Litere

cînd între ochii noştri e pace
atunci îţi scriu despre toată iubirea care circulă prin lume
nomadă şi sălbatică
blîndă şi suavă
cu venele albăstrii ieşite din carne, străvezii,
precum vinele pietrei sînt literele mele
şi privirea meu le înhaţă şi le gustă parfumul de must negru
cu tine învăţ să uit anii istorici dintre parantezele drepte
versurile ciuntite de traducători
după placul inimii
ocolind cu lumina ochilor greşelile semantice
un gînd ne sapă în pupilă dincolo de timp
şi sădeşte brădet unde pămîntul alunecă
eu am învăţat să nu mai plîng
iar tu să-mi aşezi ştergarul ud pe pleoape
fapt pentru care îţi mulţumesc fiindcă
e mai frumos aşa cum se cuvine

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu vrei

e adevărat
că după ce-am făcut analize
de mi-a căutat venele
şi-n albie de porci
am aterizat la terasă
şi am ras
cu ajutorul prietenului meu
nicu
vreo cinci sute de whisky
asta pînă să ajung să halesc o tavă de prăjituri

evident că ai să-mi spui că mă plîng
de faptul că sînt singur
că nu mă iubeşti
şi alte alea

dar realitatea e că eu sînt orfeu
şi-am fost trimis
pe pămîntul ăsta de rahat
să am grijă de tine
chiar dacă tu nu vrei

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi mulţumesc hârtiei

pentru gravitaţia pe care o are
Şi pentru care
nu se desprind
şi nu cad
cuvintele.
Nici literele nu se împrăştie
pe jos, să le călcăm în picioare.

Îi mulţumesc veiozei
care luminează ca un soare
şi încălzeşte consoanele
să încolţească
în vocale.

Le mulţumesc acestor taste.
Sunt cele mai rapide ţestoase.

Îi mulţumesc nesomnului
care îmi adună puterile
pentru a doua zi.

Le mulţumesc ochilor mei.
Pentru albastrul din care au aşternut
şi peste Satul Cuvintelor.

Cerul Cuvintelor –
albastrul ochilor mei.

Şi mai mulţumesc
ochilor tăi.

Pentru răbdare.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise cu petale

Mă frământă
Colţul de inimă
Înflorit pe pajiştea iubirii,
Elipsa sălbatică
Care ţine sânii iubitei
În pupila ochilor mei.

Îţi mulţumesc, Doamne,
Pentru frământare,
Pentru păsuirea
Ascunderii
În pajiştea sălbatică
În care florile luminează
Sărutul
Cu vârful limbii
Purtat între sânii însămânţând
Pupilele mele
Cu visele petalelor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un deşert colorat frumos

ne-am ridicat din ape şi miroseam frumos
prin noi curgeau oglinzile lumii în aval
era tăcere în prundul cuvintelor, o stea îşi primenea pletele,
timpul nostru era subţire de la izvor către mare
şi ce luminoşi şi puri eram cînd ştergeam de pe noi
celelalte chipuri

un suflet de om frumos m-a întrebat ce sînt cuvintele
şi de ce sîngele şi sevele înfloresc
după regulile sintaxei unor neamuri vechi
de ce trebuie ca oamenii să iubească şi să creadă

chiar şi halbele se ciocneau şi paşii lăsau urme pe asfalt
după harta unor constelaţii imprevizibile
dar binecunoscute de erudiţi
şi oamenii frumoşi lăsau mărgăritarele în calea celor neştiutori
şi toate cărţile se scriau şi se aşezau la uscat printre rufe
ca nişte păsări de mahala plouate

eu trăiam în mai multe ceruri, de pildă inima mi se agăţase
de un deşert frumos, colorat violet,
iar degetele ascultau o nocturnă a unui pian mecanic
acolo unde mă dureau spaţiile intercostale,
eram mai ales fericită că erau casele însemnate cu numere
şi crucile cu nume

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am mijit din noapte ochii mei de femeie,
care sînt ochi de buhă, de omidă, de paing, de gazelă şi leoaică,
nu era niciun bărbat în casa mea.
Soarele parcă apunea în timp ce se înălţa palid cu toţi ochii lui
de leu şi de bărbat cu miros tînăr adulmecînd fecioarele.

Să vă mai spun că am murit într-o bătaie de inimă
şi am înviat în alta e fără rost.

Mi-era foame, aşa că am muşcat o bucată de soare,
îmbătrînisem şi uite, el străluceşte iar deodată.
Şi peştişorii din pîrîiaşul năvalnic depun milioane de icre
şi brazii se cunună domneşte în catedrale.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ecou

Cuvintele mele nu te dor,
Alunecă pe langa tine
Ca umbrele nopţii,
Ca valurile reci
Ale unui râu de munte.

Cuvintele mele
Sunt stele căzătoare
Pe cerul întunecat
Al sufletului tău
Care n-aude, nu vede.

Oare ce pot sa-ti scriu
Sa-ti apleci privirea
Asupra versului meu,
Care incearca
Cu gingasia unui arcus
De vioara
Sa-ti atinga inima?

Nu voi reusi niciodată.
Te vezi în oglinda doar pe tine
Semizeu......
Amăgit de o lume trecatoare
Unde nici macar iubirea
Nu e veşnica
Iar vorbele-s purtate
În ramuri de vant
Fără ecou.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea mea

Minunea mea cu ochii mari şi calzi, cu glasul blând
Şi trupul de mătase
E ziuă şi lumina inimii mele zboară către tine
Tu, cea mai frumoasă dintre poeme
Ochii tăi îmi cuprind nopţile şi visul creşte trandafiri
Gândul meu care bea apă din stele şi rouă
E cu tine ca o fereastră deschisă în zorii luminaţi.
Tu eşti cerul meu şi muzica inimii mele.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, domnule dulap

Era o vreme cînd aş fi vrut să întreb dacă roata morii
s-ar putea învîrti în ambele sensuri,
dar ştiam că nimeni nu mi-ar răspunde la întrebări fără sens.
De fapt nici nu am încercat, deci nu am vrut.
Eram un om frumos împreună cu ceilalţi oameni frumoşi,
care se temeau de gheaţa de pe stradă.
Puneam rar întrebări, ca o specie inteligentă.

Ştiam că dispar căruţa şi batista şi morile şi fierarii,
nările familiei flămînzind la mirosul pîinii.
Dedicam o lacrimă andante grazioso pentru fluturii albi
care zburau peste varza verde a bunicii.
Piviniţa era plină de mere.

Bună seara, domnule aragaz cu ochiuri. E noapte.
Bună seara, domnule scaun vechi, domnule pat cu arcuri.
Domnule dulap, bună seara.
Geamurile termopan clipesc nonşalant, fiindcă ele au
o aparenţă igienică şi placidă, ca a medicului în halat alb din plastic,
cu papuci spitaliceşti albi şi comozi, de gardă în noaptea Învierii.

Seara bună, amintiri! încîntată de cunoştinţă.
Atît de duios le acoperă lumina electrică pe toate cele,
e o cameră a mea în care sentimentele mele cresc frunze argintii,
cad din luna de pe cer şi se tîrăsc, parcă vii, pe tavanul aproape pătrat.
Niciodată nu am fost nefericită cînd am privit formele geometrice,
ele parcă ştiu să fie perfecte, din colţ în colţ.
Priviţi-le drept în faţă.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi sunt?

Lumina ochilor tăi
şi durerea din lacrimile tale,
parfumul cuvintelor
şi misterul din spatele tăcerii.
Frumuseţea inimii tale,
cunoscutul şi necunoscutul.
Vederea ochilor,
căldura îmbrătişării
şi talazul valurilor din zbuciumul tău.
Frumuseţea fiecărui gest,
amintirea cea mai frumoasă
cu care adormi seara,
treapta pe care pui piciorul

să urci spre curcubeu,
aşteptarea nesfârşită, chinuitoare,
dar atât de plăcută,
încât a ajuns să-ţi fie bucurie.
Fereastra la care te aşezi
pentru a privi oamenii din jur,
adevărul din toate închipuirile
şi tâmpla sprijinită în palmă
când crezi totul e pierdut.
Bucură-te că sunt pentru tine
ce nu mai sunt pentru nimeni
şi curăţă-ţi oglinda sufletului
pentru a vedea toate acestea!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Luna, soarele sau o floare...
Toate ţi le ofer, iubita mea
Permite-mi să te mângâi
Cu toată intensitatea inimii mele
Permite-mi mişcarea inimii în diferite lumi
Permite-mi creaţia şi lumina.
Cred că muzica sufletului tău m-a stimulat
Într-atât încât voi crea doar lumina dragostei dintre noi.
Arată-mi inima ta în albe trăiri.
Continuă să mă săruţi, din priviri!
Am nevoie de tine, în această noapte
Sau poate mâine,
Cuprinde-mi mintea cu liniştea ta, monumentală!

În noaptea asta, m-am dăruit ţie
Cu toate trăirile mele, cu toate emoţiile şi trecutul meu.
Permite-mi să fiu un om de încredere,
Confesează-mi-te pentru a găsi liniştea sufletelor pereche!
Timpul va fi prieten bun şi ne va permite lumina.
Acum te ating, ca pe un real partener...
Şi mă las purtată de valul iubirii pure.
Arată-mi dragostea ta!...
Descoperă-te tot, în faţa mea!
Dincolo de privirea ta... văd misticismul..,
Enigmatice momente... le opresc pentru a crea lumina iubirii
Şi va arde ca o făclie... ca o lumină vie!
Arată-mi iubirea ta!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea microbuzului - viitorului meu

Pe banca de lângă liceu aşteptam,
Cu ochii-n soare eu stăteam
Şi inimii îi mulţumeam pentru iubirea ce-o primeam.
Era aer curat şi-mi aminteam
De clipele frumoase ale adolescenţei mele.
Mi-aminteam de anii de liceu- frumoşi
În care lumea toată îmi zâmbea.

Un aer de lumină vie
Un zâmbet cald mă cuprindea
Şi inimii îi tot şoptea că dragostea mea
Se va transforma în sute de cărţi.

Ei îmi zâmbeau, profa la fel
Era un aer prietenesc
Faţa mi se lumina
Şi ochii lor parcă vorbeau
Ca un caiet deschis, ca o carte cunoscută.
Un alt vis împlinit şi o altă iubire
Pentru a preda, ce-o credeam doar o idee.

Era un aer cald şi boarea aceea-mi amintea
Despre lumina şi blândeţea zilelor de mai
Iar ochii parcă-mi rămăseseră prinşi de tabla din spatele clasei,
De mobilierul clasei şi mai ales de ochii lor,
Ochii copiilor ce inocent mă iscodeau să le vorbesc.

Cuvintele mele acum erau curate,
Luminate de dragostea maternă,
De amintirea şi fericirea reîntâlnirii adolescenţei
În care eram rebelă... curioasă şi plăcută.

Astăzi timpul a trecut... încet... încet îmbătrânim...
Dar ochii tineri ne rămân,
Suntem copii cu sufletul fin.
O romantică incurabilă,
Mereu activă şi iubită.

Un nou talent am descoperit
Băiatul din rândul doi de la geam
Scund, fin ascultător
Ce chiar mi-a mărturisit că are pasiunea
De-a cânta la trompetă, la chitară...
Şi ochii lui frumos mă iscodeau...
De mâine îmi propun să-i compun versuri
Pe care să le pună pe muzică el
Chiar el, băiatul cu trei ochi.

Acum vă mulţumesc, dragi cititori
Şi fini ascultători.
O revedere şi lumina
Nu va mai permite umbrei să se vadă.
P. S.: Dragostea de carte este şansa noastră la un trai mai bun.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taină de toamnă

Desculţ prin întîiele brume,
Bătrîn de atîta tristeţe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nveţe.

Cu ochii sticlind ca pisica
Să sar pe pierduta redută
Şi nici să nu ştiu de nimica
Din care şi viermii se mută.

Adio, prea buna mea doamnă,
Nimic despre noi nu se ştie,
Dar sînt proclamaţii de toamnă
Afişe de pneumonie.

Copii tuşesc măgăreşte,
Bătrînii tuşesc, dar tabagic,
La toţi tensiunea ne creşte
Finalul de veac este tragic.

La cîrmele lor iluzorii
Pun ţările oameni de paie,
Trăind sub regimul terorii
Pămîntul e plin de războaie.

La ce ţi-aş mai ţine iubire
Cînd totul în jur este moarte,
Cînd linia vieţii-i subţire
Şi nici nu conduce departe.

Mai bine desculţi peste brume
Purtînd terfeloage, nu haine,
Să plec pe vecie în lume
Robit pămînteştilor taine.

Adio, e toamnă în toate,
Simt sarea în lacrimi la mine,
Pe buzele mele crăpate
Mai arde-un sărut în ruine.

Dar ce-ţi mai spun amănunte,
Esenţa e dorul de fugă
Prin brumele marelui munte
Cu toţi filozofii în rugă.

Şi-apoi să se-nchidă de-a pururi
Pădure şi noapte şi brume,
Să-mi pierd orice fel de contururi
Să merg ca legenda prin lume.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri Comune" Editura Albatros -1987
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu scriu despre o inimă locuită

pentru că poezia mea
nu se îngrămădeşte
cu femeile ocazionale...
pe care le urmăreşti
nu scriu despre un suflet nehotărât
sau despre o carne străină
nici măcar despre ce te ţine
între prăpastia trecutului
şi prezentul pe care te încăpăţânezi să nu-l guşti
pentru că poezia mea nu e o păpuşă de cârpă
ce trebuie aruncată în cutia cu vechituri
poezia mea e vie
respiră aerul nefericirilor
de care nu vrei să scapi
nu scriu despre o inimă locuită
şi nici despre un suflet hoinar
eu scriu despre tine
că suntem legaţi
să trecem din război în război
până când
vom fi unul
deci
dragul meu
poezia te vrea aşa cum eşti
cuvânt al palmelor plânse

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă târzie

nu vreau să plâng când din greu sufăr
iubirea de viaţă e eternă dovadă
deseori mă simt stingheră ca un nufar
aşteptând fluturi să-mi cânte o lambadă.

nu ştiu să urăsc nu ştiu să rănesc
iubirea de oameni e dulce pasiune
am şi noroi în suflet dar nu mă căiesc
am învăţat din ploi ca dintr-o sesiune.

mă împrăştii ca vântul prin lume
cu versurile inspirate de stele
pe filon de aur sculptez al meu nume
să nu cunosc ruina emoţiilor mele.

am învăţat din drame am învăţat din dor
sunt prin întuneric luminat coridor.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!