Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mars rise

nimic nu ne distrage din haosul care se creează cu
fiecare lovitură de ciocan care mai îngroapă un stâlp în pământ
ca pe niște statui de beton / torni apă pură să se curețe singurătatea

ești într-un film de capă și spadă - un receptor cuplat la rețeaua neliniștilor tale

dă-mi jos praful ca de pe un telefon cu disc / ce învârte mai mult
tristețea profundă a marțienilor în scurtele lor perioade de liniște

umbli goală prin univers acolo unde nu exista praf și privești
siluetele lor lucide în orașul înghițind absintul din aer ca pe propriul sânge

nu mai am de dat dragoste / doar cruzime și milă / o formă de eliberare
în spațiul subțire dar dens care mă ajunge din spate / o formă de cuplare
al lucrurilor mecanice/ rotative care îmi învârt inima.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Atâția ani

atâția ani făcuți din dorințe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ți fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poți respira

liniștea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghițind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu și sângele și respirația ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o țigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eșarfă te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâția ani în care roboții au biruit și ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Frigul dens

frigul dens atacă real
norii din inimă îngheață respirația
apatia alunecă pe-o pantă făcându-și cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer

fixez în vid niște repere de care mă agăț
îmi uit brațele și plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeași formă
într-un timp încercuit doar în gând

o liniște albastră îmi poartă mișcările
și toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spațiul
ca eu aud.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peroane

gara se făcea din ce în ce mai mică
un obiect pus în fața camerei de filmat depărtându-se

oamenii se mișcau mai încet / acele ceasului se mișcau mai încet

în spate orașul se transforma într-o iluzie

de acolo de unde veneam eu / de sub cerul ca un arc electric

desprinderile păreau ușoare / dar nu era așa

știam că trebuie plec undeva

să-mi ascut durerea ca pe o bucată de creion

cu care am scris pe pereții gării // limpezimea se pierde încetul cu încetul//


pașii pe asfaltul gros

până la eliminare doar câteva secunde / în timp ce trenul se apropie

atunci am simțit nebunia

calvarul


inima îmi devenea din ce în ce mai mică

odată cu trecerea în slow motion a timpului / camera de filmat care mă privea


le întorceam zâmbete false oamneilor care și ei priveau

le cunoșteam bine soarta deși ei nu știau

aveau să se întoarcă și ei în orașele lor pline de fabrici dezafectate

cu amintirea drumurilor care te leagă cu picioarele de pământ


ca un paratrăsnet prin care se scurge fluidul electric al zilei

//

apoi a venit noaptea și dintr-odată nu am mai rămas decât eu și trenul

în căldura sufocantă am întins brațele și camera s-a oprit din filmat


m-am desprins/ am zâmbit morții senin și am plecat mai departe /
în visul meu în care orașul era din ce în ce mai frumos și strălucitor
în visul meu în care te sărutam pe gură și eram vie / gândeam la o pasăre scăpată din cușcă

o pasăre pe care o găsești zbătându-se pe trotuar / te uiți la ea și inima ți se strânge

simți bătăile aripile ei pe șira spinării / același arc electric care se descarcă în tine /

și din tine pleacă mai departe / nimeni nu știe unde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de dragoste

e ca și cum aș fi singură/ fluturii din stomac s-au înecat în propriul lor sânge
aceasta e distanța dintre mine și mine

am fața acoperită cu o burka
am ochii care văd limpede dezastrele

tocmai acum când trebuie urc un munte

e liniște dar tot aud muzica unei viori stradivarius

sunetele de joasă frecvență
uitarea
mersul contorsionat până la magazin și înapoi

am nevoi controlate teleghidat de catre un dispozitiv
controlat de alt dispozitiv

și tot așa / îmi numesc fluturii cap de mort ceva straniu care să doară / care să miște
în interior ca și cum ai învârti un cuțit într-o rană

ceva crește riscul de apariție al nevrozelor
în camera goală înca aștept pe mine / distilând la maxim gândurile

fluturii mei zboară liber acum / am un stomac gol

prin care sângele curge liber

îmi dau jos burka și fac haine mici la păpuși care vor crește odată cu mine / niciodată nu te-am uitat

copilărie

acum trebuie urci muntele și să plonjezi în gol / acolo sus pe platou e pustiu
și din nou tebuie te întorci în camera ta / aici unde e adevărata supraviețuire/
cu gleznele legate cu lanțuri cu mâinile libere cu care să te mângâi pe tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

#

ai scris o mulțime de poeme pentru sacha
și niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghițirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca și
mâine fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele orașului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

și sângele tău,
și sângele lui sacha.

dar orașul nu știe nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, așteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
știe de la început că nimic
nu va mai ieși viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanță care-și deschide brusc ușile.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conștiința Naturii palpită în inima arborelui, în inima tandrului viermișor care se târăște pe pământ, în inima acvilei care semeață bate din aripile sale îndrăznețe peste masivele muntoase gigantești de granit, care străpung cu turnurile lor crenelate albastrul cerului. Conștiința Naturii dă formă tuturor lucrurilor, organizează petalele florilor care înmiresmează cerul cu aromele lor și ordonează mișcarea aștrilor în magnifica orchestrație a infinitului.

în Cartea Fecioarei din Carmel
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Yellow Book: The Divine Mother Kundalini and Spiritual Powers Paperback" de Samael Aun Weor este disponibilă pentru comandă online la 36.99 lei.

Eu nu sunt nimic, lume...

Dumnezeu își încordează arcul
Mă lovește cu săgeata lui în imaginație
Plimbăndu-mă în carete prin vămile cerului.
Sub mine îngerii ridică acoperișuri clădirilor zgârie-
nori
Zăresc vămile în care am mințit și am fost mințită
Coridoarele pe care mi-am ucis sinele,
Biserica în care Dumnezeu mi-a îmblânzit inima
Dracii legănați sub aripa mea de leoaică
Izgoniți de îngerul meu grijuliu care-i scoate
Așa cum scoți ghimpii din labele sălbăticiunii.
Plutesc pe deasupra faptelor mele
Pe deasupra gândurilor, ideilor și fărădelegilor mele,
Pe deasupra cuvintelor mele în spirală
Care alunecă printre boturile fiarelor
Și sunt alungate de la inima lor.
Vine trupul lor și le paște,
Vine inima lor și le uită
Și cuvintele Tale, Doamne,
Ajung numai foarte rar la inima lor.
Eu nu am nimic, lume,
Eu nu sunt nimic,
Nici măcar praful în care am început iau formă,
Nimic nu-mi aparține,
Când și când călăresc câte un cal de praf,
Strângând în brațe un iubit de praf,
Sunt prințesa regatului de praf
Cu mintea clădită ca un tron pentru Dumnezeu
La care să se-nchine toate mumiile de nisip
Cărora Dumnezeu le aprinde unima
Să lumineze veacurile ce va vină.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reverie

Zbor... zbor și dau de univers,
Acolo întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot și nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că și-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Și spune că are de gând facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Și dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează și se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulțesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu uit pe unde merg și cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă și-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau plec de aici...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carte

Tainele Celui Fără De Formă îi sunt relevate celui care privește dincolo de formă, căci locul din care privești îți creează experiența cu ceea ce privești. Dacă privirea ta transcende forma, vei zări Nevăzutul, iar dacă poți vedea Nevăzutul, înseamnă că privești prin ochii Nevăzutului. Nevăzutul nu este văzut de cei care privesc, ci doar de cei ce văd ceea ce privesc, pentru că niciodată nu o să vezi Liniștea, dacă privești de la nivelul sunetului. Ochii prin care privești, determină ceea ce vezi.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Întoarcerea la Liniște" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.
detalii despre carte

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creație este un avatar pentru Oceanul Esenței, prin care Viața se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ține forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniștea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcția Liniștii joacă rolul unui ghid către Liniște, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniștea, pentru că Liniștea nu este gând, o idee, un concept. Liniștea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Liniște. Nimic nu desparte sunetul de Liniște, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, așa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conștientizarea Liniștii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferința nu își poate susține existența, pentru că suferința însăși este o reflexie a iluziei.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Praf interstelar

Din praf de supernove plutind prin univers,
coagulat în forme, ne-ai dat demult un sens,
al vieții ce vibrează, pulsînd ca un pulsar
de atracții și respingeri de praf interstelar.

Umblăm prin univers chiar mii de ani lumină,
prin goluri și fisuri de timp, către o mină,
din care să extragem ce nu ne mai ajunge,
fără luăm în seamă pământul care plânge
secătuit de foamea și lăcomia crasă
că Terra nu ne-ajunge, că vrem o altă casă.

Să avem mai bine grijă și să gândim mai clar
să nu ajungă Terra, un praf interstelar.

poezie de
Adăugat de Ioan ForgaciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Potîrniche

* * *

orașul greu îmbrăcat
într-o mantie de scârna
sub care unii își mai caută
ce și-au dat ce le-a fost luat
ce nu a fost niciodată a lor
dar din care au făcut danii
postamente de statui într-un picior
furat de la eroul nepomenit
orașul greu îmbrăcat
în goliciunile noastre
rușinea e un sentiment istovit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aripi

împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peșteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă crească până ajunge sus la tavan

privesc de sus / totul e nemișcare / totul e ură & dependență

ne retragem în paturile noastre albe și moi ca în niște vise lucide

pentru că nu mai avem aer & substanțele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi

apoi ne trezim întinși pe asfatul fierbinte / avem brațele care se ating cu degetele

avem sufletele ca două dungi care taie strada

oricât am încerca nu putem depăși bariera

batem din aripi & în sfârșit liniștea coboară înspre noi
doi plămâni uscați împachetați în folii/ urcați în containere / duși pe un vapor
și lăsați navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonați în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde

batem din aripi batem din aripi batem din aripi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timp

ne-am făcut din trupuri case în care să ne ascundem
ne-am făcut din suflete izvoare de smoală

ne-am încheiat cămășile cu flori în dreptul inimilor
am respirat
am respirat
am respirat

în timpul acesta alți oameni mor

ne-am făcut din ciment casele
și acum stăm în ele ca în niște corturi de gheață

respirăm frica precum un aer murdar

când vom fi arși și împrăștiați în ocean
acolo nimeni nu ne va mai cauta
timpul va dispărea
dar vom continua
sa respirăm
sa respirăm

fluturi albi vor zbura deasupra apei cu aripile lor transparente
prin ele o să ne mai atingem degetele
prin ele ca prin niște geamuri de sticlă o să știm că mai suntem aproape.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteOctavian Paler

Și știu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; șiîn această formă de dragoste se deșteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obține totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Și poate că Infernul nu e decât cealaltă față a Paradisului. Expulzați din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, așa cum aruncați de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălțimi. Numai o prejudecată îi socotește pe toți sinucigașii niște oameni care și-au încheiat socotelile cu viața și nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulți dintre ei, probabil, nu sunt decât niște oameni care au eșuat în încercarea de a găsi o soluție.

în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Scrisori imaginare" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.95- 17.99 lei.
detalii despre carte

Cu adevărat (în mod absolut), Tu nu ești forma, ci Esența manifestată sub respectivă formă; tu nu ești forma, ci Viața din respectiva formă; tu nu ești forma, ci Liniștea exprimată sub respectiva formă. Esti o formă doar din punct de vedere relativ, adică incomplet. Dacă este incomplet, este temporar. Dacă este temporar, în plan absolut nu există. Așadar, cu adevărat (complet, absolut), ești Factorul Fără Formă, fără de care forma nu ar putea exista. De îndată ce te identifici cu forma, dai naștere unor întregi scenarii, construite prin raportarea la celelalte forme ale realității, formate chiar în jurul formei care crezi că ești. Privind realitatea prin ochii formei, încerci interpretezi ceea ce privești, tocmai pentru a-i da sens realității și pentru a construi ierarhii de valoare.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui
delimiteze forța mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă cadă peste orașul muribund

// îmi aud de fiecare dată pașii uscați pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai țipe ca și cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respirații dor ca și cum ai fi vinovat de ceva

dar nu știi de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei și acum apasă fiecare mișcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
te îngrop așa de vie cu tot cu păpușile tale și rochițele cu volănașe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
și controlez mai bine durerile / ca și cum aș avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
și frica de ace dispare

dar nu dispare tristețea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieții mele
fără ea numai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat și ea să se uite la culoarea semaforului
și nu a văzut că este roșu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund pașii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
și acum nu mai aud țipetele/ respirațiile/ mișcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul țigărilor de contrabandă/ și nimeni nu-mi spune hai ieși de acolo / nu e vară / e primăvară și

toți ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carte

Orice creație, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibrație. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creație. E foarte important de înțeles acest aspect, deoarece sunetul joacă un rol fundamental într-o relație conștientă cu Liniștea. Din Oceanul Esenței, răsar aceste unde, care, în călătoria lor, intră în rezonanță cu alte unde, care călătoresc în aceeași direcție, în aceeași mod și pe aceeași frecvență. Cu alte cuvinte, două unde asemănătoare se unesc, într-un proces de rezonanță. Această unire a undelor asemănătoare creează o nouă formă, care conține acele unde care au intrat în rezonanță de frecvență. Această nouă formă se unește cu formele asemănătoare care călătoresc în aceeași direcție, în aceeași mod și pe aceeași frecvență. După care, această nouă formă urmează același proces, până când se ajunge la forma finală a unei creații.

în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Everest

mișc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva forțează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu

// mii de cartoane lipite de pereți ca benzile desenate îți arată sensul//

mereu ocolești străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric

dar nu astăzi

când direcțiile se schimbă/ decupezi din cartoane
orașul și străzile lui

mergi încet și cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta

// ce să faci cu toate aceste cioburi //

ai o gură pe care vrei s-o lipești de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coși
ai un piept ca de păpușă rusească
ai o inimă plină de nicotină și apă

nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aș lupta

când picioarele sângerează simt ca pe everest / privind cadavrele înghețate ale celor
care nu au reușit supraviețuiască

și eu trec printre ei / am o boală

nu te întoarce înapoi să privești / nu vei vedea piscul

la ce bun îl cucerești

două trei secunde de respirație profundă și puterea de a te întoarce
scade

așa că rămâi aici / în liniștea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea crezi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carte

Totul este foarte simplu și deosebit de practic: fiecare formă de existență, la nivelul său de bază, e un sunet. Omul este un buchet de unde (vibrații), așezate într-o ordine specifică. Spre exemplu, gândul este un buchet de unde, așezate sub forma unui gând. Așadar, orice formă este o comunitate de unde (sunete), care călătoresc în aceeași direcție. Sunetul provine din Liniște. Când o formă de sunet își amintește de Liniștea din care provine, acel sunet transcende forma și se conectează conștient la Esența sa, trăind în continuare în lumea formelor, dar prin intermediul Esenței, - trăind în lumea sunetului, prin intermediul Liniștii. Aceasta este eliberarea de suferință și iluzie. O conectare conștientă, constată, la Oceanul de Liniște din care răsare orice formă de sunet, elimină urmele de confuzie formate în urma identificării totale cu agitația lumii create.

în Întoarcerea la Liniște
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook