii

iar judecătorii se tot întreabă
dându-şi coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului
de unde naiba am atâta muzică
în inima mea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vei mai fi altfel decât a mea

nebunia atingerii
te va urmări prin toate celulele
ca o profundă mutaţie genetică
îţi vor înflori sânii precum nuferii
în plin deşert din ochii îţi vor creşte oaze
iar braţele vor înota precum delfinii
oricât te vei opune
oricât vei vrea să eviţi acest dezastru
te vei prăbuşi definitiv în inima mea
precum se prăbuşesc stelele în ele însele

şi să nu crezi vreodată că e vina mea
iubirea acestea mă omoară la fel
de parcă mi-am răstignit toţi dumnezeii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de Oceanul Atlantic

să-mi înec visele îmi e deajuns
o lacrimă
oricum sunt din ce în ce mai mici
aproape ridicole
invers proporţionale cu vârsta
nici nu mai visez
aşa că nu-mi trebuie nici lacrima
au decedat înecate în ele
s-au sufocat unele pe altele
într-un fel lipsit de show
nu au prins nici ştirile locale
banalul lor nu merită
nici un creion chimic

cred că încetul cu încetul
inima mea se va transforma în iceberg
şi va găuri orice titanic
cu pretenţii de vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La infinit se împart doar clipele născute moarte

înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea reţelelor de socializare
când încă mai creştea sub piramide timpul
aşa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni

aproape inutil
din şapte-n şapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri

între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
şi nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre ştiu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naşte dintr-o piatră
prin daltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spun piua niciodată

nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârşire
de-a-prinselea de-a v-aţi-ascunselea
ori să sară într-un râs şotronul printre zodii
şi-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu ştiu să fac cercuri fără tăgadă
dar fac nişte tumbe aproape perfecte
nu ştiu nici măcar de ce râd când iese soarele
dar mă simt pregătit să privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aş mai naşte de o mie de ori fără să vreau ceva
doar aşa să mă mai pot întreba odată
de ce e lumea aşa perfectă
iar noi niciodată mulţumiţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea ta e ca o zidire de ană

poate de aceea te-aş iubi cu nesăbuinţă
precum un pitic pe alba ca zăpada
dar tu eşti mult prea deşteaptă
ca să mai crezi în poveşti
sau în moş crăciun
nici măcar în lacrimile tale nu mai crezi
le donezi fericită soriceilor
cu dovezi scrise
să nu fii întoarsă la cine mai ştie care ilicit
de dinainte de marea întrebare
..........................................................
să ştii că nu-mi iau cadouri de ziua mea nicodată
oricum aş cheltui inutil pe un ceva la fel de inutil
doar ca să fiu sigur că am bifat-o şi pe asta
în lista cu obligaţii
..........................................................
apoi în inima mea te voi legăna
cum o face vântul de seară
doar doar vei observa luna
altfel decât ca pe un satelit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot înainte, visul meu drag

că nu e loc de întors altfel
îmi strâng sub pulpe bidiviul
şi galopez împotriva timpului
până nu o să mai fie nici munţi nici mare
ci doar un istm de lumină
între două jumătăţi de întuneric

tot înainte
cu toată viteza înainte
în aşa fel încât să mă prind cumva din urmă
când încă mai cântam veveriţelor prin ploaie
şi râdeam cu sufletul în hohote de verde crud
ca şi cum din frunze-mi vine seva
ca şi cum din altă lume-mi eşti
şi nu am lacrimi de uscat
nici acum nici altcândva
în vecii vecilor
adică încă azi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai cărări prin locuri neumblate de zei

adâncit în toiagul vieţii
dar aplecat uşor spre veşnicie
precum un melc care are de urcat un munte
apoi respir adânc
ca pentru eliberatul sufletului
culeg înţepenite flori pentru fluturii de zăpadă
din fereastra care încă mai dă spre lună
de nebun tai autostrăzi de omăt
pentru ultima mea dâră
precum o apăsare de om de nea fericit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o limbă de cameleon

un fluture cât o supernovă
face un ultim salt
spre întuneric
oricum ziua supernovele
ca şi toate stelele
se ascund cel mai bine

numai soarele face pe deşteptul
când pe o limbă de clopot
un suflet nehotărât
încă se mai pipăie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între atâtea variante de neant

şi o cale subţire spre lumină
cât să mai şi mor pentru a înţelege viaţa
ca pe o rană cerşind vindecarea
mă întreb şi râd
ca atunci când alergam să prind luna
ca pe un licurici
apoi mă las păgubaş
precum cei care au fost nevoiţi
să oprească piramidele
mult prea departe
de visul lor

să nu vă lăsaţi lacrimile libere niciodată
altfel cine ştie câte alte nesfârşiri
ar mai învăţa vârful
ca pe o condamnare
la doar atât

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă o să întorc şi obrazul celălalt

cum nu ştiu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulţimi idioate de sinucigaşi anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când şi o floare de colţ
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mişcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârşire
cu un rost determinat
şi fără nicio părere de rău
.............................................
deşi ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare nouă răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
cumva cooperatist
ca o îmbrăţişare de mamă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape straniu

Mă uit, în zare, la egretele albe,
la malul estuarului,
nu se anunţă nicio schimbare.

Lunile înverşunate trec,
încă nu baţi la usă,
în streaşină, zăpada persistă,
în timp ce eu stau şi-ţi aştept paşii.

Sub o lună gotică
şi fiecare clipire de stea,
prin pădurea de şoapte,
uşor confuz, dar rezonant,
noapte de noapte,
niciun sunet nu se pierde.

Încerc să nu mă gândesc
la distanţa şi spaţiul dintre noi,
dar există momente
când eşti atât de aproape,
aproape straniu, atât de aproape,
mai ales atunci când,
spre mine, plutesc, în aer,
curbe delicate ca vălurile picăturii,
adieri de gânduri,
miresme şi brize de umbre dense.

Acolo, aproape, atât de aproape,
treci, cu mine, pe sub arcada
ramurii noastre de măr,
precum un cântec,
mi-alungi neliniştea din mine,
îmbrăţişaţi la marginea timpului,
zâmbetele noastre se-ating,
fără putere sunt la atingerea ta,
două lumini care
redobândesc desăvârşirea.

Atunci, acolo, atât de aproape,
îngerii s-au adunat,
precum mâinile tale
împreunate cu ale mele.
În sunetul acelor aripi uşoare
bătea un contrapunct ritmic,
în timp ce tu, încet, încet,
ai zburat de la acest pământ nins,
de la acest pământ stins...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu încă mai crezi în ea

Dintre toate nenorocirile care se ivesc
Tu treci nepăsător peste ele
Deşi te lovesc ca pe fiecare
Aproape nu mai ştiu în ce stare sunt
În anotimpul acesta destructiv.

Nopţile se vor stinge de teamă
Se va mai schimba câte ceva
Cred că vechea iubirea dintre noi
Nu se lasă
Tu încă mai crezi în ea
Când totul devine normal eu voi fi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Jane

225 de zile sub iarbă
şi tu ştii déjà mai multe decât mine.
ei te-au lăsat demult fără sânge,
eşti un băţ uscat într-un coş.
aşa merg lucrurile?
în camera asta orele dragostei
mai fac încă umbre.

când ai plecat
ai luat cu tine aproape
totul.
nopţile îngenunchez
în faţa tigrilor
care nu ma vor lăsa să exist.

ceea ce tu ai fost
nu se va întâmpla încă o dată.
tigrii m-au descoperit
iar mie nici nu-mi pasă.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!