Ca un cuib de rândunică

erau braţele lui. şi eu mă simţeam în siguranţă. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
şi împreună descopeream lumea miraculoasă a poveştilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el ştia unde este palatul Zânei Zorilor şi pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenuşăreasa să scuture cenuşiul zilelor morocănoase
şi tot el mi-l arăta pe prinţul cel bubos ce-şi orăcăia nedreptatea
florile creşteau din poveştile lui mai curate şi mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului şi locul fiecarui lucru
buzele lui nu ştiau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
şi căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
şi împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
şi întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristeţea uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valerie: Pare ciudat că viaţa mea se va sfârşi într-un loc aşa de groaznic, dar timp de trei ani am primit trandafiri şi nu am cerut scuze nimănui. Trebuie să mor aici. Fiecare bucăţică din mine trebuie să piară. Fiecare bucăţică, cu excepţia uneia. O bucăţică. Este mică şi fragilă şi este singurul lucru din lume pe care merită să îl ai. Nu trebuie să îl uităm sau sa îl dăm niciodată. Nu trebuie să îi lăsăm niciodată să ni-l ia. Sper că orice ar fi tu să reuşeşti să scapi de aici. Sper ca lumea să se schimbe şi ca lucrurile să se îmbunătăţească. Dar ce sper cel mai mult este ca să înţelegi ce am vrut să îţi spun prin acele cuvinte, chiar dacă nu te cunosc, şi chiar dacă se poate să nu ne întâlnim niciodată, să râdem împreună, să plângem împreună, să te sărut, te iubesc. Te iubesc din toată inima, Valerie.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalţi
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpâneşti
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aştepţi în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt pescarul

Eu sunt pescarul.
Nu este vorba de ceea ce fac,
Ci de ceea ce sunt.
Pescuitul nu este o evadare,
Este ceva căruia îi aparţin,
Ceva unde trebuie să fiu.
Nu este locul unde mă duc,
Ci o călătorie pe viaţă.
Este trecătoarea pe care mi-a arătat-o tatăl meu.
Trecătoarea pe care şi eu o voi arăta altora.
Odată ce înţelegi asta
Vei şti cine sunt,
Iar noi vom pescui împreună
Chiar şi atunci când suntem departe unul de altul.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Over the rainbow

nu întotdeauna găseşti ce te aştepţi. surpriză!
urci muntele gândindu-te la priveliştea care îţi tăie respiraţia
dar înţelegi că şi ceaţa face parte din viaţă
e doar o altă formă de confuzie
şi de imaginaţie
mai scandalos e că nu ştii unde pui piciorul
rostul poveştilor este să te ajute să îţi dezvolţi imaginaţia
şi să înţelegi cutumele şi legile nescrise
de aceea multora nu le plac poveştile
se consideră pregătiţi pentru suferinţă dar nu e aşa
şi atunci lumea urăşte poveştile
noapte bună copii
indiferent la cât aţi pus ceasul să sune

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte, cuvinte

uite!

poveştile n-ar trebui să fie adevărate
nu poţi lăsa tristeţea să inunde lumea
şi să condamni omul la nefericire

să ai grijă de tine!

dar nici o poveste nu e pregătită să te avertizeze
cine ar mai pleca la drum dacă ar ştii
şi atunci poveştile nu ar mai fi poveşti ci doar răsuflări de taină

în jur sunt lucruri pe care nu le vezi

şi ce nu poţi vedea nu există. dar totuşi poveştile există
şi cu toate că nu le poţi vedea le poţi asculta
şi pleoapele se prefac de sticlă

hei aşteaptă!

dar povestea nu are timp. după ce-şi trage sufletul
pleacă mai departe ca o ispită
şi te lasă aşa... fără suflare

sfârşit

poveştile nu se-învelesc în moarte
cuvintele le poartă-n zbor uşor printre uitări
şi doar o răsuflare susurată deschide cerurile către alte zări

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu unde eşti?

Tu unde eşti în nopţile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învăţat să simt emoţiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.

Tu unde eşti în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimaţi?
Eu nu mai ştiu dacă sunt aştrii vinovaţi
Sau genele udate-s o povară.

Tu unde eşti când zorii se revarsă?
Pe unde paşii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ţi spun că încă te iubesc,
Şi am pe-obraz o lacrimă neştearsă.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

între noi curbura zilelor

îmbrac dorinţele în haine de sărbătoare
nu imită nimic
totul se metamorfozează în dragoste

între noi curbura zilelor
aşteptăm cu încordare
eu ştiu că eşti pregătită demult
pentru contopirea cu visul

n-am crezut că porţile se deschid
când au fost puse zăvoare pe ascuns
şi nimeni nu ştia de ele
dar lumea are halucinante desprinderi
spre mersul ei înălţător

privesc în depărtare orizontul
şi nu pot să-i desenez un contur
îmi torn în cuvinte toate aşteptările
tu să le înţelegi la timp

nu ne împăcăm cu gândul altor posibilităţi
şi frăgezim împreună cărarea
convinşi
tu vinovată de îndoieli
eu împins de insistenţe
cu certurile schimbate între noi
obosite de orgolii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între buzele tale se ascunde viaţa mea

porţile Paradisului s-au surpat odată cu naşterea ta
şi tăcerile tale erau ofranda oferită cuvântului

asemeni dervisului rătăcitor, pornisem în căutarea adevărului
fără să ştiu că adevărul mă aştepta într-un sărut

dar nimeni nu înţelege când ajunge în viaţă dacă nu este pălmuit
şi dacă nu-şi urlă durerea. să se ştie, să se audă

trăiam fără să ştiu, muream fără să vreau, Sisif rostogolindu-şi viaţa
şi viaţa te căuta, aşa cum curbele de nivel dau ocolind muntele fără să se cunoască

şi a fost vremea poveştilor, momente de vrajă întretăiată, sacadată
şi buzele tale se umpleau de Duhul Sfânt, cuvântul le despărţea aşa cum despărţea ziua de noapte
şi lucrarea se-împlinea, zidită din lumină, lacrimi şi sudoare.
şi era noapte sau poate zi, dar timpul se purta ciudat
încercând să treacă de Poarta Sărutului

copilul se vrea legănat iar şi iar, susurul poveştilor îşi jeleşte sleirea
unda lacului se tulbură privind asfinţitul
şi noapte aşteaptă doar un suspin
ca să se prăvale, avalanşă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O filă

Am din nou inima goală
Doar pereţii simt în ea
Dulce-i locul plin de tine
Oare când te-oi mai vedea?

Am scris pân-acum o carte
Cu coperte aurii
Îmi spuneai că vine-o toamnă
Să o prinzi în file, mii.

Dar deschid la întâmplare
Foaia cu semnul din carte
Unde îţi citesc povestea
Dintr-alt timp şi-n altă parte.

Inima de a-ţi cuprinde
Până-n toamnele din noi
Aş mai domoli din pasul
Zilelor pline de ploi.

Şi-aş aduce mai aproape
Drumul lung si sec prin ape.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o închisoare

când am fost aruncat în viaţă nimeni nu mi-a spus ce mă aşteaptă
aşa că mi-am luat porţia zilnică de plimbare
şi noaptea raţia de libertate

când am simţit pubertatea împungându-mă
i-am întors spatele, mi-am şters lacrimile şi am mers mai departe
chiar dacă mersul era doar o învârtire în cerc

mi-am ridicat braţele, simţeam că pot să zbor, infinitul mă chema
dar umbra, ancora împământenirii, îmi atârna prea greu în suflet
şi am lăsat orizontul să se ducă la culcare... şi tu?

o singură dată am visat că zbor şi iubirea plutea alături
dar mi-am luat raniţa responsabilităţilor în spate
şi am continuat să mă învârt în cerc dându-i formă vieţii

cândva, oricând, moartea va veni cu toate protestele
şi voi privi cu teamă şi cu groază pasul ce mă scoate din rând
dar poate că atunci voi realiza că viaţa e doar un alt fel de-închisoare

indiferent de ce va spune lumea, ştiu că pot să aleg

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos: Tu! Tu nu poţi să minţi! Aşa că spune-mi, marionetă... unde... este... Shrek?
Pinocchio: Păi, ăăă, nu ştiu unde nu este.
Făt-Frumos: Vrei să-mi spui că nu ştii unde este Shrek?
Pinocchio: Nu ar fi atât de inexact să presupui că eu nu aş putea să nu-ţi spun că este sau nu aproape parţial corect.
Făt-Frumos: Aşadar nu ştii unde e!
Pinocchio: Dimpotrivă. Este mai mult sau mai puţin posibil ca eu să nu neg în totalitate ideea că în niciun caz şi cu toată incertitudinea...
Făt-Frumos: Încetează!
Pinocchio:... eu ştiu sau nu unde s-ar putea ca el să nu fie, dacă acela este într-adevăr locul în care nu este. Chiar dacă el nu se află acolo unde eu ştiam că este.
(Porcuşorii împreună cu Omuleţul de turtă dulce încep să cânte)
Pinocchio: Asta ar însemna că eu chiar ar trebui să ştiu unde nu se află.

replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zânele poveştilor clasice erau întâlnite în păduri, în lanurile cu lavandă, printre tufele de trandafir şi liliac; cele din tehnologizata realitate a zilelor noastre petrec ore-n şir printre cărţi şi sticluţe multicolore de parfum sfătuindu-se cu negustorii de arome. Chiar dacă îşi ascund bagheta magică, le recunoşti în mod facil după vocea dulce şi după florile din păr, de pe rochii sau... din suflet pentru că virtuţile sunt mereu înfloritoare.

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ally McBeal: Atunci când oamenii sunt împreună, rămân împreună. Trebuie să am această idee în minte când mă duc la culcare în fiecare seară, chiar dacă dorm singură.

replică din filmul serial Ally McBeal
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă căţărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarţa acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

şi poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
căţăra, oricât de departe-ar alerga
când versul îşi întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde eşti tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îţi acopeream ochii cu linişte
Caută-mi un puzzle!
Aşterne-mi în inima foc,
Desfă-ţi mijlocul sânilor!
Şi te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îţi deschid ochii cu dimineaţa ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşterea

Ce frumos ar fi renăscut din cenuşă!
Şi ce câmpuri ar fi fost înverzite!
Acum vine toamna să ne salvam dragostea
O sticlă de argint îşi ţine curcubeul în apa sfinţită
Eu am ales pădurea, locul soarelui aprins
şi mângăierea murelor din palma ta
Fulgul de zăpadă abia nins
Ce frumos ar fi fost dacă roşul aprins s-ar scrie în inima ta
Când dintr-o şoaptă marea îţi va şopti că eu te iubesc
Ce frumos ar fi fost să creştem împreună!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!