Frunzele aiurea

abia mă recunosc în vremea precară
nu-ţi mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
ţărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citeşti de pe fruntea
arborilor desculţi

paşii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creştet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-aşteaptă în gară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugându-te să exişti

nu mai găseam nisipul sub dezgheţuri,
sub atâtea corăbii fără cârmă
naufragiate în direcţii opuse,
nu-ţi mai găseam nici urmele între
scoicile mărunţite
şi nici vorbele aruncate aiurea într-o zi
sfâşiată de orgolii desprimăvărate,
nu mi le aminteam.

nu-ţi mai găseam nisipul de sub tălpi,
nici nu mai ţin minte
dacă ai trecut vreodată
pe acolo
într-adevăr,

doar urmele genunchilor mei
se mai vedeau
nehotărâţi
pe nişte pietre, de pe vremea când
încă te mai rugam
să exişti.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră întredeschisă

lasă-mi respirarea
unui zbor
la plecare
ia pelerina de adio
ploaia eşti chiar tu

lasă o umbră
întredeschisă spre
sfârşitul timpului

nu mai privi peste umăr
urmele tale sunt doar
nişte cicatrici acoperite
de nisip

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele aşteptând

toamna nu vine
dintr-odată
întâi se aştern apusurile
apoi gândurile

frunzele mai aşteaptă
puţin
să ne frământe

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rouă de iris

soarele bătea în verde
la umbră creştea un izvor
la stânga curgeau gândurile tale
limpezi
ca o ciocârlie
te împleteai lasciv în spirale
la orizont
palmele tale se făceau pâlnie
de dor
îmi strecurai dimineaţa
proaspătă
în rouă de iris

lumea încă nu îşi arăta faţa
prin desiş

trăiam în zodia copacilor

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertebrele existenţei

dă-mi ora fixă Doamne,
dă-mi o oră exactă să ştiu
cu precizie când plec să mă împerechez
în neant cu duhuri
şi foste destine,

mă împuţinează la trup şi la minte
paşii grăbiţi ai clipei,
apăsarea grea a incertitudinii
îmi tasează
vertebrele existenţei,

aud pulsând inima în tâmple
ca toaca în scoarţa unui copac,
sunt doar o piatră uitată
pe gardul bisericii
tremurând la fiecare bătaie de clopot,

când vreau să zâmbesc soartei
şi iminenţei,
mă sfidează gura ştirbă a lumii,

dă-mi Doamne o oră exactă,
sau aproximativă,
fă o profeţie calendaristică
sau tună şi fulgeră,
ca vântul să aibă timp a scrie un epitaf
în colbul drumului,
şi să-mi astup ochii şi urechile şi
gâtlejul
cu ţărâna străbunilor,
când ai să trăsneşti absolut,
ca la facerea
lumii.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi!

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe,
şi cum aleargă păsările ploii, pe acoperişuri negre şi se frâng.

E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche.
Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut,
şi, totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
şi pomii în despletiri, îşi spun mâhniri ştiute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
şi-mi simt gândurile, în pietrişul umed, căzute.

Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
şi să-mi citeşti durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâşâitul foilor pe care-s scrise atâtea poveşti dureroase.
...De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător,
şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase.

poezie de Ilarie Voronca
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre nicăieri

Circul prin mintea mea
ca un pieton desculţ
pe o stradă cu dus şi-ntors
şi nu ştiu niciodată
dacă e noapte
prea târziu
sau doar vreme bună
şi trec căutând din priviri
chipurile trecătorilor
încerc să le recunosc
le aud gândurile,
mai mult... le simt trăirile
şi mă umflu ca un burete
lăsat în ploaie...

alteori sunt singurul pieton
şi-i atât de linişte
că nu-mi aud nici paşii
nici gândurile
şi nu trece nimeni
să-mi arate încotro-ul...
înainte sau înapoi?

şi mă trezesc într-un tunel
unde întunericul
e frate cu moartea
şi frigul ţipă la oasele mele
că sunt prea obosite
iar carnea mea musteşte a renunţare

apoi vin uşile...
uşile acelea închise
în spatele cărora
simt că e ceva important...
poate cuvintele?
poate gândurile de altă dată?
poate... ceva ce va sparge
liniştea asta obositoare
ce mă face să ţip

alteori doar rătăcesc
cu visurile de mână
ca într-o poveste
căutând urmele anilor
în ridurile sufletului
până cad în vidul acela violet
ce absorbe în el orice simţământ
şi nu mă mai recunosc...

speriată încep să spun alfabetul
de teama tăcerilor
ce mă lovesc peste urechi
până ajung la numele tău
şi atunci îmi revin
şi încep să te caut
printre trecătorii grăbiţi...
ca un pieton desculţ
circulând pe o stradă imaginară

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi prin nisip

te-ai supăra oare
dacă mi-aş lăsa umbra
să-ţi atingă câteodată
paşii tăi
prin nisip?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăte adânci

genele tale calde, lungi chemări
sunt aripi ce aşteaptă depărtarea
o zare albastră văd ochii tăi
când păsările strigă-nsingurarea

coapsele tale, freamăte adânci
ascund tăcerea când pe ape treci
o şoaptă mai răzbate dintre stânci
când zorii ne destramă-n spade reci

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost om

am fost cer şi pădurile
împungeau veşnicia
cu coarnele
am fost pajişte şi gândurile
tropoteau de mătase
am fost apă şi sufletele copacilor
veneau să se-adape
am fost om şi iubeam pământul
cu mâinile

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrosanct

dumnezeu tace din pământ
doar priveşte printr-o fantă
sacrosanctă
când mirat, când absent
studiind cu acurateţe
mişcările păcatelor prin atmosferă
şi carenţele spirituale

dumnezeu tace din ape
glisând spre nori uşor
iertându-ne pe rând cu vorbe mute
de bun rămas
în zori

dumnezeu tace din vremuri dispărute
minţind frumos apusul oamenilor
semnând câte o indulgenţă
pe fumul înserării
pe frunzele din noi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig
şi coapsele-nflorite în primăveri
şi odiseea sânilor-un film vualat mut-
şi părul ca o metaforă vie crescând
doar trupul cu toate-armele în pârg
îţi colora privirea flămândă şi viaţa de cuc
copila timidă se tot privea femeie
în faţa oglinzii-dumnezee
îşi despletea în valuri părul, cădea rochia-şuie
se tot gândea la tine în nopţi cu lună mlădioasă
când dorul îi tot zidea câte o coastă
şi nopţile foşneau ca o mireasmă
prin sânii ei pulsa şi primăvara-n muguri
la tine valsa doar vara, incandescente ţeste
povestea noastră azi n- o mai poţi scrie
loveşte ploaia rece prin ferestre.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohote de tăcere

simt nevoia atroce să mă ascunzi
în palmele tale
cu dinţii strânşi
iar când îţi suflu de frig
tu să-ţi ridici genunchii la buze
să nu-mi pierzi toată răsuflarea
într-un sărut
şi să nu-mi mai dai niciodată drumul
la gânduri
printre degete

simt nevoia acerbă
să mă sufoci strigându-mă
cu pumnii la gură
şi eu să tac
în hohote

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deget cu inel

femeia învârte lumea
pe degetul
cu inel

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, un hoinar

Aştept ziua care vine,
mă aşez în genunchi
îmi plec fruntea, umezind ţărâna,
strâng în braţe raza de lumină,
simt o mângâiere pe creştet,
e mâna caldă a mamei.
E atâta linişte în jur,
doar vântul se aude,
bătând în zăvadă,
iar din când în când,
un bocănit de încălţări
neajustate pe piciorul timpului
care rămâne un hoinar.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!