Salcie
mai frumos nu se poate, spui tu,
când pianul pleacă departe din auzul meu
și eu plâng, nu vezi, nu doar tu plângi,
ploaia verde-argintie îmi țese rochie și soarele stângaci
o coase cu iarbă necălcată,
numai o umbră mi-s degetele, nu vreau
să mă sinucid cât timp sunt încă vie,
există o deltă pentru toate apele,
o deltă pentru plânsul celor cu suflete,
un răsărit pentru aripile păsărilor lungi ale apei,
care zburătăcesc jos,
mai aproape de cerul răsfrânt
azi mă iubesc
și sunt mai singură decât ieri și poate
că iubesc orice iubire a celorlalți,
le prețuiesc clipa deplină ce s-a împărtășit de pretutindeni,
din toate oglinzile,
nu pot, pur și simplu nu mai pot respira de fericire,
am cinsprezece ani și mă numesc femeie sau salcie
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.