Blestemul nostru

Când se găseşte un pom mai roditor
Ridicat semeţ peste marea anonimă de frunziş
Când scoate capul un pionier răzvrătit
Se găsesc repede câţiva şerpi fraţi să-l sugrume
Bâte prieteneşti şi târnăcoape viclene
Care îl trag din zborul lui obraznic cutezător
Pe fundul sacului golit de vise şi dorinţe
Avem tatuate pe circumvoluţiunile sufletului
Blestemele triste ale Mioriţei
Se urcă veninul colcăind în cazanul spurcăciunii
Vorbe fără rost, păreri fără întrebări, micime
Până când iarăşi suntem nişte râme oarbe
Scormonind acelaşi rahat fără gust din seva naţională

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am intrat, cele două domnişoare s-au ridicat să mă salute, amândouă adresându-mi-se cu "Domnişoară Eyre". Salutul Elizei fu rostit cu glas repezit şi aspru, fără urmă de zâmbet. Imediat s-a aşezat şi aţintindu-şi ochii în foc, păru că m-a şi uitat. Georgiana, după ce mi-a dat bună ziua, mi-a mai pus câteva întrebări banale asupra călătoriei mele, asupra timpului şi a altor fleacuri de acelaşi fel. Vorbea cu glas tărăgănat. Îmi arunca din când în când priviri piezişe, cercetându-mă din creştet până în tălpi, de la cutele paltonului de merinos până la pălăria cât se poate de simplă. Tinerele au un deosebit talent să-ţi arate că le pari "un nimic", fără să spună asta cu vorbe. Un anumit fel de a privi de sus, purtarea rece, glasul nepăsător le exprimă îndeajuns sentimentele în asemenea ocazii, fără a fi nevoie să se compromită printr-o neobrăzare făţişă în fapte sau în vorbe.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dileme

Capul meu tentacular e ca o tablă de şah
În care vâjâie uragane şi tropot de sturioni
Un procuror obraznic împunge acuzator
Ăla sunt eu când joc în deschidere cu albele
Apoi vine unu, dracu ştie de unde
Tot eu, avocatul apărării, cu negrele
Care întoarce picioarele mesei de joc pe dos
Vreau să o iau în dreapta că acolo e izbăvirea
Dar stânga nu mă lasă, plânge şi cere de mâncare
Când sunt convins că susul e sus indubitabil
Se răsteşte josul la mine să întoarcem foaia
Vin răspunsurile vesele pe cărări neurologice
Dar în spate se înghesuie automat suratele
Întrebările mirate ca nişte oi pe câmpurile creţe
Cred şi nu cred, văd şi sunt orb, aud dar sunt surd
Mă prăbuşesc pe spirală liftului interior
Şi mă ridic pe balustradă optimismului infantil
Când venim ar trebui să ne numim muribunzi
Iar bebeluşii să fie morţi vii
Căci totul este şi nu este în acelaşi timp
Nebuni de legat vise în hambare cu ciulini

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

Marea de ape
Să mă îngroape
În palma ta

O lună pe cer,
Un gând efemer,
Încă o stea.

Doar două miimi
Sau două treimi
De întrebări...

Noi suntem mai vii,
Noapte şi zi,
Fără urmări.

Cu zorii mă nasc,
Când zorii mă pasc
De pe nisip,

Mai şterge-mi din nopţi,
Doar dacă mai poţi,
Luna din chip.

Când trece în zbor
Cocor sub cocor,
Am amuţit.

Azi toate au fost
Cumva fără rost.
Poate-am murit...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbră...

În umbră nu stau vorbele ascunse,
Ele se înalţă pe-aripi de buburuze
Şi-n zborul fără spaima despărţirii
Încropesc în inimi scânteile iubirii.

Mereu aş vrea s-avem acelaşi rost,
Să ne iubim fără să ţinem post,
Raiul să-l avem înfloritor în veci
Cu buburuze-n tanice poteci.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tot ce scrisesem de-a lungul iernii, găsisem frazele fără vigoare, mălăieţe, betege. Sărmanele! Se târau pe pogoanele mele de hârtie ca nişte râme slinoase, mute şi oarbe, ori ca nişte melci cenuşii şi băloşi. Îmi lipsea ceva. Fără îndoială că-mi lipsea ceva.

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte întrebări de copil

Când Unde Cum De ce nişte întrebări nişte destine
Dragă Kitty mai multe nu ştiu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face linişte O linişte care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torenţial
urmărit(ă) parcă de nişte ochi SS Indiscreţia urcă şi
coboară Un du-te-vino de neplăceri şi tristeţi Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ţi mai
fie milă

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei trag în mine din toate părţile, aproape fără încetare. Trag în mine, fără să ţintească, ştiind că exist şi că prin urmare trebuie să fiu omorât. M-am ghemuit pe fundul gropii cu genunchii la gură, cu mâinile peste cap. Camarazii mei sunt morţi, iar eu mi-am terminat muniţia... Nu îmi este frică. Simt doar o tristeţe imensă, ca atunci, în copilărie, când i-am zis mamă unei femei care punandu-mi un covrig în mână m-a mângâiat uşor pe păr.

Mike Hassel în Kosovo - drumul golgotei (1999)
Adăugat de Liviu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea fără de somn

fără de vise
fără de dragoste
cea rătăcită prin firescul clipelor
cea neîntrebată
nelocuită
cea fără de limite
cea fără timp
ca un ceas defect
ce atârnă pe zidul unei lumi
roase de invidie
cea care a strigat în pustiu
cea care s-a hrănit cu praf
când vântul i-a spulberat speranţele
cea neîntoarsă din drum
neclintită în dorinţe
ca un beţiv care-şi cheltuieşte banii
ca să guste noroiul din şanţ

,, cea fără de somn''
aşa cum o numeşte un pictor
când îşi amestecă toate culorile
şi se plânge de timp
că absoarbe ca un burete
tot albul pânzei
cea fără de lumină
îngenuncheată în faţa destinului
caută cu lăcomie să mestece
începutul unui poem
despre care
nicio inimă nu îşi va aminti

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Ne doare ura dintre fraţi,
Dar şi când suntem agresaţi
Şi dacă suntem amendaţi
De nişte pungaşi birocraţi

Ne doare dorul de sorginte,
Dar şi aleanul de părinte
Mai doare patima fierbinte
Pentru cele ce sunt sfinte

În fiecare zi mai speri
Să scapi de doruri şi dureri
Să uiţi şicanele de ieri
Să scapi de răni şi poveri

Ne doare că am fost seduşi
Şi că ne cotropesc intruşi,
Când ne atacă trepăduşi
Sau ne lovesc fără mănuşi

Ne doare pizma dinte fii
Şi că se nasc puţini copii
Şi când ne tulbură stihii
Dar şi câmpiile pustii

Ne doare ura dintre fraţi
Şi dacă suntem rău famaţi
Peste măsură faultaţi,
Aici în ţara din Carpaţi.

poezie de David Boia (15 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără eroi suntem toţi nişte oameni simpli, fără să avem habar până unde putem ajunge.

citat din Bernard Malamud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curăţenie

am început curăţenia de primăvară
prin listele de prieteni virtuali vag existenţi
ciclopi nocturni, râme de bloc, cârtiţe
curve, escroci, revoluţionari timizi
morţi cu certificate de naştere valide
suflete mâncate de cancerul impotenţei
genii profetice pierdute-n deşert
i-am depozitat în uitarea deplină anonimă
le-am dat un block viril la viaţa mea
deratizare utilă prin cotloane de şobolani
ce şubrezesc temelia casei sincerităţii
cu vibraţii de minus subtil perceptibile
deschid ferestrele să iasă aerul stătut
vine un miros de muguri obraznici
cu gust de lapte de mamă
am început curăţenia de primăvară
iar când nu voi mai fi în stare
am să elimin din lista de prieteni
profilul meu

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi iubirea poate să ucidă

Chiar şi iubirea poate să ucidă,
Când se supune preţului de cost
Şi dovedeşte astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă şi rigidă,
Când e constrânsă viaţa să decidă
Între minuni şi pământescul rost.

Să tremuri fără somn şi-n aşteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Şi disperarea bântuie mai tare,

Fără să ştii nimic despre cel drag,
Dar să cunoşti cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricând

niciodată nu suntem pregătiţi
tot timpul mai avem ceva de făcut
neterminat
planificat
importat
esenţial
de parcă n-am ştii de la început
primul lucru
originea se întoarce
cât de stupid şi inutil
absurd şi haotic
călătorim fără bilet
gata să fim aruncaţi din tren
între staţii

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!