Tulburare a dimineții
într-o zi mi s-a părut că erai tu,
așteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată,
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
orașului,
prin fiecare tulburare a dimineții,
da, cred că erai tu,
nu pot să mă înșel,
chiar dacă nu mai știu cu siguranță
când e postul Paștilor
sau când e sâmbăta morților,
aș putea să-ți spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie,
aș putea să-ți spun câte păduri mai au copacii
rupți de singurătate,
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheață,
ți-aș putea spune câte țigle mi-au mai rămas
pe casă,
nu,
nu am înnebunit,
doar că uneori câmpiile devin albastre,
așteptându-te.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.