Tablou hibernal

iarna stăpâneşte
prin toate cotloanele oraşului,
ale nervilor
şi ale oaselor

viforul mai smulge câte un geamăt
marilor singuratici

serbările iernii poartă anatema iluziilor,
un viscol mai spulberă zăpada unor vise
uitate pe ţiglele acoperişurilor,
ascult dorinţele unor plopi muribunzi
care se zvârcolesc pe marginea drumului,
o lună albă mă pândeşte sadic
când mă întorc să-mi văd urmele
jalnice lăsate prin viaţă

şi nu ştiu cine şuieră mai tare,
vântul, câinii,
oamenii

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare de aripi în frig

ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,

acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevăraţi,
acum,
oamenii îşi caută inimile îngheţate
prin cenuşa caselor,

în iarna inchiziţiei absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poţi plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poţi plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,

ne desparte doar
o salvă albă de tun,
o avalanşă,
un drum al săniilor
trase de cai,
o fluturare de aripi
în frig.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de rătăcire

nu ştiu,
nu am curajul să ies din monotonia iernii,
tâmplele îmi încărunţesc definitiv
de la filosofii absolutiste
despre lume şi soartă,
rutina mi se pare mai confortabilă
după atâta timp de nemişcare,
degeaba îmi spui despre dezgheţ
când păsări şi emigranţi
se întorc în derivă ca să ne tulbure
dansul sublim
şi destinul lupilor,

prefer dogoarea trupului tău
vibrând
într-o încleştare supremă,
într-o jerbă de flăcări,
de comori,
pe arcade,
pe buze,
pe coapse,
pe genunchi,
nu-mi pomeni despre
desprimăvărare,
nu-mi pasă,
când noi doi am reinventat iarna
şi statuile de gheaţă
şi animalele de pradă
şi moartea
şi iubirea
şi jertfa,

ochii mei ar sta aţintiţi mai degrabă
într-o vale albă
decât spre insulele sudului,
prin zăpadă ţi-aş zări cel puţin urmele
rătăcirii,
peste care aş putea să mor,
căutându-te.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburare a dimineţii

într-o zi mi s-a părut că erai tu,
aşteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată,
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
oraşului,
prin fiecare tulburare a dimineţii,

da, cred că erai tu,
nu pot să mă înşel,
chiar dacă nu mai ştiu cu siguranţă
când e postul Paştilor
sau când e sâmbăta morţilor,
aş putea să-ţi spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie,
aş putea să-ţi spun câte păduri mai au copacii
rupţi de singurătate,
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheaţă,
ţi-aş putea spune câte ţigle mi-au mai rămas
pe casă,
nu,
nu am înnebunit,
doar că uneori câmpiile devin albastre,
aşteptându-te.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendare irosite

nişte calendare prăfuite
mă fac să mă întreb,
anual,
dacă n-ar fi trebuit să rămânem împreună
în povestea aceea sofisticată
de dragoste,

acum mi se pare o prostie,
dar bocancii tăi preferaţi
cu care am intrat în viaţa ta
mă mai poartă involuntar
prin locurile pe unde ne agăţam
unul de altul
să nu ne-o ia destinul înainte.

nu ştiu cine a oprit neuitarea
unui orologiu
în care ne ascunsesem o vreme,
vântul, oamenii,
ploile cu piatră,

totuşi am să mai hălăduiesc
prin câteva calendare,
irosind ani de
neiubire,
apoi am să o iau spre casă,
să-mi număr cu aproximaţie
trosniturile încheieturilor
şi zilele păcătoase
care mi-au mai
rămas.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşi fără chei

Bezmetic umblu,
Încurc uşile prin viaţă,
Caut chei pe care le-am pierdut.
Grijile nu mai ştiu
Prin câte buzunare le-am pus.
Cheile,
Brelocul de la chei
De la uşi demult încuiate,
Numele iubirilor le uit,
Uşile trântite,
Chei ruginite, uitate
Prin sertarele scorojite...
Încurc cuvintele,
Caut sinonime
Le uit,
Vorbesc totuşi în parabole
Să nu-mi uit ideea pe care
O uit totuşi, inevitabil,
Mă aplec spre tine să te sărut,
Hei, e doar o altă uşă închisă?
Nu-i nici o uşă,
Nu e nimic!
E doar ziua de mâine,
Pustiul zilei de mâine,
Iluzia zilei de mâine,
E doar iluzia uitării,
Poemul necitit,
Scrisoarea neterminată,
Frunza de adio,
Iluzia unui sărut.
Iluzia unei insule,
Insula dintre mine şi tine
Cu uşi fără chei,
Iluzia unor uşi încuiate,
Cu cheile pierdute în mare,
Pe care le tot încurc...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă pe Pământ

Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Şi vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei

Văd frunzele cum cad din ram
Şi tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ

Şi florile s-au veştejit
Şi berzele s-au dus
Şi zilele s-au risipit
Şi crinii au apus

Şi nopţile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Şi plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfinţit...

Şi vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veşmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haosul, drept în ochi

nu te teme, nu te bucura
prea tare,
a mai trecut un an prin noi,
prin zâmbetele noastre,
prin duhurile noastre,

vom sfida în continuare haosul
ţinându-ne de mână,
vom privi împreună cum ne stinge vântul
lumina din sobă
şi focul din sânge,

te iubesc,
nu ştiu dacă mai ajută la ceva acum
când am ajuns în creierii munţilor
dar te rog din suflet,
stai lângă mine până se vor fi scorojit
pereţii şi oamenii şi copacii,

ajută-mă să mai străbat
cu demnitate câteva ierni
şi câteva pustietăţi până vine
potopul,

până atunci te rog
ţine-mă de trupul acesta
de cenuşă,
să pot privi haosul,
drept în ochi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţii pe păsări

să nu crezi că nebunul care visează
nu are şi el o noimă gesticulând
poate compune pe gablonţuri de fum
o simfonie adâncă, înourată
sau străpunge cu spada o zămislire
înceţoşată

să nu crezi că visurile desperecheate
nu au şi ele o noimă murmurând
poate ascund sub aripi gândul neînţeles
ca frumuseţea de a muri în zbor
sau poate un eres

să nu crezi că eu şi cu tine nu avem o noimă
rătăcind
prin crepusculii de jar ai unor tei
poate suntem nişte inscripţii pe somnul uşor
al păsărilor
sau o jertfă la capătul nedesluşit
al unor alei

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşii sălbatici

era o livadă sălbăticită de singurătate,
între un drum fără întoarcere
şi un început de pădure
fără sfârşit,
era o întretăiere a destinelor
în partea aceea a lumii,
numai vara te întâlneam sub
cireşele negre de pelin

tu te îndreptai spre o colină
purtând o rochie albă ca norii,
nici pământul nu-l mai vedeai din înălţimi,

eu gustam amarul cireşelor coapte
şi spinii unor măceşi
mă tot întârziau prin viaţă
când voiam să-ţi sărut călcătura

şi erau atât de amari cireşii
aceia sălbatici,
încât aproape că simţeam gustul
soartei
într-o încleştare
de dinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotaţie de pământ

drumul meu s-a cam rătăcit
undeva prin prejma nemărginirii
l-am văzut ieri descheindu-se la şireturi
pregătindu-se
să se odihnească la cea mai
apropiată intersecţie a gândurilor

drumul meu are haina prăfuită
pe umerii existenţei
s-a oprit o rotaţie de pământ
să vadă
dacă e destul loc de iluzii
la orizont
sau a venit timpul
să cadă în genunchi cu demnitate
printre alte drumuri abandonate
în jurul unor vise tot mai îndepărtate
şi mai obositoare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorii nu se mai întorc

rândunelele nu se vor mai întoarce.
se vor fi înfipt cu aripile lor
ascuţite într-o avalanşă de iubire,
undeva prin Sudul îndepărtat.

cocorii nu se mai întorc,
am auzit.
se vor fi pierdut printre dafini şi
alte mirodenii înmiresmate,
pe undeva,
pe unde destinele nu apun
niciodată.

nici oamenii nu se vor mai întoarce.
am auzit că vor mai pribegi mult timp
în căutarea unui cuib,
rătăcind
de la o depărtare
la alta.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oras in Vis

Alergând de zor, în zbor,
Călătorind pe calea norilor,
Visul ne poartă foarte departe
Pe cărări demult uitate...

Norii plumburii se-adună, fremătând,
Deasupra oraşului posomorât,
Ingreunat de lume şi de fum,
In aer se simte deja al iernii parfum...

Peste blocurile cărămizii, falnice ruine...
Zăpada cade cu fulgi mari-stele fugitive,
Mantaua albă acoperă-ntreg oraşul,
Impodobind copacii, şi la fiecare pragul...

Ce bine că a venit iarna deja,
Bradul l-am împodobit cu spor,
Schiez în vis pe nori uşor,
Urmărind cărarea stelelor.

poezie de Edmond Ioan Siladie (13 decembrie 2019)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele aiurea

abia mă recunosc în vremea precară
nu-ţi mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
ţărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citeşti de pe fruntea
arborilor desculţi

paşii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creştet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-aşteaptă în gară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzutul oftat

oftatul
mi-l apropii de buze,
între patru vânturi nu mai ştiu ce cale să aleg
pe pământ,

suspinul zilelor care s-au petrecut
îmi şuieră prin tâmple,
porţi întunecate
se deschid undeva spre o cetate de umbre,
tăceri ce nu le pot pătrunde
se ascund într-un clopot,
mereu se desprinde pe undeva o lespede de piatră
din cer,
căzând cu sunet de criptă
spre nevăzutul,
ultimul
oftat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus şi nisip

atunci când eu încercam să mă împart
în lumină şi apă
ca să pot atinge
evaporarea ta pe pământ
tu voiai să te desparţi
în apus şi nisip
pentru că
valurile încercau să meargă
ca oamenii
pe urmele paşilor tăi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne prin aer

încerc să te caut,
eşti undeva prin lume,
îmi trec multe gânduri prin minte,
mă întreb dacă am să găsesc semnele lăsate
de tine prin aer,
mai demult îţi desenam pe copaci
constelaţii
şi drumul pe care te voi pierde cândva
printre comete,

tu îmi citeai un descântec
pe o cărare străveche,

mai credeai în ursită,
pe atunci
creşteau încă leacuri neştiute
şi pietrele se lăsau rotunjite
de trecerea oamenilor prin vreme,

- uite o pasăre,
îmi arătai coapsele
alergând împrejurul cerului meu
de foc,
cât crezi că va mai zbura
cu braţele deschise spre tine,
dacă nu o cauţi
prin lume
să te cuprindă?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreaţi două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute şi incantaţii învăţate de la druizii străbuni.
cu ochii închişi de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
şi de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munţi.
ţi-am strigat numele în faţa altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ţinut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeţii,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinereţea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranţe
şi chiar dincolo de ea.

poezie de Eduard Dorneanu (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!