Un deşert colorat frumos

ne-am ridicat din ape şi miroseam frumos
prin noi curgeau oglinzile lumii în aval
era tăcere în prundul cuvintelor, o stea îşi primenea pletele,
timpul nostru era subţire de la izvor către mare
şi ce luminoşi şi puri eram cînd ştergeam de pe noi
celelalte chipuri

un suflet de om frumos m-a întrebat ce sînt cuvintele
şi de ce sîngele şi sevele înfloresc
după regulile sintaxei unor neamuri vechi
de ce trebuie ca oamenii să iubească şi să creadă

chiar şi halbele se ciocneau şi paşii lăsau urme pe asfalt
după harta unor constelaţii imprevizibile
dar binecunoscute de erudiţi
şi oamenii frumoşi lăsau mărgăritarele în calea celor neştiutori
şi toate cărţile se scriau şi se aşezau la uscat printre rufe
ca nişte păsări de mahala plouate

eu trăiam în mai multe ceruri, de pildă inima mi se agăţase
de un deşert frumos, colorat violet,
iar degetele ascultau o nocturnă a unui pian mecanic
acolo unde mă dureau spaţiile intercostale,
eram mai ales fericită că erau casele însemnate cu numere
şi crucile cu nume

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezie

fiecare clipă e ca un cocoş ce cântă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ţii în mâna ta stângă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut şi Ceres e bolnavă şi miroase
a brad uscat
e linişte şi cometele scârţâie ca nişte sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă şi printre toate micuţele flori galbene
printre peştişorii din micul iaz
unde am întârziat privind atât de fericită, de parcă eram o driadă

printre arbori plâng secolele şi poeţii,
totuşi cocoşul cântă
a ploaie, a dimineaţă şi încă ceva ce nu mai ţin minte
un şir de animale de curte plouate şi triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sunt o inimă a nimănui în care intră soarele
şi merg să culeg brânduşe

dorm liniştită ca un iaz de munte
dar şi atunci cocoşul cântă

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne minţim

frumos şi ne place mult
ne ţinem de mână
şi ne minţim că ne sărutăm
la început
a
fost mai greu eram stingheri
ne suspectam că spunem adevărul
tu erai suspectă eu eram suspect
dar ne minţeam atât de frumos
încât am fost nevoiţi să recunoaştem
că totul e fals (?!) nimic nu este adevărat
nici măcar dragostea noastră
ne-am retras fiecare în inima noastră
de acolo mimăm fericirea
eram doi actori rataţi suntem fermecători
şi ne minţim frumos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

cînd între ochii noştri e pace
atunci îţi scriu despre toată iubirea care circulă prin lume
nomadă şi sălbatică
blîndă şi suavă
cu venele albăstrii ieşite din carne, străvezii,
precum vinele pietrei sînt literele mele
şi privirea meu le înhaţă şi le gustă parfumul de must negru
cu tine învăţ să uit anii istorici dintre parantezele drepte
versurile ciuntite de traducători
după placul inimii
ocolind cu lumina ochilor greşelile semantice
un gînd ne sapă în pupilă dincolo de timp
şi sădeşte brădet unde pămîntul alunecă
eu am învăţat să nu mai plîng
iar tu să-mi aşezi ştergarul ud pe pleoape
fapt pentru care îţi mulţumesc fiindcă
e mai frumos aşa cum se cuvine

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate oamenii buni se recunosc după faptul că şi în urma unor înfrângeri ei vorbesc frumos.

citat din Norman Mailer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer răsturnat peste noi

Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
şi pasărea de pe streaşină
ce ne cânta în dimineţile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îţi aminteşti cât de frumoşi erau copacii
după ce Dumnezeu îşi trecea mâna prin ei
şi noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca nişte maci
bătând toaca în sânge...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcie

mai frumos nu se poate, spui tu,
când pianul pleacă departe din auzul meu
şi eu plâng, nu vezi, nu doar tu plângi,
ploaia verde-argintie îmi ţese rochie şi soarele stângaci
o coase cu iarbă necălcată,

numai o umbră mi-s degetele, nu vreau
să mă sinucid cât timp sunt încă vie,
există o deltă pentru toate apele,
o deltă pentru plânsul celor cu suflete,
un răsărit pentru aripile păsărilor lungi ale apei,
care zburătăcesc jos,
mai aproape de cerul răsfrânt

azi mă iubesc
şi sunt mai singură decât ieri şi poate
că iubesc orice iubire a celorlalţi,
le preţuiesc clipa deplină ce s-a împărtăşit de pretutindeni,
din toate oglinzile,
nu pot, pur şi simplu nu mai pot respira de fericire,
am cinsprezece ani şi mă numesc femeie sau salcie

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mămica mea

Cu ochii candele aprinse
Cu sufletul mereu neobosit
Mi ai dăruit iubire si te ai stins
Un suflet cald si ne obişnuit

În casa ta cu multe odăioare
Miros de turtă dulce si colaci
Tu m ai crescut cu jertfă si onoare
Flori îţi culegeam rosii maci

Si câţi copii eram noi oare
Mai mulţi ca degetele de la palmă
Dragoste tu aveai pentru fiecare
Erai mereu fericită si calmă

Nu mi amintesc ca să ne cerţi
Veneam la tine cu lacrimi de nevinovat
Ce a fost a fost si să mă ierti
Tu m ai îmbrăţişat si mai iertat

Ce dor îmi e de glasul tău duios
Mă rog la stele să ti lumineze
Locul verde tăcutul loc frumos
Lunei cu blândeţea să te venereze

Si n am cuvinte ca să ţi spun
Mi e dor de timpul ce a trecut
De ani ce au zburat ca un taifun
Îţi multumes că mai născut

Îţi multumesc din suflet credincios
Iti multumesc
mămica mea frumos

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt fata cu o mie şi unu de nume şi chipuri

Eu sunt fata cu o mie şi unu de nume şi chipuri
când m-ai cunoscut eram lebădă şi crin galben, greiere şi păpădie aurie, piţigoi şi lalea cu praf de soare
emanam lumină prin toţi porii
ca tu să mă recunoşti
cât timp m-ai iubit
inventam în fiece clipă câte un petec de rai pentru noi
eram atât de fericită încât simţeam că-mi creşti sub piele
când m-ai rănit
toate lacrimile omenirii îmi intrau pe sub pleoape
ca plânsul să mi-l inunde...
sub marele diluviu
am uitat cine sunt
sunt fata cu o mie şi unu de nume şi chipuri

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt Frumos

Ştiţi voi povestea cu un Făt
Frumos, deştept, bogat, dotat
Cel mai visat erotic, hăt...
Dintre amanţi, cel mai votat!

Şi-avea un cal cum altul nu-i,
Frumos, deştept dar şi dotat
Cât timp stăpânul bate-un cui,
El sta de şase, devotat.

O Cosânzeană-l aştepta
Pe Făt Frumos, ca de-obicei,
El, punctual, se înfrupta
Din nurii ei... nuri cei mai cei...

Dar nu gândiţi că numai ea
Îl aştepta... nuuuu, mai erau
Vreo douăzeci, stea după stea,
În aşteptau, visau, doreau...

Fiind deştept a înţeles
C-ar fi extrem de egoist
Să-l ţină numai una-n stres
Aşa c-a devenit... artist.

Şi-a încropit registru bun
Cu evidenţe la ieşiri
Pe ore, zile, loc... duium.
Şi-ajunse Făt Frumos... la ştiri!

poezie de Petrică Conceatu (7 iunie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu au fluturii inimi

am împrumutat şi eu,
ca toţi oamenii botezaţi,
o inimă
un suflet
doi ochi
poate şi alte simţuri
şi nişte picioare umblătoare
şi nişte mâini muncitoare
pe cărările celor văzute şi iubite
văzute şi nepricepute
nevăzute şi temute
sau neştiute

fuse înalt valul sub cerul senin,
fuse mare mirarea copilului sărac,
fuse frumoasă iubirea omului cu inimă slabă
şi până la pământ închinarea celui neîntinat

roiau pretutindeni făpturi fără inimă
şi aşijderea făpturi cu inimă
suflet, ochi, şi de toate cele

auzi, Doamne,
pentru ce îmi mulţumeşti mie acum,
când visez că zbor?

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eram studenţi

la teatru deşi interpretam
roluri pe scena
vieţii
ne-am cunoscut şi nu prea
erai frumoasă eram idolul
tuturor scheciurilor ră
suflate de toate vedetele
te uitai după bărbaţi bruneţi
care miroseau a trans
piraţie
eu eram supra
omul
lui nietzsche cu ochii albaştri
n-am fost studenţi la teatru
dar nici în filme nu am jucat
ne lipsea ceva să ne apropiem
păşeai sfios (?!) aproape frumos
eu umblam pe cărări şi a
gitam trena de mătase
aşa ne-am cunoscut şi nu prea
suntem doi actori rataţi pe scena vieţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cimitirul vechi -
doar vântul murmură nume
din cruce-n cruce

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea, de fapt

domnule taximetrist opreşte-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârşit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.

du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni şi orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinţei,
du-mă până la sfârşitul lumii
şi înapoi,
lasă-mă puţin la colţul străzii unde îşi
amanetează oamenii sufletul
şi trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
şi dacă aerul încă nu e impozitat.

sunt şi acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
şi chiar mai plâng câteodată.

domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună şi mie
cum e lumea
de fapt.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată chiar, în rarele perioade când eram oarecum detaşat de ea şi când rămâneam cast, ajungeam să trăiesc în faţa cadrajelor neîndemânatice şi a gros-planurilor insistente atitudinea pur utilitară pe care oamenii o au văzând filme pornografice. Nu era decât un corp frumos - vai!, nu era decât fantoma unui corp frumos - printre atâtea altele. Atunci, totul schimbându-şi perfect sensul, ardoarea, senzualitatea rară care mă şocau profund când păreau să se îndrepte spre parteneri mă excitau profund, câtă vreme mă făceau să cred că mi se adresau doar mie.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vârtej prea metaforic

Ne-am pierdut identitatea într-un val al nepăsării,
Unde zâmbetele triste cuceresc obrajii lumii,
Undeva, la o treime, piramidele uitării
Încă ne arată timpul când ne inventau străbunii

Evidenţa stă ascunsă sub un lacăt al tăcerii,
Fără copii după cheia ce deschide universul,
Au rămas prin constelaţii sub privirea omenirii,
Dar cum să ajungi la ele doar cu gândul sau cu mersul

Încă sunt oşteni ai vorbei, însă prea puţini se pare,
Ce îndreaptă câte-un deget către sursa de lumină,
Înspre ceruri ei arată că există o cărare
Către infinitul sacru şi culoarea lui divină

Dar în cruda realitate, drumul existenţei noastre,
Şovăie sub îndoiala unor lecţii prefăcute,
Care ne îndepărtează de esenţele albastre
Şi preschimbă adevărul în expresii surdo-mute

Între timp, dar ce e timpul? Noi vâslim în gol secunde
Printre îngâmfări rebele, prea deştepţi şi plini de sine,
Într-un spaţiu care parcă caută să se scufunde
În vârtejul metaforic, unde răul pare bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada blondelor iubiri

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.

Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.

Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.

Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul decor
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.

Suntem lucizi până la sânge
Nedespărţiti până la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.

Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.

Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!