Între atâtea variante de neant

şi o cale subţire spre lumină
cât să mai şi mor pentru a înţelege viaţa
ca pe o rană cerşind vindecarea
mă întreb şi râd
ca atunci când alergam să prind luna
ca pe un licurici
apoi mă las păgubaş
precum cei care au fost nevoiţi
să oprească piramidele
mult prea departe
de visul lor

să nu vă lăsaţi lacrimile libere niciodată
altfel cine ştie câte alte nesfârşiri
ar mai învăţa vârful
ca pe o condamnare
la doar atât

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea ta e ca o zidire de ană

poate de aceea te-aş iubi cu nesăbuinţă
precum un pitic pe alba ca zăpada
dar tu eşti mult prea deşteaptă
ca să mai crezi în poveşti
sau în moş crăciun
nici măcar în lacrimile tale nu mai crezi
le donezi fericită soriceilor
cu dovezi scrise
să nu fii întoarsă la cine mai ştie care ilicit
de dinainte de marea întrebare
..........................................................
să ştii că nu-mi iau cadouri de ziua mea nicodată
oricum aş cheltui inutil pe un ceva la fel de inutil
doar ca să fiu sigur că am bifat-o şi pe asta
în lista cu obligaţii
..........................................................
apoi în inima mea te voi legăna
cum o face vântul de seară
doar doar vei observa luna
altfel decât ca pe un satelit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e un clasor

deşi aşez zilnic câte ceva
parcă la presat
cu o speranţa albă
precum într-un ierbar
sau ca într-un album
pentru cine ar mai vrea să privească
ca într-un ciudat glob de cristal
istorii de o clipă

îmi cântă flori prin suflet
ca într-o retrospectivă
a niciodată mai frumos
culeg apoi petalele căzute
le adun ca pe visele uitate
într-o singură inimă
şi le dau altă viaţă
ca atunci când
dintr-un bob de strugure strivit
rămâne un strop de vin
pentru o ultimă
împărtăşanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt liber să visez că sunt liber

precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi şti niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciţii mai împart speranţa
ereticii doar vin şi pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine ştie ce războaie
doar aşa ca să nu moară de plictiseală
între două veşnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenuşii
ca şi cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitaţiei

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cinele de taină sunt de evitat

poate un mic dejun ar fi fost acceptabil
sau măcar o cafea cu ce vrei tu
înainte de răspândirea definitivă a toamnei
prin frunze prin sânge prin cine să mai ştie...
ca o condamnare la nemişcare
pe un ocean mult prea liniştit
...........................
e atâta disperare în zborul frunzelor
încât copacii se chircesc dureros spre inimă
ca într-o amnezie
...........................
de-o vreme un salcâm îşi tot trimite guguştucii
să-mi bată în termopanul singurătăţii
iar eu ascult muzică la maxim
ca pe un drog
ca pe o acceptare a sacrificiului frunzelor
pentru dezmăţul de la primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei înţelege nimicul ca alternativă

(cu siguranţă e doar o chestiune de timp)
o să plângi atunci apocaliptic
cât să umezeşti un colţişor de ştergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniştea nu te va găsi
doar o abandonare calică
te va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeai că îţi bate inima

nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine ştie care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
şi cea mai nesăbuită dorinţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi înţelege nimicul ca alternativă

(cu siguranţă e doar o chestiune de timp)
o să plâng atunci puţin
cât să umezesc un colţişor de ştergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniştea nu mă va găsi
doar o abandonare calică
mă va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeam că îmi bate inima

nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine ştie care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
şi cea mai nesăbuită dorinţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înec pişcoturi şi vă împărtăşesc aureole

dintr-o cupă de şampanie se priveşte mai bine viaţa
cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei
din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte
vă împart viaţa ca pe o bomboană cu lichior de roze
din când în când câte un veac de risipit pe iubire
cât să-mi crească îngeri din ram în ram primăvara
parcă în ciuda celor care cheltuie miliarde pe arme
eu cuceresc universul cu ceva mai mult de o lacrimă
şi supun geometriei fiecare gâză zăpăcită de floare
doar aşa să-mi râdă inima când îmi este aşa soare
..............................
numai cine nu bate cuie în geam dimineaţa
nu înţelege de ce trebuie căutat buricul universului
acolo unde doi oameni îşi dăruiesc iubirea
..............................
nu despart apele
nu vă aduc minuni
doar vă ofer oglinda

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost cascadorul vieţii mele

îmi aduc aminte cum săream din tren
ca în filmele western cu john wayne
dar şi ce cafteală mi-a tras babacu
când am ajuns acasă târziu şi cu hainele rupte
plin de zgârieturi şi vânătăi
dar viu
numai bun de altoit

apoi nici nu aş avea loc să vă povestesc
câte alte cascade am mai făcut
îmi turnam spirt pe mâini şi dădeam foc
mare noroc că nu aveam telefoane mobile atunci
ca să filmeze cineva
cum săream de nebuni dintr-un balcon în altul
sau cum spărgeam uşa de la apartament
ca în sfântul sau mannix
apoi săream din leagănele
în care mă dădeam peste cap şi de 100 de ori
doar ca să impresionez o blondă pistruiată
cu părul în codiţe
care parcă mă chemau să le scutur
ca pe cine ştie ce hamuri din poveşti

aproape că am scăpat întreg din acest film
mă cam dor încheieturile
dar m-aş arunca şi acum din tren
sau din cine ştie ce fânar
în grămezile de fân
din carele nedescărcate
doar aşa
ca să mă simt iar nemuritor
şi cu inima gata să râdă
de orice nimic
ca de o glumă supremă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbe asfaltul şi se crapă ţărâna

se tânguie în dungă clopote din frunze uscate
şi e doar luna lui cuptor
ca atunci când visam la cerbi albaştri
mai ştii pădurea
mai ştii cărarea
mai ştii ceva din luna aceea mult prea rotundă
sau doar visam de nebun într-o barcă goală
pe un lac mult prea adânc pentru moarte?

între timp am iscodit izvoarele
acum secate parcă de o lume mult prea lume
şi-mi trag o parte din lacrimi
ca pe un târâş de lemne retezate de tinere
ca să nu le mai doară rădăcinile
ca să nu mai viseze aiurea la stele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e doar o umbră de univers

lăsată cumva perpendicular
pe o inimă de poet
în momentul creaţiei
poate de aceea vieţuirea
este întotdeauna
dincolo
oricum nimic din ce trece prin noi
nu se lasă cu zidiri mai mari
decât piramidele
apoi ridic din umeri
fluier ca un piţigoi
şi trimit zarzării
să te sărute

vezi
nimic nu este mai firesc
ca atunci când o floare se scutură
doar ca să ai tu de ce plânge

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocupat cu număratul stelelor înşir nisipul

pe o funie de vis
doar soarele este de vină pentru această iluzie
pe când stelele muncesc din greu pentru bucuria ochilor mei
iar eu îi închid, să-mi fac cerul meu
de altfel banalitatea infinitului nu vine din imensitate
deşi cred că toate aceste nesfârşiri neşfârşite nu cunosc noţiunea
altfel de ce s-ar repeta aşa dintr-unul-ntr-altul
fără nici un fel de explicaţie

cred că de boala asta sufăr
mai mereu caut explicaţii
chiar şi acolo unde acestea sunt de nesuportat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a nu mai spera nimic

mi s-au amestecat platanii
cu urme de suflete eliberate
zâmbăreţe precum un univers de emoticoane
într-un fel albastre
plecate cumva spre o ţintă îndepărtată
mult mai departe decât poate mintea cuprinde
chiar şi inima e fără azimut
ca şi cum era mai bine să fie rondodendroni
sau mesteceni sau cine ştie ce stejari uriaşi
ca să mai pot rămâne preţ de o lacrimă
cât o iertare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii

să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aş începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aş desena grafice fiecărui mac
şi nu aş mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor creşte din iniţiativa deşertului
iar orice munte va învăţa perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea muşuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împăraţi
fără revoluţii şi execuţii publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziţie
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
şi un singur dumnezeu
de neîmpărţit cu nimeni

aş putea desena şi muzica
cum aşez acum iubirea în cuvinte
dar mă tot întreb
cine naiba ar mai avea nevoie de poezie
când toată lumea ar fi fericită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trag sufletul ca pe un şirag de scoici obosit

undeva pe o plajă de nori
cât mai departe de nisipurile fierbinţi
cât mai departe de orice val înspumat
atât cât să nu-mi rămână loc de ridicat castele
apoi cuminte precum un punct de reper
o să-mi trec cuvintele la odihna veşnică
lacrimilor o să le prescriu o tabletă minune
şi din fiecare greşeală o să fac reguli noi
ca să mă pot simţi util acestei lumi

dincolo de orice mare
dincolo de orice altă dorinţă de a respira altfel
precum un delfin eşuat definitiv

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e un biet om

cu dureri sub frunte
cu iluzii la inimă
cum să-i fac portretul
seamănă cu un sinucigaş
îl zgândăr sub pleoape
îi deschid privirea spre o floare
unde fluturii îşi dansau culorile
apoi încerc să-i surprind viaţa
care se scurge în poezie
prin transplatul cu cerul

pentru o clipă doar
a sărutat din sprâncene imensitatea
ca pe o încercare de a sări coarda cu luna
sau ca atunci când absolvea şotronul
cu magna cum laudae

abia acum portretul lui
aduce cu sinele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe lupe şi oglinzi atente

pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câştig la bingo
sau loterie

prea multe obsevatoare pe munţi
în deşert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmăşie
miliarde de alte ceruri
şi oricât m-aş plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomeraţie sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby

doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!