Între atâtea variante de neant
și o cale subțire spre lumină
cât să mai și mor pentru a înțelege viața
ca pe o rană cerșind vindecarea
mă întreb și râd
ca atunci când alergam să prind luna
ca pe un licurici
apoi mă las păgubaș
precum cei care au fost nevoiți
să oprească piramidele
mult prea departe
de visul lor
să nu vă lăsați lacrimile libere niciodată
altfel cine știe câte alte nesfârșiri
ar mai învăța vârful
ca pe o condamnare
la doar atât
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.